ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3797/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.1. Obiectul cererii deduse judecății

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, reclamantul C.V. a solicitat, în contradictoriu cu

pârâții Uniunea Națională a Barourilor din România - Structura B.P., Baroul

București și Consiliul Baroului București - Forma Paralelă B.P., suspendarea

provizorie a dispoziției nr. 505 din 09 decembrie 2011 a Comisiei de Disciplină

și a deciziei nr. 505A din 03 ianuarie 2012 a Uniunii Naționale a Barourilor

din România, până la soluționarea irevocabilă a cererii de anulare a acestora.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că prin cele două decizii i-au fost vătămate dreptul la

muncă și dreptul la liberă asociere.

instanței de fond

Prin sentința civilă

nr. 1605 din 06 martie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantului, și, în

consecință, a dispus suspendarea dispoziției nr. 505 din 09 decembrie 2011 a

Comisiei de Disciplină și a deciziei nr. 505A din 03 ianuarie 2012 a Uniunii Naționale

a Barourilor din România până la soluționarea irevocabilă a Dosarului nr.

110/2/2012.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că prin decizia nr. 505 din 09 decembrie 2011,

Comisia de Disciplină a Baroului București - Structura B.P. a dispus excluderea

reclamantului din profesia de avocat, în temeiul prevederilor art. 89 lit. s)

și art. 14 lit. b) din Legea nr. 51/1995, iar prin decizia nr. 505A din 03

ianuarie 2012, Uniunea Națională a Barourilor din România a respins contestația

formulată de reclamant împotriva deciziei Baroului ca nefondată.

Examinând

înscrisurile deduse judecății, precum și prevederile legale incidente, Curtea a

constatat existența unor împrejurări de fapt și de drept care fundamentează

concluzia îndoielii serioase asupra legalității actelor administrative, precum

și iminența producerii unei pagube materiale, fiind îndeplinite condițiile

legale prevăzute de art. 14 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004.

Prima instanță a

arătat că cele două acte emise de organizația profesională de interes public

(conform art. 1 din actul constitutiv

),

asimilate celor administrative, nu îndeplinesc cerința de motivare, expresie a

principiului transparenței activității desfășurate sub regimul administrativ, a

dreptului oricărui petiționar la informație, făcând imposibilă analizarea

motivelor de fapt ce au stat la baza aplicării dispozițiilor art. 14 lit. b)

din Legea nr. 51/1995, respectiv la respingerea contestației.

A mai apreciat că

suspendarea acestora este necesară pentru prevenirea unei pagube iminente,

constând în prejudiciul material care ar fi produs reclamantului pus în

imposibilitatea de a-și desfășura activitatea remunerată.

exercitată

Împotriva acestei

sentințe au formulat recurs, în termenul legal, pârâții Uniunea Națională a

Barourilor din România, Baroul București și Consiliul Baroului București, prin

Președintele B.P., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea căii de

atac exercitate, recurenții au indicat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., criticând hotărârea primei instanțe sub următoarele aspecte:

- au fost aplicate

greșit prevederile Legii nr. 554/2004, în speță fiind incidente dispozițiile

Legii speciale nr. 51/1995, în raport de care acțiunea este inadmisibilă;

- trebuia invocată

excepția prematurității, reclamantul neparcurgând procedura reglementată de

art. 7 din Legea nr. 554/2004.

formulate de intimat

Prin concluziile

scrise depuse la data de 26 septembrie 2012, în termenul de amânare a

pronunțării, intimatul C.V. a solicitat respingerea recursului ca nefondat,

susținând că nu există temeiuri pentru a considera că prima instanță era

necompetentă material,câtă vreme este incident principiul „instanța care poate

mai mult poate și mai puțin”.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința

atacată prin prisma criticilor formulate de recurenți, a concluziilor scrise,

precum și sub toate aspectele, potrivit art. 304

1

C. proc. civ.,

Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, în limitele și pentru

motivele expuse în continuare.

și de drept relevante

Intimatul-reclamant C.V.

a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere de suspendare a

executării deciziei nr. 505 din 09 decembrie 2011 a Comisiei de Disciplină a

Baroului București, invocând, în drept, dispozițiile art. 14 și 15 din Legea

nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Pentru ca prevederile

indicate să fie aplicabile este obligatoriu ca actul a cărui suspendare se

solicită să fie act administrativ. Potrivit definiției legale cuprinse în art.

2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, acesta este „actul unilateral cu

caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de

putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în

concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”.

În cauză, contrar

opiniei judecătorului de la Curtea de apel, emitentul actului atacat, ca și

celelalte structuri ale Uniunii Naționale a Barourilor din România - Structura

B. implicate în procedura de excludere din profesie a intimatului-reclamant nu

îndeplinesc condițiile pentru a fi considerate autorități publice sau persoane

juridice asimilate acestora în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din același act

normativ.

Împrejurarea că în

art. 1 din actul constitutiv, Uniunea Națională a Barourilor din România - Structura

B. s-a autodefinit „organizație profesională de interes public” nu justifică

reținerea calității de entitate asimilată autorității publice, întrucât au această

legitimare doar „persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au

obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu

public, în regim de putere publică”.

Or, structurile

angrenate în procedura de excludere din profesie a intimatului-reclamant nu au

făcut dovada obținerii statutului de utilitate publică ori a autorizării în

sensul normei citate și, deci, nu au aptitudinea de a emite acte

administrative.

Aceeași concluzie se

degajă și din considerentele sentinței penale nr. 538 din 05 aprilie 2012 a

Judecătoriei Deva, definitivă, de condamnare a inculpatului B.P. pentru

săvârșirea infracțiunii de exercitare fără drept a unei profesii (respectiv a

profesiei de avocat), potrivit cu care cererea parchetului de anulare a

deciziei de primire în profesie a inculpatului a fost respinsă întrucât „nu

emană de la entități legal înființate, ori prin admiterea cererii s-ar ajunge

practic la recunoașterea indirectă a existenței legale a acestora”.

soluției instanței de recurs

Pentru considerentele

expuse, reținând că în cauză nu există premisa aplicării dispozițiilor art. 14

și 15 din Legea nr. 554/2004, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ.

se va admite recursul și se va modifica sentința în sensul respingerii ca

inadmisibile a cererii de suspendare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

formulat de Uniunea Națională a Barourilor din România, Baroul București și

Consiliul Baroului București împotriva sentinței civile nr. 1605 din 06 martie

2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal.

Modifică sentința

recurată în sensul că respinge cererea reclamantului C.V. ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 27 septembrie

2012.