ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1310/2019

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 17.03.2016 sub nr. x/2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate anularea raportului de evaluare nr. x din 16.02.2016 precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința nr. 3.351 din 2 noiembrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul A. și a anulat raportul de evaluare nr. x din 16.02.2016.

A obligat pârâta ANI la plata către reclamant a sumei de 6.050 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat și taxă judiciară de timbru.

Împotriva Sentinței nr. 3.351 din 2 noiembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Integritate, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivare, a susținut că instanța de fond a pronunțat hotărârea cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 11 și, respectiv, a art. 26 alin. (3) din Legea nr. 176/2010 cu modificările și completările ulterioare, raționamentul instanței fiind în vădită contradicție cu aceste prevederi legale.

Potrivit normei juridice prevăzute la art. 11 din Legea nr. 176/2010 cu modificările și completările ulterioare, Agenția Națională de Integritate are la dispoziție un interval de timp egal cu durata funcției publice, la care se adaugă încă 3 ani de la momentul încetării funcției, în care aceasta poate efectua activitatea de evaluare a declarației de avere, a datelor și a informațiilor privind averea existentă, precum și a modificărilor patrimoniale intervenite existente în perioada exercitării funcțiilor ori demnităților publice, precum și cea de evaluare a conflictelor de interese.

În cauza dedusă judecății, activitatea de evaluare a fost declanșată la data de 20.03.2015, deci înăuntrul termenului de 3 ani de la încetarea funcției publice (10.04.2012), astfel că raportul de evaluare nr. x din 16.02.2016 a fost emis cu respectarea dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 176/2010 cu modificările și completările ulterioare.

Prin urmare, interpretarea dată de instanța de fond cu privire la prescripția răspunderii administrative a reclamantului A. este nelegală, respectiv neconformă cu scopul și intenția legiuitorului.

Nu pot fi reținute ca fondate cele motivate de instanța de fond cu privire la prescripția răspunderii administrative, întrucât Legea nr. 176/2010 reprezintă norma specială în ceea ce privește evaluarea regimului incompatibilităților, care derogă de la norma generală și care reglementează în mod expres la art. 26 alin. (3) aspectele privind prescripția în materia răspunderii administrative.

Prin urmare, termenul general de prescripție prevăzut de art. 2517 din C. civ., pe care își fundamentează instanța de fond soluția, nu este aplicabil în speță.

Conform normelor legale aplicabile acestei situații și enunțate mai sus, pe tot parcursul desfășurării activității de evaluare se întrerupe orice prescripție cu privire la răspunderea administrativă a persoanei evaluate.

Sancțiunile prevăzute de art. 25 și, respectiv, art. 26 alin. (3) din Legea nr. 176/2010 intervin după rămânerea definitivă a raportului de evaluare nr. x din 16.02.2016 și se aplică de Comisia de Disciplină din cadrul Direcției de Sănătate Publică a Județului Galați.

În concluzie, după rămânerea definitivă a raportului de evaluare, începe să curgă prescripția răspunderii administrative, respectiv operează sancțiunile prevăzute de texte de lege menționate anterior.

Totodată, instanța de fond și-a întemeiat soluția și pe dispozițiile Decretului nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă care însă a fost abrogat, astfel că dispozițiile sale, de la data abrogării, nu mai produc niciun efect juridic.

Cu privire la considerentele Deciziei nr. 449/2015 a Curții Constituționale a României, raportat la care instanța de fond și-a întemeiat soluția de admitere a acțiunii formulate de reclamant, a susținut recurenta că Legea nr. 176/2010 și Legea nr. 161/2003 reprezintă cadrul legal atât pentru exercitarea funcțiilor și demnităților publice în conformitate cu regulile asumate de România odată cu aderarea la Uniunea Europeană, cât și pentru procedurile de evaluare a respectării acestora și sancțiunile aplicabile în situația încălcării regimului juridic privind incompatibilitățile și conflictul de interese.

În cadrul controlului de legalitate, instanța învestită verifică legalitatea întocmirii raportului de evaluare și din perspectiva respectării termenului prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, înlăuntrul căruia Agenția Națională de Integritate are dreptul de a efectua activitatea de evaluare, dar fără a se stabili răspunderea administrativă în persoana celui evaluat.

