ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 301/2014

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Tribunalul

București, secția a Vl-a civilă, prin sentința civilă nr. 2378 din 23 februarie

2012, a admis cererea formulată de reclamanta SN T.F.C. C.F.R . SA București în

contradictoriu cu pârâta SC Î.R.L.U. C.F.R. I.R.L.U. București.

A obligat pârâta la plata sumei de 237.812,47 lei

reprezentând penalități de întârziere, precum și la plata sumei de 6.372,24 lei

cheltuieli de judecată către reclamantă.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut

următoarele:

Că, prin contractul din 25 noiembrie 2009, respectiv din 4

decembrie 2009, reclamanta s-a obligat să asigure pârâtei contra cost, în

conformitate cu prevederile O.G. nr. 112/1999, legitimații de călătorie pe

căile ferate române pentru anul 2010 pentru salariații pârâtei, angajați cu

contract individual de muncă, pe durată nedeterminată și pentru membrii de

familie ai acestora.

Pentru anul 2010, reclamanta a emis către pârâtă facturile din

14 ianuarie 2010, din 13 octombrie 2010, din 21 iulie 2010 și din 15 aprilie 2010,

a căror contravaloare a fost achitată de pârâtă cu întârziere, prin compensare

și că pentru plata cu întârziere a contravalorii legitimațiilor de călătorie,

aceasta datorează penalități de întârziere în cuantum de 237.812,47 lei,

calculate conform art. 4 din contract.

Că, potrivit art. 3.2.2., facturarea contravalorii tarifelor

legitimațiilor de călătorie menționate la pct. 3.2.1 cu an de valabilitate

2010, eliberate de către prestator beneficiarului, până la data de 31 ianuarie 2010

se va efectua în patru rate egale, în luna a doua a fiecărui trimestru și că

pârâta nu a contestat niciuna din facturile emise de reclamantă, ci doar modul

de calcul al penalităților.

S-a reținut că, facturii din 15 aprilie 2010, emisă pentru

perioada 01 februarie 2010-31 martie 2010, îi sunt aplicabile dispozițiile art.

3.2.3 din contract, conform cărora facturarea contravalorii tarifelor legitimațiilor

eliberate de către prestator beneficiarului după data de 31 ianuarie 2010

pentru anul 2010, se efectuează trimestrial și că dispozițiile art. 3.2.2

invocate de pârâtă nu sunt aplicabile, întrucât aceste dispozițiile se referă

la contravaloarea legitimațiilor de călătorie eliberate până la data de 31

ianuarie 2010, deci anterior perioadei ce a fost avută în vedere la emiterea

facturii menționate.

Prin Decizia civilă nr. 409 din 31 octombrie 2012, Curtea de

Apel București, secția a Vl-a civilă, a respins apelul formulat de pârâta SC Î.R.L.U.

- C.F.R. I.R.L.U. SA București împotriva sentinței civile nr. 2378 din 23

februarie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a Vl-a civilă, în

contradictoriu cu intimata SN T.F.C. C.F.R.C. SA București, ca nefondat.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a

reținut următoarele:

A respins critica pârâtei, referitoare la faptul că prima

instanță ar fi interpretat greșit actul juridic dedus judecății, reținându-se

că, potrivit dispozițiilor exprese ale art. 3.2.2. din contract, facturarea

contravalorii tarifelor legitimațiilor de călătorie menționate la pct. 3.2.1,

cu an de valabilitate 2010, eliberate de către prestator, beneficiarului până

la data de 31 ianuarie 2010 se va efectua în patru rate egale, în luna a doua a

fiecărui trimestru, astfel că numai pentru legitimațiile de călătorie eliberate

până la data de 31 ianuarie 2010 se putea aplica această modalitate de

facturare, nu și pentru cele emise ulterior datei de 31 ianuarie 2010, și

pentru care facturarea se făcea în conformitate cu dispozițiile art. 3.2.3. din

contract, respectiv trimestrial.

Curtea a mai reținut că din cele consemnate în cuprinsul

primei facturi emise în executarea contractului, respectiv factura din 15

aprilie 2010, coroborată cu recunoașterea apelantei din întâmpinarea formulată

în fața instanței de fond, a rezultat că până la data de 31 ianuarie 2010,

reclamanta nu a emis legitimații de călătorie noi, prelungind valabilitatea

tuturor autorizațiilor de călătorie și a permiselor de călătorie până la data

de 14 februarie 2010, conform actului din 26 ianuarie 2010, necontestat de

apelantă.

