ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5310/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 389 din 20 octombrie 2010 Curtea de Apel Cluj, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a A.N.R.P., a respins acțiunea formulată de reclamanții L.E. și L.B. împotriva pârâtei A.N.R.P. ca fiind introdusă față de o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă, a respins ca neîntemeiată excepția prematurității formulării acțiunii și respins acțiunea formulată de reclamanții L.E. și L.B. împotriva pârâtului Statul Român prin M.F.P., ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că reclamanții au deținut în proprietate imobilul apartament situat în Cluj-Napoca, str. D., acesta fiind preluat abuziv în proprietatea Statului Român, în baza Decretului nr. 223/1974, fără plata vreunor despăgubiri iar ulterior, înstrăinat în baza Legii nr. 112/1995, fostului chiriaș.

Urmare admiterii contestației exercitată de reclamanți împotriva dispoziției prin care li s-a respins notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001, s-a constatat, prin decizia nr. 832/A din 2 noiembrie 2005 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, calitatea acestora de persoane îndreptățire la acordarea despăgubirilor, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Ulterior rămânerii irevocabile a hotărârii mai sus invocată, reclamanții - prin cererea ce face obiectul cauzei de față - au solicitat obligarea directă Statului Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor și A.N.R.P., la plata despăgubirilor bănești pe considerentul nefuncționării „Fondului Proprietatea" și a ineficienței procedurii instituită prin dispozițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005.

Revenind la cererea formulată de către reclamanți, Curtea de Apel a constatat că aceștia solicită despăgubiri doar din partea Statului Român, prin MFP, neavând nici o pretenție de la A.N.R.P. De altfel, A.N.R.P. acordă despăgubiri în numerar doar persoanelor îndreptățite, cărora li s-au emis titluri de plată, în limitele prevăzute de O.U.G. nr. 81/2007. Cu alte cuvinte, pârâta A.N.R.P. efectuează plăți doar în temeiul unor legi speciale - Legea nr. 247/2005 - temei pe care reclamanții nu l-au invocat, dimpotrivă, ei precizând că doresc tocmai evitarea ineficienței acestei legi. Acestea sunt rațiunile pentru care Curtea de Apel a apreciat că excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.N.R.P.

este întemeiată, impunându-se admiterea ei. În cauză a mai fost invocată și excepția prematurității acțiunii, susținăndu-se că reclamanții nu au înțeles să parcurgă cea de a 2-a etapă a procedurii administrative prevăzută prin dispozițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005 ce ar fi urmat să fie concretizată prin emiterea unei decizii de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și abia apoi prin emiterea unui titlu de plată și respectiv a unui titlu de conversie.

Curtea de Apel a respins această excepție având în vedere faptul că t itlul VII din Legea nr. 247/2005 reglementează regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, sursele de finanțare, cuantumul și procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natura, rezultate din aplicarea <LLNK 12001 10 11 201 0 17> Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată. Reclamanții au încercat, prin demersul lor juridic, să evite incidența acestui act normativ, neputându-se pune, sub acest aspect, problema parcurgerii sau nu a etapelor anterior arătate.

S-a mai reținut că instanța poate să acorde despăgubiri pentru daune materiale și morale însă numai dacă reclamantul le-a solicitat. Împotriva hotărârii instanței de fond reclamanții L.B. și L.E. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului bazat pe art. 304 pct. 3 și pct. 9 C. proc. civ. recurenții consideră că sentința instanței de fond este nelegală, dat fiind că, instanța de fond nu poate refuza pronunțarea unei hotărâri de fond și să susțină că, pretențiile suscitate nu se încadrează în categoria soluțiilor ce pot fi date de o instanță de contencios administrativ. Pe de altă parte, având în vedere principiul disponibilității nu se poate impune modalitatea în care să modificăm acțiunea.

Această procedură administrativă în sine constituie o vătămare a dreptului subiectiv la despăgubire ca urmare a încălcării dreptului de proprietate, vătămare care nu mai necesită vreo demonstrare concretă din moment ce, ea a fost reținută ca atare în numeroase hotărâri C.E.D.O. împotriva României. Recurenții-reclamanții mai susțin că nu sunt în nici un mod vinovați de situația creată, acțiunea lor trebuie rezolvată în fond, și nu respinsă pe bază de excepții, deoarece se ajunge în mod evident la încălcarea art. 6, din conv. C.E.D.O., privind liberului acces la justiție. Cea ce este important de reținut și este o concluzie care se deduce cu claritate din hotărârile C.E.D.O. împotriva României este aceea că, acordarea despăgubirilor trebuie să fie, coerentă, accesibilă, rapidă, previzibilă și să poată fi obținută într-un termen rezonabil.

