ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4864/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VlII-a

contencios administrativ și fiscal, reclamanții T.R.N., M.D.I., R.N., P.E.M., T.I.D.,

E.I.A., A.S.A., H.V., C.S.O., M.P., Ș.D. și Societatea Națională de Medicina Familiei

- Medicină Generală au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul

Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, anularea Ordinului comun nr.

1571/1047/2010 pentru aprobarea măsurilor de punere în aplicare a strategiei

e-România și e-Sănătate și implementarea proiectelor informatice SIUI

actualizat (on-line), cârdul național de sănătate, e-Prescriere și dosarul

electronic medical, emis de pârâți.

În motivarea acțiunii, reclamanții au

susținut, în esență, că ordinul atacat adaugă la Legea nr. 95/2006 și încalcă,

pe de altă parte, dispozițiile acesteia, instituind obligații și atribuții în

sarcina și pe cheltuiala medicilor de familie ce nu se regăsesc în legea

privind reforma în domeniul sănătății și fără a exista o procedură de decontare

a cheltuielilor efectuate cu implementarea infrastructurii informatice.

Prin sentința civilă nr. 4058 din 7

iunie 2011, Curtea de Apel București, secția a VlII-a contencios administrativ

și fiscal, a respins acțiunea reclamanților ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță

a constatat că actul atacat se înscrie în limitele marjei de apreciere a

autorităților publice.

A arătat că prestarea serviciilor

medicale este o activitate de interes public și autoritățile publice competente

au dreptul și obligația să ia măsuri de organizare a acestei activități.

A mai arătat că prestarea serviciilor

de asistență de sănătate nu poate fi redusă la furnizarea asistenței medicale,

ci presupune o serie de activități adiacente, necesare pentru ca sistemul medical

să funcționeze ca un întreg. Art. 83 lit. f) din Legea nr. 95/2006 menționează,

între obligațiile cabinetelor de medicină de familie și obligațiile privind

managementul evidenței medicale primare și a informației medicale gestionate.

Or din acest punct de vedere implementarea unor sisteme informatice care să

permită centralizarea și prelucrarea unor informații privind activitatea

cabinetelor medicale este de natură să crească performanța sistemului medical

și să asigure o mai mare eficiență în utilizarea banilor publici. Dacă

beneficiile sunt sau nu pe măsura efortului pe care îl presupune această

măsură, reprezintă o chestiune de apreciere care, așa cum am arătat mai sus, se

înscrie în limitele marjei de apreciere ce trebuie recunoscută autorităților publice.

În ceea ce privește obligarea

medicilor de familie să suporte cheltuielile necesare pentru implementarea

sistemului informatic, Curtea a constatat că aceste dispoziții nu sunt contrare

art. 1 din protocolul 1 din C.E.D.O., întrucât autoritățile publice au

competența să emită norme prin care să organizeze activitatea de asistență de

sănătate publică. Orice persoană are libertatea să presteze sau nu activități,

în cadrul sistemului public de sănătate dar, dacă o face, are obligația de se

supune tuturor normelor privind organizarea acestui sistem, cu beneficiile și

cheltuielile aferente.

Împotriva sentința civilă nr. 4058 din

7 iunie 2011 au declarat recurs reclamanții T.R.N., M.D.I., R.N., P.E.M., T.I.D.,

E.I.A., A.S.A., H.V., C.S.O., M.P., Ș.D. și Societatea Națională de Medicină

Familiei - Medicină Generală, solicitând modificarea acesteia în sensul

admiterii acțiunii și anulării actului administrativ, pentru motive încadrate

în dispozițiile art. 3041 C. proc. civ.

Motivele expuse în cererea de recurs

s-au subsumat, în esență, următoarelor argumente:

instanța în mod neîntemeiat a apreciat că actul normativ a cărui anulare se

solicită se înscrie în limitele marjei de apreciere a autorităților publice

emitente;

instanța în mod neîntemeiat a apreciat că actul normativ a cărui anulare se

solicită nu încalcă dreptul de proprietate al recurenților, în sensul art. 1

din Protocolul 1 la C.E.D.O.

fără ca instanța de fond să analizeze motivele de nelegalitate a Ordinului comun

nr. 1571/1047/2010, invocate de către recurenți prin cererea de chemare în

judecată. Analizând hotărârea contestată, raportat la susținerile din recurs și

dispozițiile legale incidente, Înalta Curte apreciază recursul nefondat și îl

va respinge, pentru considerentele în continuare arătate.

