ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 08.06.2016

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1820/2016

HOTĂRÂRE
08.06.2016
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1820/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 1820/2016

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 15/F din 16 februarie 2015 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a fost admisă în parte cererea reclamantului A. și, în consecință, a fost obligată pârâta Autoritatea Rutieră Română să aprobe cererea reclamantului de înscriere la cursurile pentru obținerea certificatului de atestare profesională pentru transport de persoane în regim de taxi, indiferent de mențiunile din cazierul său judiciar, cu respectarea celorlalte cerințe ale legii.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs pârâta Autoritatea Rutieră Română, criticând hotărârea atacată pentru nelegalitate.

Recurenta a invocat ca temei al recursului dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor legale privind transporturile în regim de taxi și regim de închiriere, respectiv, cu încălcarea dispozițiilor art. 27 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 38/2003.

Reclamantul nu îndeplinește cumulativ condițiile prevăzute la art. 26 alin. (1) și art. 27 din Legea nr. 38/2003, în sensul că are înscrise în cazierul judiciar mai multe condamnări, pentru furt, proxenetism și inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup. Pentru a putea practica transportul de persoane în regim de taxi, conducătorul auto trebuie să îndeplinească cumulativ condițiile prevăzute de art. 26 alin. (1) lit. a) - d) din Legea nr. 38/2003. Printre acestea se numără deținerea certificatului de atestare profesională a conducătorului auto, pentru eliberarea căruia este necesară urmarea cursurilor de pregătire profesională, sub condiția depunerii documentelor prevăzute la art. 27 alin. (3) între care este menționat cazierul judiciar. Rațiunea instituirii obligației de a prezenta cazierul judiciar este acea de a dovedi că în acesta nu sunt înscrise mențiuni.

Certificatul de atestare profesională poate fi obținut de conducătorii auto cu îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 38/2003, iar autorizația de transport în regim de taxi, poate fi obținută de transportatori cu îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 38/2003. Certificatul de atestare profesională a conducătorului auto pentru transportul de persoane în regim de taxi și autorizația de transport în regim de taxi sunt noțiuni distincte, definite de Legea nr. 38/2003.

În situația reclamantului nu se mai fac verificările prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. d) pct. 1 din Legea nr. 38/2003, așa cum a reținut instanța de fond, reclamantul solicitând obținerea certificatului de atestare profesională a conducătorului auto pentru a putea practica transportul de persoane în regim de taxi, iar nu autorizația de transport în regim de taxi a transportatorului. Documentația la care se referă instanța de fond, respectiv cazierul judiciar al persoanei desemnate de transportator, prevăzut de art. 9 alin. (1) lit. d) pct. 1 din Legea nr. 38/2003 se verifică doar în situația solicitării autorizației de transport. În speță, se urmărește obținerea atestatului profesional de taximetrist, ulterior obținerii acestuia legiuitorul neprevăzând obligația obținerii autorizației de transport în regim de taxi, așa cum eronat a reținut instanța de fond.

Intimatul nu a formulat întâmpinare la cererea de recurs.

4.1 Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 18 noiembrie 2015, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din data de 16 martie 2016 completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat, și a fixat termen pentru judecarea lui în fond.

4.2 Cu privire la fondul recursului. Soluția instanței de recurs.

Analizând recursul prin prisma criticilor invocate, Înalta Curte îl constată fondat.

4.2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Cererea reclamantului privește refuzul autorității pârâte de a-i permite participarea la examenul pentru obținerea certificatului de atestare profesională pentru practicarea transportului de persoane în regim de taxi.

Instanța de fond a reținut, întemeindu-se pe dispozițiile coroborate ale art. 27 alin. (3) și art. 9 alin. (1) lit. d) pct. 1 din Legea nr. 38/2003, că reclamantul, indiferent de mențiunile înscrise în cazierul său judiciar (din care rezultă că a fost condamnat pentru infracțiunile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003, privind prevenirea și combaterea criminalității organizate, de art. 208 - 209 C. pen. și de art. 329 C. pen.) poate fi primit la examenul pentru obținerea certificatului de atestare profesională întrucât condiția de onorabilitate care trebuie îndeplinită pentru practicarea transportului de persoane în regim de taxi se analizează ulterior, cu ocazia solicitării autorizației de transport.

