ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3149/2013
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3149/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra
recursului de față:
Din examinarea
lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe
rolul Judecătoriei lași, reclamantul U.R. a chemat în judecată pe pârâta SC T.C.M.E.
SRL, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că pârâta
i-a vândut imobilul situat in lași, jud.,lași,și să se pronunțe o hotărâre care
tine loc de act autentic de vânzare, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința
nr. 11850 din 22 iunie 2011, Judecătoria lași a declinat competența de
soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului lași, instanță care prin
încheierea din data de 17 decembrie 2012 a înaintat cauza Tribunalului
București în vederea conexării la Dosarul 18909/3/2010 în care se derula
procedura insolvenței asupra societății pârâte.
Prin Decizia
nr. 3092 din 06 iunie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a constatat
că Tribunalului lași îi revine competența de soluționare a cauzei, drept pentru
care dosarul a fost retransmis acestei instanțe.
Prin sentința
civilă nr. 1075 din 13 noiembrie 2012 Tribunalul lași, secția a ll-a civilă
contencios administrativ și fiscal, a admis excepția privind lipsa capacității
procesuale de folosință a pârâtei, invocată din oficiu și în consecință a
respins acțiunea formulată de reclamantul U.R. în contradictoriu cu pârâta SC T.C.M.E.
SRL prin Lichidator Judiciar C.A.F.
Pentru a hotărî
astfel, prima instanță a reținut că în Dosarul nr. 18909/3/2010 în care se
derula procedura insolvenței asupra societății pârâte, la data de 19 septembrie
2012, s-a închis procedura falimentului asupra debitoarei-pârâte și s-a dispus
radierea acesteia din registrul comerțului, situație în care pârâta nu mai
poate fi subiect de drepturi și obligații, pierzând capacitatea de folosință
dobândită cu ocazia înmatriculării.
Împotriva
acestei sentințe a formulat apel reclamantul U.R. criticând-o ca fiind nelegală
și netemeinică.
Prin Decizia
civilă nr. 38/2013 Curtea de Apel lași, secția civilă, a respins apelul și a
păstrat hotărârea atacată.
Pentru a hotărî
astfel, instanța de apel a reținut că societatea pârâtă SC T.C.M.E. SRL a fost
radiată din evidenta registrului comerțului ca efect al sentinței civile nr.
9067 din 19 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul București - judecător
sindic, prin care s-a dispus închiderea procedurii insolvenței debitoarei SC T.C.M.E.
SRL - în temeiul dispozițiilor art. 131 din Legea nr. 85/2006, cât și radierea
acesteia din baza de date a O.R.C. de pe lângă Tribunalul București.
Curtea a
reținut că prin radierea societății SC T.C.M.E. SRL, pârâta a încetat ca
persoană juridică, încetând astfel și capacitatea sa procesuală de folosință,
în sensul că respectiva societate nu mai poate avea drepturi și obligații
juridice, nu mai deține organe de conducere, astfel încât nu poate avea
calitatea de subiect al unei proceduri judiciare.
A mai reținut
instanța de apel că si Cabinetul Individual de Insolvență F.A. a fost radiat
din R.F.O. și din Tabloul U.N.I.P.I.R.
Împotriva
acestei decizii a formulat recurs reclamantul U.R. invocând ca și motive de
nelegalitate prevederile art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ.
În argumentarea
motivelor de recurs prevăzute de pct. 5 și 7 C. proc. civ. recurentul-reclamant
a învederat că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pentru care s-au
înlăturat apărările acestuia, apărări care au fost ignorate total în motivarea
hotărârii.
Astfel, arată
că instanța nu a ținut cont de susținerile acestuia conform cărora radierea
societății pârâte a fost operată la data de 15 ianuarie 2013, că hotărârea prin
care judecătorul sindic a dispus radierea nu era irevocabilă fiind atacată cu
recurs și că radierea Cabinetului Individual de Insolvență F.A. nu prezintă
relevanță, parte în dosar fiind SC T.C.M.E. SRL.
Mai arată
recurentul-reclamant că instanța nu s-a pronunțat cu privire la aspectul
invocat de acesta referitor la incidentele procedurale datorate instanțelor
judecătorești, respectiv declinarea competenței, care s-au derulat pe o
perioadă mai mare de un an de zile, astfel că admiterea excepției reprezintă o
„ingerință" din perspectiva respectării dreptului de proprietate, în
raport cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.E.D.O.
Din perspectiva
motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,
recurentul-reclamant a arătat că hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea
greșită a legii respectiv a prevederilor Decretului nr. 31/1954 și ale Legii
nr. 31/1990 referitoare la dobândirea și încetarea personalității juridice.
