ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1934/2014

Prin sentința civilă nr. 51/C/2013, a Tribunalului Brașov a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei SC K.R. SRL invocată de pârâta SC A. SRL. A fost respinsă acțiunea formulată și precizată de reclamantele SC K.R. SRL și A.K. G.M.B.H. C.O. K.G. în contradictoriu cu pârâtele SC E.C.C. SRL și SC A. SRL. Au fost obligate reclamantele să plătească pârâtei SC A. SRL suma de 1.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, considerând-o netemeinică și nelegală. La termenul de judecată din 01 octombrie 2013, apelanta a invocat excepția necompetenței teritoriale exclusive a Tribunalului Brașov raportat la prevederile art. 71 din Legea nr. 84/1998, competența în cauză aparținând Tribunalului București.

Soluționând cu prioritate excepția de necompetență invocată de apelantă, curtea de apel a reținut că deși în termenii art. 71 din Legea nr. 84/1998, litigiile privind mărcile comunitare sunt de competența Tribunalului București, excepția, chiar de ordine publică fiind, nu a fost invocată în fața primei instanțe cum impun dispozițiile art. 159 1 alin. (2) C. proc. civ., astfel că este inadmisibilă. Prin Decizia civilă nr. 150/A din data de 10 decembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Brașov. A respins apelul declarat de reclamanta SC K.R.

SRL împotriva sentinței civile nr. 51/C/2013, a Tribunalului Brașov. A respins cererea intimatei S.C. A. S.R.L. de obligare a apelantei la plata cheltuielilor de judecată ca nedovedită. În motivarea deciziei s-au reținut următoarele. S.C. E. SRL, care a înregistrat și marca cu aceeași denumire nu mai are capacitate de folosință fiind radiată de la registrul comerțului urmare finalizării procedurii de faliment. Mai mult contractul de vânzare-cumpărare din 2009, încheiat între S.C. E. și reclamanta K. România a fost denunțat unilateral, nemaiexistând astfel nici o posibilitate de comercializare a produselor K. În baza acestui contract, prima societate avea calitatea de beneficiar, iar reclamanta de furnizor al produselor marca K. supuse comercializării și drept urmare E. nu utiliza marca K. pentru produsele proprii, ci doar comercializa produsele livrate purtând această marcă.

Similar se pune problema în cazul pârâtei A., care comercializează produsele purtând marca K. în România în baza unui contract încheiat cu societatea L. Gmbh, care este distribuitor al producătorului A. K.G.M.B.H.C.O.K.G. Drept urmare, curtea de apel a reținut că pârâtele nu au decât simpla calitate de comercianți care achiziționează produsele purtând marca K. și le revând în virtutea calității lor de comercianți în scopul obținerii de profit și ca atare nu este cazul utilizării frauduloase a mărcii. Prevederile art. 36 din Legea nr. 84/1998 sunt fără echivoc și lasă loc acestora numai dacă terțul, în activitatea sa comercială folosește o marcă pentru produsele proprii nu și pentru cele pe care le comercializează în baza unui contract de furnizare sau distribuție cu producătorul sau un intermediar al acestuia.

În sprijinul acestei concluzii vin dispozițiile art. 39 din același act normativ. În condițiile în care pârâtele s-au conformat bunelor practici din domeniul comercial, nu li se poate imputa că produsele comercializate au inscripționate marca producătorului ori culorile alese de acesta, întrucât nu au făcut decât să le comercializeze și nu să le utilizeze pentru produsele proprii, produse care de altfel nici nu există, întrucât pârâtele nu au calitatea de producător. Din fotografiile depuse la dosar rezultă că este distinctă marca K. de mărcile E. sau A., nu se creează nici un risc de inducere în eroare a consumatorilor și mai mult marca este aplicată pe produse și deci nu există posibilitatea unei confuzii asupra producătorului, mai ales că pârâtele nu au ca obiect de activitate producția ci comercializarea și le-ar fi imposibil atunci de vândut dacă nu ar fi inscripționată marca.

În cauză nu culorile sunt definitorii, întrucât există și alte firme care le utilizează, ci însăși denumirea mărcii, K., care aplicată pe produsele livrate spre comercializare nu poate produce nici o confuzie în rândul consumatorilor, comerciantul rămânând la acest nivel nu la acela de producător. Hotărârea atacată respectă legea inclusiv prevederile legale arătate în cererea de apel, din moment ce, așa cum s-a mai arătat, pârâtele nu comercializează produsele proprii sub marca K., ci le comercializează în baza unor raporturi contractuale, cum este situația pârâtei A., care are raporturi contractuale cu însăși distribuitorul autorizat al producătorului și care este chiar asociatul societății reclamante.

Dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 11/1991, ce instituie o infracțiune se referă tocmai la folosirea fără drept a unei mărci, dar în speță nu este cazul utilizării unei mărci, ci a comercializării unor produse, iar Legea nr. 133/1994, de care se prevalează reclamanta apelantă nu are nici o legătură cu cauza referindu-se la un alt domeniu. Față de considerentele expuse, văzând prevederile art. 296 C. proc. civ. curtea de apel a respins apelul și totodată și cererea intimatei de obligare a apelantei la plata cheltuielilor de judecată ca nedovedită, la dosar nefiind depusă vreo chitanță de plată a onorariului de avocat. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții A.K.

G.M.B.H. C.O. K.G. și SC K.R. SRL și pârâta SC A. SRL. În motivarea recursului reclamanții A.K. G.M.B.H. C.O. K.G. și SC K.R. SRL au arătat următoarele. A. Decizia recurată a fost s-a dată cu încălcarea competentei de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii, fiind incident motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ.

Prin excepția de necompetență teritorială invocată de recurente, s-a învederat instanței de apel incidența prevederilor imperative ale următoarelor texte legale: - art. 95 din Regulamentul (C.E.) nr. 207/2009 din 26 februarie 2009 privind marca comunitară, în cuprinsul căruia se reglementează instanțele competente în domeniul mărcilor comunitare „Statele membre desemnează pe teritoriul lor un număr cât mai limitat posibil de instanțe naționale de primul și al doilea grad de jurisdicție, denumite în continuare "instanțe competente în domeniul mărcilor comunitare", care au sarcina de a îndeplini funcțiile atribuite de prezentul regulament (...); - art. 71 din Legea nr. 84 din 15 aprilie 1998 privind mărcile și indicațiile geografice, republicată „Litigiile având ca obiect mărci comunitare, pentru care Regulamentul privind marca comunitară atribuie competența tribunalelor de marcă comunitară, potrivit art. 95 alin. (1) al acestuia, sunt de competenta Tribunalului București, care judecă în primă instanță." În speță, marca K. ce face obiectul acțiunii formulate de SC K.R.

SRL și A.K. G.M.B.H. C.O. K.G., pe rolul Tribunalului Brașov, Dosar nr. 8775/62/2012, este o marcă comunitară, astfel cum rezultă din extrasul de pe site și din certificatul de înregistrare emis de B.I.O.M.P.I., în data de 24 august 1993 (Anexa 2 la cererea de chemare în judecată). În aceste condiții, competența teritorială exclusivă de soluționare în fond a cererii de chemare în judecată ce face obiectul prezentului dosar aparține Tribunalului București. Legitimitatea procesuală a recurentelor reclamante de a invoca excepția de necompetență teritorială exclusivă a Tribunalului Brașov rezultă din interpretarea a dispozițiilor art. 158 alin. (5) C. proc.

civ., respectiv „ Dacă necompetență nu este de ordine publică, partea care a făcut cererea la o instanța necompetentă nu va putea cere declararea necompetenței." Per a contrario, în situația necompetenței teritoriale exclusive, excepție de ordine publică, oricare dintre părți poate invoca excepția, în orice stare a pricinii. Potrivit dispozițiilor art. 159 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. „Necompetență este de ordine publică (...) în cazul încălcării competentei teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura." Totodată, în conformitate cu art. 108 alin. (1) C. proc. civ. „Nulitățile de ordine publică pot fi ridicate de parte sau de judecător în orice stare a pricinii." De asemenea, potrivit art. 297 alin. (2) C. proc.

civ. „Dacă prima instanță s-a declarat competentă și instanța de apel stabilește că a fost necompetentă, anulând hotărârea atacată, va trimite cauza spre judecare instanței competente". Coroborând dispozițiile legale redate mai sus rezultă că instanța de apel, a pronunțat o hotărâre nelegală, cu încălcarea competenței teritoriale exclusive a Tribunalului București în materia mărcilor comunitare. Astfel cum se poate observa, în decizia recurată, instanța de apel a achiesat în parte la critice apelantelor cu privire la competenta exclusivă a Tribunalului București, respectiv: „ Curtea reține că deși în termenii art. 71 din Legea nr. 84/1998, litigiile privind mărcile comunitare sunt de competenta Tribunalului București.

