ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 284/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 517/ Com din 2 iunie 2010, Tribunalul Bihor a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei SC R.D. SA invocată de pârâtul M.I.; a respins acțiunea reclamantei SC R.D. SA; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul M.I.: a admis acțiunea reclamantului M.V. în contradictoriu cu pârâtul M.I. și pe cale de consecință a constatat nulitatea Hotărârii A.G.A. a SC R.D. SA adoptată de M.I.

la 3 noiembrie 2008. Instanța, față de înscrisurile depuse la dosarul cauzei - 28 aprilie 2010, a stabilit că în ceea ce privește cadrul procesual care a format obiectul inițial în cadrul Dosarului înregistrat sub nr. 795/111/2009, respectiv a constatat că pentru termenul de judecată din 7 octombrie 2009 s-a formulat o precizare a cererii de intervenție în interes propriu din partea numitului M.V., iar așa cum rezultă din sentința comercială nr. 683/Com/2009, prin disjungerea cererii reconvenționale în cauză s-a strecurat o eroare materială, în sensul că instanța, nu s-a pronunțat asupra cererii de intervenție în interes propriu, motiv pentru care, în baza art. 281 C. proc. civ. a dispus îndreptarea erorii materiale, în sensul că a stabilit cadrul procesual în dosarul cauzei, calitatea de reclamantă având-o SC R.D.

SA, respectiv M.V., conform precizării cererii de intervenție în interes propriu și pârât M.I. Prin sentința nr. 683/Com/2009 pronunțată în Dosarul nr. 795/111/2009, instanța a admis cererile de intervenție în interes propriu și a respins pe fond acțiunea reclamantului. Împotriva acestei hotărâri și a încheierilor de ședință din data de 21 martie 2010, 28 aprilie 2009, 21 mai 2010, 26 mai 2010, în termen și legal timbrat, a declarat apel pârâtul M.I. solicitând admiterea apelului, în principal, casarea hotărârilor atacate și trimiterea dosarului spre rejudecare Tribunalului Bihor, iar în subsidiar, modificarea în totalitate a acestor hotărâri, în sensul respingerii acțiunii formulată de intimații reclamanți SC R.D.

SA și M.V. Prin Decizia nr. 8/ C din 10 mai 2011, Curtea de Apel Oradea a admis ca fondat apelul declarat de apelantul pârât M.I., în contradictoriu cu intimații reclamanți SC R.D. SA și M.V. împotriva sentinței comerciale nr. 517/ Com din 2 iunie 2010 și a încheierii de ședință din 28 aprilie 2010 pronunțate de Tribunalul Bihor, pe care Ie-a desființat în parte, trimițând cauza la aceeași instanță pentru o nouă judecare a cererii de intervenție în interes propriu, formulată de intervenientul M.V., fiind menținute restul dispozițiilor sentinței și ale încheierii. A respins apelul declarat împotriva încheierilor de ședință din 31 martie 2010, 21 mai 2010 și 26 mai 2010, cheltuielile de judecată urmând a fi avute în vedere la rejudecarea cauzei.

Împotriva Deciziei nr. 8/ C din 10 mai 2011 a Curții de Apel Oradea a declarat recurs M.V., solicitând instanței, în principal modificarea deciziei recurate, în sensul respingerii apelului declarat de M.I., ca nefondat și în subsidiar, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleași instanțe de apel pentru a dezbate aspectele care nu au fost puse în discuția părților. Împotriva aceleași decizii a declarat recurs și M.I., solicitând admiterea recursului, în principal casarea în totalitate a deciziei recurate și trimiterea dosarului spre rejudecare Curții de Apel Oradea, iar în subsidiar, modificarea în totalitate a hotărârii, în sensul admiterii totale a apelului declarat de M.I.

Prin Decizia nr. 1523/ C din 20 martie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile declarate de recurenții M.V. și M.I. împotriva Deciziei nr. 8/ C din 10 mai 2011 a Curții de Apel Oradea, pe care a casat-o cu trimitere spre rejudecare aceleași instanțe de apel. Instanța supremă a reținut că niciuna dintre părțile litigiului nu a înțeles să exercite calea de atac a apelului, în ceea ce privește nepronunțarea instanței de fond cu privire la cererea de intervenție în interes propriu, situație în care s-a apreciat că este corectă critica recurentului în sensul că aceste neregularități puteau fi invocate doar de aceste părți, deoarece în privința pârâtului M.I., soluția fiind oricum de admitere a cererii sau a acțiunii.

