AFFAIRE PISTIREANU c. ROUMANIE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation de l'article 6 - Droit à un procès équitable;Violation de l'article 1 du Protocole n° 1 - Protection de la propriété
AFFAIRE PISTIREANU c. ROUMANIE (CtEDO, 2008)
SECȚIUNEA 3 PȘTIREANU c. ROMÂNIA (solicitarea n 34860/02) HOTĂRÂREA STRASBURG 30 septembrie 2008 DEFINIF 30/12/2008 Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Piștireanu c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Corneliu Biersan, Boštjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Luis López Guerra, judecători, și Stanley Naismith, grefier adjunct al secțiunii După ce a intenționat în camera Consiliului la 9 septembrie 2008, Rend l'hotărâre, adoptat la această dată procedural A la originea cauzei se află o cerere (n 34860/02) îndreptată împotriva României și a cărei resortisantă a acestui stat, dl Elena Pistireanu ( La 2 august 2000, Curtea a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenia pentru apărarea drepturilor omului și a libertăilor fundamentale (inclusiv Convenia privind drepturile omului). Recurenta a decedat la 11 martie 2007, lăsând ca moștenitori cei patru copii ai săi, dnii Dima Pistireanu, Stila Pistireanu și Stere Peștereanu și M. Stela Enaiche, care, la 31 octombrie 2007 și la 27 iunie 2008, și-au exprimat dorința de a continua procesul în fața Curții. Din motive practice, prezenta hotărâre va continua să îl cheme pe domnul Pistireanu reclamanta, cu toate că în prezent trebuie să atribuie această calitate celor patru moștenitori (a se vedea mutatis mutandis, Dalban România [GC], n 2814/95, § 1, CEDH 1999-VI; și Petrescu c. România , nr. 73969/01, § 2, 15 martie 2007). Guvernul român ( La 3 mai 2007, Curtea a decis să comunice cererea guvernului. După cum permite art. 29 alin. (3) din Convenție, aceasta a decis, de asemenea, că va fi examinată în același timp admisibilitatea și fondul cauzei. Recurenta sa născut în 1927 și a locuit la Constanța. La 7 octombrie 1966, mai mulți agenți ai Miliției comunist au percheziționat casa socrului reclamantei și apoi casa reclamantei și a soțului ei și le-au confiscat douăzeci de monede vechi de aur. Piesele confiscate erau trei ducați din Veneția din anii 1595 până în 1779, o monedă bizantină din perioada 976-1025, zece piese otomane din secolul XVIII și XIX. Secole, cinci ducați austro maghiari din 1888 până în 1915 și o monedă cu simboluri religioase care arată nașterea și botezul lui Hristos. Procesul-verbal întocmit în momentul confiscării a menționat, de asemenea, că toate monedele de aur au fost perforate. Potrivit recurentei, aceste piese adunate în coliere au fost transmise în familia sa timp de secole în timpul căsătoriilor sau al altor evenimente familiale, în virtutea unei tradiții a etniei sale macedo române. Prin Decizia nr. 116/C/1968, procurorul (Procuratura) ) din departamentul Constanța a anulat confiscarea anterioară și a ordonat restituirea a opt monede de aur, și anume cinci ducați austro-hong din secolul al XIX-lea, cântărind în total 68,75 grame; o monedă de aur ................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... Din informațiile din dosar reiese că această decizie nu a fost comunicată părților interesate; demersurile pentru restituirea monedelor de aur 10. În 1990, la scurt timp după căderea regimului comunist, recurenta a inițiat mai multe demersuri pentru restituirea monedelor de aur. 11. La 21 iunie 1990, poliția a informat reclamanta că, prin decizia din 1968, procurorul a ordonat restituirea documentelor confiscate. Această decizie nu a fost încă comunicată reclamantei. 