ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6177/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la data de 20.04.2017 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Serviciul Român de Informații - Unitatea Militară 0929 București, reprezentat de Oficiul Juridic - Unitatea Militară 0198 București a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Direcția Generală Programe Competitivitate - Autoritatea de Management pentru POSCCE: anularea Deciziei nr. 76099 din 15.11.2016 emise de Ministerul Fondurilor Europene - Direcția Generală Programe Competitivitate în cadrul proiectului "Sistem Național de protecție a infrastructurilor IT & C de interes național împotriva amenințărilor provenite din spațiul cibernetic", cod SMIS 48723 și, în subsidiar, obligarea pârâtei la rambursarea sumei de 299.440,47 RON, reprezentând contravaloarea corecției de 5% aplicate.

Prin sentința civilă nr. 5007 din 19 decembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamantul Serviciul Român de Informații-Unitatea Militară 0929 București - prin Oficiul Juridic Unitatea Militară 0198 București, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Direcția Generală Programe Competitivitate - Autoritatea de Management pentru POSCCE; a anulat Decizia nr. 76099 din 15.11.2016 emisă de pârât în cadrul proiectului "Sistem Național de protecție a infrastructurilor IT & C de interes național împotriva amenințărilor provenite din spațiul cibernetic", cod SMIS 48723 și a obligat pârâtul să ramburseze reclamantului suma de 299.440,47 RON, reprezentând contravaloarea corecției de 5% aplicate.

Împotriva sentinței civile nr. 5007 din 19 decembrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, întemeiat pe motivelede casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, schimbarea hotărârii recurate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiate și menținerii actelor administrative încheiate.

În motivarea recursului arată că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează motivele de fapt și de drept invocate de către pârât, iar motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se referă la încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Astfel, susține că instanța a reținut greșit că certificările de tip CISSP, SSCP, CRISC, etc., solicitate și impuse de Serviciul Român de Informații, în calitate de autoritate contractantă, nu puteau fi emise de organizații ca ISACA sau ISC2, fundații educaționale, prima instanță reținând în mod eronat că din documentele de la dosarul de achiziție nu ar rezulta că Serviciul Român de Informații ar fi limitat participarea operatorilor economici la procedura de atribuire, câtă vreme nu s-au depus contestații și nu s-au solicitat clarificări cu privire la aceste aspecte, deși legalitatea procedurii de atribuire nu poate fi analizată în raport cu aceste împrejurări.

Consideră că prima instanță a achiesat sensibil la cele susținute de către reclamant, fără să analizeze în concret și fără ca să dezlege eficient litigiul de față, în raport cu obiectul acțiunii și argumentele pârâtului, pe care le-a ignorat.

Verificarea etapelor procedurii de achiziție de către reprezentanții UCVAP nu vizează legalitatea și conformitatea procedurii de achiziție derulate în condițiile art. 29 din H.G. nr. 398/2015 și, chiar dacă ANAP ar fi validat documentația de atribuire și ar fi fost publicată în SEAP, acest fapt nu ar fi conferit legalitate unei încălcări a prevederilor legale în materia achizițiilor publice, intimatul-reclamant fiind răspunzător de această nerespectare a dispozițiilor legale, neputând fi reținută vreo cauză de exonerare de răspundere.

Arată că pentru neregulile constatate s-a stabilit o corecție de 5% din valoarea contractului, conform Anexei la H.G. nr. 519/2014 și a prevederilor O.U.G. nr. 66/2011.

Pe fond, susține că intimatul-reclamant a săvârșit o neregulă, încălcând prevederile art. 177, art. 178 și art. 179 din O.U.G. nr. 34/2006, sens în care organul cu atribuții de control din cadrul instituției recurente avea obligația efectuării demersurilor în vederea constatării neregulilor.

Astfel, prin semnarea contractului de finanțare, intimatul-reclamant și-a asumat clauzele acestuia, dar, cu toate acestea, a încălcat prevederile art. 1 alin. (2), art. 10 lit. A) alin. (18) și art. 10 lit. B) alin. (17) din acest contract.

În consecință, susține că prin actele și faptele intimatului-reclamant au fost prejudiciate atât bugetul Uniunii Europene, cât și bugetul național, din care s-a asigurat finanțarea nerambursabilă, motiv pentru care se impune recuperarea acestor sume.

În ceea ce privește cel de-al doilea capăt de cerere, referitor la rambursarea sumei de 299.440,47 RON, recurentul-pârât consideră că aceasta are caracter inadmisibil, întrucât conform art. 43 din O.U.G. nr. 66/2011, titlul de creanță îl constituie Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x din 25.07.2016 și nu Decizia nr. 76099 din 15.11.2016, prin care s-a soluționat contestația, în cauză fiind contestată doar decizia pronunțată în contestația administrativă, fără a se cotesta titlul de creanță.

Or, în condițiile în care titlul de creanță constând în Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x din 25.07.2016 nu a fost atacat de intimatul-reclamant, nu se putea dispune obligarea recurentului-pârât la rambursarea sumei solicitate.

Intimatul-reclamant Serviciul Român de Informații a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca temeinică și legală.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Examinând hotărârea recurată, Înalta Curte constată că, în speță, considerentele instanței de fond reprezintă o redare fidelă a unor pasaje preluate selectiv din cererea de chemare în judecată a reclamantului.