S-a apreciat că soluția dată în apel este eronată și din perspectiva modului de aplicare a prevederilor art. 292 și respectiv 297 alin. (1) C. proc. civ. În rejudecare, Curtea de Apel Oradea prin Decizia nr. 4/ CA din 12 decembrie 2012 a admis apelul declarat de pârâtul M.I. împotriva sentinței nr. 517/ Com din 2 iunie 2010 a Tribunalului Bihor pe care a schimbat-o în parte; a respins ca nefondat apelul declarat de către același pârât împotriva încheierilor date în Camera de Consiliu din 31 martie 2010; 21 mai 2010 și 26 mai 2010 de către Tribunalul Bihor; a admis apelul declarat de M.I. împotriva încheierii dată în Camera de Consiliu din 28 aprilie 2010 de aceeași instanță pe care a schimbat-o în parte, iar pe cale de consecință a înlăturat din dispozitivul sentinței nr. 517/Com/2010 a Tribunalului Bihor, următoarele mențiuni: „Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul M.I.

Admite acțiunea reclamantului M.V. în contradictoriu cu pârâtul M.I. și pe cale de consecință: Constată nulitatea Hotărârii A.G.A. a SC R.D. SA adoptată'de M.I. la data de 3 noiembrie 2008". A menținut restul dispozițiilor sentinței atacate. A respins excepția invocată de către reprezentantul apelantului cu privire la lipsa calității de reprezentant al intimaților, a domnului avocat C.D. S-a constatat că SC E.D. SA - Stei nu are calitate procesuală în prezenta cauză ce face obiectul Dosarului nr. 6470/111/2009. Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel Oradea a reținut în esență următoarele: Ceea ce s-a disjuns în Dosarul nr. 795/111/2009, la data de 7 octombrie 2010, a fost exclusiv acțiunea reconventională formulată de pârâta - reclamantă - reconventională SC R.D.

SA, în acel dosar, din considerentele încheierii reieșind că, măsura disjungerii s-a dispus ca urmare a admiterii excepției invocate de către reprezentantul reclamantului principal M.I., în sensul că, acțiunea reconvențională nu a fost depusă cu respectarea cerințelor impuse de art. 119 alin. (3) C. proc. civ. Prin încheierea din 28 aprilie 2010, pronunțată în dosarul disjuns, instanța constată eroarea materială strecurată, atât în încheierea din 7 octombrie 2009, cât și în sentința nr. 683/Com/2009, ambele pronunțate într-un alt dosar, respectiv Dosar nr. 795/111/2009, eroarea constând în omisiunea instanței de a se pronunța asupra cererii de intervenție. Prin soluția adoptată la 28 aprilie 2010, prima instanță s-a comportat ca o instanță de control judiciar, ceea ce este inadmisibil, deoarece aceasta era învestită cu soluționarea în primă instanță a cererii reconvenționale formulată în Dosarul nr. 795/111/2009, disjunsă de acțiunea principală.

Tribunalul Bihor a trecut la cenzurarea situației pronunțate de către aceeași instanță, însă într-o altă cauză, ceea ce excede competenței acesteia. O eventuală greșeală materială strecurată în sentința nr. 683/Com/2009, pronunțată în Dosarul nr. 795/111/2009 sau într-o încheiere care a precedat această sentință putea fi îndreptată doar în cadrul aceluiași dosar și nicidecum într-o altă cauză. Prin soluția adoptată prin încheierea dată în Camera de Consiliu din 28 aprilie 2010, prin care s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în Dosarul nr. 795/111/2009, Tribunalul Bihor a îndeplinit acte de procedură cu neobservarea formelor legale (art. 105 alin. (2) C. proc. civ.) nesocotind prevederile art. 268 alin. (3) C. proc.

civ., nereguli care sunt sancționate cu nulitatea actelor de procedură efectuate, în speță, cu nulitatea parțială a încheierii evocate mai sus. Instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M.I. raportat la „acțiunea" reclamantului M.V., acțiune care nu a fost înregistrată în prezenta cauză, astfel că această mențiune a fost înlăturată din dispozitivul sentinței atacate, instanța nefiind legal învestită cu soluționarea acestor cereri în Dosar nr. 6470/111/2009. Criticile invocate de către apelant, care vizează fondul cauzei nu au mai făcut obiectul analizei instanței de apel, prima instanță soluționând cererea cu care a fost învestită să judece, exclusiv pe cale de excepție și reclamanta nu a înțeles să declare apel în cauză.

