ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4203/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 12 decembrie 2016, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Autoritatea Națională pentru Turism, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, a solicitat:

(i) anularea Deciziei nr. 48997/13.06.2018 privind respingerea contestației nr. 1656/19.05.2016;

(ii) anularea Notei de informare nr. x/06.05.2016, privind plata cheltuielilor aprobate în cererea de rambursare nr. x la Contractul de finanțare nr. x/06.03.2014, cod SMIS 48735, încheiat pentru programul "Derularea unor acțiuni de promovare a brandului turistic național pe piața Germaniei", prin care cheltuielile reprezentând contravaloarea a 45000 de cataloage, respectiv 4500 flyere, au fost declarate neeligibile, întrucât beneficiarul nu a prezentat suficiente dovezi privind distribuția acestora prin A..

Prin sentința civilă nr. 2490 din 21 iunie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul Ministerul Turismului (fostă Agenția Națională pentru Turism), în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (fost Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice) și a anulat Decizia nr. 48997/13.06.2016 și Nota de informare nr. x/06.05.2016.

Împotriva sentinței civile nr. 2490/21.06.2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (B.), solicitând, în raport de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, în urma rejudecării, respingerea acțiunii în anularea informării nr. 37084/06.05.2016 privind situația cheltuielilor aprobate în cererea de rambursare nr. x și a deciziei nr. 48997/13.06.2018, formulată de reclamantul Ministerul Turismului.

A susținut recurentul-pârât că prima instanță a pronunțat o soluție nelegală, prin aplicarea greșită a prevederilor art. 2 alin. (1), lit. b) și c) din H.G. nr. 759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operațiunilor finanțate prin programele operaționale, apreciind contrar acestor dispoziții legale că documentele depuse de către intimatul-reclamant fac dovada eligibilității cheltuielilor solicitate la plată.

În acest sens, a menționat recurentul-pârât că judecătorul fondului nu a avut în vedere faptul că, pentru a fi eligibile cheltuielile din prezenta cauză, nu era suficient să fie produsă dovada tirajului de cataloage/flyere la tipografie, ci trebuia demonstrată și distribuția acestora, în realizarea obiectului contractului de finanțare, iar această probă nu a fost adusă.

Au fost redate, de către recurentul B., prevederi contractuale și legale care stabilesc criteriile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul proiectului finanțat prin fonduri nerambursabile.

Potrivit datelor tehnice inserate la subactivitatea 3.2 prestări servicii din conținutul cererii de finanțare înregistrate sub nr. x/04.09.2013, s-a menționat că "distribuția va fi realizată de A. prin intermediul agenției sale, prin participarea la târguri de specialitate și prin intermediul transmiterii broșurii către clienții din baza de date a agenției", iar potrivit clauzei contractuale de la art. 9.6 din convenția încheiată între Agenția Națională de Turism și prestatorul A., sub nr. x/26.11.2013, au fost stabilite înscrisurile ce trebuie prezentate de către furnizor pentru îndeplinirea obligațiilor asumate prin contract, respectiv "documente emise de editor din care să rezulte cifrele de difuzare/rezultatul auditului de tiraje al cataloagelor/celorlalte materiale tipărite; documente emise de firma care efectuează expediția; declarație pe proprie răspundere din partea prestatorului din care să rezulte numărul de exemplare tipărite/distribuite", dar fără a se limita la acestea.

Recurentul-pârât susține că documentele amintite anterior sunt cele solicitate în contractul de prestări servicii încheiat de Agenția Națională de Turism, însă autoritatea de management din cadrul proiectului nu este limitată la aceste dovezi, având obligația de a se asigura că serviciile achiziționate în cadrul proiectului au fost efectiv prestate, putând solicita în acest sens beneficiarului orice documente necesare pentru a se asigura de realitatea, regularitatea și conformitatea cheltuielilor solicitate.

Astfel, arătă recurentul-pârât că dovezile prezentate în cursul judecății la prima instanță, pe care judecătorul fondului le-a valorificat, nu pot fi opuse autorității de management drept probă absolută a realizării serviciilor, astfel că distribuția materialelor nu este susținută prin dovezile de la dosar.

