ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5616/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare".

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 4083 din data de 1 noiembrie 2017, pronunțată în dosar nr. x/2016, a respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, reclamanta A., solicitând admiterea recursului, anularea sentinței recurate și reținerea cauzei spre rejudecare, iar, pe cale de consecință: în temeiul art. 2 alin. (3) din Legea nr. 297/2004, privind piața de capital și art. 8 alin. (1), raportat la art. 11 alin. (1) lit. a) și art. 18 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, anularea Deciziei A.S.F. nr. 3311/05.11.2015, ca fiind emisă cu încălcarea cerințelor de legalitate prevăzute pentru emiterea sa, în principal, și ca netemeinică, în subsidiar, revocarea măsurii principale stabilite prin Decizia A.S.F. nr. 3311/05.11.2015, constând în sancționarea cu amendă în cuantum de 20.000 RON, alternativ cu înlocuirea cu măsura avertismentului, prevăzută la art. 273 alin. (1) lit. a) pct. i din Legea nr. 297/2004 și anularea deciziei de respingere a plângerii prealabile cu numărul x din 10.02.2016; cu obligarea intimatei la plata tuturor cheltuielilor judiciare generate și suportate în cadrul prezentului litigiu.

În recursul său, de altfel, neîntemeiat în drept, fiind invocate doar art. 2 alin. (3), art. 22 -28 și dispozițiile Titlului X din Legea nr. 297/2004, privind piața de capital, prevederile Regulamentului C.N.V.M. nr. 32/2006 și art. 8 din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, recurenta- reclamantă a relevat, foarte pe larg, situația în fapt în cauză și a criticat sentința recurată ca fiind netemeinică și nelegală, în dezvoltarea motivelor de recurs invocând, în esență, următoarele:

Instanța de fond în mod neîntemeiat nu a reținut faptul că recurenta-reclamantă nu este și nu poate fi subiectul activ al contravenției constatate și sancționate prin Decizia nr. 3313/05.11.2015, ținând cont de faptul că toate prevederile legale presupus încălcate se referă la obligații ale societății (persoana juridică) B. S.A., nu la obligațiile ofițerului de conformitate/ale persoanei însărcinate cu prevenirea și combaterea spălării banilor (persoana fizică), obligațiile persoanelor fizice fiind detaliate de alte prevederi legale decât cele invocate în decizia de sancționare și prevăzute de către instanța de fond.

Recurenta- reclamantă consideră că nu poate fi, astfel, sancționată contravențional pentru presupuse fapte omisive sau comisive săvârșite de către alt subiect activ, și nu de propria persoană.

A mai arătat recurenta- reclamantă că procesul-verbal de control și decizia de sancționare nu cuprind în mod obligatoriu:

* descrierea concretă a tranzacțiilor, instanța de fond în mod greșit constatând faptul că nu ar fi o problemă că nu sunt indicate persoanele, "anumiți" clienți vânzători, sau "unii" clienți cumpărători, aspect care nu este corect, nu se poate constata săvârșirea unei contravenții dacă nu este specificată fapta în sine,

* descrierea concretă a măsurilor pe care B. S.A. ar fi trebuit să le întreprindă, și nu le-a întreprins, astfel încât să fie justificată sancționarea sa contravențională; prevederile legale trebuie aplicate și interpretate în scopul pentru care au fost edictate, iar cele referitoare la tranzacționarea pe piața de capital trebuie aplicate la acțiuni sau fapte care s-au petrecut, și nu la acțiuni care sunt presupuse, art. 17 din O.G. nr. 2/2001 prevăzând în mod expres că lipsa mențiunilor privind fapta săvârșită atrage nulitatea procesului-verbal.

Susținerile care stau la baza analizei realizate de către echipa de control și sancționate prin Decizia nr. 3313/05.11.2015 nu corespund realității, constituind în unele cazuri interpretări ce contravin în mod direct prevederilor legale în vigoare, iar majoritatea tranzacțiilor considerate potențial "suspecte" de către reprezentanții A.S.F. și care se susține că nu ar fi fost raportate către A.S.F., au fost, în fapt raportate către A.S.F., instituția având deplină cunoștință asupra acestora (detaliile tranzacției, inclusiv identitatea contrapărților relevante) încă de la data efectuării lor.

