ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5188/2020

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 3709 din 21 noiembrie 2017, a respins recursul declarat de S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 1485 din 26 mai 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de recurs a reținut, în esență, că prima instanță a realizat o interpretare și aplicare corectă a prevederilor legale incidente în cauză, constatând aplicabilitatea dispozițiilor art. 45 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011 având în vedere că legiuitorul european a lăsat la dispoziția statului național posibilitatea de a aplica un termen mai lung decât termenul de 4 ani prevăzut în alin. (1) și (2) din Regulamentul (CE) nr. 2988/1995.

Astfel, dreptul de a stabili creanța bugetară se prescrie în termen de 5 ani de la 1 ianuarie a anului următor efectuării ultimei plăți în cadrul instrumentului de finanțare, motiv pentru care nu se poate pune în discuție aplicarea prescripției dreptului material la acțiune în condițiile în care finanțarea prin FEADR este încă în derulare.

Așadar, dreptul de a stabili obligația de plată nu era prescris la data emiterii procesului-verbal - 26.05.2014, întrucât era aplicabil tot un termen de 5 ani, "de la data închiderii programului dacă normele comunitare nu prevăd un termen mai mare" art. 11

2

(1) din O.G. nr. 79/2003.

Totodată, în ceea ce privește refuzul autorității de a face aplicarea art. 45 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011 invocat, instanța de recurs a reținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 23 din Ordonanță, intimata a identificat abaterile de la legalitate, regularitate și conformitate în raport de dispozițiile acestui act normativ, în principal față de prevederile contractului de finanțare din 24.06.2009.

În concluzie, s-a apreciat că neregulile în legătură cu desfășurarea procedurii de achiziție au fost corect identificate în raport cu actele dosarului.

Împotriva acestei hotărâri recurenta societatea A. S.R.L. a formulat cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

În motivarea cererii, revizuenta a reluat situația de fapt, arătând, în sensul textului de lege invocat, că înțelege să se folosească de Factura nr. x/09.12.2008.

Astfel, a arătat că, în urma unor ample verificări efectuate, a aflat că B. ar fi vândut un tractorx, având aceleași caracteristici tehnico-funcționale cu tractorul cumpărat de la același furnizor de către societatea revivzuentă, iar ulterior demersurilor întreprinse societatea C. S.R.L. i-a comunicat, cu Adresa nr. x/11.12.2019, o copie certificată de pe factura invocată, dar și de pe alte înscrisuri de la acea operațiune comercială.

În opinia revizuentei, sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii privind descoperirea ulterioară a unui nou înscris, existent în momentul judecății cauzei în fond, și înscrisurile noi să nu fi putut fi înfățișat instanței în cursul judecății din cauza unor împrejurări mai presus de voința părții/reprezentanților legali ai societății, întrucât atât Factura nr. x/09.12.2008 și cea având nr. x/26.07.2007 se aflau în posesia exclusivă a societăților sus-menționate, secretul comercial făcând imposibilă cunoașterea de către conducerea societății revizuente la data încheierii contractului de achiziție utilaje.

Precizează că furnizoarea B., emitenta Facturii nr. x/09.12.2008 și a celorlalte înscrisuri prin care atesta vânzarea tractorului x către C. S.R.L. avea un interes mai mult decât evident să ascundă existența acelei operațiuni comerciale reprezentanților OLAF.

Astfel, anchetatorii s-ar fi putut edifica în legătură cu culpa exclusivă a acesteia, constând în menționarea eronată în factura fiscală nr. x/01.10.2009 a livrării către societatea revizuentă a aceluiași tractor, având aceeași serie șasiu, care nu se mai afla în proprietatea/patrimoniul său de aproape un an de zile, ceea ce ar fi atras "confiscarea" contravalorii integrale a utilajelor ce au făcut obiectul contractului de finanțare și excluderea sa de la participarea la licitații/selecții de oferte în cadrul Programului FEADR.

Or, existența la dosar, la data judecății cauzei, a Facturii nr. x/09.12.2008 și respectiv a celei având nr. x/18.04.2009 ar fi avut o forță probanta suficientă pentru ca instanța să constate caracterul nereal/fictiv al facturii/invoice nr. x/15.02.2008 reținută inițial ca fundament al soluției de respingere al acțiunii în contencios administrativ și fiscal.

În concluzie, a solicitat admiterea cererii de revizuire așa cum a fost formulată.

Prin concluziile scrise depuse la dosar, intimata Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a solicitat respingerea cererii de revizuire, în principal, ca inadmisibilă și, în subsidiar, ca nefondată.

În esență, a arătat că printre înscrisurile depuse de către recurentă anterior termenului de judecată, ce i-au fost comunicate de instanța de recurs, se regăsesc facturile emise de B., atât pentru societatea A. cât și pentru C. S.R.L., așa încât nu pot fi apreciate ca fiind acte noi, instanța de control judiciar evident avea cunoștință de acestea.

Referitor la fondul cererii de revizuire, a susținut că atât instanța de fond, cât și instanța de recurs au analizat motivele de nelegalitate invocate de reclamantă, sesizând neregula identificată de intimată în privința procedurii de achiziție derulată în cauză.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra revizuirii

Examinând cererea de revizuire prin prisma prevederilor art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., potrivit cărora dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază, Înalta Curte constată că se impune respingerea acesteia.