Mai arată
recurentul că din dispozițiile C. proc. civ. nu rezultă care este sancțiunea
care intervine în cazul lipsei calității procesuale pasive, art. 43 C. proc.
civ. făcând referire la lipsa capacității procesuale de execițiu.
Totodată,
recurentul învederează că în speță exprimarea acordului juridic pentru
perfectarea actului juridic a avut loc la data de 1 iulie 2008, solicitându-se
instanței doar pronunțarea unei hotărâri care să reprezinte forma autentică a
consimțământului.
Analizând
decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de
legalitate și temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul
este nefondat pentru următoarele considerente:
Motivul de
nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. vizează nelegalitatea
unei hotărâri atunci când instanța a încălcat formele de procedură prevăzute
sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. Pentru examinarea
acestui motiv trebuie reținut că trimiterea la art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
are in vedere reglementarea de drept comun a nulităților procedurale în cele
două ipoteze: îndeplinirea actului de procedură cu neobservarea formelor legale
și îndeplinirea actului de către un funcționar necompetent.
Din perspectiva
cerințelor textului legal invocat recurentul critică faptul că instanța de apel
nu s-a pronunțat cu privire la susținerile acestuia conform cărora radierea
societății pârâte a fost operată la data de 15 ianuarie 2013, că hotărârea prin
care judecătorul sindic a dispus radierea nu era irevocabilă fiind atacată cu
recurs și că radierea Cabinetului Individual de Insolvență F.A. nu prezintă
relevanță, parte în dosar fiind SC T.C.M.E. SRL.
Se constată că,
în realitate, aceaste critici vizează aspecte referitoare la temeinicia
deciziei recurate, cea ce excede analizei instanței de recurs, neputând fi
subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Motivul
prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când
hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive
contradictorii ori străine de natura pricinii.
Dispozițiile
citate supun spre analiză prevederile art. 261 alin. (5) C. proc. civ. care
obligă instanța de judecată să arate în considerentele hotărârii motivele de
fapt și de drept care au format convingerea sa precum și motivele pentru care
au fost înlăturate cererile părților.
Din analiza
textului legal mai sus evocat rezultă că nemotivarea constituie un motiv de
casare nu numai atunci când nu se arată motivele pe care se întemeiază decizia,
ci și atunci când hotărârea cuprinde motive contradictorii sau străine de
natura pricinii.
Analizând
considerentele deciziei atacate se constată că aceasta cuprinde motivele pe
care se sprijină, în sensul că se arată motivele de fapt și de drept care au
format convingerea instanței cu privire la lipsa capacității procesuale de
folosință a pârâtei și nu cuprinde motive contradictorii sau străine de natura
pricinii.
Modificarea sau
casarea unei hotărâri poate fi solicitată potrivit art. 304 pct. 9 C. proc.
civ. atunci când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost
dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Din perspectiva
acestui motiv de recurs, recurenta a pus în discuție aplicarea greșită a legii
respectiv a prevederilor Decretului nr. 31/1954 și ale Legii nr. 31/1990
referitoare la dobândirea și încetarea personalității juridice.
Capacitatea
procesuală de folosință constă în aptitudinea unei persoane fizice sau juridice
de a avea drepturi și obligații pe plan procesual.
Astfel,
capacitatea procesuală reprezintă aplicarea pe plan procesual a capacității
civile.
Unul dintre
caracterele juridice ale capacității de folosință a persoanei juridice este
legalitatea capacității de folosință, respectiv însușirea acesteia de a fi
instituită numai de lege, de a i se stabili începutul, conținutul și încetarea
doar prin norme legale.
Potrivit
dispozițiilor art. 33 alin. (1) din Decretul nr. 31/1954 „Persoanele juridice
care sunt supuse inregistrarii au capacitatea de a avea drepturi si obligații
de la data inregistrarii lor."
În conformitate
cu prevederile art. 41 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 societatea comercială
este persoană juridică de la data înmatriculării în registrul comerțului.
Încetarea
capacității de folosință a persoanei juridice are loc la data încetării
persoanei juridice însăși prin comasare, divizare sau dizolvare urmată de
lichidare, inclusiv în cadrul procedurii insolvenței.