Instanța de fond în mod greșit a constatat faptul că "pârâta nu avea obligația să ia măsuri de natură a putea aduce la cunoștință organelor în drept cât mai curând despre operațiuni și tranzacții suspecte din punct de vedere al spălării banilor", pârâta deține aceste informații, astfel, nu poate susține faptul că societatea B. S.A. ar fi avut obligația să respecte respectivele norme.

Recurenta a îndeplinit toate obligațiile solicitate de pârâtă, sens în care a redat lista raportărilor transmise către A.S.F. în legătură cu tranzacțiile presupus "suspecte" efectuate de insideri.

În fine, recurenta- reclamantă a mai susținut că sancțiunea aplicată prin Decizia contestată, respectiv, amenda în valoare de 20.000 RON, este nemotivată, exagerată și nejustificată în raport cu circumstanțele reale și personale.

Astfel, a arătat recurenta, urmare a notificării procedurii, a controlului de fond și a notificării tranzacțiilor care au făcut obiectul controlului inopinat, nici C.N.V.M., nici instituția succesoare A.S.F. nu au transmis nicio solicitare de modificare sau orice fel de informații cu privire la caracterul neadecvat al procedurii sau la necesitatea unor analize suplimentare cu privire la tranzacțiile presupus "suspecte", deși putea și trebuia să o facă cel puțin în baza prevederilor art. 2 alin. (1), art. 3 lit. c) și art. 5 lit. a) ale O.U.G. nr. 93/2002, coroborate cu prevederile art. 14 alin. (1) și (3) ale Regulamentului C.N.V.M. nr. 32/2006, precum și în baza art. 151 punctul 4 al Regulamentului de organizare și funcționare al A.S.F.

Conform practicii judiciare, se arată, circumstanțele privitoare la faptă se răsfrâng asupra autorului numai în măsura în care acesta le-a cunoscut sau le-a prevăzut. Astfel, era imposibil pentru C. S.A. să cunoască sau să prevadă caracterul presupus neadecvat al procedurilor interne ori caracterul "suspect" al unor tranzacții, în condițiile în care nici A.S.F.- instituție aflată în deplină cunoștință de cauză asupra procedurilor interne ale recurentei, nu a sesizat acest caracter neadecvat într-o perioadă de peste 3 ani de la data notificării (în cazul procedurii) sau de aproximativ 6 luni (în cazul tranzacțiilor "suspecte"), și nici cu ocazia controlului de fond desfășurat la societate.

Recurenta- reclamantă arată că dispozițiile art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001 prevăd criteriile de individualizare a sancțiunii contravenționale aplicate, criterii ce trebuie avute în vedere cu ocazia aplicării sancțiunii, respectiv, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

În fapt, și în materie contravențională, arată recurenta, aplicarea sancțiunii are loc în două etape, astfel, într-o primă etapă, echipa de control trebuie să opteze pentru unul din tipurile de sancțiuni principale, respectiv, amendă sau avertisment, iar, ulterior, să individualizeze în concret cuantumul sau durata sancțiunii principale aplicabile ținând cont de criteriile enumerate de art. 21 alin. (3). Cele arătate cu privire la procesul de individualizare a sancțiunilor sunt aplicabile în cazul tuturor contravențiilor, indiferent de actul normativ care le prevede și le sancționează, dispozițiile O.G. nr. 2/2001 având caracter de drept comun în materie.

În ceea ce privește cuantumul sancțiunii, recurenta- reclamantă susține că instanța de fond în mod greșit a constatat faptul că sancțiunea aplicată de către intimată ar fi corectă, reținând că "Gradul de pericol social al faptelor săvârșite este mare, iar instanța nu poate reține nici un criteriu de individualizare". Arată recurenta că este la prima presupusă abatere, însă instanța de fond consideră în mod greșit că nu ar exista un criteriu de individualizare a sancțiunii.