Excepția chiar de ordine publică fiind nu a fost invocată în fata primei instanțe cum impun dispozițiile art. 159 1 alin. (2) C. proc. civ., astfel că este inadmisibilă", (pag. 3, parag. 9 din Decizia recurată). B. Nemotivarea deciziei recurate - art. 304 pct. 7 C. proc. civ. În cauză, instanța de apel nu a respectat dispozițiile legale imperative ale art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pronunțând o decizie nemotivată, care nu cuprinde considerentele pe care se sprijină, raportat la dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Instanța de apel nu a analizat si nu a răspuns criticilor invocate prin motivele de apel referitor la următoarele aspecte. Intimata SC E.C.C. SRL folosește în mod abuziv, cu rea-credință și fără niciun drept, marca K., inducând în eroare consumatorii din România.

Astfel, intimata se folosește în mod neautorizat de drepturile reclamantelor de proprietate intelectuală, prin prezentarea de imagini, fotografii originale K.. Prin modul de prezentare a site-ului (Anexa 9 la acțiune), inclusiv prin utilizarea expresă a combinației culorilor galben-negru, se încearcă în mod vădit asocierea cu mărcile și firma K. Reprezentarea mărcii înregistrate E. este în mod intenționat trunchiată prin adăugarea benzii de culoare galbenă (parte integrantă în mărcile K.), în scopul creării în mintea consumatorului a ideii că această marcă ar fi parte din grupul K. Marca E. Înregistrată, utilizează un format alb-negru, în cu totul altă reprezentare decât cea utilizată în mod actual de intimată.

Motorul de căutare Google identifică la căutarea „K." site-ul E. cu expresia K.-E., determinând aprecierea consumatorilor în sensul că firma E. este fie parte a grupului K., fie distribuitorul autorizat al acestora în România. A. S.R.L. induce în eroare consumatorii din România prin utilizarea următoarelor semne caracteristice mărcii K., în lipsa consimțământului recurentelor prezintă imagini, fotografii originale K. ca fiind fotografii, imagini ale produselor S.C. A. S.R.L; utilizează combinația de culori galben-negru parte a mărcii K. pe site (Anexa 2), într-un mod de prezentare generator de confuzie; asociază marca și denumirea proprie mărcii și denumirii K. prin crearea site, fără a avea acordul subscriselor.

Acțiunile intimatelor enumerate mai sus prejudiciază K. prin faptul că produc în percepția publicului un risc de confuzie între marca K., marca E. și serviciile A.; determină aprecierea consumatorilor în sensul că intimatele sunt fie parte a grupului K., fie distribuitorii autorizați ai produselor acestuia în România; profită de caracterul distinctiv al semnelor mărcii K. și de renumele acesteia pentru a atrage clienți; creează aparenta unei mărci unice: E. - K. A. - K. si nu a doua mărci distincte, deținute de firme diferite. Un alt motiv de apel ignorat de Curtea de Apel Brașov este cel cu privire la greșita apreciere de către Tribunal a faptului că: „reclamantele aveau posibilitatea de a formula opoziție la înregistrarea mărcii E. la O.S.I.M.

în conformitate cu prevederile Legii nr. 84/1998", aspect bazat pe o interpretare greșită a legii, care nu condiționează formularea unei acțiuni în contrafacere de o anumită procedură prealabilă sau de formularea unei opoziții la înregistrarea mărcii contestate. Prin urmare, instanța de apel nu a analizat aspectele învederate de reclamante referitor la similaritatea mărcii E. cu marca comunitară K., riscul de confuzie incluzând și riscul de asociere în rândul consumatorilor, similaritatea dintre produsele protejate de marca K. și produsele comercializate de E. Motivarea deciziei pronunțată în apel este cuprinsă lapidar în trei paragrafe, prin care se arată într-o manieră nelămuritoare, considerentele pentru care a fost respins apelul, fără a se face nici o referire expresă la aspectele invocate în cuprinsul motivelor de apel si concluziilor scrise, cu arătarea argumentelor care au format convingerea instanței.

Chiar dacă instanța de apel a achiesat întrutotul la susținerile intimatelor, aceasta avea obligația de a evidenția punctual motivele de fapt și de drept pentru care a înlăturat fiecare motiv de apel. Soluția pronunțată de Curtea de Apel Brașov în prezenta cauză încalcă și prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil. Conform jurisprudenței C.E.D.O., noțiunea de proces echitabil presupune ca o .instanță internă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa să fi examinat totuși în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse (...). Altfel spus, art. 6 implica mai ales în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor si al elementelor de proba ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinent.

