ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3925/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC O.P. SA în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Zalău - Impozite și Taxe prin Primar a formulat cerere de suspendare a executării deciziei de impunere nr. 1585 din 12 ianuarie 2012 pentru stabilirea impozitului pe clădiri pentru anul 2012 emisă de Municipiul Zalău - Impozite și Taxe. În motivarea acțiunii, în esență, reclamanta a arătat că Municipiul Zalău - Impozite și Taxe a stabilit, în sarcina SC O.P. SA pentru anul 2012 un impozit pe clădiri în cuantum de 631.285 RON. Raportat la perioada 2007-2011, valoarea totală a prejudiciului adus SC O.P.

SRL ca urmare a executărilor silite abuzive este de 1.518.052,86 RON. A mai arătat că prejudiciul adus SC O.P. SRL pentru anul 2007, datorită acestei erori de interpretare a legislației, se ridică la suma de 252.777 RON - reprezentând impozit asupra rezervoarelor și centralelor termice, la care se adaugă majorări de întârziere în cuantum de 35.429,94 RON. Pentru anul 2008 s-a depus declarație fiscală pentru suma datorată cu titlu de impozit pentru clădiri, în cuantum de 26.030 RON, care a fost și achitată de reclamantă. Pentru suma impusă în plus, din oficiu (275.748 RON) Municipiul Zalău a emis adresa din 04 martie 2008, care nu reprezintă o decizie de impunere, încălcând astfel prevederile C. fisc.

Pentru anul 2009 a depus declarație fiscală pentru suma datorată cu titlu de impozit pentru clădiri, în cuantum de 26.576 RON, care a fost și achitată de reclamantă. Fără a respecta prevederile legale menționate, Municipiul Zalău a transmis adresa de înființare a popririi din 24 iunie 2009 și a trecut la executarea silită. A subliniat reclamanta faptul că raportat la perioada 2007-2009 la capitolul impozit există o suprasolvire în cuantum de 1.051.611,89 RON datorită impunerii nelegale a rezervoarelor și centralelor termice și a măsurilor abuzive de executare silită dispuse de Municipiul Zalău de-a lungul perioadei. Pentru anul 2010 Municipiul Zalău a comunicat reclamantei decizia de impunere nr. 251 din 18 martie 2010 pentru suma de 16.400 RON și ulterior decizia de impunere nr. 1104 din 18 martie 2010 pentru suma de 737 RON, ca urmare a punerii în funcțiune a unei clădiri, sume care au fost achitate de reclamantă.

Și de această dată organul fiscal este nehotărât: pe de o parte lasă să se înțeleagă că reclamanta datorează impozit pe clădiri pentru anul 2010 în cuantum de 246.378 RON, iar pe de altă parte lasă să se înțeleagă că nu sunt diferențe de plată pentru anul 2010. Pentru anul 2011, cu rea credință Municipiul Zalău a comunicat decizia de impunere nr. 16621 din 23 martie 2011 în data de 28 martie 2011 cu numai 3 zile înainte de expirarea primului termen de plata a impozitului (respectiv 31 martie 2011). În ceea ce privește condiția existenței unui caz bine justificat reclamanta a apreciat că aceasta este îndeplinită în cauză, deoarece Municipiul Zalău nu a respectat prevederile art. 43 alin. (2) lit. e) și f) C. proc.

fisc., nemenționând în cadrul deciziei de impunere nr. 1585 din 12 ianuarie 2012 care sunt motivele de fapt și temeiul de drept (cu indicarea alineatul din actul normativ aplicabil) pentru care a stabilit impozit pe clădiri aferent centralei termice, punctului termic și rezervoarelor aparținând O.P. Astfel, O.P. se afla în imposibilitate de a verifica care au fost motivele de fapt și temeiul de drept pentru care a stabilit impozit pe clădiri aferent centralei termice, punctului termic și rezervoarelor.

