Decizia nr. 4268/2018 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 11.01.2016, sub nr. de dosar x/2016, pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor - Autoritatea Rutieră Română, anularea adresei nr. x/04.01.2016 emisă de pârât și obligarea pârâtului la eliberarea certificatului profesional pentru desfășurarea activității de taximetrist.

Soluția instanței de fond Prin Sentința nr. 76/CA/2016-P.I. din 20.04.2016 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor - Autoritatea Rutieră Română și s-a anulat adresa nr. x/04.01.2016 și adresa nr. x/15.10.2015 emise de pârâtă.

Cererea de recurs Împotriva Sentinței nr. 76/CA/2016-P.I. din 20.04.2016 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Transporturilor - Autoritatea Rutieră Română, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Prin motivele de recurs se arată că în mod eronat instanța de fond a anulat adresele nr. x/04.01.2016 și nr. y/15.10.2015 reținând că din interpretarea dispozițiilor Legii nr. 38/2003 rezultă că pentru practicarea transportului în regim de taxi nu este necesară "Îndeplinirea condiției lipsei mențiunilor din cazierul judiciar". În conformitate cu dispozițiile art. 27 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 38/2003, pentru a putea urma cursurile de pregătire profesională în vederea obținerii certificatului de atestare profesională, conducătorii auto au obligația de a prezenta cazierul judiciar. În condițiile în care dispozițiile art. 27 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 38/2003 menționează obligativitatea depunerii cazierului judiciar, aceste dispoziții nu pot fi interpretate în sensul că solicitantul trebuie doar să depună certificatul de cazier judiciar, fără a avea vreo importanță mențiunile din acesta, întrucât în această situație, acestea ar fi lipsite de orice rațiune, iar legea trebuie interpretată în sensul producerii de efecte și nu în sensul neaplicării ei. În conformitate cu dispozițiile art. 26 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 38/2003 pentru a practica transportul de persoane în regim de taxi conducătorul auto trebuie să dețină certificat de atestare profesională. Potrivit art. 27 alin. (3) lit. c) din același act normativ, pentru a putea urma cursurile de pregătire profesională în vederea obținerii certificatului de atestare profesională, conducătorii auto au obligația de a prezenta cazierul judiciar. Având în vedere cazierul judiciar nr. x/05.10.2015 eliberat de Inspectoratul de Poliție al Județului Bihor rezultă că intimatul-reclamant nu îndeplinește condiția prevăzută de art. 27 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 38/2003 și nici condiția prevăzută de art. 26 alin. (1) lit. b) din același act normativ. În ceea ce privesc alegațiile instanței de fond referitoare la recenta schimbare a legislației în domeniu, arată că Legea nr. 38/2003 a fost modificată prin Ordonanța nr. 8/27.01.2016, dispozițiile art. 26 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 38/2003 prevăd că pentru a putea practica transportul de persoane în regim de taxi, conducătorul auto trebuie să nu aibă mențiuni în certificatul de cazier judiciar privitoare la faptele prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. d) pct. 1. Or, din certificatul de cazier judiciar rezultă că intimatul-reclamant a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. a), g), i) din C. pen., infracțiuni care fac parte din infracțiuni contra patrimoniului. Față de aceste aspecte, intimatul-reclamant avea posibilitatea obținerii certificatului de atestare profesională taxi în momentul în care intervine reabilitarea conform disp. art. 86 din C. pen., după terminarea termenului de încercare de 5 ani stabilit de instanța penală.

Apărările formulate în cauză. Prin întâmpinarea formulată, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate.

Procedura de soluționare a recursului. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 18 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 03 decembrie 2018.

