ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 300/2014

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 20 noiembrie 2011,

reclamantă SC C.R. SRL Chiajna a chemat în judecată pârâta SC A. SRL Brașov, solicitând

obligarea acesteia să înceteze comercializarea de produse marca C., să înceteze

asocierea mărcii C. cu orice alte produse similare comercializate și să plătească

suma de 100.000 euro cu titlu de daune interese.

Tribunalul Brașov, secția a ll-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 296/ C din 3 iulie

2012, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC C.R. SRL, București, în

contradictoriu cu pârâta SC A. SRL, Brașov.

În temeiul art. 274 C. proc. civ.,

reclamanta a fost obligată la plata sumei de 5.000 lei cheltuieli de judecată.

Prin Decizia civilă nr. 172/

Ap din 27 noiembrie 2012, Curtea de Apel Brașov, secția civilă, și pentru cauze

cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins

ca nefondat apelul declarat de reclamanta SC C.R. SRL împotriva sentinței

civile nr. 296/ C din 03 iulie 2012 a Tribunalului Brașov, secția a ll-a civilă,

contencios administrativ și fiscal.

A obligat reclamanta să plătească intimatei

SC A. SRL suma de 46.809,63 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Analizând hotărârea atacată în limita

motivelor de apel formulate, curtea a reținut următoarele considerente:

Potrivit art. 38 alin. (1) și (2) din Legea

nr. 84/1998 și art. 13 din Regulamentul C.E. nr. 207/2009, epuizarea dreptului

asupra mărcii este o limitare legală a drepturilor exclusive conferite

titularului de marcă înregistrată, având rolul de a da eficiență principiului

liberei circulații a bunurilor și serviciilor pe piața unică europeană.

Epuizarea dreptului asupra mărcii înseamnă

că la momentul primei puneri pe piață a produsului de către titular sau cu

consimțământul acestuia, dreptul titularului este epuizat, ceea ce presupune că

acesta nu mai poate împiedica libera circulație (revânzare) a produsului în piața

unică europeană. Marca nu dă dreptul titularului său să interzică utilizarea

acesteia pentru produsele care au fost introduse pe piața comunicată sub această

marcă de către titular sau cu consimțământul acestuia.

S-a reținut că în speță, pârâta importă din

Ungaria produse originale, puse pe piață de însuși titularul mărcii, respectiv

firma din Germania Vosschemie GmbH și că în ceea ce privește dispozițiile art. 43

invocate de reclamantă, acestea se referă la posibilitatea pe care o are

titularul unei mărci de a încheia contracte de licență care au ca obiect

dreptul de folosire a mărcii.

Un contract de licență de

marcă nu se referă și nu poate fi obligatoriu pentru activitățile de comerț

desfășurate prin revânzarea produselor puse deja pe piață de titularul mărcii,

deoarece la prima punere pe piață a produselor sale, dreptul asupra mărcii este

epuizat.

împotriva Deciziei civile nr. 172/ Ap din

27 noiembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, a

declarat recurs reclamanta SC C.R.A SRL Chiajna, întemeiat pe art. 274 alin.

(3) C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie

admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei în sensul diminuării

cuantumului cheltuielilor de judecată solicitate de pârâtă cu ocazia judecării

apelului, în raport de complexitatea cauzei și efortul depus de avocat.

În criticile formulate, recurenta a susținut

în esență următoarele:

- în mod greșit instanța de

apel a dispus obligarea sa la plata sumei de 46.809,63 lei cheltuieli de

judecată în apel, care în opinia sa sunt exagerat de mari și nejustificate în

raport atât cu obiectul cauzei, cât și cu prestația aferentă acestei faze

procesuale, motiv pentru care, solicită diminuarea acestora în raport de

complexitatea cauzei și efortul depus de apărătorul acesteia.