Pornind de la prevederile înscrise în contractul de prestări servicii încheiat de Agenția Națională de Turism cu partenerul extern, a susținut recurentul-pârât că prestatorul serviciilor avea în baza de date cel puțin 18 500 de persoane, către care urmau a fi transmise broșurile prin poștă, în vederea prezentării ofertei turistice și a noilor programe. Broșurile și flyerele urmau a fi oferite publicului vizitator prin intermediul a cca 4 târguri la care se participa (noiembrie 2013 și noiembrie 2014 în Leipzig, Germania; ianuarie 2014 și ianuarie 2015 în Stuttgart, Germania; februarie 2014 și februarie 2015 în Munchen, Germania; martie 2014 și martie 2015 în Berlin, Germania.

În consecință, susține recurentul-pârât că sunt neeligibile cheltuielile reprezentând contravaloarea celor 45 000 cataloage și flyere, întrucât intimatul-reclamant nu a prezentat suficiente documente justificative, conform contractului încheiat cu furnizorul și contractului de finanțare încheiat cu B., din care să rezulte distribuția efectivă a materialelor publicitare și contactul efectiv cu publicul țintă, având în vedere că obiectivul principal al contractului de finanțare nerambursabilă îl reprezintă creșterea vizibilității României ca destinație turistică.

A mai susținut recurentul-pârât că este eronată concluzia primei instanțe, potrivit căreia puteau fi depuse noi dovezi în cursul cercetării judecătorești în etapa de fond, în condițiile în care lipsa de diligență în depunerea acestor înscrisuri la autoritatea de management trebuie imputată beneficiarului proiectului, care cunoștea prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) și b) din H.G. nr. 759/2007. În situația în care s-ar accepta depunerea de noi înscrisuri direct în fața instanței judecătorești, ar echivala acest lucru, în opinia recurentului-pârât, cu o substituire a judecătorului cauzei în locul autorității administrative care are prerogativa de a verifica eligibilitatea cheltuielii.

Intimatul-reclamant nu a depus întâmpinare la recursul declarat în cauză.

În ședința publică din 9 septembrie 2020, Înalta Curte a luat act de modificarea cadrului procesual al cauzei, în raport de modificările legislative survenite pe parcursul judecării litigiului, constatând că Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri îi revine calitatea de intimat-reclamant, iar calitatea de recurent-pârât revine Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (art. 4 și art. 7 din O.U.G. nr. 68/2019), pentru considerentele consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin sentința recurată au fost anulate decizia nr. 48997/13.06.2016 și nota de informare nr. x/06.05.2016, reținându-se, de către judecătorul fondului, că a fost dovedit în cursul cercetării judecătorești caracterul eligibil al sumelor ce au fost solicitate prin cererea de rambursare nr. x

În acest sens, au fost avute în vedere de către prima instanță înscrisurile depuse de beneficiarul finanțării, reținându-se că acestea reprezintă documente justificative ale cheltuielilor solicitate, pentru care autoritatea de management a stabilit prin actele contestate caracterul lor neeligibil, suma solicitată prin cererea de rambursare nr. x reprezentând contravaloarea a 45 000 cataloage și a 4500 flyere, potrivit contractului de servicii încheiat între Ministerul Turismului și Societatea A..

Criticile din recurs au vizat aspectul legat de distribuirea acestor materiale publicitare, chestiune pe care prima instanță a considerat-o a fi dovedită prin depunerea declarațiilor pe proprie răspundere emise de către prestatorul serviciilor de tipărire și distribuție, coroborate cu documentele emise de tipografie, ce atestă tirajul produselor tipărite și data la care acestea au fost livrate agenției A., iar recurentul-pârât a considerat că nu a fost probată efectiva distribuție a acestor materiale publicitare, nefiind astfel întrunite cerințele de eligibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. a), b) și c) din H.G. nr. 759/2007.

Recurentul-pârât C. recunoaște faptul că, potrivit art. 9.6 din contractul nr. x/26.11.2013, au fost stabilite înscrisurile ce trebuie prezentate de furnizor pentru îndeplinirea obligațiilor asumate prin contract, cum ar fi "documente emise de editor din care să rezulte cifrele de difuzare/rezultatul auditului de tiraje ale cataloagelor/celorlalte materiale tipărite; documente emise de firma care efectuează expediția; declarație pe propria răspundere din partea prestatorului din care să rezulte numărul de exemplare tipărite/distribuite."

Cu toate acestea, susține recurentul-pârât că aceste documente, solicitate pentru a proba efectivitatea prestării serviciilor de distribuție, sunt valabile doar în cadrul relațiilor dintre părțile semnatare ale contractului nr. x/26.11.2013, dar față de autoritatea de management, care verifică eligibilitatea cheltuielilor în raport de prevederile H.G. nr. 759/2007, este necesar a se face dovada prestării efective a serviciului achiziționat, prin depunerea oricăror documente în acest sens.