SC E.D. SA nu are calitate procesuală în prezenta cauză, aceasta având calitatea de intervenientă în interes propriu, în Dosarul nr. 795/111/2009, cererea sa fiind soluționată prin sentința pronunțată în acel dosar. Împotriva acestei decizii a declarat recurs V.M., solicitând modificarea în parte a deciziei recurate în sensul respingerii apelului declarat de I.M. împotriva încheierii din 28 aprilie 2010 și a sentinței nr. 517/Com/2010 ca nefondat. Se critică decizia sub următoarele motive de nelegalitate: Hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii - motiv prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Instanța de apel a aplicat greșit prevederile art. 268 alin. (3) C. proc. civ. coroborate cu prevederile art. 105 alin. (2) C. proc.

civ., considerând că prin încheierea din 28 aprilie 2010 Tribunalul Bihor s-a substituit instanței de control judiciar îndreptând o eroare săvârșită în Dosarul nr. 795/111/2009. Încheierea din 3 februarie 2010 nu este o încheiere interlocutorie, cum eronat a apreciat instanța de apel, deoarece prin această încheiere nu s-a soluționat nicio problemă dedusă judecății. Încheierea din 28 aprilie 2010 a îndreptat eroarea strecurată în încheierile anterioare pronunțate în Dosarul nr. 6470/111/2009, în care se omisese conceptarea ca parte a intervenientului V.M. Aceasta nu poate reprezenta o modificare a încheierii din 7 octombrie 2009 pronunțată în Dosarul nr. 795/111/2009, cum eronat a statuat instanța de apel, pentru simplul motiv că eroarea cu privire la nemenționarea în încheiere a faptului că s-a disjuns și precizarea la cererea de intervenție a fost remediată chiar în Dosarul nr. 795/111/2009.

Prin încheierea din 6 ianuarie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 795/111/2009, Tribunalul Bihor a stabilit că acțiunile disjunse din acest dosar și, care fac obiectul noului Dosar (nr. 6470/111/2009) sunt cererea reconvențională formulată de SC R.D. SA și precizarea la cererea de intervenție formulată de M.V. la 7 octombrie 2009. Soluția instanței de apel încalcă prevederile art. 129 C. proc. civ. potrivit cărora instanța are obligația de a soluționa cererile părților. Este inadmisibil ca, atât în Dosarul nr. 795/111/2009, cât și în Dosarul nr. 6470/111/2009 să se depună cereri de intervenție, care să nu fie soluționate pe fond nici de către instanța învestită cu soluționarea Dosarului nr. 795/111/2009 și nici de către cea învestită cu soluționarea Dosarului nr. 6470/111/2009.

Decizia recurată încalcă prevederile art. 108 alin. (3) C. proc. civ. potrivit căruia neregularitatea actelor de procedură se acoperă dacă partea nu a invocat-o la prima zi de înfățișare ce a urmat după această neregularitate și înainte de a pune concluzii pe fond. În condițiile în care, la termenele de judecată din 3 februarie 2010 și 31 martie 2010, Tribunalul Bihor nu se pronunțase asupra calității recurentului V.M. de parte în proces, încheierea din data de 28 aprilie 2010 nu putea fi considerată o încheiere interlocutorie. Având în vedere că, în fața primei instanțe, I.M. nu a contestat niciun moment calitatea recurentului V.M. de parte în proces, acesta nu mai putea contesta acest aspect prin formularea apelului, neregularitatea fiind acoperită în condițiile art. 108 alin. (3) C. proc.

