AFFAIRE BARBU c. ROUMANIE

RESPONDENT

ROU

HOTĂRÂRE

12.10.2006

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Dommage matériel - réparation pécuniaire ou restitution d'un appartement;Préjudice moral - réparation pécuniaire

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2006
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE BARBU c. ROUMANIE (CtEDO, 2006)

HUDOC · oficial

ROMÂNIA (solicitarea nr. 70639/01) HOTĂRÂREA STRASBURG 12 octombrie 2006 DEFINITIVF 12/01/2007 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alineatul (2) din Convenție. El poate suferi modificări de formă. În cauza Barbu c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a treia secțiune), care se află într-o cameră compusă din domnii Hedigan președintele Biersan Zagrebelsky Gyulumyan dnii Myjer David Thór Björgvinsson, Ziemel, judecători și V. Berger, grefier de secțiune După ce a intenționat în camera Consiliului la 21 septembrie 2006, înmânarea hotărârii, adoptată la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 70639/01) îndreptată împotriva României și al cărei resortisant al acestui stat, dl Eugenia Barbu ( reclamanta a sesizat Curtea la 21 noiembrie 2000 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( Recurenta susținea că vânzarea apartamentului nr 12 al clădirii sale către terți, care nu a dat naștere niciunei despăgubiri și a fost validată prin hotărâri definitive ale instanțelor naționale, a încălcat art. 1 din Protocolul nr 1 la convenție. La 9 iunie 2004, președintele celei de a doua secțiuni a decis să comunice cererea guvernului. 3 din Convenție, el a decis să examineze în același timp admisibilitatea și fondul cauzei. Atât reclamanta, cât și guvernul au prezentat observații scrise cu privire la fondul cauzei [art. 59 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. noiembrie 2004, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Prezenta cerere a fost atribuită celei de-a treia secțiuni, astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ], în cadrul acesteia, camera însărcinată cu examinarea cauzei [art. 27 alineatul (1) din Convenție] a fost constituită în conformitate cu art. 26 alineatul (1) din Regulamentul de procedură. Recurenta s-a nascut in 1931 si locuieste in Bucuresti. La 20 aprilie 1950, in temeiul decretului de nationalizare nr. 92/1950, statul a luat in posesie mai multe cladiri care apartineau P.N., inclusiv apartamentul nr. 12 al cladirii situat la Bucuresti 18 bulevardul Cotroceni, care fusese cumparat la 31 ianuarie 1950 de reclamanta. Actiuni in revendicare În 1997, recurenta, susținând că naționalizarea apartamentului în cauză în numele P.N. era ilegală, sesizează Tribunalul de Primă Instanță din București cu privire la o acțiune în revendicare imobiliară împotriva Consiliului General de la București și a Primăriei Secțiunii a șasea de la București. 10. Printr-o hotărâre definitivă din 3 decembrie 1997, tribunalul a admis acțiunea pe motiv că, la data naționalizării, apartamentul nr. 12 nu mai aparținea P.N. și, prin urmare, a ordonat părților pârâte să restituie apartamentul în litigiu. Acțiune în anulare a contractului de vânzare al apartamentului 11. printr-un contract din 6 august 1997, încheiat în temeiul legii nr. 112/1995, Primăria București a vândut chiriașilor, soții S., apartamentul în cauză, compus din trei camere. 12. Printr-o acțiune introdusă în 1999 împotriva terților cumpărători și a Consiliului General de la București, reclamanta a solicitat instanței de primă instanță din București să constate nulitatea contractului de vânzare a apartamentului, pe motiv că acesta fusese încheiat în mod fraudulos cu legea nr. 112/1995, deoarece acțiunea în revendicare nu a fost încă încheiată definitiv; recurenta invoca și art. 696 din Codul civil, care prevede că obligația în temeiul unei cauze false sau ilegale nu poate produce efecte. 13. Prin hotărârea din 2 martie 1999, Tribunalul de Primă Instanță a primit argumentele recurentei și, în consecință, i-a respins acțiunea, a anulat contractul de vânzare și a ordonat expulzarea terților. terții și Consiliul General de la București au făcut apel la această hotărâre, susținând că vânzarea a respectat dispozițiile legii nr. 112/1995 și că nu erau conștienți de existența unei acțiuni în revendicare. 