ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.10.2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3814/2014

HOTĂRÂRE
15.10.2014
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3814/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin cererea adresată

Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 06 ianuarie 2014, Municipiul

Zalău a formulat cerere de revizuire a deciziei nr. 7637 din 06 decembrie 2013

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Revizuenta a solicitat

prin cererea formulată și suspendarea deciziei atacate până la soluționarea cererii

de revizuire, în temeiul art. 325 C. proc. civ.

În susținerea cererii

de revizuire au fost invocate motivele prevăzute de dispozițiile art. 322 pct. 1

și 7 C. proc. civ.

de recurs atacată cu revizuire.

Prin decizia nr. 7637

din 6 decembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost admis recursul

formulat de reclamanta O.P. și a fost admisă acțiunea reclamantei. Instanța a anulat

dispoziția nr. 6160/2010 emisă de Municipiul Zalău prin Primar și a anulat în parte

decizia nr. 41758/2010 privind nemodificarea bazei de impunere emisă de Municipiul

Zalău - Impozite și Taxe, în ceea ce privește suma de 1.051.611,89 RON, reprezentând

impozit pe clădiri și accesorii, precum și raportul de inspecție fiscală din

anul 2010, cu consecința restituirii sumelor încasate în baza actelor anulate.

Pentru a pronunța această

hotărâre

instanța

de control judiciar a reținut că prin raportul de inspecție fiscală din 14

septembrie 2010 s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația de plată a sumei de

1.051.611,89 RON, reprezentând impozit pe clădiri și majorări (sumă aferentă perioadei

2005-2009), stabilită și executată pentru rezervoare și centrale termice, fiind

emisă decizia privind nemodificarea bazei de impunere din 14 septembrie 2010.

S-a reținut faptul că

problema esențială ce a fost dedusă judecății vizează legalitatea determinării impozitului

pe clădiri aferent rezervoarelor și centralelor termice deținute de reclamantă.

Instanța de control judiciar

a constatat că în conformitate cu dispozițiile art. 250 alin. (1) pct. 16 C. fisc.,

construcțiile speciale situate în subteran sunt scutite de plata impozitului pe

clădiri, motiv pentru care a apreciat că includerea de către Municipiul Zalău a

rezervoarelor subterane în baza de impozitare este nelegală.

În ceea ce privește centralele

termice, instanța de recurs a reținut că dispozițiile art. 250 alin. (1) pct. 6

centralelor, hidroelectrice, termoelectrice și nuclearo-electrice, stațiilor și

posturilor de transformare, precum și stațiilor de conexiune.

Astfel, instanța a apreciat

că imobilele menționate sunt scutite de plata impozitului, în considerarea destinației

speciale a clădirilor, întrucât legiuitorul a instituit scutirea de la plata impozitului

fără a face distincție între deținătorii acestora sau alte elemente de individualizare.

Decizia instanței de revizuire

Prin încheierea de la

data de 14 mai 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins cererea de suspendare

a deciziei atacată cu revizuire. Instanța a dispus prin aceeași încheiere și restituirea

către revizuent a cauțiunii depusă la dosar, reținând în argumentarea soluției date

faptul că nu se impune suspendarea deciziei în raport de dispozițiile art. 325 C.

proc. civ.

Înalta Curte analizând

motivele de revizuire invocate în raport cu decizia atacată și dispozițiile legale

incidente în cauză, va respinge cererea de revizuire ca nefondată pentru considerentele

ce urmează:

În conformitate cu dispozițiile

prevăzute de art. 322 pct. 1 și 7 C. proc. civ. revizuirea unei hotărâri rămasă

definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată

de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere (pct. 1) dacă dispozitivul

hotărârii cuprinde dispoziții potrivnice ce nu se pot aduce la îndeplinire; (pct.

7) dacă există hotărâri potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade

deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.

art. 322 pct. 1 a fost invocat de revizuentă, întrucât s-a susținut că dispozițiile

instanței privind anularea deciziei de nemodificare a bazei de impunere în ceea

ce privește suma de 1.051.611,89 RON reprezentând impozit pe clădiri și accesorii

și restituirea sumei încasate în baza actelor anulate este imposibil de pus în aplicare

tocmai pentru că prin actele anulate nu a fost stabilită nici o obligație fiscală

și nici nu au fost încasate sume în baza acestor documente.