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., "revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă:

O primă condiție de admisibilitate a căii de atac extraordinare a revizuirii vizează sfera hotărârilor judecătorești ce pot face obiectul acesteia, avându-se în vedere împrejurarea că, în această materie, prevederile legale incidente sunt de strictă interpretare și aplicare, nefiind permis a se extinde dincolo de limitele impuse de normele procedurale reglementate de art. 509-513 din C. proc. civ.

Cererea de revizuire dedusă judecății a fost îndreptată împotriva Deciziei nr. 3709 din 21 noiembrie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțate în Dosarul nr. x/2014, prin care a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta societatea A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 1485 din 26 mai 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

În accepțiunea doctrinară și cea jurisprudențială ce au fost conturate în interpretarea noțiunii de "hotărâre care evocă fondul" s-a stabilit că o astfel de cerință este îndeplinită de acele hotărâri pronunțate în recurs în care are loc o nouă judecată, fiind astfel vorba despre o hotărâre dată în rejudecare, după casarea cu reținere.

În cauză, însă, fiind pronunțată o hotărâre de respingere a recursului ca nefondat, nu s-a realizat o nouă judecată în calea de atac, diferită de cea de la prima instanță, care să determine o altă soluție, ci doar a fost confirmată hotărârea pronunțată în etapa judecății în fond, aspect care nu poate conduce la încadrarea deciziei atacate cu revizuire în categoria hotărârilor care evocă fondul.

Prin urmare, este inadmisibilă calea de atac extraordinară exercitată de revizuentă, întrucât ea are ca obiect o hotărâre care nu se încadrează în rândul celor care pot fi atacate cu revizuire, conform prevederilor art. 509 alin. (1) din C. proc. civ.

Totodată, se rețin aceleași considerente de inadmisibilitate și din perspectiva motivului de revizuire invocat de titularul revizuirii, respectiv art. 509 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Pentru a fi admisibilă cererea de revizuire formulată în baza acestui temei de drept, trebuie ca înscrisul invocat să îndeplinească cumulativ următoarele condiții: să fie descoperit după darea hotărârii, să fi existat la data hotărârii supusă revizuirii, să aibă forță probantă prin el însuși, să fie determinant și să nu fi putut fi înfățișat în proces pentru că a fost reținut de partea potrivnică sau dintr-o împrejurare mai presus de voința părții.

Așadar, o primă condiție cerută de textul legal este aceea ca înscrisul doveditor invocat ca act nou să fie descoperit după darea hotărârii a cărei revizuire se cere.

În cauză, revizuenta arată că înțelege să se folosească de înscrisul nou reprezentat de Factura nr. x/09.12.2008 emisă de furnizoarea B., prin care se atestă vânzarea tractorului agricol x către C. S.R.L., care nu a putut fi înfățișat dintr-o împrejurare mai presus de voința părții.

Înalta Curte constată, însă, că înscrisul doveditor de care se prevalează revizuenta nu a fost descoperit după darea hotărârii, întrucât, printre actele depuse în dosarul de recurs chiar de către societatea recurentă pentru termenul de judecată din data de 07.11.2017 (înregistrate la instanță la data de 26.10.2017), respectiv la filele x, se află fotocopia Facturii nr. x/09.12.2008, așa încât, fiind invocat și în fața instanței de recurs, în mod evident, respectivul înscris era cunoscut la data pronunțării deciziei.

Prin urmare, contrar susținerilor revizuentei, aceasta nu a demonstrat caracterul de noutate al înscrisului de care se prevalează, întrucât, la momentul pronunțării asupra recursului (21.11.2017), Factura nr. x/09.12.2008 era cunoscută atât părților, (recurentei-reclamante, care a depus-o la dosar, și intimatei, căreia i-a fost comunicată odată cu citația pentru termenul de judecată din 07.11.2017, filele x), cât și instanței învestite cu soluționarea recursului.

În aceste condiții, Adresa societatii C. S.R.L nr. 30/11.12.2019 de înaintare către revizuentă a unei copii certificate de pe factura invocată, la cererea părții, nu face dovada imposibilității înfățișării acestui înscris dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, cum lasă revizuienta să se înțeleagă.

În fine, se reține și faptul că înscrisul nou invocat de revizuentă nu îndeplinește nici cerința de a fi determinant, nefiind apt să conducă la o soluție opusă celei pronunțate, pentru că nu reprezintă înscris nou doveditor din care să rezulte împrejurări care nu au fost cunoscute instanței de recurs. De altfel, în cauză se tinde la reanalizarea în calea extraordinară a revizuirii a înscrisurilor deja existente la dosar și a apărărilor formulate, ceea ce nu poate fi primit.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 509 cu referire la art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta S.C. A. S.R.L., reprezentată de Divizia centrală de insolvență D., prin lichidator judiciar E. și administrator special F., împotriva Deciziei nr. 3709 din 21 noiembrie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțate în dosarul nr. x/2014.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 octombrie 2020.