civ. Hotărârea cuprinde motive contradictorii - motiv prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Instanța de apel a respins apelul declarat de I.M. împotriva încheierilor de ședință din 31 martie 2010 și 26 mai 2010, ședințe în care recurentul V.M. a participat ca intervenient principal și a efectuat acte procesuale. în măsura în care a reținut că V.M. nu avea calitatea de parte, fiind anulată încheierea de ședință din 28 aprilie 2010, aceeași soluție trebuia împărtășită și în ceea ce privește celelalte încheieri întocmite în cauză. Intimatul M.I. a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Analizând recursul prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază recursul ca fiind nefondat și acesta urmează a fi respins pentru următoarele considerente: Instanța de apel a reținut în mod corect faptul că instanța s-a referit în mod expres la erori făcute în Dosarul nr. 795/111/2009, după cum s-a reținut în încheierea din 28 aprilie 2010, pronunțată de Tribunalul Bihor în Dosarul nr. 6470/111/2009. Așa fiind, s-a reținut în mod justificat de către instanța de apel că instanța învestită cu soluționarea Dosarului nr. 6470/111/2009 nu este o instanță de control judiciar și nu avea competența de a cenzura soluția pronunțată în Dosarul nr. 795/111/2009. În situația în care, instanța în Dosarul nr. 795/111/2009 nu s-ar fi pronunțat pe toate capetele de cerere, această eventuală omisiune putea fi îndreptată numai prin căi de atac formulate în acest Dosar, nr. 795/111/2009.

În niciun caz, aceste omisiuni nu pot fi cenzurate de instanțe din alt dosar, respectiv din Dosarul nr. 6470/111/2009. Eventuala eroare referitoare la disjungerea cererilor de intervenție strecurată în cuprinsul Dosarului nr. 795/111/2009 putea fi remediată prin exercitarea cererilor și căilor de atac prevăzute de lege în cadrul acestui dosar, respectiv o cerere de completare a dispozitivului sau o cerere de apel. Nu poate fi reținută susținerea conform căreia omisiunea strecurată în cuprinsul încheierii din 7 octombrie 2009 a fost îndreptată prin încheierea din 6 ianuarie 2010, pronunțată de Tribunalul Bihor în Dosarul nr. 795/111/2009. Aceasta deoarece în respectiva încheiere se menționează: „Față de considerentele anterior expuse, având în vedere că intervenientul prin cerere tinde completarea dispozitivului hotărârii, instanța constată că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 281 C. proc.

civ., considerente față de care va respinge cererea ca neîntemeiată". De asemenea, nu poate fi reținută susținerea recurentului în ceea ce privește lipsa unei opoziții a intimatului M.I. față de modificarea cadrului procesual. Astfel, prin motivele de apel, apelantul M.I. a atacat încheierea din 28 aprilie 2010, prin care s-a stabilit cadrul procesual prin care M.V. a primit calitatea de reclamant. Hotărârea recurată cuprinde, conform dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Astfel, considerentele hotărârii recurate se raportează pe de o parte, la susținerile și apărările părților, iar, pe de altă parte, la dispozițiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății.

Așa fiind, în cauză nu sunt întrunite cerințele art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 132 alin. (5) din Legea nr. 31/1990, calitatea de pârât în cauze având ca obiect anularea hotărârii A.G.A. o are societatea a cărei hotărâre se solicită a fi anulată. Așadar, în speță, în conformitate cu prevederile exprese ale legii, acțiunea în anularea unei hotărâri A.G.A. trebuie făcută în contradictoriu cu SC R.D. SA și nu cu intimatul M.I. Nu poate fi reținută susținerea că prin încheierea din 6 ianuarie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 795/111/2009, instanța ar fi îndreptat eroarea materială din încheierea din 7 octombrie 2009, pronunțată în același dosar.

Cererea de lămurire soluționată prin încheierea din 6 ianuarie 2010 este o cerere de lămurire a dispozitivului sentinței nr. 683/Com/2009 și nu o cerere de lămurire a încheierii din 7 octombrie 2009. Pe de altă parte, oricare ar fi fost obiectul cererii soluționate prin încheierea din 6 ianuarie 2010, este de reținut că această cerere a fost respinsă. Față de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu există motive de nelegalitate care să impună casarea sau modificarea deciziei atacate și, pe cale de consecință, potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul M.V. împotriva Deciziei nr. 4/ CA din 12 decembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 ianuarie 2014.