ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7637/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC O.M.V.P. SA a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul Zalău - I.T., solicitând: anularea în parte a R.I.F.

nr. 41758 din 14 septembrie 2010, întocmit de către pârât, în ceea ce privește suma de 1.051.611,89 lei, reprezentând impozit pe clădiri și majorări, sumă stabilită în mod nelegal pentru rezervoare și centrale termice și care a fost executată, de asemenea, în mod nelegal; anularea în parte a Deciziei privind nemodificarea bazei de impunere nr. 41758 din 14 septembrie 2010, întocmită de pârât, în ceea ce privește suma de 1.051.611,89 lei reprezentând impozit pe clădiri și majorări; anularea Dispoziției nr. 6160 din 10 noiembrie 2010 emisă de Municipiul Zalău prin Primar, care reprezintă răspunsul autorității la contestația administrativă formulată de reclamantă împotriva R.I.F. din 14 septembrie 2010 și a Deciziei privind nemodificarea bazei de impunere nr. 41758 din 14 septembrie 2010; obligarea Municipiului Zalău la restituirea sumei de 1.051.611,89 lei reprezentând impozit pe clădiri și majorări, reținută în mod abuziv și fără temei legal din contul reclamantei.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin Dispoziția nr. 6160 din 10 noiembrie 2010 emisă de Municipiul Zalău prin primar a fost respinsă contestația administrativă formulată, în temeiul disp. art. 205 din O.G. nr. 92/2003, împotriva R.I.F. nr. 41758 din 14 septembrie 2010 și a Deciziei privind nemodificarea bazei de impunere nr. 41758 din 14 septembrie 2010. Reclamanta a arătat că prin A.I.F. din 11 februarie 2010 a fost informată de începerea inspecției fiscale pentru perioada 1 ianuarie 2005 - 31 decembrie 2009, având ca obiect verificarea bazelor de impunere, a legalității și conformității declarațiilor fiscale, corectitudinii și exactității îndeplinirii obligațiilor fiscale, respectarea legislației fiscale și contabile, stabilirea diferențelor privind obligațiile fiscale de plată, precum și accesoriile acestora.

La încheierea inspecției fiscale a fost emisă Decizia privind nemodificarea bazei de impunere nr. 41758 din 14 septembrie 2010, prin care au fost aduse grave prejudicii societății reclamante. Cu privire la cap. II - „Constatări fiscale” - pct. B) - anul 2007din R.I.F. contestat, reclamanta a apreciat că organul fiscal a interpretat eronate legislația aplicabilă, în sensul că prin modificările aduse C. fisc. prin Legea nr. 343/2006, legiuitorul nu a avut în vedere excluderea din lista de scutiri a rezervoarelor și a altor construcții speciale detaliate în C. fisc. anterior modificării, ci a considerat suficient să sintetizeze și să reglementeze acest aspect la art. 250 alin. (2) C. fisc. De asemenea, a susținut că Municipiul Zalău la calcularea impozitelor datorate de reclamantă pentru anii fiscali 2007 - 2010, trebuia să aibă în vedere adresa din 13 decembrie 2007, prin care M.E.F.

a precizat că pentru rezervoarele situate deasupra solului, precum și pentru cele situate în subteran, nu se datorează impozit pe clădiri, întrucât, potrivit legii, nu au elementele constitutive ale unei clădiri - pereți și acoperiș. Deși Municipiul Zalău consideră rezervoarele ca fiind clădiri și calculează impozit pe clădiri asupra acestora, totuși, nu exclude din baza de impozitare suprafața de teren ocupată de aceste construcții speciale, încălcând, astfel, art. 257 lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. În plus, a mai arătat reclamanta că Municipiul Zalău este singura unitate administrativ-teritorială din cele aproximativ 700 la care aceasta plătește impozit pe clădiri, care a interpretat astfel modificările aduse C. fisc.

prin Legea nr. 343/2006 și care consideră rezervoarele drept construcții impozabile cu impozit pe clădiri. Referitor la cap. II - „Constatări fiscale” - pct. B) - anul 2008, reclamanta a precizat că organul fiscal și-a menținut punctul de vedere eronat privind impozitarea construcțiilor speciale - rezervoare și centrale termice. Municipiul Zalău a comunicat reclamantei somația și Titlul executoriu nr. 37702 din 2 iunie 2009, ce cuprindeau la rubrica majorări, suma de 150.743,15 lei, pârâtul emițând titlu executoriu fără ca, anterior, să comunice o decizie de impunere în care să se identifice o creanță certă, lichidă și exigibilă. Normele metodologice de aplicare a C. proc. fisc., aprobate prin H.G.