Intimata-pârâtă AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ nu a formulat întâmpinare în recurs.

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluția din 21 noiembrie 2018 a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată inițial pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 30 octombrie 2020, cu citarea părților, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.â

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Fiind luată în examinare cu prioritate, față de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. excepția nulității recursului invocată din oficiu, de către instanță, din perspectiva nemotivării căii de atac, Înalta Curte urmează să o admită și să constate nulitatea recursului, având în vedere următoarele considerente:

Prin dispozițiile din C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege, legalitatea căilor de atac fiind un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată în termenul și condițiile prevăzute de lege, numai pentru motivele expres și limitativ reglementate prin dispozițiile art. 488 pct. 1 - 8 C. proc. civ., norme imperative, de ordine publică.

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și ale art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., republicat:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

(3) Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.". Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, prevede că:

"Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs.", iar art. 470 alin. (5) arată că:

"În cazul în care termenul pentru exercitarea apelului curge de la un alt moment decât comunicarea hotărârii, motivarea apelului se va face într-un termen de aceeași durată, care curge, însă, de la data comunicării hotărârii."

Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3).", iar conform art. 489 alin. (2) "Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Deși nu se prevede în mod expres, este fără dubiu că pentru a putea fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., criticile formulate trebuie să vizeze argumentele reținute de instanță în justificarea soluției pronunțate, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

În cauză, se constată că, prin cererea de recurs formulată recurenta-reclamantă nu a indicat niciunul dintre motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar în dezvoltarea criticilor formulate nu prezintă, în concret, critici de nelegalitate, astfel cum impun dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., și nici nu a formulat vreo critică susceptibilă de încadrare, din oficiu, în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Din dezvoltarea motivelor formulate, rezultă că recurenta aduce critici modului în care curtea de apel a apreciat probatoriul, raportat la circumstanțele în fapt ale cauzei, fără a dezvolta aspecte care să vizeze nelegalitatea sentinței civile recurate.

Cerința legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate, limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. întrucât, potrivit legii, nu orice nemulțumire a părții poate duce la casarea unei hotărâri.

În condițiile arătate, susținerile recurentei- reclamante nu permit analizarea sentinței atacate din perspectiva niciunui motiv de casare din cele prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., această neregularitate a cererii de recurs fiind sancționată cu nulitatea căii de atac.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., republicat:

"Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze recursul în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Astfel, recurenta a dedus judecății aspecte de netemeinicie, criticile sale vizând aspecte de fapt și modalitatea în care a fost evaluat probatoriului de către instanță în ceea ce privește sancțiunea ce i-a fost aplicată prin decizia contestată, individualizarea acesteia, aspectele analizate de către echipa de control și sancționate, etc.

Aspectele deduse judecății prin intermediul căii extraordinare de atac a recursului nu se circumscriu, astfel, cazurilor expres reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1- 8 C. proc. civ., fiind, în realitate, critici de netemeinicie, împrejurare ce echivalează cu nemotivarea recursului.

Întrucât în calea de atac extraordinară a recursului nu are loc o devoluare a fondului cauzei, obiect al judecății fiind exclusiv legalitatea hotărârii atacate, iar memoriul de recurs formulat de reclamanta A. nu conține critici propriu-zise împotriva hotărârii atacate, sancțiunea care intervine este nulitatea recursului, neexistând nici motive de ordine publică, care să poată fi examinate din oficiu de către instanța de recurs.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că motivele de recurs formulate de recurentul- pârât nu îndeplinesc condiția prevăzută de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., întrucât nu pot fi încadrate în motivele de recurs prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ. și cum, în cauză, nu pot fi reținute motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancțiunea expres prevăzută într-o asemenea situație de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., respectiv, aceea a nulității recursului, admițând excepția cu acest obiect invocată din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului, invocată din oficiu.

Anulează recursul declarat de recurenta- reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 4083 din 1 noiembrie 2017, a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în baza art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 octombrie 2020.