Danulescu împotriva României

SECȚIUNEA A TREIA CAUZA DANULESCU c. ROMÂNIA (Cercetarea nr. 70890/01) HOTĂRÂREA STRASBURG 12 octombrie 2006 DEFINIF 12/01/2007 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. În cauza Danulescu c. România Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a treia secțiune), care se află într-o cameră compusă din dnii.

Hedigan președinte Biersan Zagrebelsky Gyulumyan dnii Myjer David Thór Björgvinsson, Ziemele, judecători și al dlui V. Berger, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 21 septembrie 2006, înmânând hotărârea adoptată la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 70890/01) îndreptată împotriva României, printre care și un resortisant al acestui stat, M. La 29 octombrie 2000, în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, guvernul român a fost reprezentat de agentul său, dl Roxana Rizoiu, apoi de dl Beatrice Râmășcanu, de la Ministerul Afacerilor Externe. Reclamantul susținea în special că vânzarea apartamentului său către terți, care a fost validată prin hotărârea Curții de Apel de la București din 30 mai 2000 și nu a generat nicio compensație, a încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 și a susținut că a fost privat de proprietatea sa.

La 9 iunie 2004, Curtea (secțiunea a doua) a decis să comunice cererea guvernului. În conformitate cu art. 29 alineatul (3), Curtea a decis că va fi examinată în același timp admisibilitatea și fondul cauzei. Atât reclamantul, cât și guvernul au prezentat observații scrise cu privire la fondul cauzei [art. 59 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. noiembrie 2004, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Prezenta cerere a fost atribuită celei de-a treia secțiuni, astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ], în cadrul acesteia, camera însărcinată cu examinarea cauzei [art. 27 alineatul (1) din Convenție] a fost constituită în conformitate cu art. 26 alineatul (1) din Regulamentul de procedură.

Reclamantul s-a născut în 1939 și își are reședința în Saint-Cloud (Franța). Circumstanțele speciei Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. În 1950, în temeiul decretului de naționalizare nr. 92/1950, statul a luat în posesie apartamentul nr. 1 al clădirii, situat la București n 15 mai 17 rue Jules Michelet, care aparținea părinților săi. Acțiune în revendicare 10. În 1995, reclamantul, susținând că naționalizarea a fost ilegală, sesizează instanța de primă instanță din București cu privire la o acțiune în revendicare imobiliară împotriva Consiliului local al orașului București. 11. Prin hotărârea din 24 mai 1996, Tribunalul a primit acțiunea, pe motiv că statul luase în posesie apartamentul fără titlu valabil și, prin urmare, i-a ordonat pârâtei să restituie apartamentul în litigiu, compus din patru piese.

12. printr-o decizie din 27 noiembrie 1996, primarul București a ordonat restituirea apartamentului. Acțiune în anulare a contractului de vânzare al apartamentului 13. Prin contractul încheiat la 22 noiembrie 1996, în temeiul Legii nr. 112/1995, compania care gestionează proprietățile imobiliare ale statului vindea locatarului apartamentul respectiv. 14. Printr-o acțiune introdusă la 12 mai 1997 împotriva celui de-al treilea achizitor, a Consiliului General de la București și a întreprinderii de administrare, reclamantul a solicitat instanței de primă instanță din București să constate nulitatea contractului de vânzare, deoarece acesta fusese încheiat după judecata Tribunalului de Primă Instanță din București, care îi restituise apartamentul.

15. Printr-o hotărâre din 28 mai 1999, confirmată la apelul părților pârâte, Tribunalul a primit acțiunea și a anulat contractul, pe motiv că, la momentul vânzării, bunul face obiectul unui litigiu. 16. Cel de-al treilea cumpărător introducea o acțiune împotriva acestei hotărâri, susținând că vânzarea respectase dispozițiile legii. 112/1995 și că a încheiat contractul de bună-credință. 17. Prin hotărârea din 31 mai 2000, Curtea de Apel de la București a primit recursul, considerând că a cumpărat apartamentul cu bună credință, deoarece nu fusese informat cu privire la existența acțiunii în revendicare și că, la momentul vânzării, hotărârea din 24 mai 1996 nu devenise încă definitivă. II.

DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNĂ PERTINENTE 18. Dispozițiile legale și jurisprudența internă relevantă sunt descrise în Hotărârile Brumarescu c. România ([GC], n 28342/95, CEDO 1999-VII, p. 250-256, § 31-44), Strein și alții c. România 57001/00, § 26, 21 iulie 2005), Peduraru c. România 63252/00, § 38 53, 1 decembrie 2005) și Porteanu c. România 4596/03, §§ 23-25, 16 februarie 2006). CU PRIVIRE LA RECEVABILITATEA CU PRIVIRE LA PUNCTUL ARTICOLULUI 6 alineatul (1) din Convenție 19. Reclamantul se plânge de lipsa de imparțialitate a instanțelor interne, deoarece aceștia ar fi favorizat chiriașii care ocupă bunul în litigiu, pe parcursul întregii proceduri interpretând în mod eronat dispozițiile Legii nr. 112/95 20. Curtea reamintește că judecătorii nu trebuie să manifeste părtășie sau prejudecată personală și că, în același timp, instanța trebuie să ofere garanții suficiente pentru a exclude în această privință orice îndoială legitimă (Pullar Regatul Unit, Hotărârea din 10 iunie 1996, Culegerea hotărârilor și deciziilor 1996-III, § 30). Presupunând că reclamantul a epuizat căile de atac interne pentru a remedia această cauză la nivel național și deși are îndoieli cu privire la hotărârea instanțelor naționale în materie de bună credință a părților, Curtea nu identifică, în circumstanțele prezentei specii,

niciun element subiectiv sau obiectiv de natură să pună la îndoială imparțialitatea judecătorilor. 22. Prin urmare, această parte a cererii este în mod evident nefondată și trebuie respinsă, în conformitate cu art. 35 alineatul (3) și art. 4 din convenție. În ceea ce privește restul cererii, Curtea constată că acesta nu este în mod evident întemeiat greșit, în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție și constată că acesta nu se confruntă cu niciun motiv de inadmisibilitate și, prin urmare, îl declară admisibil. Reclamantul susține că vânzarea apartamentului către locatar, validată prin hotărârea Curții de Apel de la București din 31 mai 2000, a încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1, care este astfel formulat Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale.

Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea utilizării bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. 25. Guvernul consideră că acțiunea în anulare a contractului de vânzare nu are niciun impact asupra dreptului de proprietate al reclamantului, deoarece nici titlul său de proprietate, nici șansele sale de a obține proprietatea nu au fost afectate. Potrivit guvernului, constatarea bunei-credințe a cumpărătorului nu echivalează nici cu negarea titlului de proprietate al reclamantului, nici cu confirmarea titlului cumpărătorului, astfel încât procedura în litigiu nu a adus atingere dreptului de proprietate al reclamantului.

Bună-credință a cumpărătorului și valabilitatea titlului său de proprietate au fost recunoscute definitiv de instanțele interne. Chiar dacă decizia în litigiu constituie o interferență în dreptul de proprietate al reclamantului, aceasta era prevăzută de lege și avea un scop legitim. În plus, instanțele interne ar fi respectat dispozițiile dreptului intern, în special legea 10/2001. 26. În cele din urmă, guvernul consideră că reclamantul ar fi putut obține o despăgubire în temeiul Legii nr. 10/2001, dar că nu a urmat procedura prevăzută de această lege.

El solicită Curții să ia în considerare reforma instituită prin Legea nr. 247/2005, care vizează accelerarea procedura de restituire și, în cazurile în care o astfel de restituire se dovedește imposibilă, să acorde o compensație constând într-o participație, în calitate de acționari, unui organism de plasament de valori mobiliare În opinia sa, instanțele interne și-au recunoscut dreptul de proprietate și, de asemenea, dreptul de proprietate al celui de-al treilea cumpărător asupra aceluiași bun, situație care face imposibilă exercitarea drepturilor sale în calitate de proprietar al proprietății sale. Reclamantul subliniază că imposibilitatea de a se bucura de proprietatea sa constituie o încălcare a principiului securității rapoartelor juridice.