nr. 1050/2004, detaliază la pct. 107.1, actele administrative fiscale ce au caracterul de titluri de creanță fiscală, iar în conformitate cu prevederile art. 85 alin. (1) lit. a) și b) C. proc. fisc., impozitele și taxele se stabilesc fie prin decizie de impunere, fie prin declarație fiscală, dacă legea prevede obligația contribuabilului să calculeze cuantumul obligației fiscale. Faptul că sumele datorate cu titlu de impozit nu pot fi stabilite decât prin decizie de impunere, este susținut și de M.F.P. - D.L. C. proc. fisc. prin adresa emisă din 9 august 2010. Fără a respecta prevederile legale sus menționate, Municipiul Zalău a transmis Adresa de înființare a popririi din 24 iunie 2009 și concomitent a reținut din contul societății reclamante suma de 605.854,15 lei, adică: rămășiță ani anteriori (2008) - 303.949 lei; debit - 151.162 lei; majorări de întârziere - 150.743,15 lei.

În ceea ce privește cap. II - „Constatări fiscale” - punctul B) - anul 2009 (pagina 6) din R.I.F. contestat, reclamanta a arătat că Municipiul Zalău a rămas la aceeași interpretare și aplicare greșită a legislației referitor la impozitarea rezervoarelor și a centralelor termice, astfel: menține în baza de date pentru calculul impozitului pe clădiri rezervoarele și centralele termice; transmite adresa din 13 februarie 2009, prin care comunica valoarea impozitului aferent anului 2009, ca fiind de 26.576 lei, prin valorificarea declarației depuse de reclamantă; comunică Somația și Titlul executoriu nr. 37702 din 2 iunie 2009 și înscrie la rubrica „debit curent restant” suma de 151.162 lei; comunică Somația și Titlul executoriu din 21 octombrie 2009 pentru suma de 157.551,59 lei (151.162 lei reprezentând debit curent restant aferent impozitului pe clădiri și majorări în cuantum de 6.389,59 lei).

Nici pentru anul 2009 Municipiul Zalău nu a emis anterior titluri de creanță pentru sumele înscrise în titlurile executorii, încălcând în acest mod prevederile legale și, totodată, aducând societății reclamante, pentru anul 2009, un prejudiciu în sumă de 308.713,74 lei. Reclamanta a susținut că sumele aferente anului 2009 au fost reținute abuziv din contul reclamantei, prin Adresele de înființare a popririi din 6 mai 2009 și din 24 iunie 2009. Cu privire la cap. II - „Constatări fiscale” - punctul B) - anul 2010 din Raportul de inspecție fiscală contestat, reclamanta a arătat că pârâtul a adoptat aceeași interpretare și aplicare greșită a legislației, comunicând-i Decizia de impunere nr. 251 din 18 martie 2010 pentru suma de 16.400 lei și, ulterior, Decizia de impunere nr. 1104 din 18 martie 2010 pentru suma de 737 lei, ca urmare a punerii în funcțiune a unei clădiri.

Deși în cuprinsul Raportului de inspecție fiscală contestat se face referire la un impozit pe clădiri pentru anul 2010, în cuantum de 246.378 lei și majorări în cuantum de 23.559,99 lei, societatea reclamantă nu a primit un titlu de creanță referitor la aceste sume. A mai arătat reclamanta că afirmația cuprinsă în concluziile Raportului de inspecție fiscală contestat, în sensul că „urmare a diminuării valorilor de inventar ale clădirilor a fost diminuat impozitul pe clădiri pentru anul 2010 cu suma de 161.125,00 lei” este eronată. Motivul pentru care s-a diminuat valoarea impozitului este aplicarea cotei de 1,3% (pentru clădirile reevaluate) asupra valorii de inventar și nu a cotei de 10% aplicată de Municipiul Zalău anterior transmiterii de către societatea reclamantă a declarației rectificative.