A fost respinsă susținerea pârâtei, în sensul că prin

neemiterea niciunei legitimații de călătorie până la data de 31 ianuarie 2010

reclamanta și-ar fi încălcat obligațiile asumate prin contract și în consecință

ar fi trebuit să dea eficiență art. 3.2.2. în momentul emiterii primei facturi,

chiar dacă aceasta viza legitimații de călătorie emise după data de 31 ianuarie

2010, respectiv în perioada 01 februarie 2010-31 martie 2010, ca fiind lipsită

de suport contractual, reținându-se că, convențiile legal făcute au putere de

lege între părți, astfel încât, față de prevederile contractuale exprese în

sensul stabilirii modalității de facturare în funcție de data îndeplinirii

serviciului facturat, nu poate fi primită nici o altă interpretare în sensul

extinderii beneficiului recunoscut în art. 3.2.2. din contract.

S-a constatat că, în mod greșit pârâta a invocat

dispozițiile art. 1270 din Noul C. civ., având în vedere că raportul juridic

dedus judecății s-a născut înainte de intrarea în vigoare a acestuia, astfel

că, potrivit dispozițiilor art. 6 din Noul C. civ., în speță sunt aplicabile

dispozițiile vechiului C. civ., respectiv art. 969, care conține prevederi

similare și că apelanta nu a contestat nici măsura luată de intimată de

prelungire a valabilității vechilor legitimații de călătorie și nici factura

din 15 aprilie 2010, pe care a acceptat-o la plată, astfel încât susținerile

sale privind neîndeplinirea obligațiilor contractuale de către intimată au fost

respinse ca nefondate.

S-a reținut că, în conformitate cu concluziile expertizei

contabile efectuate în apel, penalitățile de întârziere în cuantum de

237.812,47 lei, au fost corect calculate prin raportare la scadența stabilită

în conformitate cu dispozițiile art. 4 din contract și modalitatea de facturare

prevăzută de art. 3.2.3.

Împotriva Deciziei civile nr. 409 din 31 octombrie 2012,

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă, a declarat recurs

pârâta SC Î.R.L.U. - C.F.R. I.R.L.U. SA Bucureșt, întemeiat pe art. 304 pct. 8

și pct. 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în

concluzie admiterea recursului, modificarea deciziei, admiterea apelului său,

schimbarea sentinței în sensul admiterii parțiale a acțiunii reclamantei.

În criticile formulate, după o prezentare a situației de

fapt, recurenta pârâtă a susținut în esență că instanța de apel a interpretat

greșit actul juridic dedus judecății, cu referire la derularea raporturilor

contractuale, respectiv la aplicabilitatea prevederilor art. 3.2.2 din

contractul din 04 decembrie 2009, motiv de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 8

C. proc. civ.

S-a arătat că, instanța de apel a pronunțat o hotărâre

lipsită de temei legal, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

întrucât aceasta a fost dată cu încălcarea art. 969 C. civ. și cu interpretarea

greșită a probelor administrate în cauză, stabilind astfel o situație de fapt

eronată.

Recurenta a mai susținut că în mod eronat s-a apreciat

aplicabilitatea în cauză a prevederilor art. 3.2.3 din contract și nu ale art. 3.2.2,

ceea ce este în vădită contradicție cu principiul prevăzut de art. 969 C. civ.,

potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile

contractante, în condițiile în care clauzele contractului sunt clare, precise,

neîndoielnice.

Chiar dacă în susținerea ideii că, obligația asumată de SN T.F.C.C.

SA nu a fost îndeplinită în sensul emiterii legitimațiilor de călătorie până la

data de 31 ianuarie 2010 și că urmare emiterii primei facturi fiscale din 15

aprilie 2010 ar fi trebuit să dea eficientă clauzei înscrisă la art. 3.2.2

coroborată cu prevederile art. 4.1 referitoare la termenul de scadență din

contract, arătându-se că există dovezi certe în ceea ce privește neîndeplinirea

acestei obligații, instanța în mod nejustificat a considerat că în cauză sunt

aplicabile dispozițiile art. 3.2.3 din contract, fără a reține culpa

reclamantei.

