ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4277/2013

Asupra recursului de

față, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 1863 din 18 mai 2012

pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția a II-a civilă, s-a respins acțiunea

astfel cum a fost precizată de reclamanta SC H. SRL, în contradictoriu cu

pârâtele SC N.L.I. SA (fosta SC E.L. SRL) Pitești și SC N.L.I. SA (Fosta SC

E.L. SRL) București.

S-a luat act de renunțarea

la judecată a capătului trei din cerere.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut că, între părțile din proces s-a încheiat

contractul de leasing financiar din 25 ianuarie 2005 având ca obiect folosința

autovehiculului marca P.B.F., pe o perioadă de 4 ani.

În cursul executării contractului reclamanta nu a

plătit ratele de leasing, motiv pentru care la data de 12 septembrie 2008,

pârâta a reziliat unilateral contractul în baza art. 4.7.3 din contract.

Neachitarea ratelor

de leasing a rezultat din împrejurarea că pârâta, la data de 22 iunie 2009, a

formulat cerere de deschidere a procedurii insolvenței față de reclamantă

pentru o creanță restantă reprezentând rate de leasing și penalități de

întârziere aferente.

Prin Sentința nr.

1852 din 3 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în Dosarul nr.

2150/90/2009 a fost respinsă cererea de deschidere a procedurii ca fiind rămasă

fără obiect, reținându-se că reclamanta din prezenta cauză a plătit la data 9

octombrie 2009 și în continuare în anul 2010 creanța restantă.

Aceste plăți au fost

însă efectuate după ce contractul de leasing a fost însă reziliat din culpa

reclamantei, iar potrivit art. 10.2 din contract aceste plăți reprezintă

contravaloarea folosinței bunului.

În acest sens s-a

reținut că, transferul dreptului de proprietate poate avea loc numai în

situația în care utilizatorul își îndeplinește toate obligațiile de plată în

cuantumul și termenele stabilite prin contract.

Prin urmare, instanța

constată că pârâta a reziliat contractul pentru neplata la termen a ratelor,

astfel că, obligația de a transfera dreptul de proprietate utilizatorului a

încetat să mai existe.

Împotriva acestei

sentințe, reclamanta SC H. SRL a declarat recurs, iar prin încheierea din 5

decembrie 2012, calea de atac a fost calificată ca fiind apel.

Curtea de Apel

Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin

Decizia nr. 67/A-C din 5 decembrie 2012 a anulat ca insuficient timbrat apelul

declarat de reclamanta SC H. SRL, reținând că, reclamanta nu a plătit anticipat

taxa judiciară de timbru în sumă de 12,00 RON și timbrul judiciar în valoare de

0,60 RON, achitând numai o taxă judiciară de timbru în sumă de 5,00 RON și 0,30

RON timbru judiciar, din dosar, sens în care a apreciat că nu a fost

îndeplinită obligația legală de timbrare, astfel cum i s-a pus în vedere prin

citația aflată la dosar.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal, reclamanta SC H. SRL Râmnicu Vâlcea prin

administrator judiciar S.O.A. a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art.

304 pct. 5 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei

atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Critica adusă

deciziei atacate se referă în esență la faptul că, în mod greșit instanța de

apel a anulat ca insuficient timbrat apelul declarat de reclamanta SC H. SRL,

având în vedere că, procedura de citare a fost viciată și că, potrivit art. 921

C. proc. civ., comunicarea citației și a altor acte de procedură nu se poate

realiza prin afișare în cazul persoanelor juridice.

În această situație,

recurenta susține că se impunea citarea societății reclamante cu mențiunea

timbrării apelului, până când pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare

era aplicată ștampila societății cât și mențiunea despre persoana care era

îndreptățită să primească corespondența.

În acest context,

recurenta consideră că, necunoscând termenul de judecată și mențiunea din

citație privind completarea taxei judiciare de timbru și nici apărările

formulate prin întâmpinare, în cauză s-a produs o încălcare a drepturilor sale,

care nu poate fi sancționată decât cu nulitatea hotărârii, cu consecința

casării deciziei atacate și trimiterii cauzei spre rejudecare instanței de

apel.

Analizând criticile

aduse deciziei atacate în raport de temeiurile de drept invocate, Înalta Curte

constată că acestea sunt nefondate, urmând ca recursul declarat de reclamanta

SC H. SRL Râmnicu Vâlcea să fie respins, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 304

pct. 5 C. proc. civ., decizia recurată este susceptibilă de casare atunci când

a fost pronunțată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea

nulității de art. 105 alin. (2) din același cod, care prevăd că: "actele

îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se

vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu

se poate înlătura decât prin anularea lor. În cazul nulităților prevăzute anume

de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie."

Potrivit acestui

motiv, recurenta susține că prin hotărârea pronunțată instanța de apel a

încălcat formele de procedură, soluționând cauza cu procedura viciată, deși pe

dovada de îndeplinire a procedurii de citare nu era aplicată ștampila

societății reclamante, aspect care nu poate conduce la ideea că apelanta ar fi

fost în măsură să cunoască termenul de judecată sau mențiunea completării taxei

judiciare de timbru.

Această susținere a

recurentei nu poate fi primită, având în vedere dispozițiile art. 92 C. proc.

civ., potrivit cărora, comunicarea citației și a altor acte de procedură nu se

poate realiza prin afișare în cazul persoanelor juridice, cu excepția cazurilor

în care se refuză primirea sau dacă se constată lipsa oricărei persoane la

sediul acestora.

Din analiza textului

de lege mai sus evocat, se constată că, instanța de apel în mod corect a dispus

anularea apelului ca insuficient timbrat, având în vedere că, procedura de

citare a fost legal îndeplinită pentru termenul din 5 decembrie 2012, conform

dovezii de îndeplinire a procedurii de citare aflată la dosarul de apel, din

care rezultă că aceasta a fost afișată pe ușa principală a locuinței

destinatarului, nefiind găsită nicio persoană, astfel că, nu poate fi reținută

susținerea recurentei, potrivit căreia, procedura de citare ar fi fost viciată.

Mai mult decât atât,

nu poate fi reținută nici susținerea recurentei, potrivit căreia, după data de

18 octombrie 2012, aceasta se afla în procedura prevăzută de Legea nr. 85/2006,

privind insolvența, fiind numit administrator judiciar C.I.I. Ș.O.A., aspect

care ar fi fost adus la cunoștința instanței, dacă procedura de citare ar fi

fost legal îndeplinită, iar reclamanta ar fi cunoscut termenul de judecată.

Această situație

invocată de către recurentă nu poate fi primită, având în vedere că aceasta a

formulat cererea de recurs la data de 26 iulie 2012, iar instanța de apel, prin

încheierea din data de 5 decembrie 2012, a recalificat calea de atac ca fiind

apel, astfel că, dispozițiile Legii nr. 85/2006, privind insolvența nu erau

incidente în cauză, la data promovării căii de atac.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va

respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC H. SRL Râmnicu Vâlcea

prin administrator judiciar Ș.O.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC H. SRL Râmnicu Vâlcea prin

administrator judiciar Ș.O.A. împotriva Deciziei nr. 67/A-C din 5 decembrie

2012 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 3 decembrie 2013.

Procesat de GGC - CL