Reclamanta a mai arătat că evaluarea clădirilor aflate în evidența contabilă a societății reclamante la data de 31 decembrie 2009 a fost efectuată de către SC C.I. SRL, firmă specializată în evaluări imobiliare ce deține certificatul de atestare pe anul 2009, eliberat de către A.N.E.V.A.R. în 1 ianuarie 2009. Conform raportului de evaluare, valoarea clădirilor aflate în evidențele contabile ale societății reclamante a fost stabilită cu respectarea prevederilor S.I.E., precum și a S.I.C. (I.A.S. 16). Reclamanta a susținut că organul fiscal a ignorat faptul că în avizul de inspecție fiscală nr. 6452/ 11 februarie 2010, verificarea urma să vizeze perioada 1 ianuarie 2005 - 31 decembrie 2009, în realitate, verificarea extinzându-se până în data de 31 martie 2010, cu încălcarea prevederilor art. 101 alin. (2) lit. c) C. proc.

fisc. și ale art. 1 pct. 1 alin. (3) lit. d) din Carta drepturilor și obligațiilor contribuabililor pe timpul desfășurării inspecției fiscale, aprobată prin Ordinul A.N.A.F. nr. 713/2004. În concluzie, reclamanta a solicitat să se constate că, prin emiterea Deciziei privind nemodificarea bazei de impunere nr. 41758 din 14 septembrie 2010 și în strânsă legătură cu toate măsurile abuzive luate de Municipiul Zalău, prejudiciul cauzat SC O.M.V.P. SA, până în prezent, se ridică la suma de 1.051.611,89 lei, după cum urmează: pentru anul 2007 - 288.206 lei impozit pe clădiri și majorări; pentru anul 2008 - 454.692,15 lei impozit pe clădiri și majorări; pentru anul 2009 - 308.713,74 lei impozit pe clădiri și majorări.

Pârâtul Municipiul Zalău - I.T. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că modificarea adusă de Legea nr. 343/2006 art. 250 din C. fisc. a exclus scutirea prevăzută de fostul alin. (1) 1 lit. s) (unde erau enumerate, printre altele, rezervoarele), deci legiuitorul a înțeles să le supună impozitării. De asemenea, art. 250 se referă la clădiri, nu la construcții, iar în ceea ce privește centralele termice, este evident că legiuitorul a avut în vedere centralele în sens industrial. 2. Hotărârea Curții de Apel Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 7449 din 07 decembrie 2011, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta SC O.M.V.P.

SA în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Zalău - I.T. Pentru a pronunța o asemenea soluție, prima instanță a reținut faptul că reclamanta a contestat reținerea cu titlu de impozit pe clădiri a unor sume în considerarea faptului că este vorba, de fapt, de centrale termice și rezervoare, care fac obiectul unor scutiri de impozit. Instanța de fond a constatat că potrivit art. 250 alin. (1) pct. 16 și alin. (2) C. fiscal, „clădirile pentru care nu se datorează impozit, prin efectul legii, sunt, după cum urmează: construcțiile speciale situate în subteran, indiferent de folosința acestora. Nu intră sub incidența impozitului pe clădiri construcțiile care nu au elementele constitutive ale unei clădiri”.

Potrivit dispozițiilor art. 249 alin. (5) C. fisc., „în înțelesul prezentului titlu, clădire este orice construcție situată deasupra solului și sau sub nivelul acestuia, indiferent de denumirea ori de folosința sa, și care are una sau mai multe încăperi ce pot servi la adăpostirea de oameni, animale, obiecte, produse, materiale, instalații, echipamente și altele asemenea, iar elementele structurale de bază ale acesteia sunt pereții și acoperișul, indiferent de materialele din care sunt construite.” Curtea de Apel București a apreciat că nu se poate reține susținerea pârâtului din întâmpinare privind semnificația eliminării scutirii pentru rezervoare (din fostul alin. (1) 1 lit. s) al art. 250) ca fiind impozitarea, rațiunea legiuitorului nefiind aceea de a impozita și rezervoarele supra - sau subterane, ci faptul că, în mod evident acestea neavând caracteristicile unor „clădiri” în sensul art. 249 alin. (5) C. fiscal, era suficientă scutirea prevăzută în noua formulare a art. 250 din același act normativ.