28. Curtea amintește că, în cauza Paduraru c. România, aceasta a fost, de asemenea, vânzarea unui apartament naționalizat de stat în pofida existenței unei hotărâri definitive care îl obliga să restituie acest apartament reclamantului. În această cauză, Curtea a constatat că reclamantul avea un bun, în sensul Convenției [§ 64 și 65], că vânzarea acestui apartament de către stat constituia o interferență în dreptul persoanei interesate de a-și respecta bunurile (§ 66-71) și că această vânzare nu era prevăzută de lege (§ 72-80 29. Curtea a examinat circumstanțele cazului și consideră că guvernul nu a furnizat niciun fapt sau argument convingător care să conducă la o concluzie diferită în cazul de față.

În speță, Curtea nu percepe niciun motiv de a se abate de la jurisprudența menționată anterior, situația de fapt fiind identică (punctele 11-12 de mai sus). 30. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 31. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite eliminarea decât impecabilă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Reclamantul solicită restituirea apartamentului vândut chiriașului, precum și valoarea chiriilor nepermise, care se ridică la 55 580 EUR (EUR).

El solicită 50 000 de dolari americani (USD) pentru daune morale pentru traume psihice suferite timp de mai mult de opt ani. 33. Guvernul nu oferă nicio observație cu privire la valoarea de piață a apartamentului. În ceea ce privește suma care reprezintă chiriile nepercepute, guvernul consideră că nu este necesară acordarea unei astfel de despăgubiri și invocă cauza Sofletea c. România 48179/99, § 42, 25 noiembrie 2003). În ceea ce privește eventualul prejudiciu moral suferit de solicitant, guvernul consideră că nu se poate reține nicio legătură de cauzalitate între presupusa încălcare a convenției și pretinsa deteriorare morală. 34. Curtea amintește că o hotărâre de constatare a unei încălcări antrenează obligația juridică a statului pârât, în temeiul convenției, de a pune capăt încălcării și de a elimina consecințele acesteia.

În cazul în care dreptul intern permite să se șteargă doar în mod impecabil consecințele acestei încălcări, art. 41 din convenție conferă Curții competența de a acorda despăgubiri părții vătămate prin actul sau omisiunea cu privire la care a fost constatată o încălcare a convenției.

35. Printre elementele luate în considerare de Curte, atunci când se pronunță în acest sens, se numără prejudiciul material, și anume pierderile suferite efectiv ca urmare directă a presupusei încălcări, și prejudiciul moral, și anume repararea stării de neliniște, a neplăcerilor și a incertitudinilor care rezultă din această încălcare, precum și a altor daune nemateriale (a se vedea, printre altele, Ernestina Zullo Italia, n 64897/01, § 25, 10 noiembrie 2004). 36. În plus, în cazul în care diversele elemente care constituie prejudiciul nu sunt potrivite pentru un calcul exact sau în cazul în care distincția dintre daunele materiale și cele morale se dovedește dificilă, Curtea poate fi nevoită să le examineze în ansamblu (Comingersoll c. Portugalia [GC], n 35382/97, § 29, CEDO 2000-IV).

37. În circumstanțele speței, Curtea consideră că restituirea apartamentului situat la nr. 1 al imobilului situat la București n 15 Jules Michelet, astfel cum este ordonată prin hotărârea definitivă pronunțată la 24 mai 1996 de către Tribunalul de Primă Instanță din București, ar plasa reclamantul cât mai mult posibil într-o situație echivalentă cu cea în care s-ar afla dacă cerințele articolului 1 din Protocolul nr. 1 nu au fost necunoscute. În caz contrar, pentru statul pârât de a proceda la o astfel de restituire în termen de trei luni de la data la care prezenta hotărâre va deveni definitivă, Curtea decide că va trebui să plătească persoanei în cauză, pentru daune materiale, o sumă corespunzătoare valorii curente a apartamentului.

