ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2373/2011

Ședința publică de la 16 iunie 2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința nr. 17

din 3 februarie 2011, pronunțată în dosarul nr. 650.1/32/2009, judecătorul din

cadrul Curții de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal,

a respins excepția prematurității invocată de reclamantă; a admis contestația

la executare formulată de reclamanta C.C.E. în contradictoriu cu pârâta

AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, a admis excepția

prescripției, a constatat prescris dreptul A.V.A.S. de a o urmări silit pe

contestatoare și a anulat formele de executare, respectiv somația de plată nr.

5921 din 11 martie 2009 emisă de pârâtă.

În considerentele

sentinței, judecătorul fondului a reținut că prin cererea de chemare în

judecată reclamanta a invocat prescripția dreptului de a cere executarea

silită, apreciind că la momentul emiterii somației de plată termenul de

prescripție era împlinit.

Într-un prim ciclu

procesual, prin sentința nr. 4 din 19 ianuarie 2010, pronunțată în dosarul nr.

650/32/2009, aceeași instanță a respins contestația formulată de reclamantă.

Prin decizia nr. 2588 din 2 iulie 2010, completul de recurs din cadrul Înaltei

Curți de Casație și Justiție a casat sentința de fond și a trimis cauza spre

rejudecare, apreciind că a fost încălcată obligația de a motiva soluția

pronunțată, neputând fi efectuat controlul de legalitate.

Cauza a fost

reînregistrată sub nr. 650.1/32/2009. În rejudecare, reclamanta a invocat și

excepția prematurității începerii executării silite, apreciind că pârâta

trebuia să aștepte mai întâi finalizarea procedurii de faliment, fiind înscrisă

în tabelul creditorilor, abia ulterior putând a se îndrepta împotriva

garanților.

Judecătorul a respins

excepția prematurității, apreciind, în raport de prevederile art. 71 alin. (1)

din Legea nr. 85/2006, că nu se impune unui creditor să aștepte finalizarea

procedurii falimentului ce îl privește pe debitor, ci poate ca înainte sau în

același timp să se îndrepte împotriva garantului.

Pe fondul cauzei,

judecătorul a reținut că între Bancorex Sucursala Piatra Neamț și

administratorii SC C.T.S.N.C. s-a încheiat convenția de linie de credit nr.

16/8035, suplimentat cu un addendum prin care s-a suplimentat creditul inițial,

fiind constituită și o garanție imobiliară pentru instituirea unei ipoteci

asupra apartamentului nr. 22 din Piatra Neamț. Data scadentă a împrumutului

acordat societății era 14 octombrie 1999. Prin contractul de cesiune de creanță

nr. 53700/35033 din 13 decembrie 1999, pârâta A.V.A.S. a preluat creanța

bancară neperformantă, iar la data de 11 martie 2009 A.V.A.S. a trimis

reclamantei somația de plată.

Judecătorul a

apreciat temeinicia excepției de prescripție a dreptului de executare silită,

constatând că la data emiterii somației de plată era împlinit termenul special

de prescripție de 7 ani, prevăzut de O.U.G. nr. 51/1998. Judecătorul a

înlăturat apărarea pârâtei vizând suspendarea termenului de prescripție ca

urmare a deschiderii procedurii de faliment împotriva debitorului din

contractul de credit, reținând că potrivit art. 36 din Legea nr. 85/2006, de la

data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare,

extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor

asupra debitorului sau bunurilor sale. A reținut că în speță nu este vorba

despre realizarea creanțelor asupra debitorului sau a bunurilor sale, ci de un

garant și bunurile acestuia.

Constatând că

termenul de prescripție specială prevăzut de O.U.G. nr. 51/1998 s-a împlinit la

data de 13 decembrie 2006, judecătorul a apreciat că nu mai era posibilă

demararea unei executări silite împotriva reclamantei, intervenind prescripția.

Sentința de fond a

fost recurată de pârâtă, criticile acesteia vizând greșita soluționare a cauzei

prin admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune, apreciind

că fiind o obligație accesorie celei principale (care a aparținut societății

comerciale), aceasta urmează același regim aplicabil primei. A susținut astfel

că suspendarea termenului de prescripție privind pe debitorul principal

suspendă curgerea termenului de prescripție și împotriva garanților. În

consecință a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței de fond în

sensul respingerii contestației la executare.

Prin întâmpinare,

reclamanta a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind ca fiind

legală și temeinică sentința de fond prin care s-a constatat că suspendarea

termenului de prescripție în ce îl privește pe debitorul principal nu suspendă

cursul prescripției în ce îl privește pe garantul ipotecar.

Nu au fost depuse

înscrisuri noi în faza recursului.

Analizându-se

legalitatea sentinței de fond în raport de criticile formulate, de apărările

invocate și prin raportare la prevederile art. 304

1

C. proc. civ.,

se apreciază că recursul declarat în cauză este fondat și urmează a fi admis

pentru următoarele considerente:

Judecătorul

fondului a soluționat excepția prescripției dreptului de a cere executarea

silită (singurul motiv la contestației la executare), cu ignorarea textelor

legale aplicabile. Astfel, se reține incidența în cauză a prevederilor art.

1868 și art. 1973 C. civ. Potrivit art. 1868 C. civ., cererea de chemare în

judecată întrerupe cursul prescripției dacă asupra acestei cereri s-a pronunțat

instanța de judecată prin hotărâre definitivă. În acest caz, nicio prescripție

nu curge de la formarea cererii de chemare în judecată și până la pronunțarea

unei asemenea hotărâri. În speță, împotriva debitorului principal (societatea

comercială beneficiară a liniei de credit) s-a formulat o cerere de deschidere

a procedurii de insolvență, prin sentința civilă nr. 102/F din 06 iulie 2004,

pronunțată în dosarul nr. 1044/F/2004 (nr. în sistem ECRIS 43/103/2004).

Potrivit textului legal menționat, la data depunerii cererii de deschidere a

procedurii de insolvență față de debitorul principal a intervenit suspendarea

cursului prescripției. Se constată că această suspendare a intervenit în cadrul

termenului de prescripție, dosarul de insolvență nefiind soluționat definitiv,

procedura de insolvență nefiind încă finalizată.

Potrivit art. 1873 C.

civ., întreruperea civilă a prescripției (prin formularea cereri de chemare în

judecată) făcută în contra debitorului principal, are efecte și în contra

cauțiunii. Astfel, formularea cererii de deschidere a procedurii de insolvență

împotriva debitorului principal, urmată de pronunțarea sentinței de deschidere

a procedurii a avut ca efect nu numai suspendarea cursului prescripției față de

acesta, ci, în conformitate cu textul legal citat, a provocat și suspendarea

cursului prescripției care curgea în favoarea garantului ipotecar.

În consecință, cu

nerespectarea dispozițiilor legale menționate, judecătorul fondului a constatat

prescris dreptul de executare silită împotriva garantului ipotecar, în

condițiile în care exista o întrerupere civilă a termenului de prescripție.

Față de

considerentele arătate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul declarat de

pârâta A.V.A.S. va fi admis. În raport de dispozițiile legale incidente în

cauză, sentința de fond va fi modificată în sensul respingerii contestației la

executare.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâta A.V.A.S. BUCUREȘTI .

Modifică sentința nr.

17 din 3 februarie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția comercială de contencios

administrativ și fiscal, în sensul că că respinge ca neîntemeiată contestația

la executare formulată de contestatoarea C.C.E. în contradictoriu cu părăta A.V.A.S.

BUCUREȘTI.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 iunie 2011.