ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 247/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 5904 CC din 14 octombrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta M.S., în contradictoriu cu pârâta E.E.N., în calitate de președinte al A.N.C. Totodată, Curtea de Apel a menționat în dispozitivul sentinței dreptul de a declara recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele: Prin sentința civilă nr. 2762 din 6 aprilie 2011 a Curții de Apel București, rămasă irevocabilă prin nerecurare la 27 mai 2011, s-a dispus obligarea A.N.C.

să analizeze cererea reclamantei M.S. de redobândire a cetățeniei române în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, precum și obligarea A.N.C. să comunice reclamantei prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, de îndată după emitere, ordinul prin care este soluționată cererea de redobândire a cetățeniei române. Din probatoriul administrat în cauză, Curtea a constatat că cererea de redobândire a cetățeniei române a fost avizată pozitiv de către Comisia pentru Cetățenie din cadrul A.N.C. la data de 25 mai 2011 și a fost urmată de emiterea ordinului nr. 940/P/15 septembrie 2011 al Președintelui A.N.C. prin care s-a aprobat cererea reclamantei, iar la data de 27 septembrie 2011, a fost expediată scrisoarea recomandată destinată reclamantei prin care a fost comunicat ordinul amintit.

Scopul sancțiunii prevăzute în art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 este acela de a crea un mijloc de constrângere a autorității publice la executarea hotărârii judecătorești, iar în cazul de față, a reținut judecătorul fondului, sentința civilă nr. 2762 din 6 aprilie 2011 a fost executată integral, chiar dacă cu depășirea termenului de 30 de zile prevăzut atât de hotărârea pusă în executare, cât și de art. 24 alin. (1) din lege. Susținerile reclamantei, formulate prin apărătorul său, în sensul că hotărârea judecătorească nu poate fi considerată executată integral cât timp pârâta nu poate dovedi, printr-o confirmare de primire, comunicarea Ordinului de redobândire a cetățeniei române, au fost apreciate de către instanța de fond ca fiind excesive și au fost înlăturate, apreciindu-se că dovada comunicării ordinului s-a făcut în cauză prin probarea expedierii scrisorii recomandate.

Scopul comunicării ordinului de redobândire a cetățeniei române este acela de a aduce la cunoștința titularului cererii a modului în care solicitarea sa a fost soluționată. Acest scop a fost atins în cauză fie și numai prin luarea la cunoștință în cadrul litigiului de față de către reclamantă, prin apărătorul său, asupra conținutului ordinului nr. 940/P/15 septembrie 2011. Prin urmare, instanța de fond a reținut că, hotărârea judecătorească fiind executată, amenda nu se mai impune a fi aplicată, scopul ei nefiind sancționarea pentru nerespectarea termenului legal de executare a hotărârii, ci constrângerea la executare. Cât privește solicitarea reclamantei de plată a unor despăgubiri, Curtea a apreciat-o drept neîntemeiată, întrucât dreptul la despăgubiri prevăzut de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 se poate concretiza dacă este dovedită întrunirea în cauză a condițiilor răspunderii civile delictuale.

Or, reclamanta nu a arătat și nu a dovedit care este prejudiciul suferit ca urmare a executării cu întârziere a hotărârii judecătorești și nici legătura de cauzalitate între respectivul prejudiciu și fapta autorității administrative de neexecutare în termen a hotărârii. Calea de atac exercitată Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reclamanta M.S. a declarat recurs, invocându-se în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 din C. proc. civ. Procedura în fața instanței de recurs Așa cum rezultă din practicaua prezentei decizii, intimata-pârâtă E.E.N.- Președintele A.N.C. a invocat, prin întâmpinarea formulată în cauză, excepția tardivității recursului raportat la prevederile art. 25 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Recurenta-reclamantă M.S. a transmis la dosar concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea excepției invocate de către intimată, susținând, în esență, că sentința trebuia comunicată atât la sediul apărătorului ales, cât și la domiciliul din Republica Moldova, în conformitate cu dispozițiile art. 87 alin. (8) pct. 1 C. proc. civ. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului În temeiul art. 137 alin. (1) din C. proc. civ., aplicabil și în recurs potrivit art. 316 coroborat cu art. 298 din C. proc. civ., Înalta Curte se va pronunța cu prioritate asupra excepției tardivității recursului, excepție de procedură peremptorie și absolută, care face de prisos analizarea în fond a cauzei în raport cu motivele de recurs.

Ca regulă, potrivit dispozițiilor art. 301 din C. proc. civ., „termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.” În cauza dedusă judecății, temeiul juridic al cererii formulate de reclamanta M.S. îl constituie dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, întrucât se reclamă neexecutarea unei hotărâri judecătorești pronunțate de către instanța de contencios administrativ prin care autoritatea pârâtă a fost obligată la comunicarea ordinului de redobândire a cetățeniei române. Potrivit art. 25 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, hotărârea pronunțată de instanța învestită cu soluționarea cererii de aplicare a sancțiunii și a despăgubirilor prevăzute la art. 24 alin. (2) poate fi atacată cu recurs, în termen de 5 zile de la comunicare.

Or, din examinarea a ctelor și lucrărilor dosarului , Înalta Curte constată că sentința recurată a fost comunicată reclamantei M.S. la data de 25 noiembrie 2011, așa cum rezultă din dovada de primire și procesul-verbal de predare a hotărârii, iar recursul a fost declarat la data de 9 decembrie 2011, când cererea a fost înregistrată la Curtea de Apel București, deși, conform dispozițiilor citate, ultima zi în care reclamanta putea exercita calea de atac era data de 1 decembrie 2011. În cauză nu s-a făcut nici dovada existenței vreuneia din situațiile prevăzute de art. 103 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ. Înalta Curte va înlătura apărările formulate de recurentă în sensul respingerii excepției tardivității recursului, întrucât, pe de o parte, reclamanta și-a ales, prin cererea de chemare în judecată, domiciliul procesual la sediul cabinetului de avocat, astfel cum impun dispozițiile art. 112 alin. (1) C. proc.

civ. și ulterior, nu a revenit asupra alegerii inițiale de domiciliu, iar pe de altă parte, sentința a fost în mod legal comunicată la sediul apărătorului ales, dovada de comunicare purtând semnătura și ștampila care atestă primirea corespondenței. În consecință, având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 137 din C. proc. civ. cu referire la art. 25 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite excepția tardivității recursului și va respinge, ca tardiv formulat, recursul declarat de M.S. împotriva sentinței civile nr. 5904 CC din 14 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de M.S. împotriva sentinței civile nr. 5904 CC din 14 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 ianuarie 2012.