ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5310/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 389 din 20 octombrie

2010 Curtea de Apel Cluj, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis

excepția lipsei calității procesuale pasive a A.N.R.P., a respins acțiunea formulată

de reclamanții L.E. și L.B. împotriva pârâtei A.N.R.P. ca fiind introdusă față de

o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă, a respins ca neîntemeiată excepția

prematurității formulării acțiunii și respins acțiunea formulată de reclamanții

L.E. și L.B. împotriva pârâtului Statul Român prin M.F.P., ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această

soluție instanța de fond a reținut că reclamanții au deținut în proprietate imobilul

apartament situat în Cluj-Napoca, str. D., acesta fiind preluat abuziv în proprietatea

Statului Român, în baza Decretului nr. 223/1974, fără plata vreunor despăgubiri

iar ulterior, înstrăinat în baza Legii nr. 112/1995, fostului chiriaș.

Urmare admiterii contestației

exercitată de reclamanți împotriva dispoziției prin care li s-a respins notificarea

formulată în baza Legii nr. 10/2001, s-a constatat, prin decizia nr. 832/A din 2

noiembrie 2005 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale,

pentru minori și familie, calitatea acestora de persoane îndreptățire la acordarea

despăgubirilor, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Ulterior rămânerii irevocabile

a hotărârii mai sus invocată, reclamanții - prin cererea ce face obiectul cauzei

de față - au solicitat obligarea directă Statului Român prin Ministerul Economiei

și Finanțelor și A.N.R.P., la plata despăgubirilor bănești pe considerentul nefuncționării

„Fondului Proprietatea" și a ineficienței procedurii instituită prin dispozițiile

Titlului VII al Legii nr. 247/2005.

Revenind la cererea formulată

de către reclamanți, Curtea de Apel a constatat că aceștia solicită despăgubiri

doar din partea Statului Român, prin MFP, neavând nici o pretenție de la A.N.R.P.

De altfel, A.N.R.P. acordă

despăgubiri în numerar doar persoanelor îndreptățite, cărora li s-au emis titluri

de plată, în limitele prevăzute de O.U.G. nr. 81/2007.

Cu alte cuvinte, pârâta

A.N.R.P. efectuează plăți doar în temeiul unor legi speciale - Legea nr. 247/2005

- temei pe care reclamanții nu l-au invocat, dimpotrivă, ei precizând că doresc

tocmai evitarea ineficienței acestei legi.

Acestea sunt rațiunile

pentru care Curtea de Apel a apreciat că excepția lipsei calității procesuale pasive

a pârâtei A.N.R.P. este întemeiată, impunându-se admiterea ei.

În cauză a mai fost invocată

și excepția prematurității acțiunii, susținăndu-se că reclamanții nu au înțeles

să parcurgă cea de a 2-a etapă a procedurii administrative prevăzută prin dispozițiile

Titlului VII al Legii nr. 247/2005 ce ar fi urmat să fie concretizată prin emiterea

unei decizii de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și abia

apoi prin emiterea unui titlu de plată și respectiv a unui titlu de conversie.

Curtea de Apel a respins

această excepție având în vedere faptul că t

itlul VII din Legea nr. 247/2005 reglementează

regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod

abuziv, sursele de finanțare, cuantumul și procedura de acordare a despăgubirilor

aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natura, rezultate din aplicarea

<LLNK 12001    10 11 201   0 17>

Legii nr.

10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada

6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată.

Reclamanții au încercat,

prin demersul lor juridic, să evite incidența acestui act normativ, neputându-se

pune, sub acest aspect, problema parcurgerii sau nu a etapelor anterior arătate.

S-a mai reținut că instanța

poate să acorde despăgubiri pentru daune materiale și morale însă numai dacă reclamantul

le-a solicitat.

Împotriva hotărârii instanței

de fond reclamanții L.B. și L.E. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

În motivarea recursului

bazat pe art. 304 pct. 3 și pct. 9 C. proc. civ. recurenții consideră că sentința

instanței de fond este nelegală, dat fiind că, instanța de fond nu poate refuza

pronunțarea unei hotărâri de fond și să susțină că, pretențiile suscitate nu se

încadrează în categoria soluțiilor ce pot fi date de o instanță de contencios administrativ.

Pe de altă parte, având

în vedere principiul disponibilității nu se poate impune modalitatea în care să

modificăm acțiunea.

Această procedură administrativă

în sine constituie o vătămare a dreptului subiectiv la despăgubire ca urmare a încălcării

dreptului de proprietate, vătămare care nu mai necesită vreo demonstrare concretă

din moment ce, ea a fost reținută ca atare în numeroase hotărâri C.E.D.O. împotriva

României.

Recurenții-reclamanții

mai susțin că nu sunt în nici un mod vinovați de situația creată, acțiunea lor trebuie

rezolvată în fond, și nu respinsă pe bază de excepții, deoarece se ajunge în mod

evident la încălcarea art. 6, din conv. C.E.D.O., privind liberului acces la justiție.

Cea ce este important

de reținut și este o concluzie care se deduce cu claritate din hotărârile C.E.D.O.

împotriva României este aceea că, acordarea despăgubirilor trebuie să fie, coerentă,

accesibilă, rapidă, previzibilă și să poată fi obținută într-un termen rezonabil.