De asemenea, instanța de fond a apreciat că este nejustificată susținerea reclamantei că nu ar fi datorat impozitul pentru clădirile aferente acestor centrale pe temeiul legal arătat. Curtea a reținut că pentru prima oară stabilirea obligației de plată a impozitului pentru rezervoarele și centralele termice deținute de reclamantă a avut loc prin Decizia de impunere nr. 42300/2007 emisă de pârât și care nu a fost contestată de reclamantă (împreună cu decizia din contestația administrativă), iar contestația la executare formulată împotriva acestui titlu executoriu a fost respinsă în mod irevocabil.

Prin urmare, argumentele aduse de reclamantă privind rezervoarele și centralele termice trebuiau valorificate de aceasta pe calea acțiunii împotriva deciziei din contestație și deciziei de impunere inițiale, și nu în cea îndreptată împotriva deciziei de nemodificare a bazei de impunere, care apare ca fiind corectă, întrucât impunerea însăși nu a fost contestată și nici nu au apărut elemente noi, de natură să atragă o altă soluție. 3. Motivele de recurs înfățișate de reclamant Împotriva sentinței nr. 7449 din 7 decembrie 2011 a Curțioi de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs în termen legal reclamanta SC O.M.V.P. SA, susținând că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 7, 9 și art. 304 1 C. proc.

civ. 3.1. În motivarea recursului s-a arătat că prima instanță a interpretat corect prevederile art. 249 alin. (5), ale art. 250 alin. (1) pct. 16 și alin. (2) din C. fisc. și a combătut punctul de vedere eronat al Municipiului Zalău, însă a respins acțiunea sa (motiv încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.). Subliniază recurenta-reclamantă că M.E.F. - D.G.L.I.D. a clarificat prin adresa din 13 decembrie 2007, tratamentul fiscal al rezervoarelor, în sensul că: „pentru rezervoarele situate deasupra solului, precum și pentru cele situate în subteran, nu se datorează impozit pe clădiri, întrucât potrivit legii, nu au elementele constitutive ale unei clădiri”. 3.2. De asemenea, se arată că instanța de fond a interpretat și a aplicat greșit prevederile art. 101 alin. (2) lit. c) C. proc.

fisc. și ale art. 1 pct. 1 alin. (3) lit. d) C. proc. fisc. și ale art. 1 pct. 1 alin. (3) lit. d) din Carta drepturilor și obligațiilor contribuabililor pe timpul desfășurării inspecției fiscale, aprobate prin Ordinul A.N.A.F. nr. 713/2004 (motiv încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.). În conformitate cu avizul de inspecție fiscală nr. 6452 din 11 februarie 2010, verificarea făcută de Municipiul Zalău urma să vizeze perioada 1 ianuarie 2005 - 31 decembrie 2009, însă în realitate verificarea s-a extins până la data de 31 martie 2010, fiind astfel încălcate prevederile art. 101 alin. (2) lit. c) C. proc. fisc. și ale art. 1 pct. 1 alin. (3) lit. d) și Ordinul A.N.A.F. nr. 713/2004, fapt ce atrage nulitatea R.I.F.

nr. 41758 din 14 septembrie 2010 și a Deciziei privind nemodificarea bazei de impunere nr. 41758 din 14 septembrie 2010. 3.3. Instanța de fond a interpretat și a aplicat greșit prevederilor art. 44 alin. (2), art. 85 alin. (1), art. 86 alin. (6), art. 88 și art. 110 alin. (2) și (3) C. proc. fisc. și ale pct. 44.1. și 107.1. din Normele de aplicare a C. proc. fisc. (motiv de recurs încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.). În cauză, Municipiul Zalău a emis titlu executoriu fără a anterior să comunice o decizie de impunere în care să se identifice o creanță certă, lichidă și exigibilă, în cuantumul executat în mod nelegal de Municipiul Zalău. 3.4. În fine, recurenta-reclamantă arată că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit prevederile art. 250 alin. (1) pct. 6 din C. fisc.

(motiv de recurs încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.). În susținere, invocă puterea de lucru judecat a sentinței nr. 2391 din 9 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul București, irevocabilă prin Decizia Curții de Apel București nr. 2554 din 3 noiembrie 2011. 4. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, precum și sub toate aspectele, în temeiul art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce urmează: Prin Raportul de inspecție fiscală nr. 41758 din 14 septembrie 2010 s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația de plată a sumei de 1.051.611,89 lei reprezentând impozit pe clădiri și majorări (sumă aferentă perioadei 2005-2009), stabilită și executată pentru rezervoare și centrale termice, fiind emisă Decizia privind nemodificarea bazei de impunere nr. 41758 din 14 septembrie 2010. Reclamanta a formulat contestație ce a fost respinsă prin Dispoziția nr. 6160 din 10 noiembrie 2010 a Primarului Municipiului Zalău, statuându-se că rezervoarele subterane și supraterane deținute de reclamanta SC O.M.V.P. SA, precum și centralele termice, sunt clădiri în sensul dispozițiilor C. fisc.

