ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6043/2011

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat

următoarele:

I.

Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei

Deta sub nr. 1470/220 din 19 august 2010, reclamantul Ministerul Sănătății a solicitat

instanței, în contradictoriu cu pârâții Statul Român (prin Ministerul Finanțelor

Publice), Orașul Gătaia (prin Primar): să constate nulitatea absolută a încheierii

de C.F. nr. X/2006, în urma căreia pârâtul Orașul Gătaia și-a intabulat dreptul

de proprietate asupra imobilului înscris în C.F. nr. Y Gătaia, provenit din conversia

de pe hârtie a C.F. nr. Z Gătaia și să se dispună rectificarea C.F. nr. Y Gătaia,

în sensul înscrierii Statului Român ca proprietar asupra imobilului cu drept de

administrare în favoarea Ministerului Sănătății, cu obligarea pârâtului Orașul Gătaia

la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 82 din 20 ianuarie

2011, pronunțată în Dosar nr. 1470/220/2010, Judecătoria Deta a admis acțiunea,

așa cum a fost precizată, reclamantului Ministerul Sănătății în contradictoriu cu

pârâții Orașul Gătaia,

Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice, având ca obiect acțiune în rectificare carte funciară; a constatat nevalabilitatea

parțială a încheierii de C.F. nr. X din 26 februarie 2007 pronunțată de Biroul

de Carte Funciară și Publicitate Imobiliară Deta în Dosarul nr. 8220/2006 conexat

cu Dosarul nr. 178/2007 în ceea ce privește intabularea dreptului de proprietate

publică, conform H.G nr. 1106/2002 în favoarea Orașului Gătaia în C.F. nr. Y Gătaia

și, pe cale de consecință, și nevalabilitatea înscrierii în C.F. a dreptului de

proprietate de proprietate publică în favoarea pârâtului Orașul Gătaia și a dispus

rectificarea C.F. nr. Y Gătaia provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. Z

Gătaia compus din suprafața de 487.397 m.p. pădure, în sensul radierii dreptului

de proprietate publică al Orașului Gătaia și înscrierii dreptului de proprietate

publică, conform H.G nr. 1106/2002, în favoarea Statului Român și în administrarea

Ministerului Sănătății și Familiei.

Împotriva sentinței civile nr. 82 din 20

ianuarie 2011 a Judecătoriei Deta a declarat apel pârâtul Orașul Gătaia, iar dosarul

a fost înaintat spre soluționare Tribunalului Timiș, secția civilă.

Cu prilejul judecării apelului formulat

împotriva sentinței civile nr. 82 din 20 ianuarie 2011 a Judecătoriei Deta, la termenul

din data de 24 mai 2011, pârâtul apelant Orașul Gătaia a invocat excepția de nelegalitate

a art. 1 pct. 25 din Anexa la H.G. nr. 1106/2002.

Prin încheierea pronunțată în Dosarul

nr. 1470/220/2010 la data de 24 mai 2011, Tribunalul Timiș, secția civilă, a dispus

suspendarea judecății în baza art. 4 din Legea contenciosului administrativ nr.

554/2004 și a fost sesizată Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ

și fiscal, în vederea soluționării excepției de nelegalitate a art. 1 pct. 25 din

Anexa la H.G. nr. 1106/2002.

Cauza a fost înregistrată la Curtea de

Apel Timișoara sub nr. 1470/220/2010 la data de 27 iulie 2011.

Prin sentința nr. 333 din 24 august 2011

a Curții de Apel Timișoara a fost admisă excepția de inadmisibilitate a excepției

de nelegalitate și, în consecință, a fost respinsă excepția de nelegalitate a

art. 1 pct. 25 din Anexa la H.G. nr. 1106/2002, excepție invocată în Dosar nr. 1470/220/2010

al Tribunalului Timiș de pârâtul Orașul Gătaia, reprezentat prin primar, în contradictoriu

cu Guvernul României, Ministerul Sănătății, și cu Statul Român, reprezentat prin

Ministerul Finanțelor Publice.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța

a reținut că

excepția de nelegalitate

invocată de pârâtul apelant Orașul Gătaia vizează art. 1 pct. 25 din Anexa la H.G.

nr. 1106/2002, publicată în M. Of., Partea I, nr. 752 din 15 octombrie 2002.

