ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1629/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 1891

din 26 aprilie 2010, Curtea Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru

Studierea Arhivelor Securității în contradictoriu cu pârâtul V.S. și a

constatat calitatea de colaborator al Securității în ceea ce-l privește pe

pârât.

Pentru a pronunța o

asemenea soluție, instanța de fond a reținut că sunt incidente prevederile art.

2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Sub aspectul

situației de fapt, curtea de apel a constatat că pârâtul a fost recrutat la

data de 13 august 1973 în calitate de colaborator în problema informației în

sectoarele economice.

În plus, prima

instanță a avut în vedere nota de constatare, din care a rezultat că pârâtul a

relatat informații, înregistrate de ofițerul de legătură pe bandă de magnetofon,

dar și că există informații olografe semnate cu numele conspirative la 6

aprilie 1976, 26 ianuarie 1977, 1 aprilie 1977 și 22 februarie 1978.

De asemenea, instanța

de fond a luat în considerare și rapoartele informative ale ofițerului de

legătură din 8 septembrie 1975, 25 septembrie 1978, 6 noiembrie 1981, 21

septembrie 1982 și 14 noiembrie 1983.

În concluzie, curtea

de apel a subliniat faptul că informațiile furnizate de pârât au vizat incontestabil

îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor, pe care

le-a supravegheat fără știrea și consimțământul acestora, în contextul în care

unele drepturi au fost prevăzute de art. 28 și art. 30 din Constituția României

din 1965 sau consfințite prin tratate internaționale.

Prima instanță a fost

de părere că încălcarea și nerespectarea acestor drepturi de către regimul

existent anterior anului 1989 s-a realizat prin persoane și structuri statale,

iar în categoria persoanelor care au colaborat cu Securitatea cu consecința

încălcării drepturilor fundamentale ale omului s-a aflat și pârâtul.

Împotriva acestei

hotărâri judecătorești s-a promovat recurs în termen legal de către pârâtul V.S.,

care a solicitat modificarea în tot a sentinței, ca fiind pronunțată cu încălcarea

legii, iar pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În dezvoltarea căii

extraordinare de atac, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., recurentul apreciază că instanța de fond nu a analizat rapoartele

ofițerului de securitate și notele olografe.

În plus, recurentul

arată că, în sentința atacată, sunt numeroase neconcordanțe:

- cele mai multe

dintre rapoarte și note sunt ulterioare perioadei în care se susține că a

activat ca și colaborator al Securității, adică 1973 - 1977;

Pe de altă parte,

recurentul-pârât contestă faptul că informarea din 26 ianuarie 1977 (aflată la

filele 82 – 85 dosar fond) este scrisă și semnată de el.

De asemenea,

recurentul contestă că informarea din 6 aprilie 1976 (de la fila 86 același

dosar) are semnătura sa.

Totodată, recurentul

consideră că raportul informativ din 8 septembrie 1975 (de la fila 88 dosar) nu

cuprinde informații care au fost obținute de la el de ofițerul de securitate,

nu se referă la activități și atitudini antitotalitar-comuniste și nu vizează

drepturile fundamentale ale omului.

În plus, recurentul

contestă și furnizarea de către el a informațiilor cuprinse în raportul

informativ din 25 septembrie 1975 (fila 90 dosar).

În esență, recurentul-pârât

neagă că a semnat vreun angajament cu securitatea ca instituție opresivă a

poporului, susținând că nu a fost plătit niciodată pentru discuțiile avute cu

ofițerul de securitate.

Analizând sentința

atacată, în raport de criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru

considerentele care vor fi expuse în continuare.

Instanța de control

judiciar constată că, în speță, nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304

sau art. 304

1

C. proc. civ., în vederea casării sau modificării

hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de

materialul probator administrat în cauză, și a realizat o încadrare juridică

adecvată.

