ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3698/2013

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de 21 martie 2005, reclamantele F.M.D. și U.G.M. au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Administrației și Internelor, Subunitatea de Pompieri Militari - Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Ț.B.” Brașov, SC S. SRL, SC P.P. SA și Municipiul Brașov și au solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea dispoziției nr. 521 din 21 februarie 2005 emisă de Ministerul Administrației și Internelor în ceea ce privește respingerea cererii de restituire în natură a imobilului situat în Municipiul Brașov, județul Brașov, înscris în CF în suprafață de 4.388,40 m.p.

În drept, contestația a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001. Prin Sentința civilă nr. 287 din 28 februarie 2006, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Municipiul Brașov prin primar, Subunitatea de Pompieri Militari - Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Ț.B.” Brașov, SC S. SRL și SC P.P. SA și a respins contestația formulată în contradictoriu cu acești intimați, pentru lipsa calității procesuale pasive a acestora. A admis contestația formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administrației și Internelor, a anulat dispoziția nr. 521 din 21 februarie 2005 emisă de acesta și l-a obligat să emită o dispoziție de restituire în natură a imobilului situat în Brașov, înscris în CF în suprafață de 1.894 m.p.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că pârâții Municipiul Brașov prin primar, Subunitatea de Pompieri Militari - Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Ț.B.” Brașov, SC S. SRL și SC P.P. SA nu au calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât nu au calitatea de unități deținătoare ale imobilului, în sensul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. În schimb, Ministerul Administrației și Internelor se află în stăpânirea suprafeței de 1.894 m.p. teren, așa încât, în baza art. 16 și 24 pct. 8 din Legea nr. 10/2001, poate fi obligat la restituirea în natură a imobilului către contestatoare.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul Ministerul Administrației și Internelor, iar prin decizia civilă nr. 61 din 29 ianuarie 2008 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul declarat, a desființat Sentința civilă nr. 287 din 28 februarie 2006 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente: Obiect al judecății, în apel, îl constituie, față de dispozițiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ., numai suprafața de 1.894 m.p. teren, identică cu parcela topo nr. x din CF a Municipiului Brașov, identificată sub nr. S5 în planul de situație întocmit de expert C.M., aflată în posesia apelantului.

Construcțiile actuale sunt noi, fiind edificate de către stat din fondul Ministerului de Interne, fapt necontestat de contestatoare. În baza raportului de expertiză, s-a constatat că cele două suprafețe de teren, indicate ca fiind libere, nu se află în posesia și folosința Ministerului Administrației și Internelor, nefiind incluse în suprafața de 1.894 m.p., ocupată de unitatea de pompieri. În consecință, prima instanță a încălcat prevederilor art. 10 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001 atunci când a admis contestația și a dispus restituirea în natură a suprafeței de teren aflată în posesia apelantului și pe care acesta a edificat construcții noi. Instanța de apel a constatat că decizia contestată a fost pronunțată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005 și că, prin această decizie, s-a stabilit dreptul contestatoarelor la măsuri reparatorii în echivalent sub formă de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare.

Întrucât astfel de măsuri nu mai sunt prevăzute prin Legea nr. 247/2005, dacă instanțele ar respinge contestația cu motivarea că restituirea în natură a terenului nu mai este posibilă, ar fi anihilat însuși dreptul reclamantelor la măsurile reparatorii pe care legea, în principiu, le recunoaște. Prin urmare, a concluzionat instanța de apel, se impune ca după stabilirea în mod irevocabil a lipsei dreptului contestatoarelor la restituirea în natură a imobilului, instanțele să pună din nou în discuție obiectul contestației și să o soluționeze în raport de aceste clarificări. Împotriva acestei decizii au formulat recurs contestatoarele F.M.D. și U.G.M. Prin decizia nr. 5152 din 05 mai 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a admis recursul, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare instanței de apel.

