Petrescu împotriva României

SECȚIUNEA A TREIA CAUZA PETRESCU c. ROMÂNIA (solicitarea nr. 73969/01) HOTĂRÂREA STRASBURG 15 martie 2007 DEFINITIVF 15/06/2007 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. În cauza Petrescu c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a treia secțiune), care se află într-o cameră compusă din domnii Hedigan președintele Biersan Gyulumyan dnii Myjer David Thór Björgvinsson mes Ziemele, Berro-Lefevre, judecători și al dlui S. Quesada, grefier de secțiune După ce a intenționat în camera Consiliului la 20 februarie 2007, înmânarea hotărârii, adoptată la această dată procedurală La originea cauzei se află o cerere (n 73969/01) îndreptată împotriva României și al cărei resortisant al acestui stat, dl Radu Petre: ( reclamantul a sesizat Curtea la 21 noiembrie 2000 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (inclusiv Convenția privind dreptul omului).

Reclamantul a decedat la 27 iulie 2002. La 7 septembrie 2004, fiul său și unicul moștenitor, Dan Costin Petrescu și-a exprimat dorința de a continua procedura în fața Curții. Din motive practice, prezenta hotărâre va continua să-l numească pe dl Radu Petrescu pe reclamant, deși astăzi trebuie să atribuie această calitate domnului Dan Costin Petrescu (a se vedea, mutatis mutandis, Dalban România [GC], nr 2814/95, § 1, CEDH 1999 VI). Guvernul român ( Beatrice Râmașcanu, de la Ministerul Afacerilor Externe. Reclamantul susținea în special că vânzarea apartamentului său unor terțe părți, care a fost validată de Curtea de Apel de la București și nu a dat naștere niciunei compensații, a încălcat art. 1 din Protocolul nr. La 9 iunie 2004, Curtea (secțiunea a doua) a decis să comunice cererea guvernului.

În conformitate cu art. 29 alineatul (3), Curtea a decis că va fi examinată în același timp admisibilitatea și fondul cauzei. Atât reclamantul, cât și guvernul au prezentat observații scrise cu privire la fondul cauzei [art. 59 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. noiembrie 2004, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Prezenta cerere a fost atribuită celei de-a treia secțiuni, astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ], în cadrul acesteia, camera însărcinată cu examinarea cauzei [art. 27 alineatul (1) din Convenție] a fost constituită în conformitate cu art. 26 alineatul (1) din Regulamentul de procedură. Reclamantul s-a născut în 1915 și locuiește în București.

În 1950, în temeiul decretului de naționalizare nr. 92/1950, statul a preluat proprietatea imobiliară, compusă dintr-o clădire și terenul aferent, situat la București nr 17 rue Nicolae Golescu, care aparținea reclamantului. În 1997, reclamantul a susținut că, în temeiul Decretului nr. 92/1950, bunurile aparținând anumitor categorii sociale erau scutite de naționalizare și făcea parte din aceste categorii, introducând în fața instanței de primă instanță din București o acțiune în revendicare imobiliară împotriva Consiliului local de la București. 10. Prin hotărârea definitivă din 17 octombrie 1997, Tribunalul a acceptat acțiunea, pe motiv că statul luase posesia clădirii fără titlu valabil și, prin urmare, a condamnat pârâtul să restituie proprietatea.

11. printr-un contract încheiat la 15 ianuarie 1998, în temeiul legii 112/1995, Primăria București și compania care gestionează proprietăți imobiliare de stat au vândut soților T., apartamentul nr. 7 al clădirii și terenul aferent, ale cărui chiriași erau. 12. La 19 ianuarie 1998, primarul București a ordonat restituirea bunurilor. Printr-un proces-verbal din 17 februarie 1998, reclamantul a fost pus în posesia clădirii și a terenului aferent, cu excepția apartamentului nr. 7 și a terenului aferent.

