ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3698/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3698/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând asupra

cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

București, secția a V-a civilă, la data de 21 martie 2005, reclamantele F.M.D.

și U.G.M. au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Administrației și

Internelor, Subunitatea de Pompieri Militari - Inspectoratul pentru Situații de

Urgență „Ț.B.” Brașov, SC S. SRL, SC P.P. SA și Municipiul Brașov și au

solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să

dispună anularea dispoziției nr. 521 din 21 februarie 2005 emisă de Ministerul

Administrației și Internelor în ceea ce privește respingerea cererii de

restituire în natură a imobilului situat în Municipiul Brașov, județul Brașov,

înscris în CF în suprafață de 4.388,40 m.p.

În drept, contestația

a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Prin Sentința civilă nr.

287 din 28 februarie 2006, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Municipiul Brașov prin

primar, Subunitatea de Pompieri Militari - Inspectoratul pentru Situații de

Urgență „Ț.B.” Brașov, SC S. SRL și SC P.P. SA și a respins contestația

formulată în contradictoriu cu acești intimați, pentru lipsa calității

procesuale pasive a acestora. A admis contestația formulată în contradictoriu

cu pârâtul Ministerul Administrației și Internelor, a anulat dispoziția nr. 521

din 21 februarie 2005 emisă de acesta și l-a obligat să emită o dispoziție de

restituire în natură a imobilului situat în Brașov, înscris în CF în suprafață

de 1.894 m.p.

Pentru a pronunța

această sentință, tribunalul a reținut că pârâții Municipiul Brașov prin primar,

Subunitatea de Pompieri Militari - Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Ț.B.”

Brașov, SC S. SRL și SC P.P. SA nu au calitate procesuală pasivă în cauză,

întrucât nu au calitatea de unități deținătoare ale imobilului, în sensul art. 20

alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

În schimb, Ministerul

Administrației și Internelor se află în stăpânirea suprafeței de 1.894 m.p.

teren, așa încât, în baza art. 16 și 24 pct. 8 din Legea nr. 10/2001, poate fi

obligat la restituirea în natură a imobilului către contestatoare.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel pârâtul Ministerul Administrației și Internelor, iar prin

decizia civilă nr. 61 din 29 ianuarie 2008 Curtea de Apel București, secția a

IV-a civilă, a admis apelul declarat, a desființat Sentința civilă nr. 287 din 28

februarie 2006 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, și a trimis cauza

spre rejudecare primei instanțe.

Pentru a pronunța

această decizie, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente:

Obiect al judecății,

în apel, îl constituie, față de dispozițiile art. 294 alin. (1) C.

proc. civ., numai suprafața de 1.894 m.p. teren, identică cu parcela topo nr. x

din CF a Municipiului Brașov, identificată sub nr. S5 în planul de situație

întocmit de expert C.M., aflată în posesia apelantului.

Construcțiile actuale

sunt noi, fiind edificate de către stat din fondul Ministerului de Interne,

fapt necontestat de contestatoare.

În baza raportului de

expertiză, s-a constatat că cele două suprafețe de teren, indicate ca fiind

libere, nu se află în posesia și folosința Ministerului Administrației și

Internelor, nefiind incluse în suprafața de 1.894 m.p., ocupată de unitatea de

pompieri.

În consecință, prima

instanță a încălcat prevederilor art. 10 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001

atunci când a admis contestația și a dispus restituirea în natură a

suprafeței de teren aflată în posesia apelantului și pe care acesta a edificat

construcții noi.

Instanța de apel

a constatat că decizia contestată a fost pronunțată anterior intrării în

vigoare a Legii nr. 247/2005 și că, prin această decizie, s-a stabilit

dreptul contestatoarelor la măsuri reparatorii în echivalent sub formă de

titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare.

Întrucât astfel de măsuri nu mai sunt prevăzute prin Legea nr. 247/2005, dacă

instanțele ar respinge contestația cu motivarea că restituirea în

natură a terenului nu mai este posibilă, ar fi anihilat însuși dreptul

reclamantelor la măsurile reparatorii pe care legea, în principiu, le

recunoaște.

Prin urmare, a

concluzionat instanța de apel, se impune ca după stabilirea în mod

irevocabil a lipsei dreptului contestatoarelor la restituirea în natură a

imobilului, instanțele să pună din nou în discuție obiectul

contestației și să o soluționeze în raport de aceste

clarificări.

Împotriva acestei

decizii au formulat recurs contestatoarele F.M.D. și U.G.M.