Astfel, potrivit dispozițiilor Legii nr.

554/2004, instanța de contencios administrativ poate fi sesizată de orice

persoană care se consideră vătămată printr-un act administrativ cu caracter

individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere

publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a

legii, cu examinarea legalității actului administrativ.

Instanța de contencios administrativ

astfel învestită urmează a stabili, în baza principiilor legalității, ierarhiei

și forței juridice a actelor normative, legalitatea actului administrativ, prin

raportare la legea în a cărei executare acesta a fost emis.

Cu alte cuvinte, avem de-a face cu

consonanța unui act juridic care produce efecte cu o forță juridică inferioară

față de actul juridic care produce efecte cu forță juridică superioară,

fundamentul constituțional fiind reprezentat de art. 1 alin. (5), coroborat cu art.

16 alin. (2) și, respectiv, cu art. 108 alin. (2) din Constituție.

În speță, examinând conținutul actului

administrativ contestat, prin raportare la actele normative cu forță juridică

superioară, relevante pentru domeniul reglementat, în temeiul și executarea

cărora a fost emis Ordinul comun nr. 1571/1047/2010, conform principiului

ierarhiei și forței juridice actelor normative, consacrat de art. 1 alin. (5)

din Constituția României si art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, Înalta Curte

nu poate reține elemente de nelegalitate a acestuia.

Ordinul comun nr. 1571/1047/2010

pentru aprobarea masurilor de punere în aplicare a strategiei e-România și

e-Sănătate și implementarea proiectelor informatice SIUI actualizat (on-line),

cârdul național de asigurări sociale de sănătate, e-Prescriere și dosarul

electronic medical, supus cenzurii instanței de contencios administrativ în

prezenta cauză, conține următoarele prevederi:

„Art. 1. - începând cu data publicării

prezentului ordin, toți furnizorii de servicii medicale, medicamente și

dispozitive medicale aflați în relații contractuale cu casele de asigurări de

sănătate sau, respectiv, Casa Națională de Asigurări de Sănătate au obligația

să creeze cadrul informatic necesar punerii în aplicare a strategiei e-România

și e-Sănătate și pentru implementarea proiectelor informatice SIUI actualizat

(on-line), cârdul național de asigurări sociale de sănătate, e-Prescriere și

dosarul electronic medical.

Art. 2. - (1) Pentru îndeplinirea

obligației prevăzute la art. 1 se vor avea în vedere dimensionarea corectă a

infrastructurii informatice raportată la volumul de date al furnizorilor de

servicii medicale, medicamente și materiale sanitare și asigurarea suportului

informatic necesar în acest sens.

(2) Asigurarea infrastructurii

informatice se referă în principal la asigurarea cu tehnică de calcul, soluții

de internet de bandă largă și de back-up pentru acestea, infrastructura de

networking specifică, precum și alte servicii considerate necesare.

(3) Aplicațiile informatice

referitoare la depunerea de documente justificative pentru raportarea

activității, realizate în vederea decontării, altele decât cele oferite în mod

gratuit de C.N.A.S., trebuie up-datate prin specificațiile puse la dispoziție

în acest scop pe site-ul C.N.A.S. pentru lucrul on-line cu SIUI 2 centralizat.

Art. 3. - Pentru implementarea

proiectelor prevăzute la art. 1, pentru transmitere de date la distanță prin

mijloace electronice, pot fi utilizate certificatele digitale calificate,

potrivit Ordinului președintelui C.N.A.S. nr. 974/2010 privind utilizarea

mijloacelor electronice de transmitere la distanță în procesul decontării

serviciilor prestate de furnizorii de servicii medicale, medicamente și dispozitive

medicale aflați în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate.