S-a mai arătat că noțiunea de clădire este definită de prevederile art. 249 alin. (5) C. fisc., care menționează că „în înțelesul prezentului titlu, clădire este orice construcție situată deasupra solului și/sau sub nivelul acestuia, indiferent de denumirea ori de folosința sa, și care are una sau mai multe încăperi ce pot servi la adăpostirea de oameni, animale, obiecte, produse, materiale, instalații, echipamente și altele asemenea, iar elementele structurale de bază ale acesteia sunt pereții și acoperișul, indiferent de materialele din care sunt construite. Încăperea reprezintă spațiul din interiorul unei clădiri". De asemenea, la art. 250 alin. (2) C. fisc. se menționează că „Nu intră sub incidența impozitului pe clădiri construcțiile care nu au elemente constitutive ale unei clădiri". În plus, art. 250 alin. (1) pct. 16 C. fisc.

menționează că nu se datorează impozit pe clădiri pentru „construcțiile speciale situate în subteran, indiferent de folosința acestora (...). Ministerul Economiei și Finanțelor a clarificat acest aspect în adresa din 13 decembrie 2007 în care se precizează: „Având în vedere prevederile art. 249 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., cu modificările și completările ulterioare, consideră că pentru rezervoarele situate deasupra solului, precum și pentru cele situate în subteran, nu se datorează impozit pe clădiri întrucât, potrivit legii, nu au elemente constitutive ale unei clădiri-pereți și acoperiș". S-a mai arătat încă o dată faptul că Municipiul Zalău este singura unitate administrativ-teritorială din cele aproximativ 600 la care O.P.

datorează impozite și taxe locale, care a interpretat eronat prevederile C. fisc. și care consideră rezervoarele drept construcții impozabile cu impozit pe clădiri. În ceea ce privește existența unei pagube iminente s-a arătat că este îndeplinită această condiție ori de câte ori se face dovada prejudiciului material viitor și previzibil sau dovada unei potențiale perturbări grave a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public, iar executarea silită asupra societății va produce cu siguranță aceste efecte. Prin sentința civilă nr. 1294 din 24 februarie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de O.P. SA., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Zalău-Impozite și Taxe prin Primar, dispunând suspendarea deciziei de impunere nr. 1585 din 12 ianuarie 2012 pentru stabilirea impozitului pe clădiri, emisă de intimată, până la soluționarea litigiului pe fond.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele: - Cu privire la cazul justificat, s-a constatat că rezervoarele și centralele termice ale petentei nu par a se încadra în ipoteza art. 249 alin. (5) C. fisc.: „În înțelesul prezentului titlu, clădire este orice construcție situată deasupra solului și/sau sub nivelul acestuia, indiferent de denumirea ori de folosința sa, și care are una sau mai multe încăperi ce pot servi la adăpostirea de oameni, animale, obiecte, produse, materiale, instalații, echipamente și altele asemenea, iar elementele structurale de bază ale acesteia sunt pereții și acoperișul, indiferent de materialele din care sunt construite. Încăperea reprezintă spațiul din interiorul unei clădiri”.

În raport de această definiție, Curtea de apel a apreciat că neavând acoperiș rezervoarele nu pot fi incluse în categoria de „clădire”. Cu siguranță, rezervoarele nu au încăperi, ci ele au o formă cilindrică tubulară care nu poate fi considerată încăpere. Pentru aceste motive, există indicii temeinice că decizia de imputare emisă de Municipiul Zalău a fost emisă fără a lua în considerare această condiție legală pozitivă. - Cu privire la paguba iminentă, prima instanță a reținut că este evident că prin plata acestei sume nedatorate, bugetul petentei ar suferi un prejudiciu cert.

În sprijinul soluției adoptate, Curtea de apel a invocat și practica secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție cu referire la cazul justificat în sensul „existenței unui argument juridic aparent valabil față de nelegalitatea actului” (decizia nr. 1380/2008), „împrejurarea de fapt și de drept care este de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ” (decizia nr. 1837/2008). În plus, „condițiile cazului bine justificat și pentru prevenirea unei pagube iminente se impun a fi îndeplinite în mod cumulativ; aceste condiții se determină reciproc, logic, neputându-se vorbi despre caz bine justificat fără a exista pericolul producerii unei pagube și invers, despre iminența pagubei, în absența caracterului bine justificat al cazului” (decizia nr. 2954/2006).