12. Prin aceeași scrisoare, poliția a informat-o că cele 20 de monede de aur, cântărind 116,61 grame, confiscate în 1966, fuseseră depuse la filiala din Constanța a Băncii, la 18 octombrie 1966, și a indicat reclamantei să se adreseze băncii și Parchetului pentru a recupera aceste monede. Hotărârea din 23 martie 1993 și demersurile în vederea executării 13. Numeroasele cereri de restituire depuse la banca rămasă fără rezultat, reclamanta a introdus o acțiune în revendicare împotriva băncii, solicitând restituirea a cinci ducați de aur. 14. Prin hotărârea definitivă din 23 martie 1993, tribunalul de primă instanță din Constanța a ordonat sucursalei Constanța a Băncii să predea recurentei cinci ducați de aur perforat. Cererile repetate de executare făcute de reclamantă în fața debitoarei s-au confruntat cu refuzul departamentului juridic al băncii d 066 lei românești (ROL), adică echivalentul calculat de Banca Prin urmare, la 8 decembrie 2003, această sumă, încă neîncasată de reclamantă, a fost transferată la bugetul la . Decizia din 31 ianuarie 1996 și demersurile în vederea executării 19. La 31 ianuarie 1996, parchetul de la curtea de judecată din Constanța a ordonat restituirea piesei bizantine de aur, emisă în perioada cuprinsă între 976 și 1025, cântărind 3,95 grame, și a două monede de aur, otomani, din secolul XVIII, cântărind în total 8,50 grame. La 1 februarie 1996 a informat reclamanta cu privire la aceasta 20. Prin aceeași scrisoare, Parchetul reamintea recurentei că, prin Decizia nr. 116/C/1968, restituirea unei părți din monede fusese ordonată. 21. Parchetul îi arăta în sfârșit recurentei că banca la l. a informat că cele 20 de monede de aur fuseseră topite în beneficiul statului. 22. Decizia Parchetului a fost confirmată, în urma unei contestații a recurentei, atât de către procurorul-șef al Parchetului pe lângă Tribunalul de Primă Instanță din Constanța, la 19 aprilie 1996, cât și de către Parchet la Curtea Supremă de Justiție, la 15 martie 1997. 23. În ciuda demersurilor recurentei pe lângă Bancă, deciziile procurorului de ordonare a restituirii monedelor de aur au rămas fără efect. Dupa cum a spus reclamanta, vechile sale monede de aur nu ar fi fost topite, ci ar fi fost depuse în muzee. 24. O plângere penală formulată de reclamantă împotriva a două La 17 octombrie 1997, conducerea băncii a fost respinsă de către Parchet la Tribunalul de Apel din Constanța, pe motiv că faptele denunțate nu constituiau infracțiuni. A doua acțiune în revendicare 25. La o dată nespecificată, în cursul anului 2003, pe baza noii legi privind regimul monedelor, al metalelor și al pietrelor prețioase (ordonanța de urgență a guvernului nr. 190/2000), recurenta a introdus o nouă acțiune în revendicare a celor 20 de monede confiscate în 1966. 26. Printr-o hotărâre definitivă din 20 mai 2005, tribunalul departamental din Constanța a acceptat parțial această acțiune. El a luat notă de faptul că monedele fuseseră topite în beneficiul statului și a solicitat Băncii să plătească valoarea de 105,98 g g g g g ă r i le conținute în cele 20 de monede, calculată în conformitate cu normele conținute de decizia guvernului n 1344/2003. Instanța care a statuat că, în temeiul noii legi în acest domeniu, dreptul recurentei de a obține valoarea celor cinci înscrisuri vizate de hotărârea din 23 martie 1993 rămânea, în ciuda refuzului său inițial de a accepta plata propusă de Bancă. În schimb, instanța a respins ca nefondată cererea recurentei de despăgubire a prejudiciului moral pretins 27. La 5 decembrie 2005, recurenta a primit de la Bancă suma de 5 219,52 de noi lei românești (RON) în executarea hotărârii de mai sus. ÎN DREPTUL PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ A ARTICOLELOR 6 alineatul (1) DIN CONVENȚIE ȘI 1 DIN PROTOCOLUL nr. 1 DIN CONVENȚIA 28. Recurenta susține că neexecuția, ca urmare a hotărârii definitive din 23 martie 1993, constituie o încălcare a dreptului său de acces la o instanță. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, aceasta consideră că la data de: 1 ianuarie 1996 încalcă dreptul său la respectarea proprietăților sale. Art. 6 alin. (1) este exprimat astfel în părțile sale relevante Orice persoană are dreptul la audierea echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) La art. 1 din Protocolul nr 1 este astfel formulată. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Guvernul excită pierderea calității de victimă a reclamantei, dat fiind că a primit, la 5 decembrie 2005, o despăgubire pentru cele 20 de monede a căror restituire nu mai era posibilă. 