Pentru a pronunța această decizie, Înalta Curte a reținut că instanța de apel trebuia să facă aplicarea prevederilor art. 296 C. proc. civ. și să se pronunțe cu privire la fondul contestației. Rejudecând cauza, prin decizia civilă nr. 407/ A din 16 noiembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul declarat de Ministerul Administrației și Internelor împotriva Sentinței civile nr. 287 din 28 februarie 2006 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, a schimbat în tot sentința apelată, în sensul că a respins contestația ca nefondată și a obligat pe intimatele U.G.M. și F.M.D. la plata sumei de 3.000 lei, cheltuieli de judecată în apel. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente: Prin notificarea nr. 3122 din 25 octombrie 2001, U.M.

și F.M.D. au solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Brașov, str. Mierlei, în curtea Întreprinderii de Morărit și Panificație, înscris în CF, compus din teren în suprafață de 4.388 m.p., preluat în mod abuziv prin Decretul nr. 184/1949. Prin dispoziția nr. 1626 din 17 iulie 2003, Primăria Municipiului Brașov a respins solicitarea de restituire în natură a terenului în suprafață de 4.388 m.p., a oferit contestatoarelor U.G.M. și F.M.D. măsuri reparatori în echivalent, pentru suprafața de teren de 791,80 m.p. și a dispus înaintarea notificării către SC S. SRL pentru suprafața de 1.702,60 m.p., respectiv către Unitatea de Pompieri Brașov pentru suprafața de 1.894 m.p. Împotriva dispoziției nr. 1626 din 17 iulie 2003 emisă de Primăria Municipiului Brașov contestatoarele U.G.M.

și F.M.D. au formulat contestație, prin care au susținut, printre altele, greșita declinare a soluționării notificării către Unitatea de Pompieri Brașov. Contestația a fost respinsă prin Sentința civilă nr. 461 din 14 noiembrie 2003 pronunțată de Tribunalul Brașov. În considerentele acestei sentințe s-a reținut că terenul în suprafață de 4.388 m.p., ce reprezintă proprietatea antecesorului contestatoarelor, a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 184/1949 și, ulterior, a fost dezmembrat, în prezent suprafața de 1894 m.p. fiind ocupată de Unitatea de Pompieri Brașov, că restituirea în natură a suprafeței de 4388 m.p. nu mai este posibilă, și că măsura de declinare a competenței de soluționare a notificării este corectă, față de dispozițiile art. 21 din Legea nr. 10/2001.

Această sentință civilă a rămas definitivă prin decizia civilă nr. 654 din 17 iunie 2004 pronunțată de Curtea de apel Brașov, secția civilă. Prin dispoziția nr. 521 din 21 februarie 2005, apelantul-pârât Ministerul Administrației și Internelor a respins cererea de restituire în natură a imobilului situat în Brașov, înscris în CF a localității Brașov, întrucât în acest imobil își desfășoară activitatea Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Ț.B.” al județului Brașov, a admis în parte cererea notificatoarelor și a stabilit că acestea au calitatea de persoane îndreptățite să beneficieze de măsuri reparatorii prin echivalent. Împotriva acestei dispoziții, contestatoarele au formulat prezenta contestație, solicitând restituirea în natură.

Curtea de apel a constatat că împotriva Sentinței civile nr. 287 din 28 februarie 2006, prin care Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins contestația formulată împotriva pârâților Municipiul Brașov prin Primar, Subunitatea de Pompieri Militari - Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Ț.B.” Brașov, SC S. SRL și SC P.P. SA (în prezent SC Ș.S. SA) și a constatat că obiectul analizei instanței îl reprezintă suprafața de teren de 1.894 m.p. ce a făcut obiectul dispoziției nr. 521 din 21 februarie 2005, emisă de pârâtul Ministerul Administrației și Internelor, contestatoarele U.G.M. și F.M.D. nu au formulat apel, astfel că aceste dezlegări au intrat sub puterea lucrului judecat.