C. Decizia recurată a fost dată cu aplicarea greșită a legii - art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea recursului pârâta SC A. SRL a arătat următoarele. Recursul a fost declarat împotriva soluției de respingere ca nedovedită a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată formulate în apel, reprezentând onorariu de avocat în valoare de 800 lei, conform chitanței din 28 octombrie 2013. Chitanța care a fost depusă la dosarul cauzei, în cadrul judecății din apel, la termenul de judecată din 26 noiembrie 2013, în ședință publică, la momentul final al concluziilor formulate pe fondul cauzei, sens în care solicită analizarea notelor din caietul grefierului și înregistrarea audio a ședinței de judecată.

În urma observării dispozițiilor din minuta Deciziei nr. 150/Ap din 10 decembrie 2013, a procedat la studierea amănunțită a dosarului în arhiva Curții de Apel Brașov și a identificat chitanța respectivă, aflată chiar la începutul dosarului, fără a fi fost numerotată și cusută la dosar. Înalta Curte a constatat fondate recursurile în limitele și pentru considerentele expuse mai jos. Este nefondat motivul de recurs formulat de către recurenții reclamanți prin care se susține încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe (care privește prima instanță de fond), și anume a Tribunalului București, raportat la prevederile art. 71 din Legea nr. 84/1998. Așa cum corect a reținut instanța de apel, această excepție privea competența teritorială a primei instanțe și a fost invocată pentru prima dată în apel, iar nu la prima zi de înfățișare în fața primei instanțe, conform prevederilor art. 159 1 C. proc.

civ. (așa cum a fost modificat prin - privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor din 25 octombrie 2010). În aceste condiții a operat decăderea din dreptul de a invoca necompetența teritorială, fie ea de ordine publică. Prin acest text de lege s-a instituit o excepție de la prevederile art. 108 alin. (1) C. proc. civ., invocate de către recurenta reclamantă, excepție de strictă interpretare și aplicare. Acest motiv a fost analizat din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât art. 304 pct. 3 C. proc. civ. privea necompetența instanței care a pronunțat hotărârea atacată cu recurs, ceea ce nu este cazul în speță. Înalta Curtea a constatat fondat motivul de recurs formulat de către reclamanți prin care se susține nemotivarea deciziei recurate (art. 304 pct. 7 C. proc.

civ.), text de lege care coroborat cu art. 314 C. proc. civ. atrage casarea deciziei atacate, cu trimitere spre rejudecare, condiții în care nu se mai impune analiza celorlalte motive de recurs.

Reclamantele au susținut că prin modul în care este prezentată marca K. pe site-ul și în materialele publicitare ale pârâtelor (folosirea materialelor publicitare ale reclamantelor fără acordul acestora), se produce impresia nereală că acestea ar fi distribuitori autorizați ai reclamantelor, că ar exista o legătură economică între acestea, că ar fi parte din grupul K. De asemenea, au mai susținut că prin modul în care este utilizată marca E., prin folosirea dungii galbene sub partea verbală a mărcii, culoare care nu face parte din reproducere a grafică a mărcii așa cum a fost înregistrată la OSIM, asocierea mărcii și denumirii K. pe site-urile pârâților alături de mărcile/denumirile proprii, modul de folosire a culorilor galben-negru pe site-ul E. și A. modul de identificare prin motorul google a site-ului E., se încearcă determinarea unei asocieri în mintea consumatorului cu marca K. Reclamantele nu au formulat acțiunea negând dreptul pârâtelor de a folosi marca K. pe produsele comercializate.

Or, instanța de apel nu a analizat existența riscului de confuzie raportat la aceste aspecte, reținând doar că pârâtele folosesc marca K. pentru produse care au fost puse în comerț sub această marcă de titularul însuși sau cu consimțământul său, situație de fapt care se circumscrie art. 38 alin. (1) din Legea nr. 84/1998, iar nu art. 39 cum greșit reține instanța de apel, drept necontestat de către reclamante. În ceea ce privește riscul de confuzie instanța de apel a reținut doar că ”din fotografiile depuse la dosar rezultă că este distinctă marca K. de mărcile E. sau A.”, astfel că ”nu se creează nici un risc de inducere în eroare a consumatorilor” și că ”în cauză nu culorile sunt definitorii, întrucât există și alte firme care le utilizează, ci însăși denumirea mărcii, K., care aplicată pe produsele livrate spre comercializare nu poate produce nici o confuzie în rândul consumatorilor, comerciantul rămânând la acest nivel nu la acela de producător”.

