ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.11.2020

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6169/2020

HOTĂRÂRE
19.11.2020
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6169/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 22 august 2017 pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta Garda Forestieră Râmnicu Vâlcea a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului, ca succesor al Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor:

- anularea actului administrativ emis de pârât sub nr. 1776/ C. proc. pen./21.12.2016, întocmit de Direcția Corp Control din cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor;

- obligarea pârâtului la aprobarea documentației de calamitate întocmită pentru obiectivul "Reconstrucție ecologică forestieră pe terenuri degradate, constituite în perimetrul de ameliorare Ștefan cel Mare, comuna Ștefan cel Mare, județul Olt", întocmită în anul 2015, conform O.M. nr. 766/2007, pentru aprobarea Normelor metodologice privind modul de prevenire, constatare, evaluare și aprobare a pierderilor provocate de fenomene meteorologice periculoase;

- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată constând în taxa judiciară de timbru.

Prin sentința nr. 33/F-CONT din 22 februarie 2018, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Apelor și Pădurilor; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Mediului și a respins cererea formulată de reclamanta Garda Forestieră Râmnicu Vâlcea împotriva acestei autorități, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de reclamanta Garda Forestieră Râmnicu Vâlcea, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apelor și Pădurilor, având ca obiect anularea raportului nr. 1776/ C. proc. pen./21.12.2016; a admis excepția prescripției și a respins, ca prescrisă, cererea formulată de reclamanta Garda Forestieră Râmnicu Vâlcea privind obligarea pârâtului Ministerul Apelor și Pădurilor să aprobe documentația de calamitate întocmită pentru obiectivul "Reconstrucție ecologică forestieră pe terenuri degradate constituite în Perimetrul de ameliorare Ștefan cel Mare, comuna Ștefan cel Mare, județul Olt", întocmită în vara anului 2015.

Împotriva sentinței nr. 33/F-CONT din 22 februarie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta Garda Forestiera Ramnicu Vâlcea, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, iar pe fondul cauzei, să se dispună anularea actului administrativ înregistrat sub nr. x C. proc. pen./21.12.2016 și obligarea pârâtului la aprobarea documentației de calamitate întocmită pentru obiectivul "Reconstrucție ecologică forestieră pe terenuri degradate constituite în Perimetrul de ameliorare Ștefan cel Mare, comuna Ștefan cel Mare, județul Olt", întocmită în vara anului 2015, conform dispozițiilor O.M. nr. 766/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice privind prevenirea, constatarea, evaluarea și aprobarea pierderilor provocate de fenomene meteorologice periculoase.

Recurenta-reclamantă invocă nelegalitatea respingerii ca inadmisibil a capătului de cerere privind anularea actului administrativ înregistrat sub nr. x C. proc. pen./21.12.2016, emis de Direcția Corp Control din cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor și arată că actul atacat a produs efecte juridice, în sensul neaprobării documentației de calamitate și că inclusiv Ministerul Apelor și Pădurilor consideră că acest raport trebuie anulat, conform punctului de vedere transmis Direcției juridice din cadrul ministerului, înregistrat sub nr. x/11.12.2017.

De asemenea, consideră că este nelegală respingerea ca prescris a capătului de cerere referitor la aprobarea documentației de calamitate, aspect cu privire la care redă starea de fapt, concluzionând că nu există niciun impediment în aprobarea documentației de calamitate a plantațiilor din Perimetrul de Ameliorare Ștefan cel Mare, județul Olt.

4.1. Intimatul-pârât Ministerul Mediului a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea hotărârii recurate.

4.2. Intimatul-pârât Ministerul Apelor și Pădurilor a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului și menținerea sentinței recurate ca temeinică și legală.

Analizând cu prioritate excepția nulității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că recursul este nul.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ. prevede că:

"Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ.:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.:

"Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

În acest sens, Înalta Curte constată că potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.:

"Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

În speță, examinând cererea de recurs formulată de către reclamanta Garda Forestieră Râmnicu Vâlcea, Înalta Curte constată că nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., întrucât dezvoltarea motivelor de recurs nu permite încadrarea acestora în niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., reprezentând doar înșiruirea unor aspecte de fapt ale cauzei și expunerea unor prevederi legale, ce nu pot face obiectul unei cereri de recurs în lipsa unor critici concrete aduse hotărârii recurate.

Deși una dintre cererile reclamantei a fost respinsă de către prima instanță ca inadmisibilă, reținând că raportul nr. x/ C. proc. pen./21.12.2016, întocmit de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, nu este un act administrativ, recurenta-reclamantă nu a formulat niciun fel de critici cu privire la acest aspect și nu a demonstrat nelegalitatea hotărârii recurate în privința acestei soluții.

Nici în ceea ce privește respingerea ca prescrisă a cererii de aprobare a documentației de calamitate recurenta-reclamantă nu aduce critici concrete din care să reiasă încălcarea de către prima instanță a normelor de drept incidente și nelegalitatea hotărârii recurate.

Or, această neregularitate a cererii de recurs este sancționată cu nulitatea.

Recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanța de recurs fiind învestită cu analiza conformității hotărârii recurate în raport cu dispozițiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. De aceea, nici simpla indicare formală a încadrării recursului într-unul dintre motivele de casare prevăzute de acest text de lege nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiția motivării recursului, atât timp cât criticile expuse nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege.

Deoarece recurenta-reclamantă nu s-a conformat exigențelor cerute de lege și nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs în vreunul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul de față.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 coroborat cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul declarat de Garda Forestieră Râmnicu Vâlcea împotriva sentinței nr. 33/F-CONT din 22 februarie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Constată nul recursul declarat de Garda Forestieră Râmnicu Vâlcea împotriva sentinței nr. 33/F-CONT din 22 februarie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 19 noiembrie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-03-10
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1452/2021
.11.2017, emise de Garda Forestieră Râmnicu Vâlcea, cu plata cheltuielilor de judecată. 1.2. Hotărârea instanței de fond Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 103 F-CONT din 2
ÎCCJ 2022-03-30
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1912/2022
a luat act de modificarea cererii de chemare în judecată, în sensul că reclamanta și-a restrâns pretențiile cu suma de 1.383 RON, aferentă procesului-verbal nr. x/22.05.2017 și a Deciziei nr. 415/30.10.2017. 2. Hotărârea primei instanțe Pri
ÎCCJ 2021-04-13
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2342/2021
Ședința publică din data de 13 aprilie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregi
ÎCCJ 2021-11-11
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5521/2021
Ședința publică din data de 11 noiembrie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înre
ÎCCJ 2019-06-20
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3442/2019
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul București, secția a I
Sursă