ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5041/2012

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

Prin acțiunea în contencios administrativ

formulată la 22 octombrie 2010 adresată Tribunalului Cluj, reclamanta T.M.G. în

contradictoriu cu pârâta U.S.H. a solicitat obligarea pârâtei la eliberarea

diplomei de licență și a diplomei de bacalaureat ale reclamantei; obligarea la

plata sumei de 40.000 euro, reprezentând daune morale și suma de 10.000 RON,

reprezentând daune materiale, cu plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința nr.

3173 din 24 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul Cluj a fost admisă excepția

necompetenței materiale a Tribunalului și a fost declinată competența de

soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Cluj.

instanței de fond

Prin Sentința nr. 560

din 12 octombrie 2011 a Curții de Apel Cluj a fost admisă în parte cererea

formulată de reclamanta T.M.G., în contradictoriu cu pârâta U.S.H., în sensul

că a fost obligată pârâta la eliberarea diplomei de licență și a diplomei de

bacalaureat ale reclamantei, fiind respinsă cererea reclamantei de obligare a

pârâtei la plata daunelor materiale și morale, cu obligarea pârâtei la plata,

în favoarea reclamantei, a cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut că potrivit adeverinței eliberate la data

de 09 iulie 2009 de către pârâta U.S.H., reclamanta T.M.G. a promovat examenul

de licență din sesiunea iulie 2009, examen organizat pentru Facultatea de Drept

și Administrație Publică din București.

Această adeverință

reprezintă o recunoaștere a faptului că reclamanta a urmat cursurile pe care

U.S.H. le-a organizat la forma de învățământ la distanță și calitatea de

licențiat în drept.

Instanța de fond a

reținut că eliberarea acestei adeverințe conduce la concluzia că reclamanta

și-a îndeplinit toate obligațiile ce i-au revenit potrivit contractelor de

studii anuale încheiate cu pârâta, în sensul plății taxelor de studii și a

susținerii și promovării tuturor examenelor, inclusiv a examenului de licență,

iar pârâta nu și-a îndeplinit obligația de a elibera reclamantei diploma de

licență în original, obligație ce îi revenea potrivit dispozițiilor art. 15 din

O.M.E.C. nr. 295/2007 și art. 2 din O.M.E.C. nr. 5289/2008, în calitate de

instituție organizatoare a examenelor de licență, într-un interval de maxim 12

luni de la finalizarea studiilor.

Deși reclamanta a

adresat o cerere expresă de eliberare a diplomei în original, pârâta nu i-a

comunicat niciun răspuns, neoferind nicio justificare pentru care refuză

eliberarea acesteia nici în fața instanței.

Pe cale de

consecință, instanța a constatat că refuzul tacit al pârâtei de a elibera

reclamantei diploma de licență, după expirarea termenului legal de 12 luni,

este unul nejustificat, fiind incidente prevederile art. 8 din Legea nr.

554/2004.

De asemenea, a

reținut instanța că pârâta a refuzat să elibereze reclamantei diploma de

bacalaureat, fără a avea vreo justificare în acest sens.

În ceea ce privește

cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata daunelor materiale și

morale, Curtea a reținut că, deși necesară condiția deținerii unei diplome de

studii, aceasta nu este și suficientă pentru a fi angajat într-un anumit post.

Prin urmare, în lipsa unei probe din care să rezulte că reclamanta ar fi

corespuns profesional pentru ocuparea postului solicitat și că solicitarea ei

de angajare a fost respinsă, doar pentru considerentul că nu a putut prezenta

diplomele de studii, a apreciat instanța că pârâta nu poate fi obligată la

plata daunelor materiale, care să reprezinte salariile de care aceasta ar fi

beneficiat în cazul angajării.

În ceea ce privește

cererea reclamantei de acordare a daunelor morale, Curtea a considerat că

obligarea pârâtei la a da eficiență examenului de licență promovat de

reclamantă, prin eliberarea diplomei de licență, reprezintă o reparație

echitabilă și suficientă a prejudiciului moral pe care aceasta l-a suferit ca

urmare a incertitudinii recunoașterii studiilor urmate în cadrul U.S.H.

de T.M.G.

Prin motivele de

recurs formulate, recurenta a criticat soluția instanței de fond pentru greșita

aplicare a legii, în ceea ce privește cererea de acordare a despăgubirilor,

materiale și morale, apreciind că i-a fost cauzat un prejudiciu, care nu poate

fi compensat decât prin acordarea daunelor solicitate.

A precizat că sunt

întrunite condițiile răspunderii civile, recurenta-reclamantă fiind

îndreptățită la compensarea prejudiciului material și moral suferit.

II. Decizia instanței

de recurs

Înalta Curte de

Casație și Justiție în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., analizând cu

prioritate motivul de recurs de ordine publică, conform art. 306 alin. (2) C.

proc. civ., constatând incidența în cauză a dispozițiilor art. 304 pct. 3 C.

proc. civ. va admite recursul, pentru considerentele ce urmează.

În conformitate cu

dispozițiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., motivele de ordine publică pot

fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, iar potrivit dispozițiilor

art. 304 pct. 3 C. proc. civ. modificarea sau casarea unor hotărâri se poate

cere când hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe.

Analizând actele

dosarului, Înalta Curte a constatat că obiectul cererii de chemare în judecată

îl reprezintă obligarea Universității pârâte la eliberarea diplomei de licență.

În conformitate cu

dispozițiile art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, litigiile privind

actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și

județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii

vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de RON se

soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale.

Înalta Curte a

reținut că Legea contenciosului administrativ a stabilit competența materială

de soluționare a cauzelor în concordanță cu dispozițiile C. proc. fisc., în

raport de două criterii și, anume, al locului ocupat de organul care a emis ori

încheiat actul și al cuantumului litigiului ce are ca obiect taxe și impozite,

contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora.

Având în vedere

obiectul cauzei de față, care privește un act emis de o autoritate publică,

care este asimilată unei autorități locale, competența de soluționare a cauzei

este stabilită exclusiv în raport de criteriul locului ocupat de organul care a

emis ori încheiat actul.

Înalta Curte a constatat

că, învestită cu soluționarea cauzei Curtea de Apel Cluj, nu a dat eficiență

dispozițiilor art. 1591 alin. (4) C. proc. civ., întrucât nu a verificat dacă

este competentă material să soluționeze litigiul dedus judecății.

Pentru aceste

considerente, văzând că hotărârea atacată cu recurs a fost pronunțată de o

instanță necompetentă material, în temeiul art. 312 -313 teza finală C. proc.

civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea atacată și va trimite

cauza spre competentă soluționare Tribunalului Cluj.

Admite recursul

formulat de T.M.G. împotriva Sentinței nr. 560 din 12 octombrie 2011 a Curții

de Apel Cluj, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Cluj, secția

contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 noiembrie 2012.

Procesat de GGC - GV