ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3240/2013
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3240/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului civil de față, constată următoarele: Prin sentința nr. 871 din 10 iunie 2010, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis în parte! acțiunea formulată de reclamanta C.Z. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice. A obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 4.000 euro, echivalentul în lei la cursul B.N.R. din ziua plății, cu titlu de despăgubiri civile reprezentând daune I morale pentru măsura administrativă cu caracter politic luată față de reclamantă. Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, prin Decizia nr. 80/ A pronunțată la 08 martie 2011 a respins, ca tardiv, apelul declarat de reclamanta C.Z.
împotriva sentinței tribunalului. A admis apelul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București împotriva sentinței civile nr. 871 din 10 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă. A schimbat în tot sentința sus menționată, în sensul că a respins acțiunea ca neîntemeiată. Împotriva Deciziei nr. 80/ A din 08 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală a declarat recurs reclamanta C.M. (în calitate de moștenitoare a defunctei C.Z.), criticând-o pentru nelegalitate.
Recurenta-reclamantă susține că, potrivit dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Constituție, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, iar legislația și practica judiciară la momentul introducerii acțiunii au îndreptățit-o a avea o „speranță legitimă ” la recunoașterea dreptului la despăgubire, iar schimbarea cadrului legislativ în cursul soluționării cauzei, introdusă anterior deciziei Curții Constituționale, nu poate avea ca efect, soluția respingerii acțiunii ca neîntemeiată, deoarece s-ar nesocoti astfel, principiile aplicării legii în timp și principiul „speranței legitime ” , în sensul art. l din Protocolul nr. l la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 18 mai 2011, stabilindu-se termen de judecată la 20 martie 2012. Prin încheierea din 20 martie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a suspendat judecata recursului, constatând - în conformitate cu dispozițiile art. 242 pct. 2 C. proc. civ. - că la strigarea pricinii nu s-a prezentat niciuna din părți și nici nu s-a solicitat judecarea în lipsă. Potrivit dispozițiilor art. 252 alin. (1) C. proc. civ., la data de 18 aprilie 2013, cauza a fost repusă din oficiu pe rol, cu citarea părților, pentru a se verifica dacă sunt întrunite cerințele art. 248 alin. (1) din același cod. Conform acestui din urmă text, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrarea din vina părții, timp de 1 an.
Ca atare, perimarea apare ca o sancțiune determinată tocmai de lipsa de stăruință a părților în soluționarea litigiului, ea având un caracter mixt, atât de sancțiune, cât și de desistare de la judecată. În definirea perimării, rămânerea cauzei în nelucrare și culpa părții sunt două elemente esențiale, sancțiunea procedurală extinzându-și domeniul de acțiune și asupra căilor de atac. În speță, din culpa recurentei, cauza a rămas în nelucrare, de la 20 martie 2012 - data suspendării - nemaifiind îndeplinit nici un act de procedură. În consecință, se va constata, din oficiu, că a operat sancțiunea prevăzută de lege, recursul declarat de reclamanta C.M., în calitate de moștenitoare a defunctei C.Z., fiind perimat.
PENTRU ACESTE
MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Constată perimat recursul declarat de reclamanta C.M. în calitate de moștenitoare a defunctei C.Z. împotriva deciziei nr. 80/ A din 8 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 iunie 2013.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.