ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 284/2014

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 284/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

Prin

sentința nr. 517/ Com din 2 iunie 2010, Tribunalul Bihor a admis excepția

lipsei calității procesuale active a reclamantei SC R.D. SA invocată de pârâtul

M.I.; a respins acțiunea reclamantei SC R.D. SA; a respins excepția lipsei

calității procesuale pasive invocată de pârâtul M.I.: a admis acțiunea

reclamantului M.V. în contradictoriu cu pârâtul M.I. și pe cale de consecință a

constatat nulitatea Hotărârii A.G.A. a SC R.D. SA adoptată de M.I. la 3

noiembrie 2008.

Instanța, față de înscrisurile depuse la dosarul cauzei - 28

aprilie 2010, a stabilit că în ceea ce privește cadrul procesual care a format

obiectul inițial în cadrul Dosarului înregistrat sub nr. 795/111/2009,

respectiv a constatat că pentru termenul de judecată din 7 octombrie 2009 s-a

formulat o precizare a cererii de intervenție în interes propriu din partea

numitului M.V., iar așa cum rezultă din sentința comercială nr. 683/Com/2009,

prin disjungerea cererii reconvenționale în cauză s-a strecurat o eroare

materială, în sensul că instanța, nu s-a pronunțat asupra cererii de

intervenție în interes propriu, motiv pentru care, în baza art. 281 C. proc.

civ. a dispus îndreptarea erorii materiale, în sensul că a stabilit cadrul

procesual în dosarul cauzei, calitatea de reclamantă având-o SC R.D. SA,

respectiv M.V., conform precizării cererii de intervenție în interes propriu și

pârât M.I.

Prin sentința nr. 683/Com/2009 pronunțată în Dosarul nr.

795/111/2009, instanța a admis cererile de intervenție în interes propriu și a

respins pe fond acțiunea reclamantului.

Împotriva acestei hotărâri și a încheierilor de ședință din

data de 21 martie 2010, 28 aprilie 2009, 21 mai 2010, 26 mai 2010, în termen și

legal timbrat, a declarat apel pârâtul M.I. solicitând admiterea apelului, în

principal, casarea hotărârilor atacate și trimiterea dosarului spre rejudecare

Tribunalului Bihor, iar în subsidiar, modificarea în totalitate a acestor hotărâri,

în sensul respingerii acțiunii formulată de intimații reclamanți SC R.D. SA și

M.V.

Prin Decizia nr. 8/ C din 10 mai 2011, Curtea de Apel Oradea

a admis ca fondat apelul declarat de apelantul pârât M.I., în contradictoriu cu

intimații reclamanți SC R.D. SA și M.V. împotriva sentinței comerciale nr. 517/

Com din 2 iunie 2010 și a încheierii de ședință din 28 aprilie 2010 pronunțate

de Tribunalul Bihor, pe care Ie-a desființat în parte, trimițând cauza la

aceeași instanță pentru o nouă judecare a cererii de intervenție în interes

propriu, formulată de intervenientul M.V., fiind menținute restul dispozițiilor

sentinței și ale încheierii.

A respins apelul declarat împotriva încheierilor de ședință

din 31 martie 2010, 21 mai 2010 și 26 mai 2010, cheltuielile de judecată urmând

a fi avute în vedere la rejudecarea cauzei.

Împotriva Deciziei nr. 8/ C din 10 mai 2011 a Curții de Apel

Oradea a declarat recurs M.V., solicitând instanței, în principal modificarea

deciziei recurate, în sensul respingerii apelului declarat de M.I., ca nefondat

și în subsidiar, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleași

instanțe de apel pentru a dezbate aspectele care nu au fost puse în discuția

părților.

Împotriva aceleași decizii a declarat recurs și M.I.,

solicitând admiterea recursului, în principal casarea în totalitate a deciziei

recurate și trimiterea dosarului spre rejudecare Curții de Apel Oradea, iar în

subsidiar, modificarea în totalitate a hotărârii, în sensul admiterii totale a

apelului declarat de M.I.

Prin Decizia nr. 1523/ C din 20 martie 2012, Înalta Curte de

Casație și Justiție a admis recursurile declarate de recurenții M.V. și M.I.

împotriva Deciziei nr. 8/ C din 10 mai 2011 a Curții de Apel Oradea, pe care a

casat-o cu trimitere spre rejudecare aceleași instanțe de apel.