30. În pofida eforturilor sale susținute, reclamanta a reușit să intre în posesia monedelor sale și că chiar și dreptul de proprietate asupra punerii în liberă circulație nu a fost executat după 17 ani de proces împotriva administrației. 31. Curtea reamintește că o excepție similară a guvernului a fost respinsă în cauza Prodan c. Moldova 49806/99, §§ 44-49, CEDH 2004 III (extracturi) pe motiv că plata efectuată nu a fost însoțită de o recunoaștere, explicită sau în esență, a presupuselor încălcări, astfel cum se prevede în jurisprudența constantă a Curții (a se vedea, printre altele, Amuur c. Franța, Hotărârea din 25 iunie 1996, Rec., 1996 III, p. 846, § 36). În acest caz, Comisia nu vede niciun motiv pentru a se asigura că aceasta a ajuns la concluzia la care a ajuns în cauza respectivă. Prin urmare, excepția guvernului nu poate fi reținută (a se vedea, de asemenea, Moisei c. Moldova, nr 14914/03, § 21-23, 19 decembrie 2006). 32. Curtea constată că Tribunalul nu este în mod clar întemeiat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Curtea constată, de asemenea, că aceasta nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz. Prin urmare, trebuie declarată admisibilă. Pe fond Teze ale părților 33. Guvernul susține că hotărârea din 23 martie 1993 a fost executată prin plata din 5 decembrie 2005 și că întârzierea executării nu a fost imputată reclamantei care a refuzat să încaseze suma propusă de Bancă la 31 octombrie 1997. În opinia sa, recurenta ar fi trebuit să se opună executării propuse de Bancă în 1997, pentru a permite instanțelor să constate că executarea obiectivă a executării prin restituirea monedelor. 34. pe la unghi de la art. 1 din Protocolul nr. 1, Comitetul consideră, de asemenea, că interferența suferită de recurentă era legală și avea un scop legitim la care era proporționată, în măsura în care recurenta se află în prezent în posesia valorii celor 20 de piese confiscate. 35. Recurenta a declarat că a început în 1968 demersurile de recuperare a monedelor confiscate și că nu a preluat încă posesia acestora. Comisia consideră că plata din 5 decembrie 2005 nu constituie executarea validă a deciziilor prin care se dispune restituirea monedelor și consideră că suma primită nu reflectă valoarea reală a acestora. Evaluarea Curții 36. Curtea constată că, în prezenta cauză, recurenta a obținut decizii interne definitive prin care îi ordonă Băncii să îi restituie 20 de monede de aur confiscate familiei sale în 1968, în special hotărârea din 23 martie 1993 și decizia Parchetului din 31 martie 1993 Ianuarie 1996. Deși reclamanta a făcut numeroase demersuri în fața Băncii, aceasta este în mod constant împotriva execuției, iar reclamanta nu a intrat niciodată în posesia documentelor sale. 37. Cu toate acestea, Curtea ia notă de faptul că, prin hotărârea din 20 mai 2005, instanțele interne au constatat că monedele fuseseră topite și că, prin urmare, restituirea lor nu mai era posibilă. Curtea consideră că: .................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... Sabin Popescu c. România 48102/99, § 72, 2 martie 2004 și Mihai-Iulian Popescu c. România, n 2911/02, § 43, 29 septembrie 2005). Aceasta constată, de altfel, că reclamanta are dreptul de a plăti o despăgubire pentru monedele nerestituite, reparația pe care nu a refuzat-o și nici nu a contestat-o în fața instanțelor interne. 38. Cu toate acestea, Curtea a trebuit să aștepte până la 5 decembrie 2005 pentru executarea hotărârilor care îi erau favorabile. 39. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare cu cele ale cazului în speță și a constatat încălcarea articolelor 1 din Convenție și 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție (a se vedea Tacea c. România, n 746/02, 29 septembrie 2005 Acatrinei c. România, n 7114/02, 26 octombrie 2006 Orha c. România, n 1486/02, 12 octombrie 2006; și Sacaleanu c. România, n 731970/01, 6 septembrie 2005). 