Soluția instanței de recurs Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului-reclamant, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Controlul judiciar declanșat de intimatul-reclamant are ca obiect anularea adreselor nr. x/04.01.2016 și nr. y/15.10.2015 emise de pârâtul Ministerul Transporturilor - Autoritatea Rutieră Română. Instanța de fond a admis cererea reclamantului și a dispus anularea adreselor nr. x/04.01.2016 și nr. y/15.10.2015 emise de pârâtul Ministerul Transporturilor - Autoritatea Rutieră Română. Soluția primei instanțe este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor normative pertinente în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză. Răspunzând punctual motivelor de recurs, Înalta Curte reține următoarele: Prin motivele de recurs, recurentul-pârât a arătat că, în conformitate cu dispozițiile art. 27 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 83/2003, pentru a putea urma cursurile de pregătire profesională în vederea obținerii certificatului de atestare profesională, conducătorii auto au obligația de a prezenta cazierul judiciar. În condițiile în care dispozițiile art. 27 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 38/2003 menționează obligativitatea depunerii cazierului judiciar, aceste dispoziții nu pot fi interpretate în sensul că solicitantul trebuie doar să depună certificatul de cazier judiciar, fără a avea vreo importanță mențiunile din acesta, întrucât în această situație, acestea ar fi lipsite de orice rațiune, iar legea trebuie interpretată în sensul producerii de efecte și nu în sensul neaplicării ei. Din actele dosarului de fond rezultă că în perioada 23.07.2010 - 22.07.2015 intimatul-reclamant a deținut certificatul profesional nr. x atestat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii . La expirarea perioadei de valabilitate a certificatului profesional intimatul-reclamant s-a adresat Fundației Academia de Transport Intern și Internațional - Punctul de lucru B. și în perioada 05.10.2015 - 09.10.2015 a urmat cursurile de pregătire profesională pentru conducătorii autor care execută transport rutier în regim de taxi, cu respectarea prevederilor art. 26 alin. (1) și art. 27 alin. (3) din Legea nr. 38/2003. Într-adevăr, în cazierul judiciar nr. x/05.10.2015 eliberat de I.G.P.R. - I.P.J. Bihor rezultă că intimatul-reclamant a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. a), g), i) din C. pen., infracțiuni care fac parte din infracțiuni contra patrimoniului, la o pedeapsă cu suspendare sub supraveghere pe o perioadă de 3 ani. Însă, din considerentele Deciziei penale nr. 295/R/2011 din data de 01.07.2011, Tribunalul Bihor, secția penală, a reținut că la data de 24.03.2011, în urmă cu circa 3 luni, Tribunalul Bihor, secția penală, a statuat în mod definitiv că inculpatul poate fi pus în libertate, iar pentru aplicarea acestei măsuri i s-au impus o serie de obligații, între care și ocuparea unui loc de muncă. De asemenea, s-a reținut că, în vederea obținerii unui loc de muncă, cercetarea judecătorească poate fi continuată și dacă inculpatului i se modifică limita teritorială pe care acesta trebuie să o respecte. Așa fiind, instanța penală i-a permis intimatului-reclamant să desfășoare activitatea de taximetrie. Revenind la condițiile impuse de lege cu privire la obținerea certificatului profesional pentru desfășurarea activității de taximetrist, Înalta Curte, în acord cu prima instanță, constată că dispozițiile art. 27 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 38/2003 trebuie interpretate în sensul că obligativitatea depunerii la dosarul de înscriere la cursurile de pregătire profesională a cazierului judiciar este clară și neechivocă, iar în lipsa acestuia dosarul este incomplet, cu consecința imposibilității urmării cursurilor de pregătire profesională. În legătură cu condiția obținerii unui certificat de atestare profesională, dispozițiile art. 27 alin. (3) lit. f) și g) din Legea nr. 38/2003 menționează că solicitantul trebuie să fie apt medical și psihologic pentru transportul de persoane, precum și faptul că în ultimul an nu a avut suspendat dreptul de a conduce un autovehicul pentru conducerea autovehiculului sub influența alcoolului sau a substanțelor stupefiante ori nu a fost implicat în accidente rutiere soldate cu victime, din culpa sa. Într-adevăr, dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 38/2003 au fost modificate prin Ordonanța nr. 8 din 27.01.2016 și impun depunerea certificatului de cazier judiciar al conducătorului auto și, după caz, ale managerului de transport în regim de taxi și închiriere, din care să rezulte că aceștia nu au fost condamnați pentru: - infracțiuni contra siguranței pe drumurile publice; - infracțiuni privind traficul și consumul de droguri; - infracțiuni contra vieții, sănătății și integrității corporale; - infracțiuni privind traficul și exploatarea persoanelor vulnerabile; - infracțiuni contra libertății și integrității sexuale; - infracțiuni contra patrimoniului. Aceste dispoziții nu sunt incidente în cauza de față având în vedere că, modificarea legislativă a intervenit după emiterea adreselor adreselor nr. x/15.10.2015 și nr. y/04.01.2016 de pârâtul Ministerul Transporturilor - Autoritatea Rutieră Română, precum și după introducerea acțiunii de către reclamant (12.01.2016). Or, la data întocmirii dosarului în vederea obținerii certificatului de atestare a pregătirii profesionale pentru conducător care execută transport rutier în regim de taxi dispozițiile legale nu au prevăzut în mod expres că este necesar ca din acesta să rezulte că nu există înscrisă vreo condamnare a persoanei interesate, ci această cerință a depunerii certificatului de cazier judiciar a fost prevăzută pentru a se verifica existența sau nu a vreunei hotărâri de condamnare prin care s-a instituit și interdicția exercitării profesiei de taximetrist. Prin urmare, Înalta Curte constată că în mod nelegal recurenta-pârâta a condiționat obținerea de către reclamant a certificatului profesional pentru desfășurarea activității de taximetrist de lipsa oricărei mențiuni în certificatul de cazier judiciar, o astfel de condiție nefiind prevăzută de lege la momentul emiterii actelor administrative atacate. În plus, în condițiile în care prin hotărârea de condamnare reclamantului nu i s-a interzis dreptul de a exercita profesia de taximetrist, recurenta-pârâtă a apreciat în mod nelegal că simplul fapt al condamnării pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat este de natura a atrage interdicția obținerii certificatului profesional.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru ansamblul argumentelor prezentate Înalta Curte în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul, ca nefondat.