Ca atare, recurenta a arătat că singura concluzie judicioasă

ce se impune din analiza tuturor înscrisurilor depuse este aceea că

penalitățile calculate, ca urmare a achitării cu întârziere a celor patru

facturi fiscale și care au fost emise în baza contractului din 04 decembrie 2009

au o altă valoare, cu mult redusă față de cea prezentată de intimată prin

cererea de chemare în judecată.

Prin întâmpinarea formulată, intimata-reclamantă SN T.F.C. C.F.R.

C. SA București a solicitat respingerea recursului ca nefondat, pentru motivele

indicate în scris.

Analizând Decizia civilă nr. 409 din 31 octombrie 2012,

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă, în raport de

criticile formulate și temeiurile de drept arătate și ținând cont de limitele

controlului de legalitate, Înalta Curte a constatat că recursul este nefondat,

avându-se în vedere următoarele considerente:

Recurenta a încadrat primul motiv de recurs în prevederile art.

304 pct. 8 C. proc. civ., însă prin acest motiv a criticat de fapt, cum de

altfel a și precizat, greșita interpretare a dispozițiilor contractuale, nu

natura juridică a actului încheiat de părți, această critică putând fi

încadrată în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

poate fi invocat atunci când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal

sau a fost dată cu aplicarea greșită a legii.

În speță, prin prisma acestui motiv de recurs, s-a pus în

discuție nerespectarea prevederilor art. 969 C. civ., în raport de executarea

obligațiilor contractuale de pârâtă prin contractele ce fac obiectul cauzei

deduse judecății.

Este de necontestat că părțile au încheiat contractul din 25

noiembrie 2009, respectiv din 4 decembrie 2009, în condițiile art. 969-970 C.

civ. și că potrivit art. 969 C. civ., convențiile legal făcute au putere de

lege între părțile contractante, dar în cauză nu se poate reține că instanța de

apel a încălcat principiul ce se desprinde din dispozițiile art. 969 C. civ.,

în condițiile în care a fost dată eficiență tocmai clauzelor înserate de părți

în contractele încheiate.

Se constată astfel că în mod corect instanța de apel a

respins susținerea recurentei pârâte, în sensul că prin neemiterea niciunei

legitimații de călătorie până la data de 31 ianuarie 2010 reclamanta și-ar fi

încălcat obligațiile asumate prin contract și în consecință ar fi trebuit să

dea eficiență art. 3.2.2. în momentul emiterii primei facturi, chiar dacă

aceasta viza legitimații de călătorie emise după data de 31 ianuarie 2010,

respectiv pentru perioada 01 februarie 2010-31 martie 2010, față de prevederile

contractuale exprese în sensul stabilirii modalității de facturare în funcție

de data îndeplinirii serviciului facturat.

Astfel, cum factura fiscală, contestată de către recurentă,

a fost emisă la data de 15 aprilie 2010, instanța în mod just a reținut că în

cauză, sunt aplicabile dispozițiile art. 3.2.3 din contract, conform cărora,

facturarea contravalorii tarifelor legitimațiilor eliberate de către prestator

beneficiarului, după data de 31 ianuarie 2010, pentru anul 2010, se efectuează

trimestrial, cu termen de 30 de zile de plată conform clauzei 4.1 din contract.

Ca urmare, avându-se în vedere că pârâta a executat cu

întârziere obligația de plată către reclamantă, cu nerespectarea clauzelor

contractuale, soluția instanței de apel de obligare a acesteia la plata

penalităților de întârziere în cuantum de 237.812,47 lei, a fost corectă, prin

raportare la scadența stabilită în conformitate cu dispozițiile art. 4 din

contract și modalitatea de facturare prevăzută de art. 3.2.3 din contract.

În ceea ce privește critica prin care recurenta a susținut

că instanța de apel a interpretat greșit probele administrate în cauză,

stabilind astfel o situație de fapt greșită, aceasta nu poate fi analizată în

această cale de atac a recursului, în condițiile abrogării pct. 11 al art. 304

C. proc. civ. prin O.U.G. nr. 138/2000.

Pentru rațiunile mai sus înfățișate, Înalta Curte, în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă recursul declarat

de pârâta SC Î.R.L.U. - C.F.R. I.R.L.U. SA București împotriva Deciziei civile nr.

409 din 31 octombrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

Vl-a civilă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC Î.R.L.U.

- C.F.R. .I.R.L.U. SA București împotriva Deciziei civile nr. 409 din 31

octombrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 ianuarie 2014.