13. Printr-o acțiune introdusă la 2 iunie 1998 împotriva terților cumpărători și a Consiliului General de la București, reclamantul a solicitat Tribunalului de Primă Instanță din București să constate nulitatea contractului de vânzare, deoarece a fost încheiat în fraudă cu Legea nr. 112/1995, deoarece a intervenit după judecata Tribunalului de Primă Instanță din București din 17 octombrie 1997. 14. Reclamantul a solicitat, de asemenea, anularea contractului pentru cauză ilicită, din cauza necredinței imputate părților contractante. 15. Considerând că părțile terțe au încheiat contractul în conformitate cu dispozițiile legii nr. 112/1995 și au fost de bună-credință, întrucât reclamantul nu a demonstrat că cunoșteau existența acțiunii în revendicare, tribunalul, printr-o hotărâre din 13 octombrie 1999, a respins acțiunea.

16. La apelul și recursul reclamantului, prin două hotărâri din 10 martie și 9 iunie 2000, tribunalul departamental din București și Curtea de Apel de la București au confirmat temeinicia acestei hotărâri. 17. Printr-o tranzacție din 12 septembrie 2002, domnul Dan Costin Petrescu, moștenitorul reclamantului, a plătit soților T suma de 8 700 de dolari americani și a intrat în posesia apartamentului în litigiu. II.

DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNES PERTINENTE 18. Dispozițiile legale și jurisprudența internă relevantă sunt descrise în Hotărârile Bruscu c. România ([GC], n 28342/95, CEDO 1999-VII, p. 250-256, § 31-44), Strain și alții c. România 57001/00, § 26, 21 iulie 2005), Paduraru c. România 63252/00, § 38 53, 1 decembrie 2005) și Porteanu c. România 4596/03, § 23-25, 16 februarie 2006). Reclamantul se plânge de lipsa de imparțialitate a instanțelor interne, deoarece aceștia ar fi favorizat chiriașii care ocupă apartamentul în litigiu, pe parcursul întregului proces, interpretând în mod eronat dispozițiile Legii nr. 112/95.

Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță independentă și imparțială, stabilită prin lege, care va decide (...) contestații cu privire la drepturile și obligațiile sale civile (...) cu privire la admisibilitate 20. Curtea reamintește că judecătorii nu trebuie să manifeste părtășie sau prejudecată personală și că, în același timp, instanța trebuie să ofere garanții suficiente pentru a exclude în această privință orice îndoială legitimă (Pullar Regatul Unit, Hotărârea din 10 iunie 1996, Culegerea hotărârilor și deciziilor 1996-III, § 30). În speță, Curtea constată că reclamantul a beneficiat de o procedură contradictorie și a putut prezenta, în diferite etape ale acesteia, argumentele pe care le consideră relevante pentru apărarea intereselor sale și deciziile de respingere a acțiunii sale, atât în primă instanță, cât și în apel și recurs.

22. Prin urmare, presupunând chiar că respingerea a fost rezultatul unei erori în materie de bună credință a părților, Curtea consideră că procedura în litigiu, în ansamblul său, a avut un caracter echitabil, în sensul articolului 6 alineatul (1) din convenție. Curtea nu identifică nici un element subiectiv sau obiectiv de natură să pună la îndoială imparțialitatea judecătorilor (a se vedea, mutatis mutandis, Danulescu c. România, n 708990/01, § 21, 12 octombrie 2006). 23. Prin urmare, această parte a cererii este vădit nefondată și trebuie respinsă, în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție. II. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ LA ARTICOLUL 1 DIN PROTOCOLUL nr. 24. Reclamantul susține că vânzarea apartamentului către locatari, validată de instanțele interne, a încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1, care este astfel formulat Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale.

Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea utilizării bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Curtea constată că acest motiv nu este vădit nefondat, în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție și constată, de asemenea, că acesta nu se confruntă cu niciun motiv de inadmisibilitate și, prin urmare, îl declară admisibil. Guvernul consideră că acțiunea în anulare a contractului de vânzare nu a avut niciun impact asupra dreptului de proprietate al reclamantului, deoarece nici titlul său de proprietate, nici șansele sale de a obține proprietatea nu au fost afectate.