Împotriva susmenționatei sentințe a declarat recurs pârâtul Municipiul Zalău - Impozite și Taxe. Critica adusă sentinței a vizat, în principal, greșita aplicare a dispozițiilor art. 14-15 din Legea nr. 554/2004 în condițiile în care din considerentele expuse se poate observa că instanța a prejudecat fondul cauzei atunci când a considerat că rezervoarele nu pot fi incluse în categoria clădirilor și când, referindu-se la paguba iminentă, s-a pronunțat asupra legalității sumelor stabilite ca impozit în sarcina reclamantei. Reiterând apărările formulate și în fața instanței de fond, recurentul a subliniat că aparența dreptului de a stabili impozit în sarcina reclamantei rezidă chiar din adresa Ministerului Economiei și Finanțelor din 6 martie 2008, că centralele termice intră sub incidența prevederilor art. 250 alin. (1) pct. 6 C. fisc.

și că în lipsa îndeplinirii cumulative a celor două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 s-a admis cererea de suspendare a executării deciziei de impunere nr. 1585 din 102 ianuarie 2012. Prin întâmpinare, O.P. a arătat că soluția pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, este temeinică și legală, punctul de vedere al intimatei în sensul că toate construcțiile destinate exclusiv adăpostirii centralelor termice care furnizează agent termic sunt scutite de impozit pe clădiri fiind confirmat și de Ministerul Economiei și Finanțelor prin adresa din 13 decembrie 2007 și de sentința nr. 2391 din 9 iunie 2011 a Tribunalului București rămasă irevocabilă.

Examinând cauza prin prisma normei care reglementează instituția suspendării executării unui act administrativ, respectiv art. 14 din Legea nr. 554/2004, mai exact a condițiilor cerute a fi îndeplinite cumulativ pentru a se dispune o asemenea măsură de protecție provizorie, Înalta Curte reține că recursul este nefondat și îl va respinge ca atare. Cererea formulată de reclamanta O.P. SA a vizat suspendarea executării deciziei de impunere nr. 1585 din 12 ianuarie 2012 pentru stabilirea impozitului pe clădiri pentru anul 2012 emisă de Municipiul Zalău - Impozite și Taxe pentru suma de 628.817 RON reprezentând impozit pe clădiri. Este corectă analiza instanței de fond a condițiilor privitoare la existența cazului bine justificat și la iminența producerii unei pagube prin raportare la definițiile date acestor sintagme prin art. 2 alin. (1) lit. t) și ș) din Legea nr. 554/2004.

Prin soluția adoptată, de admitere a cererii de suspendare a executării actului administrativ-fiscal, nu s-a prejudecat fondul, așa cum susține recurentul. Tocmai faptul că este discutabilă încadrarea rezervoarelor și centralelor termice în art. 249 alin. (1) și (5) din Legea nr. 571/2004 privind C. fisc. care atrage impozitarea societății reclamante cu suma de 628.817 RON cu titlu de impozit pe clădiri, aspect care va fi examinat de instanța învestită cu anularea deciziei de impunere, a determinat pe judecătorul fondului să aprecieze că se află în fața unui caz bine justificat în sensul legii. Instanța de control judiciar constată ca judicioasă și examinarea condiției privitoare la paguba iminentă care s-ar produce societății reclamante prin executarea sumei menționate în decizia de impunere și care nu a putut fi combătută cu argumente pertinente de pârât.

Înalta Curte observă că abordarea instanței fondului, argumentată în fapt și în drept, este în acord cu principiile cuprinde în Recomandarea nr. R (89)8 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei către statele membre privind protecția provizorie în materia contenciosului administrativ. Potrivit Recomandării, măsurile de protecție provizorie pot fi îndeosebi acordate dacă executarea actului administrativ este de natură să cauzeze prejudicii grave, reparabile doar cu dificultate și sub condiția existenței unui caz prima facie împotriva validității actului respectiv. Aplicarea unei astfel de măsuri nu influențează în nici un caz decizia ce urmează a fi luată de instanța sesizată pentru contestarea, pe fond, a actului administrativ respectiv.

Toate celelalte aspecte detaliate atât prin cererea de recurs cât și prin întâmpinare sunt aspecte care vizează fondului problemei litigioase, anume dacă SC O.P. datorează sau nu impozit pe clădiri pe anul 2012 conform deciziei de impunere nr. 1585 din 12 ianuarie 2012. În acest context, Înalta Curte reține că s-a făcut o corectă aplicare a art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și văzând și dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Municipiul Zalău - Impozite și Taxe, prin Primar, împotriva sentinței civile nr. 1294 din 24 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 4 octombrie 2012.