Prin decizia nr. 5152

din 05 mai 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de

proprietate intelectuală, a admis recursul, a casat decizia recurată și a

trimis cauza spre rejudecare instanței de apel.

Pentru a pronunța

această decizie, Înalta Curte a reținut că instanța de apel trebuia

să facă aplicarea prevederilor art. 296 C. proc. civ. și să se

pronunțe cu privire la fondul contestației.

Rejudecând cauza,

prin decizia civilă nr. 407/ A din 16 noiembrie 2012, Curtea de Apel București,

secția a IV-a civilă, a admis apelul declarat de Ministerul Administrației și

Internelor împotriva Sentinței civile nr. 287 din 28 februarie 2006 a

Tribunalului București, secția a V-a civilă, a schimbat în tot sentința

apelată, în sensul că a respins contestația ca nefondată și a obligat

pe intimatele U.G.M. și F.M.D. la plata sumei de 3.000 lei, cheltuieli de

judecată în apel.

Pentru a pronunța

această decizie, instanța de apel a avut în vedere următoarele

considerente:

Prin notificarea nr.

3122 din 25 octombrie 2001, U.M. și F.M.D. au solicitat restituirea în natură a

imobilului situat în Brașov, str. Mierlei, în curtea Întreprinderii de Morărit

și Panificație, înscris în CF, compus din teren în suprafață de 4.388 m.p.,

preluat în mod abuziv prin Decretul nr. 184/1949.

Prin dispoziția nr.

1626 din 17 iulie 2003, Primăria Municipiului Brașov a respins solicitarea de

restituire în natură a terenului în suprafață de 4.388 m.p., a oferit

contestatoarelor U.G.M. și F.M.D. măsuri reparatori în echivalent, pentru

suprafața de teren de 791,80 m.p. și a dispus înaintarea notificării către SC S.

SRL pentru suprafața de 1.702,60 m.p., respectiv către Unitatea de Pompieri

Brașov pentru suprafața de 1.894 m.p.

Împotriva dispoziției

nr. 1626 din 17 iulie 2003 emisă de Primăria Municipiului Brașov

contestatoarele U.G.M. și F.M.D. au formulat contestație, prin care au

susținut, printre altele, greșita declinare a soluționării notificării către

Unitatea de Pompieri Brașov.

Contestația a fost

respinsă prin Sentința civilă nr. 461 din 14 noiembrie 2003 pronunțată de

Tribunalul Brașov. În considerentele acestei sentințe s-a reținut că terenul

în suprafață de 4.388 m.p., ce reprezintă proprietatea antecesorului

contestatoarelor, a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 184/1949

și, ulterior, a fost dezmembrat, în prezent suprafața de 1894 m.p. fiind

ocupată de Unitatea de Pompieri Brașov, că restituirea în natură a

suprafeței de 4388 m.p. nu mai este posibilă, și că măsura de declinare a

competenței de soluționare a notificării este corectă, față de dispozițiile

art. 21 din Legea nr. 10/2001.

Această sentință

civilă a rămas definitivă prin decizia civilă nr. 654 din 17 iunie 2004

pronunțată de Curtea de apel Brașov, secția civilă.

Prin dispoziția nr. 521

din 21 februarie 2005, apelantul-pârât Ministerul Administrației și Internelor

a respins cererea de restituire în natură a imobilului situat în Brașov, înscris

în CF a localității Brașov, întrucât în acest imobil își desfășoară activitatea

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Ț.B.” al județului Brașov, a admis în

parte cererea notificatoarelor și a stabilit că acestea au calitatea de

persoane îndreptățite să beneficieze de măsuri reparatorii prin echivalent.

Împotriva acestei dispoziții,

contestatoarele au formulat prezenta contestație, solicitând restituirea în

natură.

Curtea de apel a constatat

că împotriva Sentinței civile nr. 287 din 28 februarie 2006, prin care

Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins contestația formulată

împotriva pârâților Municipiul Brașov prin Primar, Subunitatea de Pompieri

Militari - Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Ț.B.” Brașov, SC S. SRL și

SC P.P. SA (în prezent SC Ș.S. SA) și a constatat că obiectul analizei

instanței îl reprezintă suprafața de teren de 1.894 m.p. ce a făcut obiectul dispoziției

nr. 521 din 21 februarie 2005, emisă de pârâtul Ministerul Administrației

și Internelor, contestatoarele U.G.M. și F.M.D. nu au formulat apel,

astfel că aceste dezlegări au intrat sub puterea lucrului judecat.

Instanța de apel

a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr.