Astfel, în temeiul

dispozițiilor art. 3 lit. z) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări și

completări prin Legea nr. 293/2008, recurentul-pârât a fost supus verificărilor

sub aspectul posibilei calități de colaborator sau lucrător al Securității,

urmare a cererii nr. P 320/07 din 25 ianuarie 2007 adresată

intimatului-reclamant de către Secretariatul de Stat pentru Problemele

Revoluționarilor din Decembrie 1989, în temeiul Legii nr. 187/1999 privind

accesul la propriul dosar și deconspirarea poliției politice comuniste.

După finalizarea

acestor verificări, intimatul-reclamant a întocmit nota de constatare din 2

aprilie 2009 (filele 22 – 30 dosar fond), în baza căreia a sesizat instanța de

contencios administrativ cu prezenta acțiune în constatarea calității

recurentului-pârât de colaborator al Securității, acțiune la care a atașat înscrisurile

doveditoare.

Înalta Curte, în

acord cu prima instanță, apreciază că, în speță, sunt întrunite condițiile

cumulative impuse de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se putea

constata calitatea recurentului-pârât de colaborator al Securității:

1) Persoana să fi

furnizat organelor de Securitate „informații, indiferent sub ce formă, precum și

note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii

Securității”.

2) Informațiile furnizate

să denunțe activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist și

să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Pe aspectul îndeplinirii

acestor condiții, instanța de control judiciar reține faptul că, într-adevăr,

recurentul – pârât a fost recrutat de către Inspectoratul Județean Covasna, în

calitate de informator, în problema”informații în sectoarele economice”.

În raport de actele

existente la dosar, numele conspirative atribuite respectivei persoane fizice

au fost „V.” (1973 – 1977), „G.” /”G. G.” (1977).

Așa cum susține și

recurentul, nu a existat un angajament în acest sens, semnat de el în fața

ofițerului de

s

ecuritate care l-a

recrutat.

Însă, inexistența

acestui document nu prezintă relevanță juridică pentru legiuitor.

Importantă este

furnizarea de informații Securității, în sensul indicat de O.U.G. nr. 24/2008.

Or, în prezenta

speță, se află acte semnate de recurentul-pârât cu numele conspirative amintite

anterior, rapoarte întocmite de către ofițerul de legătură (a se vedea filele 35

– 101 dosar fond).

În acest context,

trebuie subliniat faptul că, în faza judiciară, atât în fond, cât și în recurs,

recurentul-pârât nu a solicitat efectuarea unei expertize grafologice, întrucât

această probă ar fi putut stabili realitatea scrisului și semnăturii

contestate.

Nu trebuie ignorat

faptul că raportul cu propunerea de scoatere din rețeaua informativă a

recurentului-pârât s-a făcut la 7 iunie 1988, documentul fiind aprobat la 17 iunie

1988 (a se vedea fila 56 dosar fond).

Este certă

împrejurarea că, în perioada anilor 1973 – 1988, sus-numita parte a furnizat

informații organelor de Securitate, de natură a atrage aplicabilitatea art. 2 lit.

b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Pe această linie de

idei, este de remarcat faptul că, din materialul probator administrat în cauză,

rezultă că, într-adevăr, în perioada 1973 – 1988, recurentul-pârât a furnizat

informații prin care a denunțat activități și atitudini potrivnice regimului

comunist, care au îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Desigur, prin

furnizarea acestor informații, s-a îngrădit dreptul la libertatea de exprimare

și libertatea de opinie, prevăzut la art. 28 din Constituția României din 1965,

coroborat cu art. 19 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 19

din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice, dreptul la

viață privată prevăzut de art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor

Omului și art. 17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și

Politice, precum și dreptul la libera circulație, prevăzut de art. 12 din

Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice.

Pentru considerentele

anterior arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C.

proc. civ., coroborat cu art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, va respinge

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de V.S. împotriva sentinței nr. 1891 din 26 aprilie 2010 a Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 18 martie 2011.