Astfel, conform
prevederilor art. 132 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 „O procedură de faliment
va fi închisă atunci când judecătorul-sindic a aprobat raportul final, când
toate fondurile sau bunurile din averea debitorului au fost distribuite și când
fondurile nereclamate au fost depuse la bancă. în urma unei cereri a
lichidatorului, judecătorul-sindic va pronunța o sentință, închizând procedura,
iar în cazul persoanelor juridice dispunând și radierea acestora." iar
conform prevederilor art. 135 din același act normativ „Sentința de închidere a
procedurii va fi notificată de judecătorul-sindic direcției teritoriale a
finanțelor publice și oficiului registrului comerțului sau, după caz,
registrului societăților agricole unde debitorul este înmatriculat, pentru
efectuarea mențiunii.,,
Totodată,
același act normativ prevede la art. 136 că „Prin închiderea procedurii,
judecătorul-sindic, administratorul/lichidatorul și toate persoanele care i-au
asistat sunt descărcați de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la
procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, acționari
sau asociați,,.
Pentru a sta în
judecată, respectiv a fi parte în proces, pe lângă capacitate procesuală de
folosință, persoana juridică trebuie să beneficieze și de capacitate procesuală
de execițiu, respectiv aptitudinea de a-și îndeplini singură obligațiile
procesuale.
În cazul
persoanelor juridice, capacitatea de execițiu se dobândește la data înființării
lor, potrivit legii, și sfârșește odată cu încetarea persoanei juridice în
condițiile mai sus evocate.
Se constată
astfel că existența capacității procesuale de folosință reprezintă o condiție
sine qua non a existenței capacității procesuale de exercițiu, astfel încât
criticile recurentului conform cărora art. 43 C. proc. civ. sancționează numai
lipsa capacității procesuale de execițiu nu pot fi reținute, fiind
neîntemeiate.
Totodată, deși
persoana juridică dobândește capacitate de exercițiu, parte a capacității
civile, odată cu înființarea sa, realizarea ei efectivă, în practică, este
condiționată de existența organelor de conducere, actele făcute de aceste
organe, în limitele care le-au fost conferite, fiind actele persoanei juridice
însăși.
În conformitate
cu prevederile art. 24 din Legea nr. 85/2006 în cazul în care dispune trecerea
la faliment, judecătorul-sindic va desemna un lichidator iar conform art. 25
din același act normativ, una dintre principalele atribuții ale lichidatorului
o constituie conducerea activității debitorului.
Prin urmare, în
cazul în care o societate comercială este în faliment rolul organelor de
conducere, așa cum sunt acestea reglementate prin Legea nr. 31/1990 este
preluat de lichidator.
În speță, se
constată că prin sentința civilă nr. 9067 din 19 septembrie 2012, pronunțată de
Tribunalul București - judecător sindic s-a închis procedura falimentului
asupra debitoarei-pârâte și s-a dispus radierea acesteia din registrul
comerțului. Or, așa cum am arătat și mai sus, conform art. 136 din Legea nr.
85/2006 „Prin închiderea procedurii, judecătorul-sindic,
administratorul/lichidatorul și toate persoanele care i-au asistat sunt
descărcați de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură,
debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați,,.
Prin urmare,
instanța de apel a interpretat corect situația de fapt și prevederile legale
incidente în cauză, reținând că pârâta a încetat ca persoană juridică, încetând
astfel și capacitatea sa procesuală de folosință, în sensul că respectiva societate
nu mai poate avea drepturi și obligații juridice, nu mai deține organe de
conducere, astfel încât nu poate avea calitatea de subiect al unei proceduri
judiciare.
Cât privește
criticile recurentului vizând faptul că în speță exprimarea acordului pentru
perfectarea actului juridic a avut loc la data de 1 iulie 2008 iar
vânzarea-cumpărarea este un act consensual, solicitându-se instanței doar
pronunțarea unei hotărâri care să reprezinte forma autentică a
consimțământului, acestea sunt neîntemeiate.
Aceasta
întrucât de la principiul consensualismului, legiuitorul a prevăzut anumite
excepții, respectiv cazuri în care manifestarea de voință trebuie să îmbrace o
anumită formă prevăzută de lege.
Astfel, în
situația în care obiectul vânzării îl reprezintă un teren, legiuitorul a
prevăzut că actul trebuie încheiat în formă autentică, această formă specială
fiind o condiție ad validitatem de încheiere a actului.
Prin urmare nu
se poate vorbi de consimțământ valabil decât la data la care acesta este
exprimat în forma cerută de lege ad validitatem.
Așa fiind,
pentru considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc.
civ., recursul reclamantului va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca
nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant U.R. împotriva Deciziei civile
nr. 38/2013 pronunțată de Curtea de Apel lași, secția civilă.
Irevocabilă.
Pronunțata în
ședință publică astăzi, 9 octombrie 2013.