Instanța de apel a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în redactarea în vigoare la data emiterii dispoziției contestate în cauză, dispoziții ce cuprind o soluție legislativă menținută și după modificările suferite de Legea nr. 10/2001 pe parcursul judecării cauzei, prin prevederile art. 10 alin. (2) și (3). Din interpretarea coroborată a celor două texte de lege reiese că legiuitorul a stabilit două reguli în privința construcțiilor noi edificate pe terenul notificat, în sensul că pentru construcțiile autorizate regula este restituirea în natură numai a terenului liber de construcții și restituirea prin echivalent a suprafeței ocupate de construcțiile noi, iar pentru construcțiile neautorizate în condițiile legii, regula este restituirea în natură a terenurilor pe care s-au edificat astfel de construcții după data de 1 ianuarie 1990 și restituirea prin echivalent a terenurilor pe care s-au edificat astfel de construcții înainte de data de 1 ianuarie 1990. Din raportul de expertiză efectuat în cauză de expert P.R.

a reieșit faptul că pe terenul în litigiu, aflat în folosința I.S.U. Brașov, se află o construcție C1 în suprafață de 419 m.p. (între punctele 72, 73, 67 și 68 din anexa 9 la raportul de expertiză) și o zonă în suprafață de 240 m.p. care este afectată de depozitul subteran de carburanță (între punctele I, H, G și J din Anexa 9 la raportul de expertiză). Coroborând probele administrate în cauză, instanța de apel a reținut că edificarea construcției C1 și a depozitului de carburanță se situează în jurul anului 1975. A fost înlăturată apărarea intimatelor-contestatoare conform căreia se impune restituirea în natură a terenului în litigiu întrucât construcțiile edificate de apelantul-pârât nu au fost autorizate, deoarece textul art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 este neechivoc în sensul că: „Se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcții neautorizate în condițiile legii după data de 1 ianuarie 1990”.

Din precizarea expresă făcută de legiuitor cu privire la data la care au fost edificate aceste construcții, reiese că s-au exceptat de la restituirea în natură acele terenuri pe care s-au edificat construcții (neautorizate) înainte de data de 1 ianuarie 1990. Pentru aceste considerente, instanța de apel a constatat că, în mod corect, prin dispoziția nr. 521 din 21 februarie 2005, apelantul-pârât Ministerul Administrației și Internelor a respins solicitarea de restituire în natură a terenului în suprafață de 1894 m.p. și a dispus acordarea măsurilor reparatorii în echivalent. Împotriva acestei decizii au declarat recurs contestatoarele U.G.M. și F.M.D. - decedată, a cărei calitate procesuală a fost preluată de F.R.I.

Prin motivele de recurs formulate, contestatorii arată că, în prezent, terenul este stăpânit în mod nelegal de unitatea de pompieri și că la momentul când unitatea de pompieri a pătruns pe teren, acesta era liber de construcții. Tot astfel, diversele societăți comerciale au ocupat abuziv terenul. Recurenții precizează că imobilul în litigiu a fost preluat fără titlu valabil, prezintă istoricul de carte funciară al terenului, descriu poziționarea actuală și indică posesorii acestuia. Arată, totodată, că oferta cuprinsă în dispoziția nr. 521 din 21 februarie 2005 nu este reală, comparativ cu adevăratul preț al terenului, că în cartea funciară nu este intabulată nici o construcție pe numele unității de pompieri, că anterior emiterii dispoziției, nu s-a făcut ofertă către reclamanți, astfel încât aceștia să-și spună punctul de vedere, că oferta nu este precizată clar, iar contestatorii nu acceptă titluri de valoare nominală folosite în procesul de privatizare.

Reclamantele au făcut dovada calității de persoane îndreptățite, conform art. 3 din Legea nr. 10/2001 pentru suprafața de teren de 4.388,40 m.p. teren. Suprafața de teren supusă litigiului este de 1894 m.p. teren (parcela topo x, CF Brașov), aflată în posesia Ministerului Administrației și Internelor. Pe suprafața de teren de 1.894 m.p., construcțiile vechi (ale autoarei recurenților) au fost demolate, iar pe acest teren a fost edificată o magazie, fără autorizație de construire. Recurenții invocă prevederile art. 10 din Legea nr. 10/2001 și arată că, întrucât instanța a fost învestită cu soluționarea unei contestații la Legea nr. 10/2001, la data de 21 martie 2005, judecata cauzei trebuie făcută în raport de forma legii de la data investirii instanței, respectiv 14 februarie 2001. Cu ocazia rejudecării cauzei, a fost solicitată o nouă expertiză, la care recurentele au formulat obiecțiuni, acceptate parțial de instanță.

