ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 550/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată pe calea contenciosului administrativ, reclamantul C.N.S.A.S. a chemat în judecată pe pârâtul F.D., solicitând să se constate existența calității acestuia de colaborator al Securității. Motivându-și acțiunea reclamantul a arătat că verificarea a fost solicitată în anul 2007 de Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989, în temeiul Legii nr. 187/1999, în vigoare la acea dată.

A mai arătat reclamantul că verificările au constatat că pârâtul a fost recrutat la 14 februarie 1976, cu numele conspirativ „F.D.", pentru supravegherea informativă generală a altor deținuți condamnați pentru infracțiuni la regimul de frontieră, semnând un angajament olograf de colaborare, iar pe perioada colaborării a furnizat o notă informativă despre un coleg de cameră din Penitenciarul Timișoara care, după eliberare intenționa să încerce să fugă din țară. Sesizat inițial, Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a dispus la 15 august 2008, scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea acesteia la Curtea de Apel București, Secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, având în vedere dispozițiile art. 36 din O. U. G. nr. 24/2008 . Prin sentința civilă nr. 2060 din 18 mai 2009 , Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantului C.N.S.A.S.

Prin aceeași sentință au fost respinse excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantului, cea a prematurității acțiunii, precum și cererea reconvențională formulată de pârât. Pentru a pronunța o asemenea soluție , instanța de fond a reținut că pârâtul F.D., în timp ce se afla în stare de arest la Penitenciarul Timișoara pentru încercarea de trecere frauduloasă a frontierei de stat, a fost recrutat ca informator în cadrul supravegherii informative în penitenciar. S-a mai reținut că,la data de 14 februarie 1976,pârâtul a semnat un angajament, a fost instruit, primind numele conspirativ "F.D.", iar la 26 martie 1976 a dat o notă informativă referitoare la unul dintre colegii de cameră, care a afirmat că, după eliberare, va încerca din nou să fugă din țară.

Instanța de fond a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se constata calitatea pârâtului de colaborator al Securității. Astfel,s-a apreciat că, prin informația furnizată,nu era denunțată o activitate sau o atitudine potrivnică regimului totalitar, trecerea ilegală a frontierei fiind o infracțiune de drept comun, care se regăsește și în legislația actuală. Instanța de fond a considerat că în speță nu sunt îndeplinite cele două condiții cumulative prevăzute de O. U.G. nr. 24/2008. În privința cererii reconvenționale, prin care pârâtul a solicitat plata unor daune morale, s-a apreciat că acesta nu a făcut dovada prejudiciului moral suferit ca urmare a acțiunii reclamantului.

În legătură cu excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului s-a reținut că aceasta este neîntemeiată, în raport cu prevederile O. U. G. nr. 24/2008, iar cu privire la excepția prematurității acțiunii s-a constatat că la data sesizării instanței - 25 noiembrie 2008 - ordonanța de urgență menționată intrase în vigoare în termen de 5 zile de la data publicării în M. Of. al României nr. 182 din 10 martie 2008. Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel București a declarat recurs pârâtul susținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive: Instanța de fond a reținut greșit situația de fapt, apreciind că: intenția de a pleca definitiv din țară echivala, în perioada regimului comunist, cu intenția de a trece în mod fraudulos frontiera, deoarece în cele mai multe cazuri de plecare definitivă din țară frontiera era trecută în mod legal.

Totodată, în speță, rezultă concret motivul pentru care victima delațiunii dorea să plece din țară, pentru că în România „nu se trăiește bine”, în sensul că nu era o țară liberă. De asemenea, incriminarea faptei nu este un argument în favoarea ideii că obiectul denunțului nu reprezenta o atitudine potrivnică regimului ci o infracțiune de drept comun. Dacă s-ar accepta o astfel de susținere, ar însemna că și denunțarea altor fapte penale cum ar fi propaganda împotriva orânduirii socialiste, ar fi tot un denunț ce nu intră sub incidența O.U.G. nr. 24/2008, fiind vorba tot de o faptă incriminată de C. pen. din acea vreme. În consecință, recurentul susține că hotărârea instanței de fond în sensul că nu sunt îndeplinite condițiile art. 2 lit. b) din O.U.G.

nr. 24/2008 este nelegală și netemeinică, intimatul-pârât denunțând atitudini potrivnice regimului comunist. Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, ce se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este întemeiat, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 constatarea calității de colaborator al securității presupune ca persoana verificată să furnizeze Securității informații referitoare la activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, iar aceste informații să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

În speță, s-a reținut că dl. F.D., în perioada colaborării a furnizat o notă informativă în care relatează despre un coleg de cameră din Penitenciarul Timișoara că „după ce se va elibera va încerca din nou să fugă din țară (...) și discută față de alți deținuți că la noi în țară nu se trăiește bine, fapt ce-l determină să plece în străinătate. În prezent lucrează pe șantierul de construcții al Liceului Auto unde nu prea își îndeplinește atribuțiile.

În continuare sursa se va interesa și vă va informa despre deținuții care vor să fugă din țară după eliberarea din închisoare, precum și despre legăturile și metodele pe care vor să le folosească în vederea planurilor lor de a fugi din țară". În mod greșit instanța de fond a reținut că aceste informații nu se referă la atitudini potrivnice regimului comunist, deoarece în epocă, fuga din țară avea semnificația unui gest ostil regimului, echivalând cu câștigarea libertății, iar persoanelor bănuite de astfel de intenții li se refuza orice ieșire în afara țării, fiind îngrădite în libertatea de circulație și supuse unor discriminări. Pentru considerentele menționate Înalta Curte constată că în mod greșit instanța de fond a respins acțiunea formulată de C.N.S.A.S., iar în baza art. 312 alin. (1) și (3) recursul va fi admis în sensul modificării sentinței și constatării calității de colaborator a pârâtului-intimat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de C.N.S.A. Securității împotriva sentinței civile nr. 2060 din 18 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal Modifică sentința atacată în sensul că admite acțiunea. Constată calitatea de colaborator al Securității a pârâtului F.D., domiciliat în Timișoara, județul Timiș. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 3 februarie 2010.