10/2001, în redactarea în vigoare la data emiterii dispoziției contestate în

cauză, dispoziții ce cuprind o soluție legislativă menținută și după

modificările suferite de Legea nr. 10/2001 pe parcursul judecării cauzei, prin

prevederile art. 10 alin. (2) și (3).

Din interpretarea

coroborată a celor două texte de lege reiese că legiuitorul a stabilit două

reguli în privința construcțiilor noi edificate pe terenul notificat, în sensul

că pentru construcțiile autorizate regula este restituirea în natură numai a

terenului liber de construcții și restituirea prin echivalent a suprafeței

ocupate de construcțiile noi, iar pentru construcțiile neautorizate în

condițiile legii, regula este restituirea în natură a terenurilor pe care s-au

edificat astfel de construcții după data de 1 ianuarie 1990 și restituirea prin

echivalent a terenurilor pe care s-au edificat astfel de construcții înainte de

data de 1 ianuarie 1990.

Din raportul de

expertiză efectuat în cauză de expert P.R. a reieșit faptul că pe terenul în

litigiu, aflat în folosința I.S.U. Brașov, se află o construcție C1 în

suprafață de 419 m.p. (între punctele 72, 73, 67 și 68 din anexa 9 la raportul

de expertiză) și o zonă în suprafață de 240 m.p. care este afectată de

depozitul subteran de carburanță (între punctele I, H, G și J din Anexa 9 la

raportul de expertiză).

Coroborând probele

administrate în cauză, instanța de apel a reținut că edificarea

construcției C1 și a depozitului de carburanță se situează în jurul anului

1975.

A fost înlăturată apărarea

intimatelor-contestatoare conform căreia se impune restituirea în natură a

terenului în litigiu întrucât construcțiile edificate de apelantul-pârât nu au

fost autorizate, deoarece textul art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 este

neechivoc în sensul că: „Se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat

construcții neautorizate în condițiile legii după data de 1 ianuarie 1990”. Din

precizarea expresă făcută de legiuitor cu privire la data la care au fost

edificate aceste construcții, reiese că s-au exceptat de la restituirea în

natură acele terenuri pe care s-au edificat construcții (neautorizate) înainte

de data de 1 ianuarie 1990.

Pentru aceste

considerente, instanța de apel a constatat că, în mod corect, prin dispoziția

nr. 521 din 21 februarie 2005, apelantul-pârât Ministerul Administrației și

Internelor a respins solicitarea de restituire în natură a terenului în

suprafață de 1894 m.p. și a dispus acordarea măsurilor reparatorii în

echivalent.

Împotriva acestei decizii

au declarat recurs contestatoarele U.G.M. și F.M.D. - decedată, a cărei

calitate procesuală a fost preluată de F.R.I.

Prin motivele de

recurs formulate, contestatorii arată că, în prezent, terenul este stăpânit în

mod nelegal de unitatea de pompieri și că la momentul când unitatea de

pompieri a pătruns pe teren, acesta era liber de construcții. Tot astfel, diversele

societăți comerciale au ocupat abuziv terenul.

Recurenții precizează

că imobilul în litigiu a fost preluat fără titlu valabil, prezintă istoricul de

carte funciară al terenului, descriu poziționarea actuală și indică

posesorii acestuia. Arată, totodată, că oferta cuprinsă în dispoziția nr. 521

din 21 februarie 2005 nu este reală, comparativ cu adevăratul preț al terenului,

că în cartea funciară nu este intabulată nici o construcție pe numele unității

de pompieri, că anterior emiterii dispoziției, nu s-a făcut ofertă către

reclamanți, astfel încât aceștia să-și spună punctul de vedere, că oferta

nu este precizată clar, iar contestatorii nu acceptă titluri de valoare nominală

folosite în procesul de privatizare.

Reclamantele au făcut

dovada calității de persoane îndreptățite, conform art. 3 din Legea nr. 10/2001

pentru suprafața de teren de 4.388,40 m.p. teren. Suprafața de teren supusă

litigiului este de 1894 m.p. teren (parcela topo x, CF Brașov), aflată în

posesia Ministerului Administrației și Internelor.

Pe suprafața de teren

de 1.894 m.p., construcțiile vechi (ale autoarei recurenților) au fost

demolate, iar pe acest teren a fost edificată o magazie, fără autorizație de

construire.

Recurenții invocă

prevederile art. 10 din Legea nr. 10/2001 și arată că, întrucât instanța a

fost învestită cu soluționarea unei contestații la Legea nr. 10/2001, la

data de 21 martie 2005, judecata cauzei trebuie făcută în raport de forma legii

de la data investirii instanței, respectiv 14 februarie 2001.

