ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 899/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ilfov, solicitând suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x.

Prin sentința nr. 2948 din 14 iulie 2017, Curtea de Apel, secția VIII -a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 2948 din 14 iulie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII -a contencios administrativ a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac exercitate, recurentul a arătat că hotărârea instanței de fond nu este motivată în conformitate cu cerințele art. 425 lit,. b din C. proc. civ., ceea ce în jurisprudența constantă a Înaltei Curți echivalează cu nejudecarea fondului și cu încălcarea dreptului la un proces echitabil din perspectiva garanțiilor prevăzute de art. 6 din CEDO, impunând casarea sentinței recurate.

Recurentul a susținut că judecătorul fondului a indicat raționamente pur formale și generale, fără a indica în concret care sunt motivele ce i-au format propria convingere cu privire la neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004. Judecătorul fondului nu a exprimat de o manieră convingătoare raționamentul juridic pe care l-a adoptat, astfel că hotărârea pronunțată nu creează transparența asupra silogismului judiciar care trebuie să explice și să justifice dispozitivul și care să permită realizarea controlului judiciar.

Pe fond, recurenta a arătat că, în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

II. Considerentele și soluția instanței de recurs

Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în sensul și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Criticile formulate de recurentul-reclamant, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat, sunt întemeiate

Recurentul-reclamant A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. x emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ilfov.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a formulat apărări ample cu privire la îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte constată că în art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt precizate condițiile în care judecătorul cauzei poate dispune suspendarea executării actului administrativ contestat, textul legal amintit enumerând trei condiții cumulative: a) condiția declanșării procedurii administrative prealabile, b) condiția cazului bine justificat și c) condiția prevenirii unei pagube iminente.

În ceea ce privește condiția cazului bine justificat, Curtea observă că, această exigență legală trebuie interpretată în sensul descris în art. 2 lit. t) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Prin cazuri bine justificate se precizează în textul legal mai sus menționat, se înțeleg "împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ".

Referitor la condiția iminenței producerii unei pagube, de asemenea, Legea contenciosului administrativ conține o definiție a ei. în termenii art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004, prin pagubă iminentă se înțelege "prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public".

Instanța de fond, analizând cererea reclamantului a constatat că este neîntemeiată, reținând că "nerespectarea condițiilor legale ale extinderii inspecției fiscale, încălcarea principiului unicității inspecției fiscale sau necesitatea existenței unui aviz de inspecție fiscală pentru extinderea inspecției fiscale sunt aspecte care necesită o analiză aprofundată a fondului cauzei, astfel încât nu pot fi examinate pe calea suspendării executării".

O asemenea motivare a hotărârii atacate nu satisface cerința procesului echitabil.

Potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, hotărârea pronunțată de prima instanță va cuprinde:

"b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Înalta Curte reține că respectarea dispoziției cuprinse în art. 425 din C. proc. civ., cu valoare de principiu, se circumscrie obligației ce revine instanței de a garanta părților exercițiul efectiv al dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, furnizându-le dovada că solicitările și mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de judecător.

Având ca reper textul legal precitat, instanța de control judiciar reține că pentru soluționarea corectă a cererii de suspendare a unui act administrativ, judecătorul cauzei nu va proceda la examinare pe fond a legalității actului administrativ în discuție, ci se va limita la o simplă "pipăire" a fondului, analiză ce impune totuși o examinare sumară a argumentelor furnizate de reclamant pentru a se stabili dacă se confirmă existența acelor împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. Or, în speță, prima instanță evitând să se pronunțe asupra existenței unui argument juridic aparent valabil în contestarea deciziei de impunere, prin prisma celor invocate de reclamant în cererea sa, practic, nu a soluționat cererea de suspendare a executării respectivei decizii.

Raționamentul instanței, în sensul că apărările reclamantei vizează fondul cauzei și prin urmare acestea urmează să fie analizate exclusiv de judecătorul învestit cu soluționarea acțiunii principale, este eronat. Ar însemna, conform primei instanțe, lipsirea de efecte juridice a prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ceea ce, evident, nu poate fi admis.

Prin urmare, lipsa unei motivări care să susțină soluția cuprinsă în dispozitiv echivalează cu o necercetare a fondului și determină soluția casării cu trimitere, asigurând astfel părților beneficiul dublului grad de jurisdicție.

Găsind întemeiat motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., criticile recurentului întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu vor mai fi analizate, urmând a fi avute în vedere la soluționarea în fond a cauzei.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 497 teza I din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune admiterea recursului declarat de reclamantul A., casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 2948 din 14 iulie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a -VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 februarie 2019.