38. În cazul de față, în ceea ce privește stabilirea valorii acestei sume, Curtea constată că nici reclamantul, nici guvernul nu au prezentat rapoarte de expertiză care să permită determinarea valorii apartamentului. 39. Având în vedere informațiile de care dispune cu privire la prețurile de pe piața imobiliară locală, Curtea estimează valoarea de piață actuală a bunului de 125 000 EUR. 40. În ceea ce privește sumele solicitate pentru chiriile nerecuperate, Curtea nu poate specula cu privire la posibilitatea și randamentul închirierii apartamentului în cauză (Buzatu c. România, n 34642/97, § 18, 27 ianuarie 2005). 41. În plus, Curtea consideră că evenimentele în cauză au condus la încălcări grave ale dreptului reclamantului de a respecta proprietatea sa, pentru care suma de 4 000 EUR reprezintă o despăgubire echitabilă pentru prejudiciul moral suferit.

Costuri și cheltuieli de judecată 42. Reclamantul nu solicită rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor de judecată. 43. Potrivit jurisprudenței Curții, un solicitant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale numai în măsura în care a solicitat acest lucru. În acest caz, Curtea nu acordă reclamantului nicio sumă în acest sens. 44. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale.

PRIN CES MOTIVE, CURTEA, LA UNANIMITATE, Declară cererea admisibilă cu privire la motivul întemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1 și inadmisibil pentru surplusul menționat că a avut loc o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 conform căruia statul pârât trebuie să restituie reclamantului apartamentul nr. 1 al clădirii situat la București n 15-17 rue Jules Michelet, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din convenție că, în lipsa unei astfel de restituiri, statul pârât trebuie să plătească împreună reclamantului, în aceeași perioadă de trei luni, 125 000 EUR (cent douăzeci și cinci de mii EUR) pentru daune materiale, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, afirmă că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în aceeași perioadă de trei luni, 4 000 EUR (patru mii EUR) pentru daune morale, așa cum s-a afirmat că sumele în cauză vor fi convertite în moneda statului pârât la rata aplicabilă la data regulamentului menționat de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, aceste sume vor fi majorate de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus.

Adoptată în limba franceză și comunicată în scris la 12 octombrie 2006 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Vincent Berger John Hedigan Modululer Președinte

TROISIEME SECTION

AFFAIRE DANULESCU c. ROUMANIE (Requête n o 70890/01) ARRÊT STRASBOURG 12 octobre 2006 DÉFINITIF 12/01/2007 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l'affaire Danulescu c. Roumanie , La Cour européenne des Droits de l'Homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de : MM. J. Hedigan , président , C. Bîrsan , V. Zagrebelsky , M me A. Gyulumyan , MM. E. Myjer , David Thór Björgvinsson, M me I. Ziemele, juges , et de M. V. Berger, greffier de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 21 septembre 2006, Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE

LES CIRCONSTANCES DE L'ESPÈCE

7. Le requérant est né en 1939 et réside à Saint-Cloud (France). A. Les circonstances de l'espèce

LE DROIT ET LA PRATIQUE INTERNES PERTINENTS

18. Les dispositions légales et la jurisprudence interne pertinentes sont décrites dans les arrêts Brumărescu c. Roumanie ([GC], n o 28342/95, CEDH 1999-VII, pp. 250-256, §§ 31-44), Străin et autres c. Roumanie (n o 57001/00, §§ 19 ‑ 26, 21 juillet 2005), Păduraru c. Roumanie (n o 63252/00, §§ 38 ‑ 53, 1 er décembre 2005) et Porteanu c. Roumanie (n o 4596/03, §§ 23-25, 16 février 2006). EN DROIT I.

SUR LA RECEVABILITÉ

A. Sur le grief tiré de l'article 6 § 1 de la Convention

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 1 DU PROTOCOLE N

o 1

SUR L'APPLICATION DE L'ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

31. Aux termes de l ' article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable. » A. Dommage