Cu ocazia rejudecării

cauzei, a fost solicitată o nouă expertiză, la care recurentele au formulat obiecțiuni,

acceptate parțial de instanță. Prin răspunsul la aceste

obiecțiuni, expertul afirmă, fără a indica acte justificative, ci doar pe

baza declarațiilor neautentice ale unor persoane, că imobilul-construcție

ar fi fost edificat înainte de anul 1980. Or, lipsa unor acte justificative

și a oricăror mențiuni de carte funciară duce la concluzia edificării

ilegale a construcției.

Prin urmare, terenul

poate fi restituit în natură, întrucât unitatea de pompieri nu a avut niciodată

o înscriere în cartea funciară, nu are acte justificative pentru construcții

și nu se știe cu precizie anul construirii acestora.

Recurenții susțin

că obligarea lor la plata cheltuielilor de judecată este nejustificată, în

condițiile în care acțiunea este scutită de plata taxei de timbru, Ministerului

Administrației și Internelor este scutit de plata oricăror taxe, iar

reclamantele s-au opus la plata către expert a unei sume exorbitante, în

condițiile în care au așteptat peste doi ani efectuarea expertizei.

În drept, cererea de

recurs a fost întemeiată pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin întâmpinările

formulate, intimații Inspectoratul pentru situații de urgență „Ț.B.”

Brașov - Subunitatea de Pompieri Militară și SC Ș.S. SA invocă

excepția lipsei calității lor procesuale pasive.

Înalta Curte nu va

analiza excepția menționată întrucât, prin sentința civilă nr. 287/28

februarie 2006, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâților Inspectoratul pentru situații de

urgență „Ț.B.” Brașov - Subunitatea de Pompieri Militară și SC P.P. SA (în

prezent SC Ș.S. SA) și a respins contestația formulată în contradictoriu cu

acești intimați, iar prin căile de atac formulate în cauză, această dezlegare

nu a fost supusă controlului de legalitate. În consecință, soluția

pronunțată de prima instanță sub aspectul excepției lipsei

calității procesuale pasive a celor doi intimați a intrat în putere

de lucru judecat, fapt pentru care nu se mai impune analizarea ei în cadrul

prezentei căi de atac.

Analizând decizia

recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte

constată următoarele:

Potrivit art. 302

1

C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității,

motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar

în conformitate cu prevederile art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea

unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ

prevăzute în cuprinsul acestui articol.

În cuprinsul cererii

de recurs care a învestit Înalta Curte, recurenții arată că, în prezent,

terenul este stăpânit în mod nelegal de unitatea de pompieri, că la momentul

când unitatea de pompieri a pătruns pe teren, acesta era liber de construcții,

că imobilul în litigiu a fost preluat fără titlu valabil, prezintă istoricul de

carte funciară al terenului, descriu poziționarea actuală și indică

posesorii acestuia și arată că oferta cuprinsă în dispoziția nr. 521 din 21

februarie 2005 nu este reală, comparativ cu adevăratul preț al terenului, că

anterior emiterii dispoziției, nu s-a făcut ofertă către reclamanți,

astfel încât aceștia să-și spună punctul de vedere și că aceștia nu

acceptă titluri de valoare nominală folosite în procesul de privatizare.

În privința

acestor susțineri, cererea de recurs nu cuprinde însă precizări de natură

juridică a eventualelor greșeli pe care le conține hotărârea recurată și nici o

minimă argumentare în drept a unor criticii de nelegalitate.

Or, condiția legală a

dezvoltării motivelor de recurs implică o argumentare juridică a nelegalității

invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit

aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de

instanță în legătură cu aceste dispoziții legale.

Câtă vreme

dispozițiile art. 302

1

C. proc. civ. nu au fost respectate,

susținerile menționate, cuprinse în cererea de recurs, nu învestesc

în mod legal instanța de recurs cu analiza lor.

Este necontestat în

cauză că litigiul poartă asupra suprafeței de teren de 1.894 m.p. ce a făcut

obiectul dispoziției nr. 521 din 21 februarie 2005 emisă de Ministerul

Administrației și Internelor.

Prin dispoziția nr.