Recent Înalta Curte De Casație și Justiție a adoptat decizia XX - recurs în interesul legii, prin care a statuat că, instanțele judecătorești trebuie să se pronunțe în mod direct asupra restituirii în natură a bunurilor preluate de stat. Deci, nu se poate impune reclamanților să urmeze o procedură ineficientă, deoarece ea echivalează cu lipsa totală de despăgubire, cauzând un prejudiciu disproporționat și excesiv, incompatibil cu dreptul la respectarea bunurilor garantat de art. 1 din Protocolul 1 la Convenție. Acestea cu atât mai mult, cu cât despăgubirea efectivă în baza procedurii prevăzute de Legea nr. 247/2005 din partea statului nu funcționează nici în prezent într-un mod mulțumitor. Examinând cauza și sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului cu motivele de recurs invocate, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Legea nr. 247/2005 stabilește procedura administrativă și etapele din cadrul acesteia care trebuie parcurse în vederea emiterii unei decizii de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, reprezentând titlul de despăgubire.

Astfel fiind, în acord cu prevederile art. 16 din Legea nr. 247/2005 deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administrației publice centrale învestite cu soluționarea notificărilor și în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire, însoțite, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe județe, conform eșalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Dispozițiile autorităților administrației publice locale vor fi centralizate pe județe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de referatul conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta. Deciziile/dispozițiile sau, după caz, ordinele prevăzute la alin. (2) vor fi însoțite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii, în compensare, total sau parțial, a unor alte bunuri sau servicii disponibile, deținute de entitatea învestită cu soluționarea notificării.

Alin. (3) al aceluiași articol prevede că în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Biroul Central va proceda la predarea, pe bază de proces-verbal de predare-primire, către Secretariatul Comisiei Centrale a tuturor documentațiilor depuse de către titularii deciziilor/dispozițiilor motivate prin care s-a stabilit ca măsură reparatorie acordarea de titluri de valoare nominală și care nu au fost soluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi. Pe baza situației juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2) în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură.

Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare. După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate și va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisiei Centrale. Acest raport va conține cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire. Legiuitorul a menționat în mod detaliat și procedura care urmează după efectuarea raportului de evaluare de către evaluatorul numit.

În mod expres în art. 16 alin. (7) al acestui act normativ se menționează că în baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare. În alin. (8) se arată că dispozițiile alin. (1) - (2) și (7) reglementează procedura de emitere a titlului de despăgubire se aplică în mod corespunzător și deciziilor/ordinelor emise în temeiul art. 6 alin. (4) și art. 31 din Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, în care s-au consemnat/propus sume care urmează a se acorda ca despăgubire. În cazul prevăzut la alin. (8), titlul de despăgubire se va emite de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor până la concurența sumei reprezentând cuantumul despăgubirilor consemnate /propuse, actualizate cu indicele de inflație.

Criticile din motivele de recurs ce vizează netemeinicia soluției instanței de fond sub acest aspect sunt nefondate. Înalta Curte constată că recurenții - reclamanți nu se află în posesia unei decizii reprezentând titlu de păgubire emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în urma parcurgerii «durii administrative speciale stabilită de Titlul VII din Legea nr. 247/2005. În lipsa titlului de despăgubire emis de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și a unei opțiuni formulate de titularul unui titlu de despăgubire, A.N.R.P. se află în imposibilitatea legală de a emite titlu de plată și de a efectua plata despăgubirilor.

Efectuarea unei plăți, implică existența unui titlu de plată, ce presupune parcurgerea procedurilor de la Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și existența unui titlu de despăgubire emis de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar aceste proceduri nu pot fi urmate atâta timp cât dosarul de despăgubire nu a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale. Dispozițiile legale în vigoare, ce reglementează modalitățile de acordare în numerar a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, nu prevăd posibilitatea actualizării cuantumului despăgubirilor, stabilit în cursul procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu dobânda legală, așa cum solicită reclamanții.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurenților sunt nefondate, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care o va menține. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de L.B. și L.E. și continuat de moștenitorii defunctului L.E., respectiv L.B. și L.A.M. împotriva sentinței civile nr. 389 din 20 octombrie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 noiembrie 2011.