Potrivit guvernului, constatarea bunei-credințe a cumpărătorului nu era echivalentă nici cu negarea titlului de proprietate al reclamantului, nici cu confirmarea titlului cumpărătorului, astfel încât procedura în litigiu nu a adus atingere dreptului de proprietate al reclamantului. Buna credință a cumpărătorului și valabilitatea titlului său de proprietate au fost recunoscute definitiv de instanțele interne, chiar dacă hotărârile în litigiu au constituit o interferență în dreptul de proprietate al reclamantului, aceasta era prevăzută de lege și avea un scop legitim. În plus, instanțele interne ar fi respectat dispozițiile dreptului intern, în special legea nr. 10/2001. 26. Dl Dan Costin Petrescu contestă această teză.

În opinia sa, instanțele interne au recunoscut dreptul de proprietate al tatălui său și dreptul de proprietate al celui de-al treilea cumpărător asupra aceluiași bun, situație care face imposibilă exercitarea drepturilor sale în calitate de proprietar al bunului. 27. Curtea amintește că, în cauza Paduraru c. România , privind vânzarea unui apartament naționalizat de stat în pofida existenței unei hotărâri care devine definitivă prin care se impune înapoierea apartamentului reclamantului, Curtea a constatat că acesta din urmă avea un bun, în sensul convenției (§§ 64 și 65), că vânzarea apartamentului de către stat constituia o interferență în dreptul persoanei interesate de a-și respecta bunurile (§ 66-71) și că această vânzare nu era prevăzută de lege (§ 72-80).

28. Curtea a examinat circumstanțele cazului și consideră că guvernul nu a furnizat niciun fapt sau argument convingător care să conducă la o concluzie diferită în cazul de față. În speță, Curtea nu percepe niciun motiv de a se abate de la jurisprudența menționată anterior, situația de fapt fiind identică. 29. 1 la Convenție. III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 30. În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite eliminarea decât impecabilă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă.

Susținând că a intrat în posesia apartamentului în litigiu ca urmare a tranzacției din 12 septembrie 2002, dl Dan Costin Petrescu solicită valoarea chiriilor nerecuperate între 1998 și 2002, care se ridică la 51 333 EUR (EUR). De asemenea, solicită 80 000 EUR pentru daune morale pentru traume psihice suferite de el și tatăl său în cursul procedurilor. 32. Guvernul contestă cererea de acordare a unei sume pentru neîndeplinirea obligațiilor, dar, având în vedere jurisprudența Curții în această privință, nu se opune acordării unei sume în echitate pentru privarea de proprietate. Cu toate acestea, el contestă suma solicitată, pe care o consideră exagerată. 33. În ceea ce privește prejudiciul moral, guvernul consideră că o constatare a încălcării ar putea constitui, în sine, o satisfacție echitabilă suficientă; în orice caz, consideră că suma solicitată este excesivă.

34. Curtea amintește că o hotărâre de constatare a unei încălcări antrenează obligația juridică a statului pârât cu privire la convenție de a pune capăt încălcării și de a elimina consecințele acesteia. În cazul în care dreptul intern permite să se șteargă doar în mod impecabil consecințele acestei încălcări, art. 41 din Convenție conferă Curții competența de a acorda o despăgubire părții vătămate de actul sau omisiunea cu privire la care a fost constatată o încălcare a Convenției. În exercitarea acestei competențe, aceasta dispune de o anumită libertate; adjectivul Dacă este necesar, se depune o cerere în acest sens.

Printre elementele luate în considerare de Curte, atunci când se pronunță în acest sens, se numără prejudiciul material, și anume pierderile suferite efectiv ca urmare directă a presupusei încălcări, și prejudiciul moral, și anume repararea stării de neliniște, a neplăcerilor și a incertitudinilor care rezultă din această încălcare, precum și a altor daune nemateriale (a se vedea, printre altele, Ernestina Zullo Italia, n 64897/01, § 25, 10 noiembrie 2004). 36. În acest caz, Curtea apreciază că reclamantul și apoi domnul Dan Costin Petrescu care au fost privați de posesia apartamentului lor între 17 octombrie 1997 și 12 septembrie 2002 au suferit, fără îndoială, un prejudiciu material în legătură directă cu încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1. Prin urmare, hotărând în mod echitabil, astfel cum dorește art. 41 din convenție, Curtea consideră că este necesar să se aloce domnului Dan Costin Petrescu 15 000 EUR în acest titlu.