Acest motiv nu poate fi

primit de instanța de revizuire, întrucât dispozițiile art. 322 pct. 1 se referă

la situația în care dispozitivul nu poate fi pus în executare deoarece dacă s-ar

executa una dintre dispoziții, s-ar ajunge la neexecutarea celorlalte. Însă, în

cauza de față dispozitivul prin care se anulează dispoziția nr. 6160/2010 emisă

de Municipiul Zalău prin Primar, se anulează în parte decizia nr. 41758/2010 privind

nemodificarea bazei de impunere emisă de Municipiul Zalău - Impozite și Taxe, în

ceea ce privește suma de 1.051.611,89 RON reprezentând impozit pe clădiri și accesorii,

precum și raportul de inspecție fiscală din anul 2010, nu îndeplinește condiția

cerută de dispozițiile art. 322 pct. 1 C. proc. civ.

de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte

reține că pentru a fi aplicabile aceste dispoziții este necesar ca hotărârile să

conțină elemente caracteristice pentru existența lucrului judecat, să fie vorba

de aceeași pricină, aceleași părți, în aceeași calitate, însă în cauza de față hotărârile

invocate ca fiind potrivnice nu conțin elementele caracteristice pentru existența

lucrului judecat, obiectul litigiilor fiind diferit.

Înalta Curte reține că

rațiunea reglementării revizuirii prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. se

găsește în necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii lucrului

judecat, când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar având același

obiect, aceeași cauză și aceleași părți.

Având în vedere că instanța

învestită cu soluționarea unei cereri de revizuire în temeiul art. 322 pct. 7 nu

poate face nici o apreciere asupra temeiniciei și legalității soluțiilor date prin

cele două hotărâri arătate ca fiind potrivnice, ci procedează strict la verificarea

faptului dacă ultima hotărâre (în cazul de față decizia nr. 7637 din 6 decembrie

2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție) a fost pronunțată cu încălcarea principiului

puterii de lucru judecat, Înalta Curte a constatat faptul că sentințele civile invocate

nr. 3102 din 7 septembrie 2009 și nr. 2304 din 3 iulie 2008 ale Judecătoriei Zalău

au fost pronunțate în cadrul unor acțiuni ce au vizat contestații la executare,

care au fost soluționate prin hotărârile ce sunt invocate ca fiind contradictorii,

însă hotărârile arătate nu sunt de natură a determina și identitatea de obiect dintre

cauzele invocate acum contradictorii în cererea de revizuire.

Pentru aceste considerente,

Înalta Curte va respinge cererea de revizuire de față ca neîntemeiată.

Respinge cererea de revizuire

formulată de Municipiul Zalău împotriva deciziei nr. 7637 din 6 decembrie 2013 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal,

ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 octombrie 2014.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2014-10-15
1,00
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3814/2014
Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 06 ianuarie 2014, Municipiul Zalău a for
ÎCCJ 2012-10-04
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3925/2012
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC O.P. SA în contradictoriu
ÎCCJ 2013-12-06
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7637/2013
le se stabilesc fie prin decizie de impunere, fie prin declarație fiscală, dacă legea prevede obligația contribuabilului să calculeze cuantumul obligației fiscale. Faptul că sumele datorate cu titlu de impozit nu pot fi stabilite decât prin
ÎCCJ 2015-04-01
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1525/2015
i spre rejudecare în vederea completării probatoriului cu expertiză tehnică contabilă, iar în subsidiar, s-a solicitat admiterea acțiunii și anularea actelor administrativ fiscale prin care s-a stabilit, în mod nelegal, în sarcina societăți
ÎCCJ 2010-02-09
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2799/2011
ă modul de stabilire a impozitului pe clădiri, defalcat pentru fiecare an fiscal și pe fiecare termen de plată și nici modul de calcul al majorărilor de întârziere. În aceste condiții, afirmă că i s-a pricinuit o vătămare care nu se poate î
Sursă