Astfel, cu titlu exemplificativ se reține că, după ce instanța a reținut starea de fapt, ultimele trei paragrafe din pagina 13 a hotărârii recurate sunt preluate din pagina 3 a acțiunii; primele două paragrafe din pagina 14 a hotărârii recurate sunt preluate din pagina 4 a acțiunii; paragraful 5 este preluat din pagina 4 a acțiunii; ultimele trei paragrafe din pagina 14 a hotărârii recurate și pagina 15 integral au fost preluate din paginile 5, 6 și 7 ale acțiunii; pagina 16 a hotărârii recurate a fost preluată din paginile 7 și 8 ale acțiunii; pagina 17 a hotărârii recurate a fost preluată din paginile 8, 9 și 10 ale acțiunii, etc.

Deși instanța de fond a folosit și câteva sintagme de genul "instanța reține că (. . . . . . . . . . .) este nelegală", acest aspect nu poate conduce la o concluzie contrară, câtă vreme în continuare instanța a preluat integral paragrafele din cererea de chemare în judecată, lipsind constatarea inițială de raționamentul logico-juridic propriu, care să o susțină.

Dincolo de acest aspect, Înalta Curte constată că prima instanță a anulat Decizia nr. 76099 din 15.11.2016 emisă de pârât în soluționarea contestației formulate de reclamant împotriva Notei de constatare a neregulilor și de stabilirea a corecțiilor financiare nr. x/37.07.2016.

Or, în condițiile în care nota de constatare a neregulilor constituie titlu executoriu și aceasta nu a fost atacată în instanță de către reclamant, se impunea ca instanța de fond să analizeze consecințele acestei împrejurări și să o pună în discuția părților.

Prin urmare, Înalta Curte constată că în considerentele sentinței recurate nu se regăsesc argumente care să susțină soluția pronunțată și nici nu au fost analizate toate aspectele cauzei.

Cu alte cuvinte, hotărârea recurată nu cuprinde elementele logico-juridice ce au condus instanța la soluția pronunțată și care să facă posibilă exercitarea controlului judecătoresc.

Potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea pronunțată de prima instanță va cuprinde:

"b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Motivarea hotărârii judecătorești, respectiv a soluțiilor pronunțate, trebuie realizată într-o manieră clară și coerentă, fiind indispensabilă pentru exercitarea controlului judiciar de către instanța ierarhic superioară și constituie o garanție împotriva arbitrariului pentru părțile în proces, întrucât le furnizează dovada, pe de o parte, că solicitările și mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de instanță, dar și că soluțiile adoptate de către instanțele judecătorești se întemeiază pe un raționament logico-juridic menit să confere certitudinea că instanța a pronunțat o soluție justă, în raport cu împrejurările de fapt ale cauzei și temeiurile de drept aplicabile.

Întrucât legiuitorul prevede cu titlu imperativ obligația motivării hotărârilor judecătorești într-un mod care să corespundă exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., precum și exigențelor art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și care să facă posibil controlul de legalitate a hotărârii recurate de către instanța de recurs, Înalta Curte constată că, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție și asigurarea tuturor garanțiilor procesuale pe care judecata în primă instanță le conferă părților, se impune casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut constant în jurisprudența sa că "dreptul la un proces echitabil nu poate trece drept efectiv, decât dacă cererile și observațiile părților sunt cu adevărat studiate adică examinate de către tribunalul sesizat", iar art. 6 din C.E.D.O. impune în sarcina instanței obligația de a proceda la o analiză efectivă a mijloacelor, argumentelor și propunerilor de dovezi ale părților, în raport cu normele de drept aplicabile, pentru a da posibilitatea instanței de control judiciar să verifice legalitatea și temeinicia hotărârii pronunțate în primă instanță și pentru a crea premisele unui recurs efectiv la care partea are dreptul.

Or, preluarea în considerentele hotărârii recurate a argumentelor din cererea de chemare în judecată, fără prezentarea considerentelor logice și juridice ce au fundamentat soluția din dispozitivul hotărârii, nu poate fi considerată că răspunde cerinței privind motivarea soluțiilor pronunțate de către instanțele judecătorești, în condițiile în care aceasta nu poate răspunde exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., precum și ale art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, motiv pentru se impune casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În raport cu această soluție nu se mai impune analizarea criticilor din recurs care se circumscriu motivelor de casare întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ., aceste critici urmând a fi examinate de către prima instanță cu ocazia rejudecării cauzei.

În consecință, instanța de fond, astfel cum dispune expres art. 501 din C. proc. civ., va judeca din nou cererea formulată de către reclamant, conform celor mai sus expuse, analizând motivele de recurs prin prisma acțiunii formulate, în raport cu faptul că prin acțiunea introductivă s-a solicitat doar anularea deciziei de soluționare a contestației, fără a se solicita și anularea titlului executoriu constând în nota de constatare.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de Ministerul Fondurilor Europene împotriva sentinței civile nr. 5007 din 19 decembrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal; va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Ministerul Fondurilor Europene împotriva sentinței civile nr. 5007 din 19 decembrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 19 noiembrie 2020.