14. Considerând că contractul era în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 112/1995 și că părțile erau de bună-credință, tribunalul departamental, printr-o hotărâre din 1 noiembrie 1999, a primit cererea și a respins acțiunea recurentei. 15. La recursul recurentei, această hotărâre a fost confirmată printr-o hotărâre definitivă din 26 iunie 2000 a Curții de Apel de la București. Cerere de restituire în temeiul Legii nr. 10/2001 16. La 25 iulie 2001, recurenta a depus o cerere de restituire a apartamentului nr. 12. Cererea sa a rămas fără răspuns. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNE PERTINENTE 17. Dispozițiile legale și jurisprudența internă relevantă sunt descrise în Hotărârile Brumarescu c. România ([GC], n 28342/95, CEDO 1999-VII, p. 250-256, § 31-44), Strain și alții c. România 57001/00, § 26, 21 iulie 2005), Paduraru c. România 63252/00, § 38 53, 1 decembrie 2005) și Porteaanu c. România 4596/03, §§ 23-25, 16 februarie 2006). CU PRIVIRE LA VIOLAȚIA ALOCATĂ A ARTICOLULUI 1 DIN PROTOCOLUL nr. 18, recurenta susține că vânzarea către locatarii apartamentului nr. 12 din clădirea situată la București n 18 bulevardul Cotroceni, validată prin hotărârea Curții de Apel din București din 26 iunie 2000, a încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1, astfel cum a fost formulat Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea utilizării bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Curtea constată că acest motiv nu este în mod evident nefondat, în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție și constată, de asemenea, că acesta nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate și, prin urmare, îl declară admisibil. Guvernul consideră că acțiunea în anulare a contractului de vânzare nu are niciun impact asupra dreptului de proprietate al recurentei, deoarece nici titlul său de proprietate, nici șansele sale de a obține proprietatea nu au fost afectate. Potrivit guvernului, constatarea bunei-credințe a cumpărătorilor nu este echivalentă nici cu negarea titlului de proprietate al recurentei, nici cu confirmarea titlului cumpărătorului, astfel încât procedura în litigiu nu a adus atingere dreptului de proprietate al recurentei. Buna credință a cumpărătorilor și valabilitatea titlului lor de proprietate au fost recunoscute definitiv de instanțele interne, chiar dacă decizia în litigiu constituie o interferență în dreptul de proprietate al reclamantei, aceasta era prevăzută de lege și avea un scop legitim. Instanțele interne au respectat dispozițiile dreptului intern, în special Legea nr. 10/2001. În orice stat, recurenta putea obține despăgubiri în temeiul Legii nr. 10/2001, dar cererea sa nu era în stat, întrucât mai multe documente care atestă dreptul său de proprietate nu au fost plătite la dosar. 21. În sfârșit, guvernul solicită Curții să ia în considerare reforma instituită prin Legea nr. 247/2005, care are drept obiectiv accelerarea procedurii de restituire și, în cazurile în care o astfel de restituire se dovedește imposibilă, acordarea unei despăgubiri constând într-o participare, în calitate de acționari ai unui organism de plasament de valori mobiliare O societate cu acțiuni, organizată sub forma unei societăți cu acțiuni. 22. Recurenta contestă această teză. În opinia sa, tribunalele interne și-au recunoscut dreptul de proprietate și, de asemenea, dreptul de proprietate al terților cumpărători asupra aceluiași bun, situație care face imposibilă exercitarea drepturilor sale în calitate de proprietar al bunului său. recurenta subliniază că imposibilitatea de a se bucura de proprietatea sa reprezintă o încălcare a principiului securității rapoartelor juridice. 