Prin răspunsul la aceste obiecțiuni, expertul afirmă, fără a indica acte justificative, ci doar pe baza declarațiilor neautentice ale unor persoane, că imobilul-construcție ar fi fost edificat înainte de anul 1980. Or, lipsa unor acte justificative și a oricăror mențiuni de carte funciară duce la concluzia edificării ilegale a construcției. Prin urmare, terenul poate fi restituit în natură, întrucât unitatea de pompieri nu a avut niciodată o înscriere în cartea funciară, nu are acte justificative pentru construcții și nu se știe cu precizie anul construirii acestora. Recurenții susțin că obligarea lor la plata cheltuielilor de judecată este nejustificată, în condițiile în care acțiunea este scutită de plata taxei de timbru, Ministerului Administrației și Internelor este scutit de plata oricăror taxe, iar reclamantele s-au opus la plata către expert a unei sume exorbitante, în condițiile în care au așteptat peste doi ani efectuarea expertizei.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Prin întâmpinările formulate, intimații Inspectoratul pentru situații de urgență „Ț.B.” Brașov - Subunitatea de Pompieri Militară și SC Ș.S. SA invocă excepția lipsei calității lor procesuale pasive. Înalta Curte nu va analiza excepția menționată întrucât, prin sentința civilă nr. 287/28 februarie 2006, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Inspectoratul pentru situații de urgență „Ț.B.” Brașov - Subunitatea de Pompieri Militară și SC P.P. SA (în prezent SC Ș.S. SA) și a respins contestația formulată în contradictoriu cu acești intimați, iar prin căile de atac formulate în cauză, această dezlegare nu a fost supusă controlului de legalitate.

În consecință, soluția pronunțată de prima instanță sub aspectul excepției lipsei calității procesuale pasive a celor doi intimați a intrat în putere de lucru judecat, fapt pentru care nu se mai impune analizarea ei în cadrul prezentei căi de atac. Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată următoarele: Potrivit art. 302 1 C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar în conformitate cu prevederile art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

În cuprinsul cererii de recurs care a învestit Înalta Curte, recurenții arată că, în prezent, terenul este stăpânit în mod nelegal de unitatea de pompieri, că la momentul când unitatea de pompieri a pătruns pe teren, acesta era liber de construcții, că imobilul în litigiu a fost preluat fără titlu valabil, prezintă istoricul de carte funciară al terenului, descriu poziționarea actuală și indică posesorii acestuia și arată că oferta cuprinsă în dispoziția nr. 521 din 21 februarie 2005 nu este reală, comparativ cu adevăratul preț al terenului, că anterior emiterii dispoziției, nu s-a făcut ofertă către reclamanți, astfel încât aceștia să-și spună punctul de vedere și că aceștia nu acceptă titluri de valoare nominală folosite în procesul de privatizare.

În privința acestor susțineri, cererea de recurs nu cuprinde însă precizări de natură juridică a eventualelor greșeli pe care le conține hotărârea recurată și nici o minimă argumentare în drept a unor criticii de nelegalitate. Or, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică o argumentare juridică a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale. Câtă vreme dispozițiile art. 302 1 C. proc. civ. nu au fost respectate, susținerile menționate, cuprinse în cererea de recurs, nu învestesc în mod legal instanța de recurs cu analiza lor.