Un prim aspect ce se impune a fi clarificat este cel al caracterului probatoriu al înscrisurilor care au fost depuse pentru prima dată în fața instanței judecătorești, fără a fi avute în vedere de către autoritatea publică la momentul emiterii actelor administrative contestate.

Contrar opiniei recurentului-pârât, se reține că pot fi primite în cursul cercetării judecătorești înscrisuri ce nu au fost avute în vedere în etapa soluționării cererii de rambursare și, ulterior, în calea administrativă a contestației, ele fiind valorificate în contextul analizei tuturor documentelor depuse de părți în dovedirea pretențiilor lor. A interpreta în sensul restrictiv agreat de către recurentul-pârât înseamnă a lipsi cercetarea judecătorească derulată în cadrul acțiunii în anulare de posibilitatea de a avea în vedere toate acele mijloace probatorii care conduc la aflarea adevărului în cauză, aspect esențial pentru rolul instanței judecătorești în înfăptuirea justiției.

Cât privește în concret aptitudinea acestor înscrisuri de a proba efectivitatea serviciilor prestate în cadrul contractului nr. x/2013, Înalta Curte împărtășește aceeași concluzie cu cea la care a ajuns judecătorul fondului, în referire la dovedirea, în cauză, a îndeplinirii serviciilor prestate de către A. pentru beneficiara Agenția Națională de Turism.

Potrivit clauzei inserate la art. 4 din convenția nr. 142/2013, "distribuția va fi realizată de A. prin intermediul agenției sale, prin participarea la târguri de specialitate și prin intermediul transmiterii catalogului către clienții din baza de date a agenției. (...) producția de flyere, tiparul și distribuția vor fi realizate de A.".

Înalta Curte reține, din analiza coroborată a proceselor-verbale de recepție prin selecție a flyerelor și cataloagelor tipărite și distribuite cu declarațiile pe proprie răspundere date de către prestatorul serviciului de distribuție, prin care a confirmat tipărirea și distribuirea acestor materiale publicitare, că prin aceste înscrisuri s-a făcut dovada cheltuirii sumelor corespunzătoare serviciilor prestate în cadrul contractului nr. x/2013 în scopul prevăzut prin contract, astfel că sunt îndeplinite condițiile de eligibilitate pentru cheltuielile cuprinse în cererea de rambursare nr. x

Este de observat faptul că, potrivit cererii de finanțare depuse de Agenția Națională de Turism, s-a menționat că "distribuția materialelor publicitare va fi efectuată de A. prin intermediul agenției sale, prin participarea la târguri de specialitate și prin intermediul transmiterii broșurii către clienții din baza de date a agenției", clauză ce corespunde celei inserate la art. 4.1 din contractul de prestări servicii nr. x/26.11.2013.

În condițiile în care contractul de finanțare a fost încheiat ulterior semnării acestui contract de servicii, iar autoritatea de management cunoștea, din conținutul cererii de finanțare, că activitatea de distribuție cade în sarcina contractantului extern, A., care era ținut în a dovedi realizarea acestei activități conform clauzei de la art. 9.6 din convenția semnată între prestator și Agenția Națională pentru Turism, Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației nu poate pretinde în sarcina beneficiarului finanțării dovezi suplimentare, negând rolul probator al înscrisurilor emanate chiar de la cel care trebuia să facă dovada realizării activității de distribuție.

În consecință, după cum corect a reținut prima instanță, se constată că neregula regăsită în nota de informare nr. x/06.05.2016, menținută prin decizia de soluționare a contestației nr. 48997/13.06.2016, nu se confirmă în etapa controlului judecătoresc asupra legalității actelor administrative contestate, întrucât beneficiarul finanțării a respectat prevederile art. 5 din contractul de finanțare nr. x/2014, ale art. 2 alin. (1) lit. b) și c) din H.G. nr. 759/2007, precum și cele ale art. 9.6 din contractul de servicii nr. x/26.11.2013.

Prin urmare, criticile recurentului-pârât sunt nefondate, nefiind apte să conducă la reformarea sentinței atacate.

II. Temeiul de drept al soluției pronunțate

În aplicarea prevederilor art. 496 C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației împotriva sentinței civile nr. 2490 din 21 iunie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, menținând sentința atacată ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației împotriva sentinței civile nr. 2490 din 21 iunie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 septembrie 2020.