Conform H.G. nr. 1106/2002, intrată în

vigoare la data de 15 octombrie 2002, abrogându-se H.G. nr. 867 din 16 august 2002,

s-a dispus la art. 1 că „unitățile prevăzute în anexa care face parte integrantă

din hotărâre se declară de interes public național, iar imobilele compuse din construcții

și terenuri aferente, în care își desfășoară activitatea aceste unități sanitare,

aparțin domeniului public al statului și sunt în administrarea Ministerului Sănătății

și Familiei”. (Spitalul de psihiatrie și pentru măsuri de siguranță Gătaia fiind

menționat la nr. 25 din anexă).

Curtea a reținut că Legea contenciosului

administrativ nr. 554/2004 a intrat în vigoare la 30 de zile de la data publicării

în M. Of. al României, Partea I, Legea nr. 554/2004 fiind publicată în M. Of., Partea

I, nr. 1154 din 07 decembrie 2004, deci ulterior intrării în vigoare al H.G.

nr. 1106/2002, a cărei nelegalitate se invocă în prezenta speță.

Instanța a constatat că Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, are o jurisprudența

constantă în sensul că nu este admisibilă excepția de nelegalitate cu privire la

un act administrativ emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.

Curtea subliniază că această opinie a fost

exprimată de Înalta Curte de Casație și Justiție în numeroase decizii, între care

se regăsesc, de pildă, deciziile nr. 2116 din 09 aprilie 2009, nr. 2248 din 15 aprilie

2009, nr. 3231 din 01 iunie 2009, nr. 4771 din 03 noiembrie 2009, nr. 1477 din 18

martie 2009, nr. 3609 din 26 iunie 2009, nr. 1027 din 25 februarie 2009, nr. 103

din 13 ianuarie 2009, nr. 2248 din 15 aprilie 2009, nr. 3207 din 10 iunie 2009,

nr. 208 din 20 ianuarie 2009, nr. 2020 din 07 aprilie 2009, nr. 832 din 17 februarie

2009 și nr. 2616 din 15 mai 2009.

Însușindu-și raționamentul Înaltei Curți

de Casație și Justiție expus mai sus și reținând că nu este admisibilă excepția

de nelegalitate cu privire la un act administrativ emis anterior intrării în vigoare

a Legii nr. 554/2004, Curtea constată că este inadmisibilă cenzurarea legalității

H.G. nr. 1106/2002 pe calea excepției de nelegalitate prevăzută de art. 4 din Legea

contenciosului administrativ nr. 554/2004.

prin primar.

Recurentul a criticat hotărârea instanței

de fond ca nelegală și netemeinică, arătând că deși opinia Înaltei Curți, reflectată

în considerentele sentinței atacate, este în sensul că actele administrative cu

caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 nu fac

obiectul excepției de nelegalitate, totuși se apreciază că invocarea excepției este

instrumentul indubitabil, necesar asigurării efectului deplin al principiilor Curții

Europene a Drepturilor Omului.

Recurenta a subliniat că este adevărat

că, în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului principiul securității raporturilor

juridice este unul dintre elementele fundamentale ale preeminenței dreptului, însă

cu siguranță Curtea nu stabilește o ierarhie a principiilor care stau la baza deciziilor

sale, astfel că a apreciat că în cauza de față, respectându-se principiul securității

raporturilor juridice, poate fi încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la

Convenție.

Recurentul a arătat că prin H.G. nr. 1106/2002

a fost încălcat dreptul de proprietate privată a orașului Gătaia asupra unui bun,

în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, respectiv asupra imobilului teren forestier,

în suprafață de 487.397 m.p. redobândit de către unitatea administrativ teritorială,

prin reconstituirea dreptului de proprietate, în conformitate cu prevederile Legii

nr. 1/2000.

