ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5699/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 16 octombrie 2017, reclamanții Cabinet Individual de Insolvență A., B., C., D. și F. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, anularea în parte a deciziei nr. 1 din 3 mai 2017 privind aprobarea Listei practicienilor în insolvență agreați de Agenția Națională de Administrare Fiscală, emisă de Comisia de agreare și selecție a practicienilor în insolvență, a procesului-verbal din 03.05.2017 și a deciziei nr. x din 29.06.2017 (cu anexele aferente) privind soluționarea plângerilor prealabile depuse de practicienii în insolvență în cadrul procedurii de verificare a cerințelor în vederea agreării, ce au ca obiect descalificarea lor și obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii, în sensul de agreare a ofertelor.

Prin sentința civilă nr. 37 din 21 februarie 2018, Curtea de Apel Ploiești:

- a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanții Cabinet Individual de Insolvență A., B., C., D. și F., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală;

- a anulat decizia nr. 1/29.06.2017 și decizia nr. 1/03.05.2017, emisă de pârâtă, în parte, respectiv numai în ceea ce îi privește pe reclamanții C.I.I. A., C.I.I. B., C.I.I. C. și C.I.I. E.;

- a respins excepția inadmisibilității celui de al doilea capăt de cerere;

- a obligat pârâta la emiterea unei noi decizii pentru acești reclamanți, în sensul includerii în lista practicienilor în insolvență agreați de A.N.A.F.;

- a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta F..

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 pârâta Agenția Națională de Administrare a Fiscală a declarat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea în tot a cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Intimații-reclamanți Cabinet Individual de Insolvență A., B., C. și D. au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând excepția nulității recursului pentru netimbrare, asupra căreia trebuie să se pronunțe cu prioritate, potrivit dispozițiilor art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este întemeiată.

Potrivit art. 486 alin. (2) din C. proc. civ., la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, iar alin. (3) al aceluiași articol stabilește că această cerință este prevăzută sub sancțiunea nulității.

În cauză sunt incidente dispozițiile art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, potrivit cărora:

"În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, pentru cereri și acțiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puțin de 100 RON; în aceeași ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON."

Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală nu a respectat obligația legală a achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, stabilită conform art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, deși această obligație i-a fost adusă la cunoștință prin citația emisă pentru termenul de judecată din 4 noiembrie 2020, comunicată acesteia la data de 5 octombrie 2020, potrivit dovezii de înmânare aflată la dosarul instanței de recurs.

Totodată, se reține că recursul nu este scutit de la plata taxei judiciare de timbru, conform art. 30 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, întrucât recurenta nu face parte dintre instituțiile nominalizate expres de lege pentru scutire, iar litigiul nici nu are ca obiect venituri publice, așa cum sunt enumerate în alin. (2) din art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013. Astfel, obiectul cauzei îl reprezintă anularea unor acte emise în temeiul Ordinului nr. 2442/2016 al Președintelui ANAF, act ce reglementează procedura de agreare și selecție a practicienilor în insolvență.

De asemenea, în cauză, recurenta-pârâtă nu a formulat cerere de reexaminare a modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, potrivit dispozițiilor art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, nici cerere de acordare facilități de la plata taxei judiciare de timbru, astfel cum prevede art. 42 alin. (2) din același act normativ ori cerere de acordare a ajutorului public judiciar, în condițiile O.U.G. nr. 51/2008.

Consecința neachitării taxei judiciare de timbru aferentă căii de atac a recursului este prevăzută de dispozițiile art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., sancțiunea fiind nulitatea recursului netimbrat.

Pentru considerentele expuse, constatând că recurenta nu a îndeplinit obligația achitării taxei judiciare de timbru datorată pentru soluționarea recursului, în temeiul prevederilor art. 486 alin. (3) cu referire la art. 486 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția nulității recursului, invocată din oficiu și va anula recursul formulat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței civile nr. 37 din 21 februarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 noiembrie 2020.