ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3149/2013

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei lași, reclamantul U.R. a chemat în judecată pe pârâta SC T.C.M.E. SRL, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că pârâta i-a vândut imobilul situat in lași, jud.,lași,și să se pronunțe o hotărâre care tine loc de act autentic de vânzare, cu cheltuieli de judecată. Prin sentința nr. 11850 din 22 iunie 2011, Judecătoria lași a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului lași, instanță care prin încheierea din data de 17 decembrie 2012 a înaintat cauza Tribunalului București în vederea conexării la Dosarul 18909/3/2010 în care se derula procedura insolvenței asupra societății pârâte.

Prin Decizia nr. 3092 din 06 iunie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a constatat că Tribunalului lași îi revine competența de soluționare a cauzei, drept pentru care dosarul a fost retransmis acestei instanțe. Prin sentința civilă nr. 1075 din 13 noiembrie 2012 Tribunalul lași, secția a ll-a civilă contencios administrativ și fiscal, a admis excepția privind lipsa capacității procesuale de folosință a pârâtei, invocată din oficiu și în consecință a respins acțiunea formulată de reclamantul U.R. în contradictoriu cu pârâta SC T.C.M.E. SRL prin Lichidator Judiciar C.A.F.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că în Dosarul nr. 18909/3/2010 în care se derula procedura insolvenței asupra societății pârâte, la data de 19 septembrie 2012, s-a închis procedura falimentului asupra debitoarei-pârâte și s-a dispus radierea acesteia din registrul comerțului, situație în care pârâta nu mai poate fi subiect de drepturi și obligații, pierzând capacitatea de folosință dobândită cu ocazia înmatriculării. Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamantul U.R. criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică. Prin Decizia civilă nr. 38/2013 Curtea de Apel lași, secția civilă, a respins apelul și a păstrat hotărârea atacată. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că societatea pârâtă SC T.C.M.E.

SRL a fost radiată din evidenta registrului comerțului ca efect al sentinței civile nr. 9067 din 19 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul București - judecător sindic, prin care s-a dispus închiderea procedurii insolvenței debitoarei SC T.C.M.E. SRL - în temeiul dispozițiilor art. 131 din Legea nr. 85/2006, cât și radierea acesteia din baza de date a O.R.C. de pe lângă Tribunalul București. Curtea a reținut că prin radierea societății SC T.C.M.E. SRL, pârâta a încetat ca persoană juridică, încetând astfel și capacitatea sa procesuală de folosință, în sensul că respectiva societate nu mai poate avea drepturi și obligații juridice, nu mai deține organe de conducere, astfel încât nu poate avea calitatea de subiect al unei proceduri judiciare.

A mai reținut instanța de apel că si Cabinetul Individual de Insolvență F.A. a fost radiat din R.F.O. și din Tabloul U.N.I.P.I.R. Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamantul U.R. invocând ca și motive de nelegalitate prevederile art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ. În argumentarea motivelor de recurs prevăzute de pct. 5 și 7 C. proc. civ. recurentul-reclamant a învederat că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pentru care s-au înlăturat apărările acestuia, apărări care au fost ignorate total în motivarea hotărârii. Astfel, arată că instanța nu a ținut cont de susținerile acestuia conform cărora radierea societății pârâte a fost operată la data de 15 ianuarie 2013, că hotărârea prin care judecătorul sindic a dispus radierea nu era irevocabilă fiind atacată cu recurs și că radierea Cabinetului Individual de Insolvență F.A.

nu prezintă relevanță, parte în dosar fiind SC T.C.M.E. SRL. Mai arată recurentul-reclamant că instanța nu s-a pronunțat cu privire la aspectul invocat de acesta referitor la incidentele procedurale datorate instanțelor judecătorești, respectiv declinarea competenței, care s-au derulat pe o perioadă mai mare de un an de zile, astfel că admiterea excepției reprezintă o „ingerință" din perspectiva respectării dreptului de proprietate, în raport cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.E.D.O. Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul-reclamant a arătat că hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii respectiv a prevederilor Decretului nr. 31/1954 și ale Legii nr. 31/1990 referitoare la dobândirea și încetarea personalității juridice.