- Că, în raport de cele două criterii

expres menționate de prevederile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., se putea

aprecia în ce măsură cuantumul în care partea aflată în culpă procesuală urma să

suporte cheltuielile de judecată făcute de partea adversă, constând în

onorariul avocațial, este unul corespunzător gradului de complexitate și

valorii cauzei, astfel că formularea unei întâmpinări și asigurarea reprezentării

pârâtei la două termene de judecată din cele trei care au fost acordate în faza

procesuală a apelului, nu justifică cuantumul acestora, cu atât mai mult cu cât

apărările formulate în apel sunt identice cu cele de la fond.

- Recurenta a mai susținut

că dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ. nu contravin nici dispozițiilor

art. 30 din Legea nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de

avocat, conform cărora contractul dintre avocat și client nu poate fi stânjenit

sau controlat, direct sau indirect de nici un organ al statului.

Ca atare, suma de 46.809,63 lei constând în

cheltuieli de judecată, deși are un caracter cert, nu îndeplinește condițiile

de a fi necesară și rezonabilă, astfel că diminuarea sa sau chiar respingerea

acestora apare ca fiind legală și proporțională cu complexitatea cauzei și

efortul apărătorului, cu atât mai mult cu cât jurisprudența C.E.D.O., este că partea

care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli decât

în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor

rezonabil.

Intimata-pârâtă SC A. SRL Brașov,

prin întâmpinarea depusă la dosar a cerut respingerea recursului reclamantei ca

nefondat.

Analizând criticile aduse deciziei atacate,

Înalta Curte constată că acestea sunt fondate, urmând ca recursul reclamantei să

fie admis pentru următoarele considerente:

Prin Decizia civilă nr. 172/

Ap din 27 noiembrie 2012, Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze

cu minori și de familie, a obligat reclamanta să plătească intimatei SC A. SRL

suma de 46.809,63 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Este știut că, dreptul de a

cere plata cheltuielilor de judecată se naște pentru partea care a câștigat procesul,

ca efect al hotărârii judecătorești prin care cealaltă parte a căzut în pretenții.

În raport de considerentele deciziei

atacate și de dispozițiile art. 294 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte,

constată că decizia recurată nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care

se sprijină, instanța neargumentând în nici un fel soluția pronunțată cu

privire la cheltuielile de judecată, aceasta fiind dată cu nerespectarea cerințelor

art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., instanța nedemonstrând de ce s-a oprit

la soluția dată.

În acest context, Înalta Curte, constată că

nu poate exercita controlul de legalitate, întrucât instanța nu a făcut nici o

referire la dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., care au menirea de a

sancționa exercitarea abuzivă a dreptului de a obține despăgubiri, prin

convenirea între avocat și client a unor onorarii în mod vădit disproporționate

cu valoarea, dificultatea litigiului sau volumul de muncă pe care îl presupune

pregătirea apărării.

În cauză, trebuie avută în

vedere atât jurisprudența națională, cât și și jurisprudența C.E.D.O., care a

conturat nu numai ideea că dispozițiile art. 274 C. proc. civ. sunt aplicabile

în raport de culpa procesuală a părții care a pierdut procesul, ci și cerința

ca în analiza culpei să se aibă în vedere prejudiciul real creat părții care a

achitat cheltuielile de judecată, precum și faptul că cheltuielile de judecată

urmează a fi recuperate numai în măsura în care cheltuielile solicitate sunt

dovedite și constituie cheltuieli necesare care au fost făcute în mod real în

limita unui cuantum rezonabil.

Așa fiind, Înalta Curte, în

temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ., va admite recursul declarat de

reclamanta SC C.R. SRL Chiajna împotriva Deciziei civile nr. 172/ Ap din 27

noiembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, pe

care o casează în parte și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe

pentru soluționarea capătului de cerere privind cheltuielile de judecată.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C

I D E

Admite recursul declarat de reclamanta SC C.R.

SRL Chiajna împotriva Deciziei civile nr. 172/ Ap din 27 noiembrie 2012, pronunțată

de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de

familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, pe care o casează în parte

și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe pentru soluționarea capătului

de cerere privind cheltuielile de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30

ianuarie 2014.