ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3007/2013
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3007/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Deliberând asupra
contestației în anulare de față, din examinarea lucrărilor dosarului, constată
următoarele:
Prin contestația în anulare înregistrată la
data de 21 decembrie 2012, contestatorul V.I., invocând, în drept, prevederile
art. 317, art. 318 C. proc. civ., a solicitat casarea tuturor hotărârilor
pronunțate în perioada 2009 - 2012, în Dosarul nr. 1427/59/2011 al Curții de
Apel Timișoara, respectiv în Dosarul nr. 2954/325/2009.
În cuprinsul cererii,
contestatorul arată că solicită casarea acestor hotărâri pentru motivele
prevăzute de art. 304 pct. 5, 7, 8 și 9 C. proc. civ., cu referire la art. 312
alin. (3), respectiv art. 314 și art. 315 C. proc. civ.
La termenul din 13
martie 2013, cauza a fost amânată pentru a da posibilitatea contestatorului de
a depune precizări prin care să indice hotărârea pe care înțelege să o
conteste.
La data de 14 iunie
2013, contestatorul a depus înscris intitulat "precizare", prin care
a înțeles să indice Sentința civilă nr. 5434 din 14 aprilie 2009, pronunțată în
Dosarul nr. 2954/325/2009 al Judecătoriei Timișoara, Sentința civilă nr. 12634
din 7 octombrie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 7070/325/2009 al Judecătoriei
Timișoara, Decizia nr. 137/A din 21 februarie 2010, Decizia nr. 518/R din 18
mai 2010, Decizia nr. 698 din 8 septembrie 2010, pronunțată în Dosarul nr.
583/59/2010 al Curții de Apel Timișoara, Decizia nr. 13/R din 18 ianuarie 2011,
pronunțată în Dosarul nr. 1050/59/2010 al Curții de Apel Timișoara, Decizia nr.
489/R din 3 mai 2011, pronunțată în Dosarul nr. 101/59/2011 al Curții de Apel
Timișoara, Decizia nr. 802/R din 27 iulie 2011, pronunțată în Dosarul nr.
618/59/2011 al Curții de Apel Timișoara, Decizia nr. 968/R din 22 septembrie
2011, pronunțată în Dosarul nr. 643/59/2011 al Curții de Apel Timișoara,
Decizia nr. 604/R din 23 februarie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 1427/59/2011
al Curții de Apel Timișoara și Dosarele nr. 1427/59/2011 și nr. 8212/1/2012 ale
Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Prezent la termenul
din 2 octombrie 2013, contestatorul a insistat să precizeze că solicită casarea
tuturor hotărârilor pronunțate în cauză și admiterea prezentei contestații în
anulare.
Înalta Curte va
respinge contestația în anulare, ca inadmisibilă, pentru considerentele care
succed:
În sistemul nostru de
drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătorești, exercitarea
acestora și efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalității
căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituțional, care semnifică
instituirea prin lege a căilor de atac și exercitarea lor în condițiile legii,
potrivit cu natura și scopul lor.
Legalitatea căilor de
atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6
din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre
garanțiile unui proces echitabil.
În speță, Înalta
Curte constată că atât prin contestația în anulare dedusă judecății, cât și
prin precizările solicitate de instanță depuse de contestatorul V.I. la data de
14 iunie 2013, având în vedere și susținerile orale la acest termen de
judecată, contestatorul a solicitat casarea tuturor hotărârilor pronunțate în
cauză și admiterea prezentei contestații în anulare.
Este de reținut că,
indiferent de temeiul de drept pe care se întemeiază (art. 317 sau art. 318 C.
proc. civ.), contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de
retractare, care se poate exercita în cazurile anume prevăzute de textele de
lege anterior menționate, numai împotriva deciziilor pronunțate de instanțele
de recurs, alte hotărâri judecătorești, inclusiv cele date în soluționarea unei
alte contestații în anulare sau revizuiri nefiind susceptibile de a fi atacate
pe calea contestației în anulare.
Invocând în drept
prevederile art. 304 pct. 5, 7, 8 și 9 C. proc. civ., art. 314 C. proc. civ.,
criticile contestatorului vizează probleme de fond ce au fost soluționate atât
de instanța de recurs, cât și de instanțele inferioare, ceea ce nu este permis
pe calea contestației în anulare.
Motivele invocate de
contestator se circumscriu unor critici care transformă prezenta cale de atac
într-un recurs la recurs, or, prevederile art. 317 și art. 318 C. proc. civ.
trebuie interpretate restrictiv pentru a nu deschide calea unui veritabil
recurs la recurs.
Este de necontestat
că recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de
legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de
atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.
Nu în ultimul rând,
în mod constant, în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a
reamintit faptul că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea
acestuia, soluționat definitiv și irevocabil, numai în scopul de a obține o
rejudecare a cauzei; contestația în anulare nu poate avea semnificația unui
"recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de
circumstanțe esențiale și imperative (Cauza Mitrea vs. România, 26105/03
Hotărârea din 29 iulie 2008, Cauza Sebastian Taub c. România, Hotărârea din 12
octombrie 2006).
Așa fiind, pentru
toate argumentele de fapt și de drept care preced, constatând că nu sunt
întrunite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 317 și art. 318 C.
proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare formulată de
contestatorul V.I., ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca
inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul V.I.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi, 2 octombrie 2013.
Procesat
de GGC - AZ