Mai arată recurentul că din dispozițiile C. proc. civ. nu rezultă care este sancțiunea care intervine în cazul lipsei calității procesuale pasive, art. 43 C. proc. civ. făcând referire la lipsa capacității procesuale de execițiu. Totodată, recurentul învederează că în speță exprimarea acordului juridic pentru perfectarea actului juridic a avut loc la data de 1 iulie 2008, solicitându-se instanței doar pronunțarea unei hotărâri care să reprezinte forma autentică a consimțământului. Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc.

civ. vizează nelegalitatea unei hotărâri atunci când instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. Pentru examinarea acestui motiv trebuie reținut că trimiterea la art. 105 alin. (2) C. proc. civ. are in vedere reglementarea de drept comun a nulităților procedurale în cele două ipoteze: îndeplinirea actului de procedură cu neobservarea formelor legale și îndeplinirea actului de către un funcționar necompetent. Din perspectiva cerințelor textului legal invocat recurentul critică faptul că instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la susținerile acestuia conform cărora radierea societății pârâte a fost operată la data de 15 ianuarie 2013, că hotărârea prin care judecătorul sindic a dispus radierea nu era irevocabilă fiind atacată cu recurs și că radierea Cabinetului Individual de Insolvență F.A.

nu prezintă relevanță, parte în dosar fiind SC T.C.M.E. SRL. Se constată că, în realitate, aceaste critici vizează aspecte referitoare la temeinicia deciziei recurate, cea ce excede analizei instanței de recurs, neputând fi subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. Motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Dispozițiile citate supun spre analiză prevederile art. 261 alin. (5) C. proc. civ. care obligă instanța de judecată să arate în considerentele hotărârii motivele de fapt și de drept care au format convingerea sa precum și motivele pentru care au fost înlăturate cererile părților.

Din analiza textului legal mai sus evocat rezultă că nemotivarea constituie un motiv de casare nu numai atunci când nu se arată motivele pe care se întemeiază decizia, ci și atunci când hotărârea cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii. Analizând considerentele deciziei atacate se constată că aceasta cuprinde motivele pe care se sprijină, în sensul că se arată motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței cu privire la lipsa capacității procesuale de folosință a pârâtei și nu cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii. Modificarea sau casarea unei hotărâri poate fi solicitată potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ. atunci când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Din perspectiva acestui motiv de recurs, recurenta a pus în discuție aplicarea greșită a legii respectiv a prevederilor Decretului nr. 31/1954 și ale Legii nr. 31/1990 referitoare la dobândirea și încetarea personalității juridice. Capacitatea procesuală de folosință constă în aptitudinea unei persoane fizice sau juridice de a avea drepturi și obligații pe plan procesual. Astfel, capacitatea procesuală reprezintă aplicarea pe plan procesual a capacității civile. Unul dintre caracterele juridice ale capacității de folosință a persoanei juridice este legalitatea capacității de folosință, respectiv însușirea acesteia de a fi instituită numai de lege, de a i se stabili începutul, conținutul și încetarea doar prin norme legale.

Potrivit dispozițiilor art. 33 alin. (1) din Decretul nr. 31/1954 „Persoanele juridice care sunt supuse inregistrarii au capacitatea de a avea drepturi si obligații de la data inregistrarii lor." În conformitate cu prevederile art. 41 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 societatea comercială este persoană juridică de la data înmatriculării în registrul comerțului. Încetarea capacității de folosință a persoanei juridice are loc la data încetării persoanei juridice însăși prin comasare, divizare sau dizolvare urmată de lichidare, inclusiv în cadrul procedurii insolvenței. Astfel, conform prevederilor art. 132 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 „O procedură de faliment va fi închisă atunci când judecătorul-sindic a aprobat raportul final, când toate fondurile sau bunurile din averea debitorului au fost distribuite și când fondurile nereclamate au fost depuse la bancă.