37. În plus, Curtea consideră că evenimentele în cauză au condus la încălcări grave ale dreptului reclamantului și al domnului Dan Costin Petrescu la respectarea bunurilor lor, pentru care suma de 2 000 EUR reprezintă o despăgubire echitabilă pentru prejudiciul moral suferit. Costuri și cheltuieli de judecată 38. Dl Dan Costin Petrescu nu a depus o cerere pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată; prin urmare, nu este necesar să se aloce o sumă în acest sens. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale.

DE CES MOTIVE, CURȚIA, LA UNANIMITATE, Declară cererea admisibilă cu privire la motivul întemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1 și inadmisibil pentru surplusul A declarat că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. Spune că statul pârât trebuie să plătească domnului Dan Costin Petrescu, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție, 15 000 EUR (cinsprezece mii EUR) pentru daune materiale și 2 000 EUR (două mii de euro).

EUR) pentru prejudicii morale, plus orice sumă care poate fi datorată ca impozit pe sumele menționate anterior, sume care urmează să fie convertite în lei românești la rata aplicabilă la data regulamentului de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, aceste sume vor fi majorate de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptată în limba franceză și apoi comunicată în scris la 15 martie 2007 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Santiago Quesada John Hedigan Modululer Președintele

TROISIÈME SECTION

AFFAIRE PETRESCU c. ROUMANIE (Requête n o 73969/01) ARRÊT STRASBOURG 15 mars 2007 DÉFINITIF 15/06/2007 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l'affaire Petrescu c. Roumanie, La Cour européenne des Droits de l'Homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de : MM. J. Hedigan , président , C. Bîrsan , M me A. Gyulumyan , MM. E. Myjer , David Thór Björgvinsson , M mes I. Ziemele, I. Berro-Lefèvre, juges , et de M. S. Quesada, greffier de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 20 février 2007, Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE

LES CIRCONSTANCES DE L'ESPÈCE

8. Le requérant est né en 1915 et réside à Bucarest. En 1950, en vertu du décret de nationalisation n o 92/1950, l'Etat prit possession du bien immobilier, composé d'un immeuble et le terrain afférent, sis à Bucarest n o 17 rue Nicolae Golescu, qui appartenait au requérant.

LE DROIT ET LA PRATIQUE INTERNES PERTINENTS

18. Les dispositions légales et la jurisprudence interne pertinentes sont décrites dans les arrêts Brumărescu c. Roumanie ([GC], n o 28342/95, CEDH 1999-VII, pp. 250-256, §§ 31-44), Străin et autres c. Roumanie (n o 57001/00, §§ 19 ‑ 26, 21 juillet 2005), Păduraru c. Roumanie (n o 63252/00, §§ 38 ‑ 53, 1 er décembre 2005) et Porteanu c. Roumanie (n o 4596/03, §§ 23-25, 16 février 2006). EN DROIT I.

SUR LA VIOLATION DE L'ARTICLE 6

§ 1 DE LA CONVENTION

19. Le requérant se plaint du défaut d'impartialité des tribunaux internes, car ceux-ci auraient favorisé les locataires occupant l'appartement litigieux, pendant tout le déroulement de la procédure en interprétant d'une manière erronée les dispositions de la loi n o 112/95. Il invoque l'article 6 § 1 de la Convention, dont la partie pertinente est ainsi libellée : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) par un tribunal indépendant et impartial, établi par la loi, qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...) » Sur la recevabilité

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 1 DU PROTOCOLE N

o 1

SUR L'APPLICATION DE L'ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

30. Aux termes de l ' article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable. » A. Dommage