ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 300/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 20 noiembrie 2011, reclamantă SC C.R. SRL Chiajna a chemat în judecată pârâta SC A. SRL Brașov, solicitând obligarea acesteia să înceteze comercializarea de produse marca C., să înceteze asocierea mărcii C. cu orice alte produse similare comercializate și să plătească suma de 100.000 euro cu titlu de daune interese. Tribunalul Brașov, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 296/ C din 3 iulie 2012, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC C.R. SRL, București, în contradictoriu cu pârâta SC A. SRL, Brașov. În temeiul art. 274 C. proc.

civ., reclamanta a fost obligată la plata sumei de 5.000 lei cheltuieli de judecată. Prin Decizia civilă nr. 172/ Ap din 27 noiembrie 2012, Curtea de Apel Brașov, secția civilă, și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta SC C.R. SRL împotriva sentinței civile nr. 296/ C din 03 iulie 2012 a Tribunalului Brașov, secția a ll-a civilă, contencios administrativ și fiscal. A obligat reclamanta să plătească intimatei SC A. SRL suma de 46.809,63 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Analizând hotărârea atacată în limita motivelor de apel formulate, curtea a reținut următoarele considerente: Potrivit art. 38 alin. (1) și (2) din Legea nr. 84/1998 și art. 13 din Regulamentul C.E.

nr. 207/2009, epuizarea dreptului asupra mărcii este o limitare legală a drepturilor exclusive conferite titularului de marcă înregistrată, având rolul de a da eficiență principiului liberei circulații a bunurilor și serviciilor pe piața unică europeană. Epuizarea dreptului asupra mărcii înseamnă că la momentul primei puneri pe piață a produsului de către titular sau cu consimțământul acestuia, dreptul titularului este epuizat, ceea ce presupune că acesta nu mai poate împiedica libera circulație (revânzare) a produsului în piața unică europeană. Marca nu dă dreptul titularului său să interzică utilizarea acesteia pentru produsele care au fost introduse pe piața comunicată sub această marcă de către titular sau cu consimțământul acestuia.

S-a reținut că în speță, pârâta importă din Ungaria produse originale, puse pe piață de însuși titularul mărcii, respectiv firma din Germania Vosschemie GmbH și că în ceea ce privește dispozițiile art. 43 invocate de reclamantă, acestea se referă la posibilitatea pe care o are titularul unei mărci de a încheia contracte de licență care au ca obiect dreptul de folosire a mărcii. Un contract de licență de marcă nu se referă și nu poate fi obligatoriu pentru activitățile de comerț desfășurate prin revânzarea produselor puse deja pe piață de titularul mărcii, deoarece la prima punere pe piață a produselor sale, dreptul asupra mărcii este epuizat. împotriva Deciziei civile nr. 172/ Ap din 27 noiembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, a declarat recurs reclamanta SC C.R.A SRL Chiajna, întemeiat pe art. 274 alin. (3) C. proc.

civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei în sensul diminuării cuantumului cheltuielilor de judecată solicitate de pârâtă cu ocazia judecării apelului, în raport de complexitatea cauzei și efortul depus de avocat. În criticile formulate, recurenta a susținut în esență următoarele: - în mod greșit instanța de apel a dispus obligarea sa la plata sumei de 46.809,63 lei cheltuieli de judecată în apel, care în opinia sa sunt exagerat de mari și nejustificate în raport atât cu obiectul cauzei, cât și cu prestația aferentă acestei faze procesuale, motiv pentru care, solicită diminuarea acestora în raport de complexitatea cauzei și efortul depus de apărătorul acesteia.

- Că, în raport de cele două criterii expres menționate de prevederile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., se putea aprecia în ce măsură cuantumul în care partea aflată în culpă procesuală urma să suporte cheltuielile de judecată făcute de partea adversă, constând în onorariul avocațial, este unul corespunzător gradului de complexitate și valorii cauzei, astfel că formularea unei întâmpinări și asigurarea reprezentării pârâtei la două termene de judecată din cele trei care au fost acordate în faza procesuală a apelului, nu justifică cuantumul acestora, cu atât mai mult cu cât apărările formulate în apel sunt identice cu cele de la fond. - Recurenta a mai susținut că dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc.

civ. nu contravin nici dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, conform cărora contractul dintre avocat și client nu poate fi stânjenit sau controlat, direct sau indirect de nici un organ al statului. Ca atare, suma de 46.809,63 lei constând în cheltuieli de judecată, deși are un caracter cert, nu îndeplinește condițiile de a fi necesară și rezonabilă, astfel că diminuarea sa sau chiar respingerea acestora apare ca fiind legală și proporțională cu complexitatea cauzei și efortul apărătorului, cu atât mai mult cu cât jurisprudența C.E.D.O., este că partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil.

Intimata-pârâtă SC A. SRL Brașov, prin întâmpinarea depusă la dosar a cerut respingerea recursului reclamantei ca nefondat. Analizând criticile aduse deciziei atacate, Înalta Curte constată că acestea sunt fondate, urmând ca recursul reclamantei să fie admis pentru următoarele considerente: Prin Decizia civilă nr. 172/ Ap din 27 noiembrie 2012, Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a obligat reclamanta să plătească intimatei SC A. SRL suma de 46.809,63 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Este știut că, dreptul de a cere plata cheltuielilor de judecată se naște pentru partea care a câștigat procesul, ca efect al hotărârii judecătorești prin care cealaltă parte a căzut în pretenții.

În raport de considerentele deciziei atacate și de dispozițiile art. 294 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, constată că decizia recurată nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se sprijină, instanța neargumentând în nici un fel soluția pronunțată cu privire la cheltuielile de judecată, aceasta fiind dată cu nerespectarea cerințelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., instanța nedemonstrând de ce s-a oprit la soluția dată. În acest context, Înalta Curte, constată că nu poate exercita controlul de legalitate, întrucât instanța nu a făcut nici o referire la dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., care au menirea de a sancționa exercitarea abuzivă a dreptului de a obține despăgubiri, prin convenirea între avocat și client a unor onorarii în mod vădit disproporționate cu valoarea, dificultatea litigiului sau volumul de muncă pe care îl presupune pregătirea apărării.

În cauză, trebuie avută în vedere atât jurisprudența națională, cât și și jurisprudența C.E.D.O., care a conturat nu numai ideea că dispozițiile art. 274 C. proc. civ. sunt aplicabile în raport de culpa procesuală a părții care a pierdut procesul, ci și cerința ca în analiza culpei să se aibă în vedere prejudiciul real creat părții care a achitat cheltuielile de judecată, precum și faptul că cheltuielile de judecată urmează a fi recuperate numai în măsura în care cheltuielile solicitate sunt dovedite și constituie cheltuieli necesare care au fost făcute în mod real în limita unui cuantum rezonabil. Așa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamanta SC C.R.

SRL Chiajna împotriva Deciziei civile nr. 172/ Ap din 27 noiembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, pe care o casează în parte și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe pentru soluționarea capătului de cerere privind cheltuielile de judecată. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC C.R. SRL Chiajna împotriva Deciziei civile nr. 172/ Ap din 27 noiembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, pe care o casează în parte și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe pentru soluționarea capătului de cerere privind cheltuielile de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 ianuarie 2014.