40. După examinarea tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că Registrul nu a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea duce la o concluzie diferită în acest caz. În special, recurenta nu poate fi considerată răspunzătoare pentru întârzierea executării și nici pentru faptul că nu a acceptat plata propusă la 31 octombrie 1997, dat fiind faptul că: martie 1993, să se facă la adresa execuției acestei hotărâri, indicată de guvern (punctul 33 de mai sus), în scopul de a informa instanțele de la: a obține în care se afla. 41. Având în vedere jurisprudența sa în materie și elementele concrete ale dosarului, Curtea consideră că, în speță, în speță, la ë , prin intermediul organelor sale specializate, nu a depus toate eforturile necesare pentru a pune în aplicare cu celeritate deciziile favorabile recurentei. Aceasta a trebuit să aștepte mai mult de 12 ani pentru a se constata că i se restituie și pentru a fi compensată pentru monedele confiscate, dintre care la mai mult de 11 ani de la data ratificării Convenției de către România, la 20 iunie 1994; prin urmare, s-a încălcat art. 6 alin. (1) din Convenție și 1 din Protocolul nr. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se desprindă de faptul că: impeda pe deplin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Pagubă 43. Moștenitorii recurentei solicită 26 500 EUR (EUR) pentru prejudiciul material, reprezentând valoarea celor 20 de monede, și 40 000 EUR pentru prejudiciul moral suferit în primul rând de reclamantă și, ulterior, de aceștia. 44. Guvernul susține că reclamanta a primit o despăgubire adecvată pentru pierderea sa și că această reparație nu ar trebui să reprezinte valoarea monedelor, ci valoarea cantității de aur din aceste monede. În cele din urmă, consideră că recurenta nu a putut dovedi legătura de cauzalitate dintre presupusele încălcări și prejudiciul moral solicitat și că pretențiile sale erau în orice caz exagerate. 45. Curtea amintește că, în speță, Curtea a ajuns la concluzia încălcării articolelor 1 și 1 din Protocolul nr. 1 din cauza termenului în executarea deciziilor favorabile recurentei. Comisia observă că, în 2005, recurenta a primit o despăgubire pentru monedele nerambursate calculate la nivelul aceluiași an 2005 și că nu a contestat în fața instanțelor interne valoarea acestei despăgubiri. În schimb, Comisia consideră că reclamanta și moștenitorii săi, ulterior, au suferit un prejudiciu moral, în special din cauza frustrării cauzate de faptul că executarea hotărârilor pronunțate pentru mai mult de 12 ani nu este suficient compensată printr-o constatare a încălcării (punctul 30 de mai sus). 46. În aceste circumstanțe, având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și, hotărând în echitate, după cum dorește art. 41 din convenție, Curtea alocă împreună celor patru moștenitori ai recurentei 8 000 EUR ca prejudiciu moral. Comisioane și cheltuieli de judecată 47. Moștenitorii reclamantei solicită, de asemenea, 14 000 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața instanțelor interne; acestea plătesc două amenzi pentru plata către un avocat de 2 000 de dolari americani la 12 noiembrie 2001 și 2 500 de euro la 31 decembrie 2002. 48. Guvernul consideră că aceste pretenții nu sunt susținute și arguee din cauza faptului că nu există nicio legătură cauzală între presupusele încălcări și ambele. 49. Potrivit jurisprudenței Curții, un solicitant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor. În speță și având în vedere elementele aflate în posesia sa și criteriile menționate anterior, Curtea respinge cererea privind cheltuielile și cheltuielile de judecată, considerând că moștenitorii nu au putut dovedi că au utilizat serviciile de avocat pentru demersurile în vederea executării hotărârilor pronunțate în speță. Curtea consideră că este oportun să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURȚIA, ÎN L A declarat că statul pârât trebuie să plătească împreună celor patru moștenitori ai recurentei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție, 8 000 EUR (opt mii EUR) pentru a fi convertită în moneda statului pârât, pentru daune morale, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. 30 septembrie 2008, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Stanley Naismith Josep Casadevall modulier adjunct președinte