ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1629/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1891 din 26 aprilie 2010, Curtea Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității în contradictoriu cu pârâtul V.S. și a constatat calitatea de colaborator al Securității în ceea ce-l privește pe pârât. Pentru a pronunța o asemenea soluție, instanța de fond a reținut că sunt incidente prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008. Sub aspectul situației de fapt, curtea de apel a constatat că pârâtul a fost recrutat la data de 13 august 1973 în calitate de colaborator în problema informației în sectoarele economice.

În plus, prima instanță a avut în vedere nota de constatare, din care a rezultat că pârâtul a relatat informații, înregistrate de ofițerul de legătură pe bandă de magnetofon, dar și că există informații olografe semnate cu numele conspirative la 6 aprilie 1976, 26 ianuarie 1977, 1 aprilie 1977 și 22 februarie 1978. De asemenea, instanța de fond a luat în considerare și rapoartele informative ale ofițerului de legătură din 8 septembrie 1975, 25 septembrie 1978, 6 noiembrie 1981, 21 septembrie 1982 și 14 noiembrie 1983. În concluzie, curtea de apel a subliniat faptul că informațiile furnizate de pârât au vizat incontestabil îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor, pe care le-a supravegheat fără știrea și consimțământul acestora, în contextul în care unele drepturi au fost prevăzute de art. 28 și art. 30 din Constituția României din 1965 sau consfințite prin tratate internaționale.

Prima instanță a fost de părere că încălcarea și nerespectarea acestor drepturi de către regimul existent anterior anului 1989 s-a realizat prin persoane și structuri statale, iar în categoria persoanelor care au colaborat cu Securitatea cu consecința încălcării drepturilor fundamentale ale omului s-a aflat și pârâtul. Împotriva acestei hotărâri judecătorești s-a promovat recurs în termen legal de către pârâtul V.S., care a solicitat modificarea în tot a sentinței, ca fiind pronunțată cu încălcarea legii, iar pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată. În dezvoltarea căii extraordinare de atac, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul apreciază că instanța de fond nu a analizat rapoartele ofițerului de securitate și notele olografe.

În plus, recurentul arată că, în sentința atacată, sunt numeroase neconcordanțe: - cele mai multe dintre rapoarte și note sunt ulterioare perioadei în care se susține că a activat ca și colaborator al Securității, adică 1973 - 1977; Pe de altă parte, recurentul-pârât contestă faptul că informarea din 26 ianuarie 1977 (aflată la filele 82 – 85 dosar fond) este scrisă și semnată de el. De asemenea, recurentul contestă că informarea din 6 aprilie 1976 (de la fila 86 același dosar) are semnătura sa. Totodată, recurentul consideră că raportul informativ din 8 septembrie 1975 (de la fila 88 dosar) nu cuprinde informații care au fost obținute de la el de ofițerul de securitate, nu se referă la activități și atitudini antitotalitar-comuniste și nu vizează drepturile fundamentale ale omului.

În plus, recurentul contestă și furnizarea de către el a informațiilor cuprinse în raportul informativ din 25 septembrie 1975 (fila 90 dosar). În esență, recurentul-pârât neagă că a semnat vreun angajament cu securitatea ca instituție opresivă a poporului, susținând că nu a fost plătit niciodată pentru discuțiile avute cu ofițerul de securitate. Analizând sentința atacată, în raport de criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Instanța de control judiciar constată că, în speță, nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304 1 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză, și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Astfel, în temeiul dispozițiilor art. 3 lit. z) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, recurentul-pârât a fost supus verificărilor sub aspectul posibilei calități de colaborator sau lucrător al Securității, urmare a cererii nr. P 320/07 din 25 ianuarie 2007 adresată intimatului-reclamant de către Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989, în temeiul Legii nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea poliției politice comuniste. După finalizarea acestor verificări, intimatul-reclamant a întocmit nota de constatare din 2 aprilie 2009 (filele 22 – 30 dosar fond), în baza căreia a sesizat instanța de contencios administrativ cu prezenta acțiune în constatarea calității recurentului-pârât de colaborator al Securității, acțiune la care a atașat înscrisurile doveditoare.

Înalta Curte, în acord cu prima instanță, apreciază că, în speță, sunt întrunite condițiile cumulative impuse de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se putea constata calitatea recurentului-pârât de colaborator al Securității: 1) Persoana să fi furnizat organelor de Securitate „informații, indiferent sub ce formă, precum și note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității”. 2) Informațiile furnizate să denunțe activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist și să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Pe aspectul îndeplinirii acestor condiții, instanța de control judiciar reține faptul că, într-adevăr, recurentul – pârât a fost recrutat de către Inspectoratul Județean Covasna, în calitate de informator, în problema”informații în sectoarele economice”.

În raport de actele existente la dosar, numele conspirative atribuite respectivei persoane fizice au fost „V.” (1973 – 1977), „G.” /”G. G.” (1977). Așa cum susține și recurentul, nu a existat un angajament în acest sens, semnat de el în fața ofițerului de s ecuritate care l-a recrutat. Însă, inexistența acestui document nu prezintă relevanță juridică pentru legiuitor. Importantă este furnizarea de informații Securității, în sensul indicat de O.U.G. nr. 24/2008. Or, în prezenta speță, se află acte semnate de recurentul-pârât cu numele conspirative amintite anterior, rapoarte întocmite de către ofițerul de legătură (a se vedea filele 35 – 101 dosar fond). În acest context, trebuie subliniat faptul că, în faza judiciară, atât în fond, cât și în recurs, recurentul-pârât nu a solicitat efectuarea unei expertize grafologice, întrucât această probă ar fi putut stabili realitatea scrisului și semnăturii contestate.

Nu trebuie ignorat faptul că raportul cu propunerea de scoatere din rețeaua informativă a recurentului-pârât s-a făcut la 7 iunie 1988, documentul fiind aprobat la 17 iunie 1988 (a se vedea fila 56 dosar fond). Este certă împrejurarea că, în perioada anilor 1973 – 1988, sus-numita parte a furnizat informații organelor de Securitate, de natură a atrage aplicabilitatea art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008. Pe această linie de idei, este de remarcat faptul că, din materialul probator administrat în cauză, rezultă că, într-adevăr, în perioada 1973 – 1988, recurentul-pârât a furnizat informații prin care a denunțat activități și atitudini potrivnice regimului comunist, care au îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Desigur, prin furnizarea acestor informații, s-a îngrădit dreptul la libertatea de exprimare și libertatea de opinie, prevăzut la art. 28 din Constituția României din 1965, coroborat cu art. 19 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 19 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice, dreptul la viață privată prevăzut de art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art. 17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice, precum și dreptul la libera circulație, prevăzut de art. 12 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice. Pentru considerentele anterior arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ., coroborat cu art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de V.S. împotriva sentinței nr. 1891 din 26 aprilie 2010 a Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 martie 2011.