Prin urmare, analiza prescripției răspunderii administrative poate fi efectuată de instanța investită, ulterior rămânerii definitive a raportului de evaluare, cu o acțiune în răspundere disciplinară, și nu de instanța de contencios administrativ competentă a analiza temeinicia și legalitatea raportului de evaluare întocmit de ANI.

De altfel același mod de interpretare a fost abordat și de către Înalta Curte de Casație și Justiție, care prin Decizia nr. 924 din 24.03.2016, și respectiv nr. 1950 din 16.06.2016.

Dacă, ipotetic, s-ar menține raționamentul primei instanțe, ar însemna să rămână goale de conținut prevederile art. 11 din Legea nr. 176/2010 prin care legiuitorul a reglementat expres perioada în care Agenția Națională de Integritate poate desfășura activitatea de evaluare, și respectiv art. 26 alin. (3) din același act normativ care stabilește că prescripția privind răspunderea administrativă curge de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare.

În acest fel, interpretarea dată de prima instanță nesocotește însuși scopul instituirii regimului incompatibilităților, astfel că, în cauză, soluția primei instanțe este rezultatul încălcării și aplicării greșite a prevederilor art. 11 și art. 26 alin. (3) din Legea nr. 176/2010 cu modificările și completările ulterioare.

A criticat recurenta soluția instanței de fond și în ceea ce privește cuantumul cheltuielilor de judecată acordate, considerând onorariul avocațial vădit disproporționat în raport cu complexitatea cauzei și cu activitatea desfășurată de avocat, având în vedere că dosarul a fost soluționat în doar două termene de judecată și nu a fost administrat un probatoriu complex.

II. Procedura în fața instanței de recurs

Intimatul reclamant a formulat întâmpinare, solicitând, în principal, să să se constate că recursul este lovit de nulitate pentru lipsa semnăturii reprezentantului legal al recurentei pârâte; în subsidiar, să se dispună respingerea recursului ca nefondat, cu menținerea sentinței recurate și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea de ședință din 27.02.1019, instanța a respins ca nefondată excepția nulității recursului invocată prin întâmpinare.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

III. Analiza motivelor de casare invocate

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul pârâtei este fondat în limitele și pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Intimatul reclamant a supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ actul administrativ reprezentat de raportul de evaluare nr. x din 16.02.2016.

Acțiunea sa a fost admisă, prima instanță apreciind ca fiind netemeinic și nelegal actul administrativ contestat, pe motiv că era împlinit termenul de prescripție a răspunderii administrative.

Cu prioritate, Înalta Curte constată că prescripția răspunderii administrative a intimatului reclamant a fost invocată în fața instanței de fond ca motiv de nelegalitate a raportului de evaluare întocmit de autoritatea recurentă.

Judecătorul fondului a calificat, prin încheierea de ședință din 19.10.2016, pretinsa excepție a prescripției răspunderii administrative ca fiind un aspect de fond, iar nu o excepție procesuală, în acest sens fiind, de altfel, și considerentele Deciziei nr. 449/2015 a Curții Constituționale, care arată expres în parag. 29 faptul că examinarea intervenirii prescripției răspunderii administrative ține de analizarea legalității raportului de evaluare.

Prin urmare, acest motiv de nelegalitate a raportului de evaluare trebuia invocat în condiții procedurale, respectiv în termenul în care actul administrativ putea fi contestat potrivit legii (15 zile de la comunicare, conform art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010), iar nu oricând în timpul procesului, așa cum s-a întâmplat în speță.

Având însă în vedere faptul că recurenta pârâtă nu a invocat tardivitatea completării acțiunii în anulare cu acest nou motiv de nelegalitate a actului administrativ contestat cel mai târziu la primul termen de judecată ce a urmat depunerii notelor de ședință prin care a fost invocată pretinsa excepție a prescripției răspunderii administrative și nici în cadrul prezentului recurs (față de împrejurarea că excepția a primit calificarea juridică corectă la ultimul termen de judecată în fața instanței de fond), această neregularitate nu mai poate fi îndreptată în faza procesuală a recursului.