23. Curtea amintește că, în cauza Strain menționată anterior (§ 39 și 59), aceasta a considerat că vânzarea de către stat a unui bun al altora către terți cu bună credință, chiar și atunci când aceasta era anterioară confirmării în instanță într-un mod definitiv a dreptului de proprietate al altora, combinată cu absența totală a despăgubirii, constituia o privare contrară articolului 1 din Protocolul nr. 1 menționat anterior. 24. În plus, în cauza Paduraru menționată anterior (§ 112) Curtea a constatat că statul nu și-a îndeplinit obligația pozitivă de a reacționa în timp util și în mod coerent la problema de interes general pe care o constituie restituirea sau vânzarea imobilelor care au intrat în posesia sa în temeiul decretelor de naționalizare. De asemenea, Comisia a considerat că incertitudinea generală creată în acest mod s-a reflectat asupra reclamantului, care nu a putut recupera întregul său bun în timp ce dispunea de o hotărâre definitivă care condamnă statul să-l restituie. 25. În cazul de față, Curtea nu percepe niciun motiv pentru a se abate de la jurisprudența menționată anterior, situația de fapt fiind în mod semnificativ aceeași. La fel ca cauza Paduraru menționată anterior, în prezenta cauză, terții au devenit proprietari înainte ca dreptul de proprietate al recurentei asupra acestui bun să facă obiectul unei confirmări definitive. Curtea observă că vânzarea bunurilor recurentei, în temeiul legii nr. 112/1995 îl împiedică să se bucure de dreptul său de proprietate în ciuda existenței unei hotărâri definitive care a condamnat statul să restituie apartamentul. În plus, nu i s-a acordat nicio despăgubire pentru această privare. Într-adevăr, deși a depus o cerere de despăgubire în temeiul Legii nr. 10/2001 reclamanta nu a primit până în prezent niciun răspuns. 27. Curtea constată că, la 22 iulie 2005, Legea nr. 247/2005 a fost adoptată, de modificare a Legii nr. 10/2001. Această nouă lege acordă dreptul la despăgubire, în limita valorii de piață a bunului care nu poate fi restituit, persoanelor aflate în aceeași situație cu recurenta. Curtea observă că legea menționată anterior propune, pentru persoanele care nu au posibilitatea de a obține restituirea bunurilor lor în natură, să le aloce o compensație sub forma unei participări, în calitate de acționari, unui organism de plasament de valori mobiliare ( În principiu, persoanele care doresc să primească despăgubiri pe această cale vor primi titluri de valoare care vor fi transformate în acțiuni, odată ce societatea va fi cotată la bursă. 28. Curtea observă că, la 29 decembrie 2005, societatea anonimă Pentru ca acțiunile emise de această societate anonimă să poată face obiectul unei tranzacții pe piața financiară, trebuie urmată procedura de aprobare de către Consiliul Național al valorilor mobiliare ( În acest caz, se presupune că cererea de restituire formulată de reclamantă în temeiul Legii nr. 10/2001 este admisibilă și poate face obiectul unei despăgubiri, Curtea constată că În prezent, Curtea nu funcționează într-un mod care ar putea duce la acordarea efectivă a unei indemnizații. Prin urmare, Curtea consideră că anularea dreptului de proprietate al reclamantei asupra apartamentului nr. 12 al clădirii sis 18 bulevardul Cotroceni, vândut chiriașilor, combinat cu lipsa totală a despăgubirii, a suportat o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea proprietății garantate prin art. 1 din Protocolul nr. 30. Prin urmare, s-a încălcat art. 1 din Protocolul nr. II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 31. art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite eliminarea decât impecabilă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Recurenta solicită restituirea apartamentului vândut chiriașilor sau acordarea a 80 000 EUR (EUR) reprezentând valoarea sa; aceasta nu furnizează niciun raport de expertiză în acest sens; reclamanta solicită, de asemenea, 80 000 EUR din cauza prejudiciului moral pentru traumele psihice suferite timp de mai mult de opt ani 33. Guvernul contestă valoarea de piață indicată, dar nu oferă nicio altă indicație în acest sens. În ceea ce privește eventualul prejudiciu moral suferit de reclamantă, guvernul consideră că nu poate fi reținută nicio legătură de cauzalitate între presupusa încălcare a convenției și pretinsa deteriorare morală. 