A precizat faptul că principiul securității

raporturilor juridice constă mai degrabă în irevocabilitatea actelor administrative

care au produs efecte juridice, decât în inadmisibilitatea excepției de nelegalitate.

Recurentul a arătat că nu există similitudine

între hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă și actul administrativ

emis de o autoritate publică.

II. Decizia instanței de recurs

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată

cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport

cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză

va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează:

Văzând obiectul cererii deduse judecății,

excepția de nelegalitate a art. 1 pct. 25 din Anexa la H.G. nr. 1106/2002, excepție

invocată în Dosar nr. 1470/220/2010 al Tribunalului Timiș în temeiul art. 4 din

Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, Înalta Curte reține că judecătorului

național îi revine rolul de a aprecia, pe de o parte, în sensul art. 20 alin. (2)

din Constituție, republicată, cu privire la eventuala prioritate a tratatelor privitoare

la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte (cum este cazul

Convenției Europene), iar pe de altă parte, în sensul art. 148 alin. (2) din Constituție,

republicată, cu privire la compatibilitatea și concordanța normelor din dreptul

intern cu reglementările și jurisprudența comunitare.

În

acest sens, judecătorul național, în calitate de prim judecător

al Convenției Europene a Drepturilor Omului, are obligația de a „asigura efectul

deplin al normelor acesteia (Convenției), asigurându-i preeminența față de orice

altă prevedere contrară din legislația națională, fără să fie nevoie să aștepte

abrogarea acesteia de către legiuitor (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Hotărârea

din 26 aprilie 2007, cauza Dumitru Popescu împotriva României nr. 2).

Curtea de Justiție de la Luxemburg, cu

privire la rolul ce revine judecătorului național în calitate de prim judecător

comunitar, a reținut și ea că „este de competența instanței naționale să asigure

pe deplin aplicarea dreptului comunitar, îndepărtând sau interpretând, în măsura

necesară, un act normativ național precum legea generală, privind dreptul administrativ,

care i s-ar putea opune. Instanța națională poate pune în aplicare principiile comunitare

ale securității juridice și protecției încrederii legitime în aprecierea comportamentului

atât al beneficiarilor fondurilor pierdute, cât și al autorităților administrative,

cu condiția ca interesul Comunității să fie pe deplin luat în considerare”. (Hotărârea

din 13 martie 2008, cauzele conexate C-383/06 și C-385/06).

Raportându-se, așadar, la Convenția Europeană

a Drepturilor Omului, la practica Curții Europenen a Drepturilor Omului, precum

și la reglementările comunitare și jurisprudența Curții de Justiție de la Luxemburg,

Înalta Curte va constata că soluția instanței de fond, de respingere a excepției

de nelegalitate este corectă, având în vedere că dispozițiile din Legea contenciosului

administrativ, cu modificările și completările ulterioare, care permit cenzurarea

fără limită în timp, pe calea incidentală a excepției de nelegalitate, a actelor

administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare

a Legii nr. 554/2004, contravin unor principii fundamentale convenționale și comunitare

a căror respectare asigură exercițiul real al drepturilor fundamentale ale omului.

În

măsura în care permit cenzurarea legalității actelor administrative

cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004,

dispozițiile sus-menționate din Legea contenciosului administrativ, încalcă astfel

dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului și în practica Curții Europene a Drepturilor Omului, precum și art. 47 din

Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, prin prisma atingerii aduse „principiului

securității juridice, care se regăsește în totalitatea articolelor Convenției, constituind

unul din elementele fundamentale ale statului de drept” (Hotărârea din 06 decembrie

2007, Beian contra României, Hotărârea din 28 octombrie 1999 în cauza Brumărescu

împotriva României).

Criticile formulate de recurent nu pot

fi primite de Înalta Curte și, văzând că nu sunt motive de casare sau modificare

a sentinței atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul declarat va fi

respins nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Orașul Gătaia,

prin Primar, împotriva sentinței nr. 333 din 24 august 2011 a Curții de Apel Timișoara,

secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14

decembrie 2011.