ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 247/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă

nr. 5904 CC din 14 octombrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de

contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată

de reclamanta M.S., în contradictoriu cu pârâta E.E.N., în calitate de președinte

al A.N.C.

Totodată, Curtea de Apel

a menționat în dispozitivul sentinței dreptul de a declara recurs în termen de 5

zile de la comunicare.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 2762 din 6 aprilie 2011 a Curții de Apel București, rămasă irevocabilă prin

nerecurare la 27 mai 2011, s-a dispus obligarea A.N.C. să analizeze cererea reclamantei

M.S. de redobândire a cetățeniei române în termen de 30 de zile de la rămânerea

irevocabilă a hotărârii, precum și obligarea A.N.C. să comunice reclamantei prin

scrisoare recomandată cu confirmare de primire, de îndată după emitere, ordinul

prin care este soluționată cererea de redobândire a cetățeniei române.

Din probatoriul administrat

în cauză, Curtea a constatat că cererea de redobândire a cetățeniei române a fost

avizată pozitiv de către Comisia pentru Cetățenie din cadrul A.N.C. la data de 25

mai 2011 și a fost urmată de emiterea ordinului nr. 940/P/15 septembrie 2011 al

Președintelui A.N.C. prin care s-a aprobat cererea reclamantei, iar la data de 27

septembrie 2011, a fost expediată scrisoarea recomandată destinată reclamantei prin

care a fost comunicat ordinul amintit.

Scopul sancțiunii prevăzute

în art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 este acela de a crea un mijloc de constrângere

a autorității publice la executarea hotărârii judecătorești, iar în cazul de față,

a reținut judecătorul fondului, sentința civilă nr.

2762 din 6 aprilie 2011

a fost executată integral, chiar dacă cu depășirea termenului de 30 de zile prevăzut

atât de hotărârea pusă în executare, cât și de art. 24 alin. (1) din lege.

Susținerile reclamantei,

formulate prin apărătorul său, în sensul că hotărârea judecătorească nu poate fi

considerată executată integral cât timp pârâta nu poate dovedi, printr-o confirmare

de primire, comunicarea Ordinului de redobândire a cetățeniei române, au fost apreciate

de către instanța de fond ca fiind excesive și au fost înlăturate, apreciindu-se

că dovada comunicării ordinului s-a făcut în cauză prin probarea expedierii scrisorii

recomandate.

Scopul comunicării ordinului

de redobândire a cetățeniei române este acela de a aduce la cunoștința titularului

cererii a modului în care solicitarea sa a fost soluționată. Acest scop a fost atins

în cauză fie și numai prin luarea la cunoștință în cadrul litigiului de față de

către reclamantă, prin apărătorul său, asupra conținutului ordinului nr.

940/P/15 septembrie 2011.

Prin urmare, instanța

de fond a reținut că, hotărârea judecătorească fiind executată, amenda nu se mai

impune a fi aplicată, scopul ei nefiind sancționarea pentru nerespectarea termenului

legal de executare a hotărârii, ci constrângerea la executare.

Cât privește solicitarea

reclamantei de plată a unor despăgubiri, Curtea a apreciat-o drept neîntemeiată,

întrucât dreptul la despăgubiri prevăzut de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004

se poate concretiza dacă este dovedită întrunirea în cauză a condițiilor răspunderii

civile delictuale. Or, reclamanta nu a arătat și nu a dovedit care este prejudiciul

suferit ca urmare a executării cu întârziere a hotărârii judecătorești și nici legătura

de cauzalitate între respectivul prejudiciu și fapta autorității administrative

de neexecutare în termen a hotărârii.

Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reclamanta M.S. a declarat recurs,

invocându-se în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

din C.

proc. civ.

Procedura în fața instanței

de recurs

Așa cum rezultă din practicaua

prezentei decizii, intimata-pârâtă E.E.N.- Președintele A.N.C. a invocat, prin întâmpinarea

formulată în cauză, excepția tardivității recursului raportat la prevederile

art. 25 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Recurenta-reclamantă M.S.

a transmis la dosar concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea excepției

invocate de către intimată, susținând, în esență, că sentința trebuia comunicată

atât la sediul apărătorului ales, cât și la domiciliul din Republica Moldova, în

conformitate cu dispozițiile art. 87 alin. (8) pct. 1 C. proc. civ.

Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

În temeiul art. 137

alin. (1) din C. proc. civ., aplicabil și în recurs potrivit art. 316 coroborat

cu art. 298 din C. proc. civ., Înalta Curte se va pronunța cu prioritate asupra

excepției tardivității recursului, excepție de procedură peremptorie și absolută,

care face de prisos analizarea în fond a cauzei în raport cu motivele de recurs.

Ca regulă, potrivit dispozițiilor

art. 301 din C. proc. civ.,

„termenul de recurs este de

15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.”

În cauza dedusă

judecății,

temeiul

juridic al cererii formulate de reclamanta M.S. îl constituie dispozițiile art.

24 din Legea nr. 554/2004, întrucât se reclamă neexecutarea unei hotărâri judecătorești

pronunțate de către instanța de contencios administrativ prin care autoritatea pârâtă

a fost obligată la comunicarea ordinului de redobândire a cetățeniei române.

Potrivit art. 25

alin. (3) din Legea nr. 554/2004, hotărârea pronunțată de instanța învestită cu

soluționarea cererii de aplicare a sancțiunii și a despăgubirilor prevăzute la

art. 24 alin. (2) poate fi atacată cu recurs, în termen de 5 zile de la comunicare.

Or, din examinarea a

ctelor și lucrărilor dosarului

, Înalta Curte constată

că sentința recurată a fost comunicată reclamantei M.S. la data de 25 noiembrie

2011, așa cum rezultă din dovada de primire și procesul-verbal de predare a hotărârii,

iar recursul a fost declarat la data de 9 decembrie 2011, când cererea a fost înregistrată

la Curtea de Apel București, deși, conform dispozițiilor citate, ultima zi în care

reclamanta putea exercita calea de atac era data de 1 decembrie 2011.

În cauză nu s-a făcut

nici dovada existenței vreuneia din situațiile prevăzute de art. 103 alin. (1) teza

a II-a din C. proc. civ.

Înalta Curte va înlătura

apărările formulate de recurentă în sensul respingerii excepției tardivității recursului,

întrucât, pe de o parte, reclamanta și-a ales, prin cererea de chemare în judecată,

domiciliul procesual la sediul cabinetului de avocat, astfel cum impun dispozițiile

art. 112 alin. (1) C. proc. civ. și ulterior, nu a revenit asupra alegerii inițiale

de domiciliu, iar pe de altă parte, sentința a fost în mod legal comunicată la sediul

apărătorului ales, dovada de comunicare purtând semnătura și ștampila care atestă

primirea corespondenței.

În consecință,

având în vedere considerentele expuse,

în temeiul art. 137 din C. proc. civ. cu referire

la art. 25 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite excepția tardivității

recursului și va respinge, ca tardiv formulat, recursul declarat de M.S. împotriva

sentinței civile nr. 5904 CC din 14 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de M.S. împotriva sentinței civile nr. 5904 CC din 14 octombrie 2011 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 ianuarie 2012.