Instanța supremă a reținut că niciuna dintre părțile

litigiului nu a înțeles să exercite calea de atac a apelului, în ceea ce

privește nepronunțarea instanței de fond cu privire la cererea de intervenție

în interes propriu, situație în care s-a apreciat că este corectă critica

recurentului în sensul că aceste neregularități puteau fi invocate doar de

aceste părți, deoarece în privința pârâtului M.I., soluția fiind oricum de

admitere a cererii sau a acțiunii.

S-a apreciat că soluția dată în apel este eronată și din

perspectiva modului de aplicare a prevederilor art. 292 și respectiv 297 alin.

(1) C. proc. civ.

În rejudecare, Curtea de Apel Oradea prin Decizia nr. 4/ CA

din 12 decembrie 2012 a admis apelul declarat de pârâtul M.I. împotriva

sentinței nr. 517/ Com din 2 iunie 2010 a Tribunalului Bihor pe care a

schimbat-o în parte; a respins ca nefondat apelul declarat de către același

pârât împotriva încheierilor date în Camera de Consiliu din 31 martie 2010; 21

mai 2010 și 26 mai 2010 de către Tribunalul Bihor; a admis apelul declarat de M.I.

împotriva încheierii dată în Camera de Consiliu din 28 aprilie 2010 de aceeași

instanță pe care a schimbat-o în parte, iar pe cale de consecință a înlăturat

din dispozitivul sentinței nr. 517/Com/2010 a Tribunalului Bihor, următoarele

mențiuni:

„Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocată

de pârâtul M.I.

Admite acțiunea reclamantului M.V. în contradictoriu cu

pârâtul M.I. și pe cale de consecință: Constată nulitatea Hotărârii A.G.A. a SC

R.D. SA adoptată'de M.I. la data de 3 noiembrie 2008".

A menținut restul dispozițiilor sentinței atacate.

A respins excepția invocată de către reprezentantul

apelantului cu privire la lipsa calității de reprezentant al intimaților, a

domnului avocat C.D.

S-a constatat că SC E.D. SA - Stei nu are calitate

procesuală în prezenta cauză ce face obiectul Dosarului nr. 6470/111/2009.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel Oradea a

reținut în esență următoarele:

Ceea ce s-a disjuns în Dosarul nr. 795/111/2009, la data de

7 octombrie 2010, a fost exclusiv acțiunea reconventională formulată de pârâta

- reclamantă - reconventională SC R.D. SA, în acel dosar, din considerentele

încheierii reieșind că, măsura disjungerii s-a dispus ca urmare a admiterii

excepției invocate de către reprezentantul reclamantului principal M.I., în

sensul că, acțiunea reconvențională nu a fost depusă cu respectarea cerințelor

impuse de art. 119 alin. (3) C. proc. civ.

Prin încheierea din 28 aprilie 2010, pronunțată în dosarul

disjuns, instanța constată eroarea materială strecurată, atât în încheierea din

7 octombrie 2009, cât și în sentința nr. 683/Com/2009, ambele pronunțate

într-un alt dosar, respectiv Dosar nr. 795/111/2009, eroarea constând în

omisiunea instanței de a se pronunța asupra cererii de intervenție.

Prin soluția adoptată la 28 aprilie 2010, prima instanță s-a

comportat ca o instanță de control judiciar, ceea ce este inadmisibil, deoarece

aceasta era învestită cu soluționarea în primă instanță a cererii reconvenționale

formulată în Dosarul nr. 795/111/2009, disjunsă de acțiunea principală.

Tribunalul Bihor a trecut la cenzurarea situației pronunțate

de către aceeași instanță, însă într-o altă cauză, ceea ce excede competenței

acesteia.

O eventuală greșeală materială strecurată în sentința nr.

683/Com/2009, pronunțată în Dosarul nr. 795/111/2009 sau într-o încheiere care

a precedat această sentință putea fi îndreptată doar în cadrul aceluiași dosar

și nicidecum într-o altă cauză.

Prin soluția adoptată prin încheierea dată în Camera de

Consiliu din 28 aprilie 2010, prin care s-a dispus îndreptarea erorii materiale

strecurată în Dosarul nr. 795/111/2009, Tribunalul Bihor a îndeplinit acte de

procedură cu neobservarea formelor legale (art. 105 alin. (2) C. proc. civ.) nesocotind

prevederile art. 268 alin. (3) C. proc. civ., nereguli care sunt sancționate cu

nulitatea actelor de procedură efectuate, în speță, cu nulitatea parțială a

încheierii evocate mai sus.