Criticile recurentei sunt fondate. Astfel, prima instanță a reținut greșit că acea condiție cerută de lege pentru a putea practica transportul de persoane în regim de taxi, care se referă la onorabilitatea conducătorului auto care desfășoară această activitate, nu se verifică la momentul obținerii certificatului de atestare profesională, ci exclusiv la momentul ulterior al obținerii autorizației de transport în regim de taxi. În realitate, autorizația de transport este documentul care dă dreptul transportatorului înregistrat la Registrul Comerțului să efectueze transport în regim de taxi, pe când conducătorii auto care urmăresc să practice transportul de persoane în regim de taxi trebuie să obțină certificatul de atestare profesională. Verificarea condiției de onorabilitate este independentă în cele două cazuri.

Prin urmare, în cauză sunt aplicabile prevederile art. 26 și art. 27 din Legea nr. 38/2003, în forma în vigoare la data adresării cererii administrative. Conform acestor prevederi coroborate, pentru a putea practica transportul de persoane în regim de taxi, conducătorii auto trebuie să îndeplinească cumulativ anumite condiții printre care se numără obținerea certificatului de atestare profesională, iar pentru obținerea acestui certificat este necesară absolvirea cursului de pregătire profesională specifică și susținerea unui test, una dintre condiții pentru urmarea cursului și susținerea testului fiind prezentarea cazierului judiciar.

Dovada îndeplinirii condiției de onorabilitate pentru obținerea certificatului de atestare profesională de către conducătorul auto care urmărește să practice transportul de persoane în regim de taxi trebuie făcută înaintea obținerii certificatului de atestare profesională, conform art. 27 alin. (3) lit. c) din lege.

Obligația de a prezenta certificatul de cazier judiciar nu este una formală ci una de conținut, pentru că altminteri cerința legală ar fi lipsită de rațiune. În acest sens pledează și modificările aduse prin O.G. nr. 8/2016, prevederilor art. 26 și 27 din Legea nr. 38/2003, conform cărora s-a menționat explicit că certificatul de cazier judiciar trebuie să nu aibă mențiuni privitoare la faptele prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. d) pct. 1 din lege.

Pe de altă parte, susținerile reclamantului din cererea introductivă în sensul că nu a fost condamnat pentru infracțiuni dintre cele prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. d) pct. 1 din Legea nr. 38/2003 sunt vădit nefondate, condamnările suferite referindu-se la infracțiuni privind traficul și exploatarea persoanelor vulnerabile și infracțiuni contra patrimoniului.

4.2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 raportat la art. 488 pct. 8 C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și, rejudecând, va respinge acțiunea reclamantului A., ca neîntemeiată.

Admite recursul declarat de pârâta Autoritatea Rutieră Română împotriva Sentinței civile nr. 15 din data de 16 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și, rejudecând, respinge acțiunea reclamantului A., ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 08 iunie 2016.

Procesat de GGC - CT

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-12-03
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4268/2018
în sensul că obligativitatea depunerii la dosarul de înscriere la cursurile de pregătire profesională a cazierului judiciar este clară și neechivocă, iar în lipsa acestuia dosarul este incomplet, cu consecința imposibilității urmării cursur
ÎCCJ 2019-01-22
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 224/2019
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.1. Cadrul procesual Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrati
ÎCCJ 2016-06-02
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1105/2016
recursul reclamantului A. ca fiind admisibil în principiu, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat și a fixat termen pentru judecata pe fond a recursului. În cauză, Confederația Operatorilor și Transportatorilor
ÎCCJ 2016-04-07
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1104/2016
secință, a declarat recursul reclamantului A. ca fiind admisibil în principiu, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat și a fixat termen pentru judecata pe fond a recursului. În cauză, Confederația Operatorilor
ÎCCJ 2021-12-08
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6218/2021
ri în regim de taxi, după caz, și autorizat, în condițiile art. 9; (art. 6 lit. l) și taximetrist independent - persoană fizică autorizată conform legii, care desfășoară transport de persoane sau bunuri în regim de taxi cu un singur autoveh
Sursă