521 din 21 februarie 2005, apelantul-pârât Ministerul Administrației și

Internelor a respins cererea de restituire în natură a imobilului situat în

Brașov, înscris în CF a localității Brașov, întrucât în acest imobil își

desfășoară activitatea Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Ț.B.” al

județului Brașov, a admis în parte cererea notificatoarelor și a stabilit că

acestea au calitatea de persoane îndreptățite să beneficieze de măsuri

reparatorii prin echivalent.

Instanța de apel

a confirmat această soluție, reținând incidența în cauză a

prevederilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în redactarea în vigoare

la data emiterii dispoziției contestate, raportate la împrejurarea că pe

terenul în litigiu, aflat în folosința Inspectoratului pentru Situații de

Urgență „Ț.B.” al județului Brașov, se află o construcție în suprafață de 419

m.p. și o zonă în suprafață de 240 m.p. care este afectată de depozitul

subteran de carburanță, atât construcția cât și depozitul de carburanță fiind

edificate în jurul anului 1975.

Prin recursul

declarat, recurenții contestă soluția instanței de apel,

susținând că terenul în suprafață de 1.894 m.p. poate fi restituit în

natură, față de conținutul prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea nr.

10/2001, în redactarea în vigoare la data emiterii dispoziției contestate,

întrucât, pe de o parte, construcțiile nu au fost în mod legal edificate,

iar pe de altă parte, nu se știe cu precizie anul edificării lor.

Susținerile

recurenților sunt nefondate.

Potrivit art. 10 alin.

(3) din Legea nr. 10/2001 în forma în vigoare la data formulării prezentei

contestații: „

Se restituie în natură terenurile

pe care s-au ridicat construcții neautorizate în condițiile legii după data de

1 ianuarie 1990 (…). “

Prin decizia

recurată, instanța de apel nu a reținut că pe terenul în litigiu au

fost legal edificate construcții noi, astfel încât toate susținerile

recurenților vizând lipsa unor acte justificative ori înscrierile de carte

funciară sunt irelevante.

Motivul pentru care

curtea de apel a considerat că terenul nu poate fi restituit în natură

contestatoarelor a fost întemeiat pe concluzia rezultată din interpretarea

prevederilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, menționate anterior,

și anume aceea că, în cazul existenței unor construcții neautorizate,

legiuitorul impune, pentru restituirea în natură a terenului pe care se află

astfel de construcții, condiția ca acestea să fi fost edificate după

data de 1 ianuarie 1990.

Or, instanța de

apel a stabilit, prin interpretarea probelor administrate, că, în cauză,

construcțiile aflate pe teren au fost edificate anterior datei de 1

ianuarie 1990, ceea ce atrage, printr-o interpretare per a contrario a

dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, concluzia

imposibilității restituirii în natură a terenului pe care acestea se află.

Înalta Curte nu va

analiza susținerilor recurenților privind o altă dată a edificării

acestor construcții, deoarece situația de fapt stabilită în fazele

procesuale anterioare, rezultată din probele administrate, nu mai poate fi

reapreciată în calea de atac a recursului cât timp, în condițiile art. 304 C.

proc. civ., recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce țin de

legalitatea hotărârii supuse controlului judiciar. Dispozițiile art. 304 pct. 11

C. proc. civ. care permiteau instanței de recurs să cenzureze modul în care

instanța de apel a interpretat probatoriul administrat în cauză, au fost în mod

expres abrogate prin art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000.

Nu este fondată nici

critica vizând greșita obligare a recurenților la plata cheltuielilor

de judecată.

Prin decizia

contestată, instanța de apel a admis apelul declarat de Ministerul

Administrației și Internelor și le-a obligat pe intimatele U.G.M. și F.M.D.

la plata sumei de 3.000 lei, cheltuieli de judecată în apel, reprezentând

onorariul de expertiză.

Prevederile art. 274 C.

proc. civ. au ca temei culpa procesuală a părții care cade în pretenții, iar

Înalta Curte apreciază că, în cauză, în raport de soluția pronunțată

de curtea de apel, o astfel de culpă procesuală a existat în sarcina

intimatelor, iar ea atrage obligarea acestora la plata cheltuielilor de

judecată.

Este irelevantă sub

aspectul analizat împrejurarea că apelantul este scutit de plata taxelor judiciare

de timbru, câtă vreme cheltuielile de judecată acordate de instanța de

apel nu au constat în astfel de taxe, ci în onorariul de expertiză.

Prin urmare, pentru

considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge ca nefondat recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de contestatorii U.G.M., F.M.D. - decedată, a cărei calitate

procesuală a fost preluată de F.R.I. - împotriva deciziei civile nr. 407/ A din

16 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 septembrie 2013.