Analizând critica adusă de recurenta pârâtă Agenția Națională de Integritate sentinței recurate cu privire la greșita aplicare a art. 11 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, Înalta Curte constată că este fondată.

Astfel, potrivit textului legal menționat, "(1) Activitatea de evaluare a declarației de avere, a datelor și a informațiilor privind averea existentă, precum și a modificărilor patrimoniale intervenite existente în perioada exercitării funcțiilor ori demnităților publice, precum și cea de evaluare a conflictelor de interese și a incompatibilităților se efectuează atât pe durata exercitării funcțiilor ori demnităților publice, cât și în decursul a 3 ani după încetarea acestora."

Prin urmare, legiuitorul a instituit un termen de maxim 3 ani de la încetarea conflictului de interese sau exercitării funcției/demnității publice pentru efectuarea activității de evaluare de către Agenția Națională de Integritate, iar nu pentru pentru angajarea răspunderii administrative, disciplinare etc., așa cum greșit a reținut instanța de fond.

De altfel, art. 26 alin. (3) din același act normativ stipulează expres: "Prin derogare de la dispozițiile legilor speciale care reglementează răspunderea disciplinară, sancțiunea poate fi aplicată în termen de cel mult 6 luni de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, potrivit prevederilor legale. În cazul în care cauza de incompatibilitate a încetat înainte de sesizarea Agenției, sancțiunea disciplinară poate fi aplicată în termen de 3 ani de la încetarea cauzei de incompatibilitate, dacă legea nu dispune altfel".

În speță, intimatul reclamant a îndeplinit, în perioada 04.02.2011 - 01.04.2014, funcția de director executiv în cadrul Direcției de Sănătate publică a Județului Galați, iar în perioada 15.02.2010 - 10.04.2012 a exercitat funcția de medic rezident, specialitatea medicină de familie, având încheiat Contractul individual de muncă nr. x din 15.02.2010 cu Spitalul Clinic Județean de Urgență "B.".

Prin urmare, starea de incompatibilitate a încetat abia la data de 10.04.2012, după ce recurenta pârâtă demarase activitatea de evaluare în lucrarea nr. x/2015, ca urmare a sesizării din data de 02.03.2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție privind posibila încălcare de către intimatul reclamant a prevederilor legale privind regimul juridic al incompatibilităților și conflictelor de interese, și după ce intimatului i-a fost transmisă, sub nr. x din 20.03.2015, informarea privind declanșarea activității de evaluare.

Or, câtă vreme activitatea de evaluare a început mai înainte de împlinirea termenului prevăzut de lege în acest sens, anularea raportului de evaluare exclusiv pe considerentul depășirii acestui termen este nelegală.

Față de împrejurările de fapt și de drept expuse, se constată că prima instanță a făcut o greșită aplicare a prevederilor legale la situația de fapt ce rezulta din probatoriul administrat, motiv pentru care se impune casarea sentinței recurate și, în rejudecare pe fond, respingerea acțiunii, inclusiv în privința cererii accesorii de obligare a instituției recurente pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

În acest context, cu privire la celelalte motive de nelegalitate a raportului de evaluare invocate de intimatul reclamant prin cererea introductivă (referitoare la încălcarea dreptului la apărare și a prevederilor art. 13 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, ori la absența oricărei atitudini contrare regimului incompatibilităților, art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003 nereglementând o incompatibilitate, ci doar o "interdicție"), motive pe care instanța de fond le-a analizat și le-a constatat nefondate, Înalta Curte are în vedere împrejurarea că intimatul reclamant nu a formulat recurs incident, astfel cum avea posibilitatea, conform art. 491 alin. (1) raportat la art. 472 alin. (1) din C. proc. civ., iar în recursul pârâtei nu se regăsesc critici care să privească respectivele considerente, instanța de control judiciar nefiind, deci, legal învestită să repună în discuție aceste aspecte.

IV. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Integritate, va casa sentința atacată și, rejudecând, va respinge acțiunea formulată de reclamantul A. ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Integritate împotriva Sentinței nr. 3351 din 2 noiembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată.

Respinge acțiunea formulată de reclamantul A., ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 martie 2019.

GGC - ED