Este necontestat în cauză că litigiul poartă asupra suprafeței de teren de 1.894 m.p. ce a făcut obiectul dispoziției nr. 521 din 21 februarie 2005 emisă de Ministerul Administrației și Internelor. Prin dispoziția nr. 521 din 21 februarie 2005, apelantul-pârât Ministerul Administrației și Internelor a respins cererea de restituire în natură a imobilului situat în Brașov, înscris în CF a localității Brașov, întrucât în acest imobil își desfășoară activitatea Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Ț.B.” al județului Brașov, a admis în parte cererea notificatoarelor și a stabilit că acestea au calitatea de persoane îndreptățite să beneficieze de măsuri reparatorii prin echivalent.

Instanța de apel a confirmat această soluție, reținând incidența în cauză a prevederilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în redactarea în vigoare la data emiterii dispoziției contestate, raportate la împrejurarea că pe terenul în litigiu, aflat în folosința Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Ț.B.” al județului Brașov, se află o construcție în suprafață de 419 m.p. și o zonă în suprafață de 240 m.p. care este afectată de depozitul subteran de carburanță, atât construcția cât și depozitul de carburanță fiind edificate în jurul anului 1975. Prin recursul declarat, recurenții contestă soluția instanței de apel, susținând că terenul în suprafață de 1.894 m.p.

poate fi restituit în natură, față de conținutul prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în redactarea în vigoare la data emiterii dispoziției contestate, întrucât, pe de o parte, construcțiile nu au fost în mod legal edificate, iar pe de altă parte, nu se știe cu precizie anul edificării lor. Susținerile recurenților sunt nefondate. Potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 în forma în vigoare la data formulării prezentei contestații: „ Se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcții neautorizate în condițiile legii după data de 1 ianuarie 1990 (…). “ Prin decizia recurată, instanța de apel nu a reținut că pe terenul în litigiu au fost legal edificate construcții noi, astfel încât toate susținerile recurenților vizând lipsa unor acte justificative ori înscrierile de carte funciară sunt irelevante.

Motivul pentru care curtea de apel a considerat că terenul nu poate fi restituit în natură contestatoarelor a fost întemeiat pe concluzia rezultată din interpretarea prevederilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, menționate anterior, și anume aceea că, în cazul existenței unor construcții neautorizate, legiuitorul impune, pentru restituirea în natură a terenului pe care se află astfel de construcții, condiția ca acestea să fi fost edificate după data de 1 ianuarie 1990. Or, instanța de apel a stabilit, prin interpretarea probelor administrate, că, în cauză, construcțiile aflate pe teren au fost edificate anterior datei de 1 ianuarie 1990, ceea ce atrage, printr-o interpretare per a contrario a dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, concluzia imposibilității restituirii în natură a terenului pe care acestea se află.

Înalta Curte nu va analiza susținerilor recurenților privind o altă dată a edificării acestor construcții, deoarece situația de fapt stabilită în fazele procesuale anterioare, rezultată din probele administrate, nu mai poate fi reapreciată în calea de atac a recursului cât timp, în condițiile art. 304 C. proc. civ., recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce țin de legalitatea hotărârii supuse controlului judiciar. Dispozițiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ. care permiteau instanței de recurs să cenzureze modul în care instanța de apel a interpretat probatoriul administrat în cauză, au fost în mod expres abrogate prin art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000. Nu este fondată nici critica vizând greșita obligare a recurenților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia contestată, instanța de apel a admis apelul declarat de Ministerul Administrației și Internelor și le-a obligat pe intimatele U.G.M. și F.M.D. la plata sumei de 3.000 lei, cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariul de expertiză. Prevederile art. 274 C. proc. civ. au ca temei culpa procesuală a părții care cade în pretenții, iar Înalta Curte apreciază că, în cauză, în raport de soluția pronunțată de curtea de apel, o astfel de culpă procesuală a existat în sarcina intimatelor, iar ea atrage obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată. Este irelevantă sub aspectul analizat împrejurarea că apelantul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru, câtă vreme cheltuielile de judecată acordate de instanța de apel nu au constat în astfel de taxe, ci în onorariul de expertiză.

Prin urmare, pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de contestatorii U.G.M., F.M.D. - decedată, a cărei calitate procesuală a fost preluată de F.R.I. - împotriva deciziei civile nr. 407/ A din 16 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 septembrie 2013.