Instanța de fond a respins excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâtului M.I. raportat la „acțiunea" reclamantului M.V.,

acțiune care nu a fost înregistrată în prezenta cauză, astfel că această

mențiune a fost înlăturată din dispozitivul sentinței atacate, instanța nefiind

legal învestită cu soluționarea acestor cereri în Dosar nr. 6470/111/2009.

Criticile invocate de către apelant, care vizează fondul

cauzei nu au mai făcut obiectul analizei instanței de apel, prima instanță

soluționând cererea cu care a fost învestită să judece, exclusiv pe cale de

excepție și reclamanta nu a înțeles să declare apel în cauză.

SC E.D. SA nu are calitate procesuală în prezenta cauză,

aceasta având calitatea de intervenientă în interes propriu, în Dosarul nr.

795/111/2009, cererea sa fiind soluționată prin sentința pronunțată în acel

dosar.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs V.M., solicitând

modificarea în parte a deciziei recurate în sensul respingerii apelului

declarat de I.M. împotriva încheierii din 28 aprilie 2010 și a sentinței nr.

517/Com/2010 ca nefondat.

Se critică decizia sub următoarele motive de nelegalitate:

Hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii - motiv

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Instanța de apel a aplicat greșit prevederile art. 268 alin.

(3) C. proc. civ. coroborate cu prevederile art. 105 alin. (2) C. proc. civ.,

considerând că prin încheierea din 28 aprilie 2010 Tribunalul Bihor s-a

substituit instanței de control judiciar îndreptând o eroare săvârșită în Dosarul

nr. 795/111/2009.

Încheierea din 3 februarie 2010 nu este o încheiere

interlocutorie, cum eronat a apreciat instanța de apel, deoarece prin această

încheiere nu s-a soluționat nicio problemă dedusă judecății.

Încheierea din 28 aprilie 2010 a îndreptat eroarea

strecurată în încheierile anterioare pronunțate în Dosarul nr. 6470/111/2009,

în care se omisese conceptarea ca parte a intervenientului V.M.

Aceasta nu poate reprezenta o modificare a încheierii din 7

octombrie 2009 pronunțată în Dosarul nr. 795/111/2009, cum eronat a statuat

instanța de apel, pentru simplul motiv că eroarea cu privire la nemenționarea

în încheiere a faptului că s-a disjuns și precizarea la cererea de intervenție

a fost remediată chiar în Dosarul nr. 795/111/2009.

Prin încheierea din 6 ianuarie 2010 pronunțată în Dosarul nr.

795/111/2009, Tribunalul Bihor a stabilit că acțiunile disjunse din acest dosar

și, care fac obiectul noului Dosar (nr. 6470/111/2009) sunt cererea

reconvențională formulată de SC R.D. SA și precizarea la cererea de intervenție

formulată de M.V. la 7 octombrie 2009.

Soluția instanței de apel încalcă prevederile art. 129 C.

proc. civ. potrivit cărora instanța are obligația de a soluționa cererile

părților.

Este inadmisibil ca, atât în Dosarul nr. 795/111/2009, cât

și în Dosarul nr. 6470/111/2009 să se depună cereri de intervenție, care să nu

fie soluționate pe fond nici de către instanța învestită cu soluționarea Dosarului

nr. 795/111/2009 și nici de către cea învestită cu soluționarea Dosarului nr.

6470/111/2009.

Decizia recurată încalcă prevederile art. 108 alin. (3) C.

proc. civ. potrivit căruia neregularitatea actelor de procedură se acoperă dacă

partea nu a invocat-o la prima zi de înfățișare ce a urmat după această

neregularitate și înainte de a pune concluzii pe fond.

În condițiile în care, la termenele de judecată din 3

februarie 2010 și 31 martie 2010, Tribunalul Bihor nu se pronunțase asupra

calității recurentului V.M. de parte în proces, încheierea din data de 28

aprilie 2010 nu putea fi considerată o încheiere interlocutorie.

Având în vedere că, în fața primei instanțe, I.M. nu a

contestat niciun moment calitatea recurentului V.M. de parte în proces, acesta

nu mai putea contesta acest aspect prin formularea apelului, neregularitatea

fiind acoperită în condițiile art. 108 alin. (3) C. proc. civ.

Hotărârea cuprinde motive contradictorii - motiv prevăzut de

art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Instanța de apel a respins apelul declarat de I.M. împotriva

încheierilor de ședință din 31 martie 2010 și 26 mai 2010, ședințe în care

recurentul V.M. a participat ca intervenient principal și a efectuat acte

procesuale.

în măsura în care a reținut că V.M. nu avea calitatea de

parte, fiind anulată încheierea de ședință din 28 aprilie 2010, aceeași soluție

trebuia împărtășită și în ceea ce privește celelalte încheieri întocmite în

cauză.

