ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4935/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4935/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele
cauzei
Procedura în primă
instanță
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de
Apel Târgu Mureș, reclamantul D.D. a suspendarea Ordinului Directorului SRI nr.
0366 din 27 septembrie 2011, prin care s-a dispus trecerea în rezervă a
acestuia, măsura urmând a produce efecte, până la pronunțarea instanței de
fond, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii,
reclamantul a arătat în esență, că în cauză sunt îndeplinite condițiile
prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, întrucât abuzul pârâtei de
excludere din S.R.I., reprezintă un caz bine justificat, ce se conturează prin
vădite elemente de nelegalitate.
Reclamantul a mai
arătat că actul administrativ atacat, este lovit de nulitate absolută, fiind
nemotivat în fapt, contrar dispozițiilor art. 84, 89 și 93 din Legea nr.
188/1999 și art. 268 din Legea nr. 53/2003 raportat la art. 35 din Legea nr.
14/1992.
Prin întâmpinare,
pârâtul S.R.I. a invocat excepția inadmisibilității, ca urmare a neîndeplinirii
procedurii prealabile - excepție respinsă de instanță la termenul de judecată
din 14 februarie 2012- pe fond solicitând respingerea cererii
Hotărârea Curții
de apel
Prin Sentința nr. 30
din 21 februarie 2012, Curtea de Apel Târgu Mureș a respins cererea de
suspendare formulată de reclamantul D.D., în contradictoriu cu pârâtul
Serviciul Român de Informații, privind suspendarea Ordinului nr. 0366 din 27
septembrie 2011 a Directorului S.R.I.
Pentru a hotărî
astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că în cadrul cererii de suspendare,
cazul bine justificat nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte ce țin
de legalitatea actului administrativ, întrucât acestea vizează fondul actului,
care însă poate fi analizat doar în cadrul acțiunii în anulare.
Astfel, prima
instanță a constatat că în cauză, măsura destituirii din funcție a
reclamantului prin actul administrativ atacat, a cărui suspendare se solicită,
nu constituie prin ea însăși un caz bine justificat, iar punerea în executare a
actului administrativ, nu ar conduce la o perturbare previzibilă a activității
instituției pârâte, acest act vizând doar situația personală a reclamantului.
Recursul declarat
în cauză
Împotriva sentinței
Curții de apel a declarat recurs reclamantul D.D., criticând sentința pentru
nelegalitate și netemeinicie, pentru următoarele motive:
Se arată în esență
că, în mod greșit, instanța de fond apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile
prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care trecerea sa
în rezervă a fost făcută prin aplicarea retroactivă a unei dispoziții introduse
de legiuitor la data de 20 aprilie 2011, pentru o situație de fapt din anul
2008.
Recurentul a mai
arătat că nu a fost finalizat procesul având ca obiect cererea prin care a
solicitat anularea ordinului de retragere a accesului la informații
clasificate, astfel că nu există un impediment legal ori real pentru care să nu
poată desfășura activități în cadrul SRI, astfel cum a făcut-o în ultimii patru
ani.
În fine, recurentul
arată că este îndeplinită și condiția prevenirii unei pagube iminente, întrucât
actul atacat îi provoacă atât pagube de ordin material prin pierderea
drepturilor salariale, cât și prejudicii de imagine, cu influențe negative
asupra întregii cariere militare.
II. Decizia instanței
de recurs
Înalta Curte,
examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și în
raport de actele și lucrările dosarului dar și de prevederile legale incidente,
incluzând art. 304
1
C. proc. civ., constată că nu este incident în
cauză niciun motiv de casare sau de modificare a sentinței atacate, în
considerarea celor în continuare arătate.
Așa cum s-a arătat și
în expunerea rezumativă prezentată la pct. 1 al acestor considerente, actul
administrativ vizat de cererea de suspendare este Ordinul Directorului SRI nr.
0366 din 27 septembrie 2011.
Este incontestabil
faptul că suspendarea executării actului administrativ, care se circumscrie
noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor
până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea lui,
constituie o măsură de excepție, presupunând dovedirea efectivă a unor
împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, pe baza
cărora să se poată reține îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute
de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și iminența
pagubei, astfel cum sunt definite prin art. 2 lit. ș) și t) din aceeași lege.
Potrivit art. 14 din
Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube
iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a
emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să
ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului
administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.
Prin Sentința nr. 254
din 6 iunie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 921/64/2011, Curtea de Apel Pitești
a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul D.D., în
contradictoriu cu pârâtul Serviciul Român de Informații - reprezentat de U.M.
0198 București, având ca obiect anularea Ordinului nr. 0366 din 27 septembrie
2011
Înalta Curte, având
în vedere că cererea de suspendare a fost formulată în temeiul art. 14 din
Legea nr. 554/2004, potrivit căreia instanța poate dispune suspendarea
executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond,
constată că recurentul nu mai justifică un interes în susținerea cererii de
suspendare, întrucât instanța de fond s-a pronunțat în sensul respingerii
cererii de anulare a ordinului atacat.
Prin urmare, Înalta
Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt nefondate și nu
pot fi primite.
Temeiul legal al
soluției instanței de recurs
În consecință, pentru
considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C.
proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
declarat de D.D. împotriva Sentinței nr. 30 din 21 februarie 2012 a Curții de
Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, ca
nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi, 22 noiembrie 2012.
Procesat de GGC - GV