ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5041/2012

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin acțiunea în contencios administrativ formulată la 22 octombrie 2010 adresată Tribunalului Cluj, reclamanta T.M.G. în contradictoriu cu pârâta U.S.H. a solicitat obligarea pârâtei la eliberarea diplomei de licență și a diplomei de bacalaureat ale reclamantei; obligarea la plata sumei de 40.000 euro, reprezentând daune morale și suma de 10.000 RON, reprezentând daune materiale, cu plata cheltuielilor de judecată. Prin Sentința nr. 3173 din 24 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul Cluj a fost admisă excepția necompetenței materiale a Tribunalului și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Cluj.

2. Hotărârea instanței de fond Prin Sentința nr. 560 din 12 octombrie 2011 a Curții de Apel Cluj a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta T.M.G., în contradictoriu cu pârâta U.S.H., în sensul că a fost obligată pârâta la eliberarea diplomei de licență și a diplomei de bacalaureat ale reclamantei, fiind respinsă cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata daunelor materiale și morale, cu obligarea pârâtei la plata, în favoarea reclamantei, a cheltuielilor de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că potrivit adeverinței eliberate la data de 09 iulie 2009 de către pârâta U.S.H., reclamanta T.M.G. a promovat examenul de licență din sesiunea iulie 2009, examen organizat pentru Facultatea de Drept și Administrație Publică din București.

Această adeverință reprezintă o recunoaștere a faptului că reclamanta a urmat cursurile pe care U.S.H. le-a organizat la forma de învățământ la distanță și calitatea de licențiat în drept. Instanța de fond a reținut că eliberarea acestei adeverințe conduce la concluzia că reclamanta și-a îndeplinit toate obligațiile ce i-au revenit potrivit contractelor de studii anuale încheiate cu pârâta, în sensul plății taxelor de studii și a susținerii și promovării tuturor examenelor, inclusiv a examenului de licență, iar pârâta nu și-a îndeplinit obligația de a elibera reclamantei diploma de licență în original, obligație ce îi revenea potrivit dispozițiilor art. 15 din O.M.E.C. nr. 295/2007 și art. 2 din O.M.E.C.

nr. 5289/2008, în calitate de instituție organizatoare a examenelor de licență, într-un interval de maxim 12 luni de la finalizarea studiilor. Deși reclamanta a adresat o cerere expresă de eliberare a diplomei în original, pârâta nu i-a comunicat niciun răspuns, neoferind nicio justificare pentru care refuză eliberarea acesteia nici în fața instanței. Pe cale de consecință, instanța a constatat că refuzul tacit al pârâtei de a elibera reclamantei diploma de licență, după expirarea termenului legal de 12 luni, este unul nejustificat, fiind incidente prevederile art. 8 din Legea nr. 554/2004. De asemenea, a reținut instanța că pârâta a refuzat să elibereze reclamantei diploma de bacalaureat, fără a avea vreo justificare în acest sens.

În ceea ce privește cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata daunelor materiale și morale, Curtea a reținut că, deși necesară condiția deținerii unei diplome de studii, aceasta nu este și suficientă pentru a fi angajat într-un anumit post. Prin urmare, în lipsa unei probe din care să rezulte că reclamanta ar fi corespuns profesional pentru ocuparea postului solicitat și că solicitarea ei de angajare a fost respinsă, doar pentru considerentul că nu a putut prezenta diplomele de studii, a apreciat instanța că pârâta nu poate fi obligată la plata daunelor materiale, care să reprezinte salariile de care aceasta ar fi beneficiat în cazul angajării.

În ceea ce privește cererea reclamantei de acordare a daunelor morale, Curtea a considerat că obligarea pârâtei la a da eficiență examenului de licență promovat de reclamantă, prin eliberarea diplomei de licență, reprezintă o reparație echitabilă și suficientă a prejudiciului moral pe care aceasta l-a suferit ca urmare a incertitudinii recunoașterii studiilor urmate în cadrul U.S.H. 3. Recursul declarat de T.M.G. Prin motivele de recurs formulate, recurenta a criticat soluția instanței de fond pentru greșita aplicare a legii, în ceea ce privește cererea de acordare a despăgubirilor, materiale și morale, apreciind că i-a fost cauzat un prejudiciu, care nu poate fi compensat decât prin acordarea daunelor solicitate.

A precizat că sunt întrunite condițiile răspunderii civile, recurenta-reclamantă fiind îndreptățită la compensarea prejudiciului material și moral suferit. II. Decizia instanței de recurs Înalta Curte de Casație și Justiție în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., analizând cu prioritate motivul de recurs de ordine publică, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ., constatând incidența în cauză a dispozițiilor art. 304 pct. 3 C. proc. civ. va admite recursul, pentru considerentele ce urmează. În conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., motivele de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, iar potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 3 C. proc. civ. modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe.

Analizând actele dosarului, Înalta Curte a constatat că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă obligarea Universității pârâte la eliberarea diplomei de licență. În conformitate cu dispozițiile art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale. Înalta Curte a reținut că Legea contenciosului administrativ a stabilit competența materială de soluționare a cauzelor în concordanță cu dispozițiile C. proc.

fisc., în raport de două criterii și, anume, al locului ocupat de organul care a emis ori încheiat actul și al cuantumului litigiului ce are ca obiect taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora. Având în vedere obiectul cauzei de față, care privește un act emis de o autoritate publică, care este asimilată unei autorități locale, competența de soluționare a cauzei este stabilită exclusiv în raport de criteriul locului ocupat de organul care a emis ori încheiat actul. Înalta Curte a constatat că, învestită cu soluționarea cauzei Curtea de Apel Cluj, nu a dat eficiență dispozițiilor art. 1591 alin. (4) C. proc. civ., întrucât nu a verificat dacă este competentă material să soluționeze litigiul dedus judecății.

Pentru aceste considerente, văzând că hotărârea atacată cu recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă material, în temeiul art. 312 -313 teza finală C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului Cluj. Admite recursul formulat de T.M.G. împotriva Sentinței nr. 560 din 12 octombrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Cluj, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 noiembrie 2012. Procesat de GGC - GV