ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3797/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I.1. Obiectul cererii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul C.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Uniunea Națională a Barourilor din România - Structura B.P., Baroul București și Consiliul Baroului București - Forma Paralelă B.P., suspendarea provizorie a dispoziției nr. 505 din 09 decembrie 2011 a Comisiei de Disciplină și a deciziei nr. 505A din 03 ianuarie 2012 a Uniunii Naționale a Barourilor din România, până la soluționarea irevocabilă a cererii de anulare a acestora. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin cele două decizii i-au fost vătămate dreptul la muncă și dreptul la liberă asociere.

2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1605 din 06 martie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantului, și, în consecință, a dispus suspendarea dispoziției nr. 505 din 09 decembrie 2011 a Comisiei de Disciplină și a deciziei nr. 505A din 03 ianuarie 2012 a Uniunii Naționale a Barourilor din România până la soluționarea irevocabilă a Dosarului nr. 110/2/2012. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin decizia nr. 505 din 09 decembrie 2011, Comisia de Disciplină a Baroului București - Structura B.P. a dispus excluderea reclamantului din profesia de avocat, în temeiul prevederilor art. 89 lit. s) și art. 14 lit. b) din Legea nr. 51/1995, iar prin decizia nr. 505A din 03 ianuarie 2012, Uniunea Națională a Barourilor din România a respins contestația formulată de reclamant împotriva deciziei Baroului ca nefondată.

Examinând înscrisurile deduse judecății, precum și prevederile legale incidente, Curtea a constatat existența unor împrejurări de fapt și de drept care fundamentează concluzia îndoielii serioase asupra legalității actelor administrative, precum și iminența producerii unei pagube materiale, fiind îndeplinite condițiile legale prevăzute de art. 14 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004. Prima instanță a arătat că cele două acte emise de organizația profesională de interes public (conform art. 1 din actul constitutiv ), asimilate celor administrative, nu îndeplinesc cerința de motivare, expresie a principiului transparenței activității desfășurate sub regimul administrativ, a dreptului oricărui petiționar la informație, făcând imposibilă analizarea motivelor de fapt ce au stat la baza aplicării dispozițiilor art. 14 lit. b) din Legea nr. 51/1995, respectiv la respingerea contestației.

A mai apreciat că suspendarea acestora este necesară pentru prevenirea unei pagube iminente, constând în prejudiciul material care ar fi produs reclamantului pus în imposibilitatea de a-și desfășura activitatea remunerată. 3. Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe au formulat recurs, în termenul legal, pârâții Uniunea Națională a Barourilor din România, Baroul București și Consiliul Baroului București, prin Președintele B.P., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea căii de atac exercitate, recurenții au indicat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticând hotărârea primei instanțe sub următoarele aspecte: - au fost aplicate greșit prevederile Legii nr. 554/2004, în speță fiind incidente dispozițiile Legii speciale nr. 51/1995, în raport de care acțiunea este inadmisibilă; - trebuia invocată excepția prematurității, reclamantul neparcurgând procedura reglementată de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

4. Apărările formulate de intimat Prin concluziile scrise depuse la data de 26 septembrie 2012, în termenul de amânare a pronunțării, intimatul C.V. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând că nu există temeiuri pentru a considera că prima instanță era necompetentă material,câtă vreme este incident principiul „instanța care poate mai mult poate și mai puțin”. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurenți, a concluziilor scrise, precum și sub toate aspectele, potrivit art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, în limitele și pentru motivele expuse în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Intimatul-reclamant C.V.

a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere de suspendare a executării deciziei nr. 505 din 09 decembrie 2011 a Comisiei de Disciplină a Baroului București, invocând, în drept, dispozițiile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Pentru ca prevederile indicate să fie aplicabile este obligatoriu ca actul a cărui suspendare se solicită să fie act administrativ. Potrivit definiției legale cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, acesta este „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”.

În cauză, contrar opiniei judecătorului de la Curtea de apel, emitentul actului atacat, ca și celelalte structuri ale Uniunii Naționale a Barourilor din România - Structura B. implicate în procedura de excludere din profesie a intimatului-reclamant nu îndeplinesc condițiile pentru a fi considerate autorități publice sau persoane juridice asimilate acestora în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din același act normativ. Împrejurarea că în art. 1 din actul constitutiv, Uniunea Națională a Barourilor din România - Structura B. s-a autodefinit „organizație profesională de interes public” nu justifică reținerea calității de entitate asimilată autorității publice, întrucât au această legitimare doar „persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică”.

Or, structurile angrenate în procedura de excludere din profesie a intimatului-reclamant nu au făcut dovada obținerii statutului de utilitate publică ori a autorizării în sensul normei citate și, deci, nu au aptitudinea de a emite acte administrative. Aceeași concluzie se degajă și din considerentele sentinței penale nr. 538 din 05 aprilie 2012 a Judecătoriei Deva, definitivă, de condamnare a inculpatului B.P. pentru săvârșirea infracțiunii de exercitare fără drept a unei profesii (respectiv a profesiei de avocat), potrivit cu care cererea parchetului de anulare a deciziei de primire în profesie a inculpatului a fost respinsă întrucât „nu emană de la entități legal înființate, ori prin admiterea cererii s-ar ajunge practic la recunoașterea indirectă a existenței legale a acestora”.

2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru considerentele expuse, reținând că în cauză nu există premisa aplicării dispozițiilor art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ. se va admite recursul și se va modifica sentința în sensul respingerii ca inadmisibile a cererii de suspendare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul formulat de Uniunea Națională a Barourilor din România, Baroul București și Consiliul Baroului București împotriva sentinței civile nr. 1605 din 06 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința recurată în sensul că respinge cererea reclamantului C.V. ca inadmisibilă. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27 septembrie 2012.