34. Curtea amintește că o hotărâre de constatare a unei încălcări antrenează obligația juridică a statului pârât, în temeiul convenției, de a pune capăt încălcării și de a elimina consecințele acesteia. În cazul în care dreptul intern permite să se șteargă doar în mod impecabil consecințele acestei încălcări, art. 41 din convenție conferă Curții competența de a acorda despăgubiri părții vătămate prin actul sau omisiunea cu privire la care a fost constatată o încălcare a convenției. 35. Printre elementele luate în considerare de Curte, atunci când se pronunță în acest sens, se numără prejudiciul material, și anume pierderile suferite efectiv ca urmare directă a presupusei încălcări și a prejudiciului moral, și anume repararea statului de stres, neplăcerile și incertitudinile care rezultă din această încălcare, precum și alte daune nemateriale (a se vedea, printre altele, Ernestina Zullo Italia, n 64897/01, § 25, 10 noiembrie 2004). 36. În plus, în cazul în care diversele elemente care constituie prejudiciul nu sunt potrivite pentru un calcul exact sau în cazul în care distincția dintre daunele materiale și cele morale se dovedește dificilă, Curtea poate fi nevoită să le examineze în ansamblu (Comingersoll c. Portugalia [GC], n 35382/97, § 29, CEDO 2000-IV). 37. În circumstanțele speței, Curtea consideră că restituirea apartamentului nr. 12 al clădirii situat la București 18 bulevard Cotroceni, vândută chiriașilor, astfel cum a fost ordonată prin hotărârea definitivă pronunțată la 3 decembrie 1997 de către Tribunalul de Primă Instanță din București, ar plasa reclamanta cât mai mult posibil într-o situație echivalentă cu cea în care s-ar afla dacă cerințele art. 1 din Protocolul nr. 1 nu au fost necunoscute. În caz contrar, pentru statul pârât de a proceda la o astfel de restituire în termen de trei luni de la data la care prezenta hotărâre va deveni definitivă, Curtea decide că trebuie să plătească persoanei în cauză, pentru daune materiale, o sumă corespunzătoare valorii curente a apartamentului. 38. În cazul de față, în ceea ce privește stabilirea valorii acestei sume, Curtea constată că nici reclamanta, nici guvernul nu au prezentat un raport de expertiză care să permită determinarea valorii apartamentului. Având în vedere informațiile de care dispune cu privire la prețurile de pe piața imobiliară locală, Curtea estimează valoarea de piață actuală a apartamentului nr. 12-80 000 EUR. 39. În plus, Curtea consideră că evenimentele în cauză au condus la încălcări grave ale dreptului recurentei de a-și respecta proprietatea, pentru care suma de 3 000 EUR reprezintă o despăgubire echitabilă a prejudiciului moral suferit. Potrivit jurisprudenței Curții, un solicitant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care a solicitat acest lucru. Prin urmare, în speță, Curtea nu acordă recurentei nicio sumă în acest sens. Interese moratoriu 42. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURTEA, LA UNANIMITATE, Declară cererea admisibilă A se vedea că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 12 din cladirea situata la Bucuresti 18 bulevardul Cotroceni, in termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitiva in conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Conventie ca, in lipsa unei astfel de restituiri, statul pârât trebuie sa plateasca reclamantei, in acelasi termen de trei luni, 80 000 EUR (80 000 EUR) pentru daune materiale, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit A declarat că statul pârât trebuie să plătească recurentei, în aceleași trei luni, 3 000 EUR (trei mii EUR) pentru prejudicii morale A declarat că sumele în cauză vor fi convertite în moneda statului pârât la rata aplicabilă la data regulamentului menționat de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, aceste sume vor fi majorate de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptată în limba franceză și comunicată în scris la 12 octombrie 2006 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Vincent Berger John Hedigan Modululer Președinte