în urma unei cereri a lichidatorului, judecătorul-sindic va pronunța o sentință, închizând procedura, iar în cazul persoanelor juridice dispunând și radierea acestora." iar conform prevederilor art. 135 din același act normativ „Sentința de închidere a procedurii va fi notificată de judecătorul-sindic direcției teritoriale a finanțelor publice și oficiului registrului comerțului sau, după caz, registrului societăților agricole unde debitorul este înmatriculat, pentru efectuarea mențiunii.,, Totodată, același act normativ prevede la art. 136 că „Prin închiderea procedurii, judecătorul-sindic, administratorul/lichidatorul și toate persoanele care i-au asistat sunt descărcați de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați,,.

Pentru a sta în judecată, respectiv a fi parte în proces, pe lângă capacitate procesuală de folosință, persoana juridică trebuie să beneficieze și de capacitate procesuală de execițiu, respectiv aptitudinea de a-și îndeplini singură obligațiile procesuale. În cazul persoanelor juridice, capacitatea de execițiu se dobândește la data înființării lor, potrivit legii, și sfârșește odată cu încetarea persoanei juridice în condițiile mai sus evocate. Se constată astfel că existența capacității procesuale de folosință reprezintă o condiție sine qua non a existenței capacității procesuale de exercițiu, astfel încât criticile recurentului conform cărora art. 43 C. proc. civ. sancționează numai lipsa capacității procesuale de execițiu nu pot fi reținute, fiind neîntemeiate.

Totodată, deși persoana juridică dobândește capacitate de exercițiu, parte a capacității civile, odată cu înființarea sa, realizarea ei efectivă, în practică, este condiționată de existența organelor de conducere, actele făcute de aceste organe, în limitele care le-au fost conferite, fiind actele persoanei juridice însăși. În conformitate cu prevederile art. 24 din Legea nr. 85/2006 în cazul în care dispune trecerea la faliment, judecătorul-sindic va desemna un lichidator iar conform art. 25 din același act normativ, una dintre principalele atribuții ale lichidatorului o constituie conducerea activității debitorului. Prin urmare, în cazul în care o societate comercială este în faliment rolul organelor de conducere, așa cum sunt acestea reglementate prin Legea nr. 31/1990 este preluat de lichidator.

În speță, se constată că prin sentința civilă nr. 9067 din 19 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul București - judecător sindic s-a închis procedura falimentului asupra debitoarei-pârâte și s-a dispus radierea acesteia din registrul comerțului. Or, așa cum am arătat și mai sus, conform art. 136 din Legea nr. 85/2006 „Prin închiderea procedurii, judecătorul-sindic, administratorul/lichidatorul și toate persoanele care i-au asistat sunt descărcați de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați,,.

Prin urmare, instanța de apel a interpretat corect situația de fapt și prevederile legale incidente în cauză, reținând că pârâta a încetat ca persoană juridică, încetând astfel și capacitatea sa procesuală de folosință, în sensul că respectiva societate nu mai poate avea drepturi și obligații juridice, nu mai deține organe de conducere, astfel încât nu poate avea calitatea de subiect al unei proceduri judiciare. Cât privește criticile recurentului vizând faptul că în speță exprimarea acordului pentru perfectarea actului juridic a avut loc la data de 1 iulie 2008 iar vânzarea-cumpărarea este un act consensual, solicitându-se instanței doar pronunțarea unei hotărâri care să reprezinte forma autentică a consimțământului, acestea sunt neîntemeiate.

Aceasta întrucât de la principiul consensualismului, legiuitorul a prevăzut anumite excepții, respectiv cazuri în care manifestarea de voință trebuie să îmbrace o anumită formă prevăzută de lege. Astfel, în situația în care obiectul vânzării îl reprezintă un teren, legiuitorul a prevăzut că actul trebuie încheiat în formă autentică, această formă specială fiind o condiție ad validitatem de încheiere a actului. Prin urmare nu se poate vorbi de consimțământ valabil decât la data la care acesta este exprimat în forma cerută de lege ad validitatem. Așa fiind, pentru considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., recursul reclamantului va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant U.R. împotriva Deciziei civile nr. 38/2013 pronunțată de Curtea de Apel lași, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică astăzi, 9 octombrie 2013.