Art. 4. - (1) Termenul final până la

care se vor putea face raportările în sistem descentralizat este data de 1

iunie 2011.

(2) După termenul menționat la alin. (1),

toate raportările se vor face numai în sistem centralizat, on-line, bazat pe

autentificare cu certificat digital calificat.

(3) Termenul de la care se vor face

prescrierile în sistem electronic este 1 octombrie 2012.

Art. 5. - Cheltuielile privind

asigurarea infrastructurii informatice prevăzute la art. 1 și 2 se realizează,

în condițiile legii, din bugetul de venituri și cheltuieli propriu al

furnizorilor de servicii medicale, medicamente și materiale sanitare sau, după

caz, din veniturile proprii ale acestora."

Ordinul a fost emis în baza

dispozițiilor titlurilor I și VIII din Legea nr. 95/2006 privind reforma în

domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare; ale art. 5 alin.

(1) pct. 6 și art. 6 din Statutul C.N.A.S., aprobat prin H.G. nr. 972/2006, cu

modificările și completările ulterioare; ale art. 4 alin. (1) pct. 3 din H.G. nr.

144/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, cu

modificările și completările ulterioare, și în temeiul dispozițiilor art. 7 alin.

(4) din H.G. nr. 144/2010, cu modificările și completările ulterioare, al art. 281

alin. (2) din Legea nr. 95/2006, cu modificările și completările ulterioare, și

al art. 17 alin. (5) din Statutul C.N.A.S., aprobat prin H.G. nr. 972/2006, cu

modificările și completările ulterioare.

Susținerile recurenților-reclamanți

privind faptul că ordinul contestat ar excede limitelor stabilite de actele

normative cu forță juridică superioară în temeiul și aplicarea cărora a fost

emis, sunt neîntemeiate.

Astfel, se apreciază că

pârâții-intimați au luat măsuri în vederea promovării unui interes public, și

anume creșterea calității actelor medicale prin intermediul implementării unui

sistem electronic, aspect care nu poate contraveni, în nici un fel,

dispozițiilor Legii-cadru nr. 95/2006, ba chiar reprezintă exercitarea

atribuțiilor stabilite de acest act normativ în sarcina pârâtelor.

Obligarea furnizorilor de servicii

medicale, medicamente și dispozitive medicale aflați în relații contractuale cu

casele de asigurări de sănătate sau, respectiv, C.N.A.S., să ia măsuri pentru

crearea cadrului informatic necesar implementării sistemului se circumscrie, de

asemenea, dreptului pe care îl are administrația publică de a reglementa

organizarea serviciilor medicale pe care le coordonează și supervizează.

Se mai constată că autoritățile pârâte

au luat măsuri pentru asigurarea suportului logistic în vederea punerii în

executare a ordinului, neputându-se reține că recurenții-reclamanți sunt

obligați să suporte o sarcină excesivă și împovărătoare, argumentele

recurenților în acest sens tinzând preponderent a specula situații ipotetice.

Din această perspectivă, nu poate fi

reținută nici încălcarea dreptului de proprietate al recurenților, prin

instituirea obligațiilor detaliate în ordinul contestat.

De asemenea, viciile subliniate de

recurenți ca ținând de încălcarea normelor de tehnică legislativă nu sunt de

natură a determina nulitatea sau nelegalitatea actului contestat.

Înalta Curte mai apreciază că instanța

de fond, în considerentele sale, a expus în mod convingător motivele pentru

care a constatat legalitatea ordinului contestat, răspunzând argumentelor

reclamanților-recurenți, chiar dacă într-o formă sintetică.

Pentru aceste considerente, neexistând

motive pentru reformarea hotărârii de fond, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin.

(3) din Legea nr. 554/2004 și ale art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va

fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de T.R.N.,

M.D.I., R.N., P.E.M., T.I.D., E.I.A., A.S.A., H.V., C.S.O., M.P., D.Ș. și

Societatea Națională de Medicina Familiei - Medicină Generală împotriva

sentinței civile nr. 4058 din 7 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

20 noiembrie 2012.