Intimatul M.I. a formulat întâmpinare solicitând respingerea

recursului ca nefondat.

Analizând recursul prin prisma motivelor de nelegalitate

invocate, Înalta Curte apreciază recursul ca fiind nefondat și acesta urmează a

fi respins pentru următoarele considerente:

Instanța de apel a reținut în mod corect faptul că instanța

s-a referit în mod expres la erori făcute în Dosarul nr. 795/111/2009, după cum

s-a reținut în încheierea din 28 aprilie 2010, pronunțată de Tribunalul Bihor

în Dosarul nr. 6470/111/2009.

Așa fiind, s-a reținut în mod justificat de către instanța

de apel că instanța învestită cu soluționarea Dosarului nr. 6470/111/2009 nu

este o instanță de control judiciar și nu avea competența de a cenzura soluția

pronunțată în Dosarul nr. 795/111/2009.

În situația în care, instanța în Dosarul nr. 795/111/2009 nu

s-ar fi pronunțat pe toate capetele de cerere, această eventuală omisiune putea

fi îndreptată numai prin căi de atac formulate în acest Dosar, nr.

795/111/2009.

În niciun caz, aceste omisiuni nu pot fi cenzurate de

instanțe din alt dosar, respectiv din Dosarul nr. 6470/111/2009.

Eventuala eroare referitoare la disjungerea cererilor de

intervenție strecurată în cuprinsul Dosarului nr. 795/111/2009 putea fi

remediată prin exercitarea cererilor și căilor de atac prevăzute de lege în

cadrul acestui dosar, respectiv o cerere de completare a dispozitivului sau o

cerere de apel.

Nu poate fi reținută susținerea conform căreia omisiunea

strecurată în cuprinsul încheierii din 7 octombrie 2009 a fost îndreptată prin încheierea

din 6 ianuarie 2010, pronunțată de Tribunalul Bihor în Dosarul nr.

795/111/2009.

Aceasta deoarece în respectiva încheiere se menționează:

„Față de considerentele anterior expuse, având în vedere că intervenientul prin

cerere tinde completarea dispozitivului hotărârii, instanța constată că în

cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 281 C. proc. civ., considerente față

de care va respinge cererea ca neîntemeiată".

De asemenea, nu poate fi reținută susținerea recurentului în

ceea ce privește lipsa unei opoziții a intimatului M.I. față de modificarea

cadrului procesual.

Astfel, prin motivele de apel, apelantul M.I. a atacat

încheierea din 28 aprilie 2010, prin care s-a stabilit cadrul procesual prin

care M.V. a primit calitatea de reclamant.

Hotărârea recurată cuprinde, conform dispozițiilor art. 261

alin. (1) pct. 5 motivele de fapt și de drept care au format convingerea

instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Astfel, considerentele hotărârii recurate se raportează pe

de o parte, la susținerile și apărările părților, iar, pe de altă parte, la

dispozițiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății.

Așa fiind, în cauză nu sunt întrunite cerințele art. 304

pct. 7 C. proc. civ.

Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 132 alin. (5)

din Legea nr. 31/1990, calitatea de pârât în cauze având ca obiect anularea

hotărârii A.G.A. o are societatea a cărei hotărâre se solicită a fi anulată.

Așadar, în speță, în conformitate cu prevederile exprese ale

legii, acțiunea în anularea unei hotărâri A.G.A. trebuie făcută în

contradictoriu cu SC R.D. SA și nu cu intimatul M.I.

Nu poate fi reținută susținerea că prin încheierea din 6

ianuarie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 795/111/2009, instanța ar fi îndreptat

eroarea materială din încheierea din 7 octombrie 2009, pronunțată în același

dosar.

Cererea de lămurire soluționată prin încheierea din 6

ianuarie 2010 este o cerere de lămurire a dispozitivului sentinței nr. 683/Com/2009

și nu o cerere de lămurire a încheierii din 7 octombrie 2009.

Pe de altă parte, oricare ar fi fost obiectul cererii

soluționate prin încheierea din 6 ianuarie 2010, este de reținut că această

cerere a fost respinsă.

Față de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în

cauză nu există motive de nelegalitate care să impună casarea sau modificarea

deciziei atacate și, pe cale de consecință, potrivit dispozițiilor art. 312

alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul M.V.

împotriva Deciziei nr. 4/ CA din 12 decembrie 2012, pronunțată de Curtea de

Apel Oradea, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 ianuarie 2014.