și astfel este legală impunerea acestora. Problema esențială dedusă judecății vizează legalitatea determinării impozitului pe clădiri aferent rezervelor și centralelor termice deținute de reclamantă. Potrivit dispozițiilor art. 249 alin. (5) din C. fisc. (în forma în vigoare începând cu anul 2007) clădire este orice construcție situată deasupra solului și/sau sub nivelul acestuia, indiferent de denumirea sau de folosința sa și care are una sau mai multe încăperi care pot servi la adăpostirea de oameni, animale, obiecte, produse materiale, instalații, echipamente și alte asemenea, iar elementele structurale de bază ale acesteia sunt pereții și acoperișul, indiferent din materialele din care sunt construite.

Dispozițiile art. 250 alin. (1) pct. 16 din C. fisc. menționează că nu se datorează impozit pe clădiri pentru „construcțiile speciale situate în subteran, indiferent de folosința acestora (…)”. În plus, M.E.F. - D.G.L.I.D. prin adresa din 13 decembrie 2007 referindu-se la tratamentul fiscal al rezervoarelor, a precizat că „pentru rezervoarele situate deasupra solului, precum și pentru cele situate în subteran, nu se datorează impozit pe clădiri, întrucât, potrivit legii, nu au elementele constitutive ale unei clădiri”. Așadar, construcțiile speciale situate în subteran sunt scutite de plata impozitului pe clădiri conform art. 250 alin. (1) pct. 16 C. fisc., iar includerea de către Municipiul Zalău a rezervoarelor subterane în baza de impozitare este nelegală.

În ceea ce privește centralele termice, dispozițiile art. 250 alin. (1) pct. 6 C. fisc., prevăd că nu se datorează impozit prin efectul legii pentru clădirile afectate centralelor, hidroelectrice, termoelectrice și nuclearo-electrice, stațiilor și posturilor de transformare, precum și stațiilor de conexiune. Astfel, instanța apreciază că imobilele menționate cad sub incidența acestui text de lege, fiind scutite de plata impozitului. În considerarea destinației speciale a clădirilor, legiuitorul a instituit scutirea de la plata impozitului fără a face distincție între deținătorii acestora sau alte elemente de individualizare. În acord cu aceste prevederi legale este și punctul de vedere exprimat de M.E.F.

- D.G.L.I.D., prin adresa din 13 decembrie 2007, în care se arată că pentru clădirile aferente unor centrale termice nu se datorează impozit pe clădiri întrucât se încadrează în scutirile prevăzute de art. 250 alin. (1) pct. 6 C. fisc. Pentru aceste motive, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (2) C. proc. civ., va modifica sentința recurată în sensul că va admite acțiunea și va anula în parte Dispoziția nr. 41788/2010 privind nemodificarea bazei de impunere emisă de Municipiul Zalău, în ceea ce privește suma de 1.051.611,89 lei reprezentând impozit pe clădiri și accesorii, precum și R.I.F. nr. 41758/2010, cu consecința restituirii sumelor încasate în baza actelor anulate. Celelalte motive de recurs nu se impune a mai fi analizate, având în vedere că nulitatea actului administrativ-fiscal contestat s-a reținut pentru considerente ce vizează fondul și nu forma sa.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de SC O.M.V.P. SA împotriva sentinței nr. 7449 din 07 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința recurată, în sensul că: Admite acțiunea. Anulează Dispoziția nr. 6160/2010 emisă de Municipiul Zalău prin primar, anulează în parte Decizia nr. 41758/ 2010 privind nemodificarea bazei de impunere emisă de Municipiul Zalău - I.T., în ceea ce privește suma de 1.051.611,89 lei reprezentând impozit pe clădiri și accesorii, precum și R.I.F. nr. 41758/2010. Obligă intimatul-pârât la restituirea sumei încasate în baza actelor anulate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 decembrie 2013.