Instanța de apel nu a analizat dacă există un risc de confuzie pentru consumatorul obișnuit, în mod rezonabil informat, atent și circumspect, al produselor comercializate de către pârâte, în sensul de a-l determina să creadă că acestea ar fi distribuitori autorizați ai reclamantelor, că ar exista o legătură economică între acestea și că ar fi parte din grupul K., așa cum susțin reclamanții, prin raportare la modul în care pârâtele au înțeles să realizeze modul de prezentare al site-ului propriu.

Instanța de apel trebuia să analizeze impresia de ansamblu pe care o produce modul de prezentare a site-ului pârâtelor asupra consumatorului obișnuit al produselor în cauză, mediu informat și avizat, cu aprecierea și valorizarea relevanței, în ceea ce privește pârâta E., a tuturor situațiilor prezentate de reclamante, și anume, utilizarea unor fotografii ale produselor care aparțin reclamantelor, fără acordul acestora (cu verificarea dacă s-a probat acest lucru); utilizarea combinației culorilor galben-negru, care se regăsesc în marca K. așa cum a fost înregistrată; reprezentarea mărcii E. prin adăugarea benzii de culoare galben, parte integrantă a mărcilor K., deși marca E. a fost înregistrată în format alb-negru; faptul că motorul de căutare google identifică, la căutarea cuvântului K., site-ul E., cu expresia ”K.

E.”; modul de plasare a mărcii K. în cadrul site-ului E., în partea superioară a acestuia. În ceea ce privește pârâta A., instanța de apel trebuia să se raporteze la impresia de ansamblu pe care o produce modul de prezentare a site-ului asupra consumatorului obișnuit al produselor în cauză, mediu informat și avizat, cu aprecierea și valorizarea relevanței tuturor situațiilor prezentate de reclamante, și anume, prezentarea de fotografii originale K. ca fiind imagini ale produselor pârâtei (cu verificarea dacă s-a probat acest lucru); modul de utilizare a culorilor galben-negru parte a mărcii K.; modul de plasare a mărcii K. alături de denumirea proprie, în partea superioară a site-ului.

Astfel, nu are relevanță, în ceea ce privește aprecierea riscului de confuzie că ”este distinctă marca K. de mărcile E. sau A.”, în analiza riscului de confuzie pornindu-se în analiza de ansamblu de la determinarea asemănărilor și stabilirea dacă acestea sunt esențiale, iar nu a deosebirilor. Referitor la culorile folosite trebuie determinat dacă în cazul în speță culorile au fost folosite tocmai pentru a crea o legătură în mintea consumatorului între marca/denumirea pârâților și marca reclamanților, fiind nerelevant care este situația generală a folosirii acelorași culori de către alte firme, reținută de către instanța de apel ca determinantă în aprecierea inexistenței riscului de confuzie.

Având în vedere că instanța de apel nu a analizat concret, prin raportare la situația de fapt existentă în cauză, existența riscului de confuzie, în forma menționată mai sus, între marca K. și marca uneia dintre pârâte și denumirea celeilalte, prin modalitatea de prezentarea a site-urilor pârâtelor prin includerea în cadrul acestora și a acestei mărci, Înalta Curte a constatat că împrejurările de fapt nu au fost pe deplin stabilite de către instanța de apel (instanță de fond), caz în care sunt aplicabile prevederile art. 314 C. proc. civ., interpretate per a contrario, cu consecința casării cu trimitere spre rejudecare a cauzei. Instanța de apel va analiza și excepția lipsei capacității de folosință a SC E.C.C.

SRL invocată în recurs. Referitor la recursul declarat de către pârâtă, care poate fi încadrat, conform art. 306 alin. (3) C. proc. civ. în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., fiind legat de interpretarea art. 274 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 1169 C. civ., acesta va fi admis, având în vedere că acesta privește cheltuielile de judecată legate de faza procesuală a apelului, casarea deciziei cu trimiterea cauzei spre rejudecare ca urmare a admiterii recursului reclamanților determinând rejudecarea și a pretențiilor privind cheltuielile de judecată, cerere care depinde de soluționarea fondului apelului. În consecință, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) coroborat cu art. 304 pct. 7 și art. 314 C. proc.

civ., Înalta Curte va admite recursurile, va casa decizia și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de reclamanții A.K. G.M.B.H. C.O. K.G. și SC K.R. SRL și de pârâta SC A. SRL împotriva Deciziei nr. 150/Ap din data de 10 decembrie 2013 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale. Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 iunie 2014.