ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3007/2013

Deliberând asupra contestației în anulare de față, din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin contestația în anulare înregistrată la data de 21 decembrie 2012, contestatorul V.I., invocând, în drept, prevederile art. 317, art. 318 C. proc. civ., a solicitat casarea tuturor hotărârilor pronunțate în perioada 2009 - 2012, în Dosarul nr. 1427/59/2011 al Curții de Apel Timișoara, respectiv în Dosarul nr. 2954/325/2009. În cuprinsul cererii, contestatorul arată că solicită casarea acestor hotărâri pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 5, 7, 8 și 9 C. proc. civ., cu referire la art. 312 alin. (3), respectiv art. 314 și art. 315 C. proc. civ. La termenul din 13 martie 2013, cauza a fost amânată pentru a da posibilitatea contestatorului de a depune precizări prin care să indice hotărârea pe care înțelege să o conteste.

La data de 14 iunie 2013, contestatorul a depus înscris intitulat "precizare", prin care a înțeles să indice Sentința civilă nr. 5434 din 14 aprilie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 2954/325/2009 al Judecătoriei Timișoara, Sentința civilă nr. 12634 din 7 octombrie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 7070/325/2009 al Judecătoriei Timișoara, Decizia nr. 137/A din 21 februarie 2010, Decizia nr. 518/R din 18 mai 2010, Decizia nr. 698 din 8 septembrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 583/59/2010 al Curții de Apel Timișoara, Decizia nr. 13/R din 18 ianuarie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 1050/59/2010 al Curții de Apel Timișoara, Decizia nr. 489/R din 3 mai 2011, pronunțată în Dosarul nr. 101/59/2011 al Curții de Apel Timișoara, Decizia nr. 802/R din 27 iulie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 618/59/2011 al Curții de Apel Timișoara, Decizia nr. 968/R din 22 septembrie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 643/59/2011 al Curții de Apel Timișoara, Decizia nr. 604/R din 23 februarie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 1427/59/2011 al Curții de Apel Timișoara și Dosarele nr. 1427/59/2011 și nr. 8212/1/2012 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prezent la termenul din 2 octombrie 2013, contestatorul a insistat să precizeze că solicită casarea tuturor hotărârilor pronunțate în cauză și admiterea prezentei contestații în anulare. Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca inadmisibilă, pentru considerentele care succed: În sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătorești, exercitarea acestora și efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalității căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituțional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac și exercitarea lor în condițiile legii, potrivit cu natura și scopul lor. Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

În speță, Înalta Curte constată că atât prin contestația în anulare dedusă judecății, cât și prin precizările solicitate de instanță depuse de contestatorul V.I. la data de 14 iunie 2013, având în vedere și susținerile orale la acest termen de judecată, contestatorul a solicitat casarea tuturor hotărârilor pronunțate în cauză și admiterea prezentei contestații în anulare. Este de reținut că, indiferent de temeiul de drept pe care se întemeiază (art. 317 sau art. 318 C. proc. civ.), contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, care se poate exercita în cazurile anume prevăzute de textele de lege anterior menționate, numai împotriva deciziilor pronunțate de instanțele de recurs, alte hotărâri judecătorești, inclusiv cele date în soluționarea unei alte contestații în anulare sau revizuiri nefiind susceptibile de a fi atacate pe calea contestației în anulare.

Invocând în drept prevederile art. 304 pct. 5, 7, 8 și 9 C. proc. civ., art. 314 C. proc. civ., criticile contestatorului vizează probleme de fond ce au fost soluționate atât de instanța de recurs, cât și de instanțele inferioare, ceea ce nu este permis pe calea contestației în anulare. Motivele invocate de contestator se circumscriu unor critici care transformă prezenta cale de atac într-un recurs la recurs, or, prevederile art. 317 și art. 318 C. proc. civ. trebuie interpretate restrictiv pentru a nu deschide calea unui veritabil recurs la recurs. Este de necontestat că recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Nu în ultimul rând, în mod constant, în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit faptul că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluționat definitiv și irevocabil, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei; contestația în anulare nu poate avea semnificația unui "recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative (Cauza Mitrea vs. România, 26105/03 Hotărârea din 29 iulie 2008, Cauza Sebastian Taub c. România, Hotărârea din 12 octombrie 2006). Așa fiind, pentru toate argumentele de fapt și de drept care preced, constatând că nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 317 și art. 318 C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare formulată de contestatorul V.I., ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul V.I. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 octombrie 2013. Procesat de GGC - AZ