Recent Înalta Curte De

Casație și Justiție a adoptat decizia

XX

- recurs în interesul legii, prin care a statuat

că, instanțele judecătorești trebuie să se pronunțe în mod direct asupra restituirii

în natură a bunurilor preluate de stat.

Deci, nu se poate impune

reclamanților să urmeze o procedură ineficientă, deoarece ea echivalează cu lipsa

totală de despăgubire, cauzând un prejudiciu disproporționat și excesiv, incompatibil

cu dreptul la respectarea bunurilor garantat de art. 1 din Protocolul 1 la Convenție.

Acestea cu atât mai mult,

cu cât despăgubirea efectivă în baza procedurii prevăzute de Legea nr. 247/2005

din partea statului nu funcționează nici în prezent într-un mod mulțumitor.

Examinând cauza și sentința

recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului cu motivele de recurs invocate,

precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această

soluție Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Legea nr. 247/2005 stabilește

procedura administrativă și etapele din cadrul acesteia care trebuie parcurse în

vederea emiterii unei decizii de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,

reprezentând titlul de despăgubire.

Astfel fiind, în acord

cu prevederile art. 16 din Legea nr. 247/2005 deciziile/dispozițiile emise de entitățile

învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz,

ordinele conducătorilor administrației publice centrale învestite cu soluționarea

notificărilor și în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire,

însoțite, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii

și întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu

imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în

arhivele proprii, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului

Comisiei Centrale, pe județe, conform eșalonării stabilite de aceasta, dar nu mai

târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Dispozițiile

autorităților administrației publice locale vor fi centralizate pe județe la nivelul

prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei Centrale

pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de referatul conținând avizul de legalitate

al instituției prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către

acesta. Deciziile/dispozițiile sau, după caz, ordinele prevăzute la alin. (2) vor

fi însoțite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii, în compensare,

total sau parțial, a unor alte bunuri sau servicii disponibile, deținute de entitatea

învestită cu soluționarea notificării.

Alin. (3) al aceluiași

articol prevede că în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei

legi, Biroul Central va proceda la predarea, pe bază de proces-verbal de predare-primire,

către Secretariatul Comisiei Centrale a tuturor documentațiilor depuse de către

titularii deciziilor/dispozițiilor motivate prin care s-a stabilit ca măsură reparatorie

acordarea de titluri de valoare nominală și care nu au fost soluționate până la

data intrării în vigoare a prezentei legi.

Pe baza situației juridice

a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei

Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2) în privința

verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură. Secretariatul

Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și

(2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă,

după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate,

în vederea întocmirii raportului de evaluare.

După primirea dosarului,

evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate

și va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisiei Centrale. Acest

raport va conține cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile

de despăgubire.

Legiuitorul a menționat

în mod detaliat și procedura care urmează după efectuarea raportului de evaluare

de către evaluatorul numit.

În mod expres în art.

16 alin. (7) al acestui act normativ se menționează că în baza raportului de evaluare

Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire,

fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.

În alin. (8) se arată

că dispozițiile alin. (1) - (2) și (7) reglementează procedura de emitere a titlului

de despăgubire se aplică în mod corespunzător și deciziilor/ordinelor emise în temeiul

art. 6 alin. (4) și art. 31 din Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor

imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată,

în care s-au consemnat/propus sume care urmează a se acorda ca despăgubire. În cazul

prevăzut la alin. (8), titlul de despăgubire se va emite de Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor până la concurența sumei reprezentând cuantumul despăgubirilor

consemnate /propuse, actualizate cu indicele de inflație.

Criticile din motivele

de recurs ce vizează netemeinicia soluției instanței de fond sub acest aspect sunt

nefondate.

Înalta Curte constată

că recurenții - reclamanți nu se află în posesia unei decizii reprezentând titlu

de păgubire emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în urma parcurgerii

«durii administrative speciale stabilită de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

În lipsa titlului de despăgubire

emis de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și a unei opțiuni formulate

de titularul unui titlu de despăgubire, A.N.R.P. se află în imposibilitatea legală

de a emite titlu de plată și de a efectua plata despăgubirilor.

Efectuarea unei plăți,

implică existența unui titlu de plată, ce presupune parcurgerea procedurilor de

la Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și existența unui titlu de despăgubire emis

de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar aceste proceduri nu pot

fi urmate atâta timp cât dosarul de despăgubire nu a fost transmis Secretariatului

Comisiei Centrale.

Dispozițiile legale în

vigoare, ce reglementează modalitățile de acordare în numerar a despăgubirilor aferente

imobilelor preluate în mod abuziv, nu prevăd posibilitatea actualizării cuantumului

despăgubirilor, stabilit în cursul procedurii administrative prevăzute de Titlul

VII din Legea nr. 247/2005, cu dobânda legală, așa cum solicită reclamanții.

Astfel fiind, Înalta Curte

constată că susținerile și criticile recurenților sunt nefondate, iar instanța de

fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care o va menține.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de L.B. și L.E. și continuat de moștenitorii defunctului L.E., respectiv L.B. și

L.A.M. împotriva sentinței civile nr. 389 din 20 octombrie 2010 a Curții de Apel

Cluj, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 noiembrie 2011.