ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2373/2011

Ședința publică de la 16 iunie 2011 Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 17 din 3 februarie 2011, pronunțată în dosarul nr. 650.1/32/2009, judecătorul din cadrul Curții de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a respins excepția prematurității invocată de reclamantă; a admis contestația la executare formulată de reclamanta C.C.E. în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, a admis excepția prescripției, a constatat prescris dreptul A.V.A.S. de a o urmări silit pe contestatoare și a anulat formele de executare, respectiv somația de plată nr. 5921 din 11 martie 2009 emisă de pârâtă.

În considerentele sentinței, judecătorul fondului a reținut că prin cererea de chemare în judecată reclamanta a invocat prescripția dreptului de a cere executarea silită, apreciind că la momentul emiterii somației de plată termenul de prescripție era împlinit. Într-un prim ciclu procesual, prin sentința nr. 4 din 19 ianuarie 2010, pronunțată în dosarul nr. 650/32/2009, aceeași instanță a respins contestația formulată de reclamantă. Prin decizia nr. 2588 din 2 iulie 2010, completul de recurs din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție a casat sentința de fond și a trimis cauza spre rejudecare, apreciind că a fost încălcată obligația de a motiva soluția pronunțată, neputând fi efectuat controlul de legalitate.

Cauza a fost reînregistrată sub nr. 650.1/32/2009. În rejudecare, reclamanta a invocat și excepția prematurității începerii executării silite, apreciind că pârâta trebuia să aștepte mai întâi finalizarea procedurii de faliment, fiind înscrisă în tabelul creditorilor, abia ulterior putând a se îndrepta împotriva garanților. Judecătorul a respins excepția prematurității, apreciind, în raport de prevederile art. 71 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, că nu se impune unui creditor să aștepte finalizarea procedurii falimentului ce îl privește pe debitor, ci poate ca înainte sau în același timp să se îndrepte împotriva garantului. Pe fondul cauzei, judecătorul a reținut că între Bancorex Sucursala Piatra Neamț și administratorii SC C.T.S.N.C.

s-a încheiat convenția de linie de credit nr. 16/8035, suplimentat cu un addendum prin care s-a suplimentat creditul inițial, fiind constituită și o garanție imobiliară pentru instituirea unei ipoteci asupra apartamentului nr. 22 din Piatra Neamț. Data scadentă a împrumutului acordat societății era 14 octombrie 1999. Prin contractul de cesiune de creanță nr. 53700/35033 din 13 decembrie 1999, pârâta A.V.A.S. a preluat creanța bancară neperformantă, iar la data de 11 martie 2009 A.V.A.S. a trimis reclamantei somația de plată. Judecătorul a apreciat temeinicia excepției de prescripție a dreptului de executare silită, constatând că la data emiterii somației de plată era împlinit termenul special de prescripție de 7 ani, prevăzut de O.U.G.

nr. 51/1998. Judecătorul a înlăturat apărarea pârâtei vizând suspendarea termenului de prescripție ca urmare a deschiderii procedurii de faliment împotriva debitorului din contractul de credit, reținând că potrivit art. 36 din Legea nr. 85/2006, de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale. A reținut că în speță nu este vorba despre realizarea creanțelor asupra debitorului sau a bunurilor sale, ci de un garant și bunurile acestuia. Constatând că termenul de prescripție specială prevăzut de O.U.G. nr. 51/1998 s-a împlinit la data de 13 decembrie 2006, judecătorul a apreciat că nu mai era posibilă demararea unei executări silite împotriva reclamantei, intervenind prescripția.

Sentința de fond a fost recurată de pârâtă, criticile acesteia vizând greșita soluționare a cauzei prin admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune, apreciind că fiind o obligație accesorie celei principale (care a aparținut societății comerciale), aceasta urmează același regim aplicabil primei. A susținut astfel că suspendarea termenului de prescripție privind pe debitorul principal suspendă curgerea termenului de prescripție și împotriva garanților. În consecință a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței de fond în sensul respingerii contestației la executare. Prin întâmpinare, reclamanta a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind ca fiind legală și temeinică sentința de fond prin care s-a constatat că suspendarea termenului de prescripție în ce îl privește pe debitorul principal nu suspendă cursul prescripției în ce îl privește pe garantul ipotecar.

Nu au fost depuse înscrisuri noi în faza recursului. Analizându-se legalitatea sentinței de fond în raport de criticile formulate, de apărările invocate și prin raportare la prevederile art. 304 1 C. proc. civ., se apreciază că recursul declarat în cauză este fondat și urmează a fi admis pentru următoarele considerente: Judecătorul fondului a soluționat excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită (singurul motiv la contestației la executare), cu ignorarea textelor legale aplicabile. Astfel, se reține incidența în cauză a prevederilor art. 1868 și art. 1973 C. civ. Potrivit art. 1868 C. civ., cererea de chemare în judecată întrerupe cursul prescripției dacă asupra acestei cereri s-a pronunțat instanța de judecată prin hotărâre definitivă.

În acest caz, nicio prescripție nu curge de la formarea cererii de chemare în judecată și până la pronunțarea unei asemenea hotărâri. În speță, împotriva debitorului principal (societatea comercială beneficiară a liniei de credit) s-a formulat o cerere de deschidere a procedurii de insolvență, prin sentința civilă nr. 102/F din 06 iulie 2004, pronunțată în dosarul nr. 1044/F/2004 (nr. în sistem ECRIS 43/103/2004). Potrivit textului legal menționat, la data depunerii cererii de deschidere a procedurii de insolvență față de debitorul principal a intervenit suspendarea cursului prescripției. Se constată că această suspendare a intervenit în cadrul termenului de prescripție, dosarul de insolvență nefiind soluționat definitiv, procedura de insolvență nefiind încă finalizată.

Potrivit art. 1873 C. civ., întreruperea civilă a prescripției (prin formularea cereri de chemare în judecată) făcută în contra debitorului principal, are efecte și în contra cauțiunii. Astfel, formularea cererii de deschidere a procedurii de insolvență împotriva debitorului principal, urmată de pronunțarea sentinței de deschidere a procedurii a avut ca efect nu numai suspendarea cursului prescripției față de acesta, ci, în conformitate cu textul legal citat, a provocat și suspendarea cursului prescripției care curgea în favoarea garantului ipotecar. În consecință, cu nerespectarea dispozițiilor legale menționate, judecătorul fondului a constatat prescris dreptul de executare silită împotriva garantului ipotecar, în condițiile în care exista o întrerupere civilă a termenului de prescripție.

Față de considerentele arătate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul declarat de pârâta A.V.A.S. va fi admis. În raport de dispozițiile legale incidente în cauză, sentința de fond va fi modificată în sensul respingerii contestației la executare. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta A.V.A.S. BUCUREȘTI . Modifică sentința nr. 17 din 3 februarie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, în sensul că că respinge ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatoarea C.C.E. în contradictoriu cu părăta A.V.A.S. BUCUREȘTI. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 iunie 2011.