ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1284/2015

Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele; Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău la data de 5 ianuarie 2012, reclamantul B.P. a chemat în judecată Statul E.A.U., Abu-Dabi și reprezentanții supremi ai acestui stat, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâților la plata de daune morale și materiale în cuantum de 3,268.000 dolari. În motivare, reclamantul a arătat că, urmare a unui proces intentat unui partener arab, a fost arestat și condamnat, fâră a i se aduce la cunoștință motivele și Iară a fi asistat de un avocat. Din cauza tratamentelor crude și a condamnării nedrepte, sănătatea reclamantului s-a deteriorat, familia sa s-a destrămat, iar societatea pe care o administra a falimentat.

La solicitarea instanței, la data de 1 iunie 2012, reclamantul a făcut precizări la acțiune, menționând că înțelege să se judece în contradictoriu cu Statul E.A.U. și vice-prim-ministru S.S.B.Y.N. și că solicită daune materiale în valoare de 1.268.000 dolari, reprezentând valoarea contractelor pe carele avea în derulare și 200.000 daune morale reprezentând suferința fizică și psihică datorată arestării, pierderea familiei și șubrezirea sănătății. Prin sentința civilă nr. 1790/2013, pronunțată de Tribunalul Bacău, secția civilă, a fost admisă excepția necompetentei generale și s-a respins acțiunea formulată de reclamantul B.P. în contradictoriu cu pârâții E.A.U., A.D. și vice-prim ministru al Statului Emirate Arab S.S.B.Z.A.N., ca nefîind de competența instanțelor române.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul că nu sunt incidente prevederile art. 148, 149, 3 50 și 151 din Legea nr. 105/1992 (în forma în vigoare la data introducerii acțiunii), pentru că pârâții sunt persoane străine cu sediul și respectiv domiciliul în E.A.U., iar obiectul acțiunii este constituit de daune pentru un presupus fapt ilicit. Așadar, instanța a apreciat că nici una din dispozițiile legale mai sus enumerate nu sunt aplicabile în prezenta cauză și astfel, Tribunalul Bacău și nici o altă instanță din România nu sunt competente să o soluționeze. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul. Prin cererea de apel, apelantul-reclamant a reiterat pretențiile sale față de pârâți, fără a fi contestată în mod expres și argumentată soluția primei instanțe privind necompetența generală a instanțelor române, astfel cum a fost constatată de instanța de fond, în raport de temeiul juridic al cererii.

Prin Decizia nr. 192 din 10 septembrie 2014 Curtea de Apel Bacău, secția I-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul reclamantului. În motivare, a reținut că tribunalul în mod corect a tăcut aplicarea dispozițiilor art. 157 cu referire la art. 150 și 151 din Legea nr. 105/1992 și a admis excepția necompetenței generale a instanțelor române, față de acțiunea promovată de reclamant, întemeiată pe răspunderea delictuală pe un presupus fapt ilicit al pârâților, persoane străine, cu sediul și respectiv domiciliul în E.A.U. Împotriva acestei decizii reclamantul a formulat recurs. În cuprinsul criticilor sale, reclamantul și-a exprimat nemulțumirea cu privire la situația de fapt reținută de instanțe.

A reluat expunerea întregii situații de fapt, fără însă a critica soluția pronunțată cu privire la necompetența generală a instanțelor române. Analizând excepția de nulitate a recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte a reținut următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., „cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, precum și dezvoltarea lor". Conform art. 306 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția motivelor de ordine publică ce pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs". De asemenea, potrivit art. 306 alin, (3) C. proc. civ. „indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unui din motivele prevăzute de art. 304 C. proc.

civ." Motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea nemulțumirii față de hotărârea pronunțată în apel, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o hotărâre nelegală. Pentru a conduce la modificarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare a textelor de lege, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implicând determinarea greșelilor anume imputate instanței de apel, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care se bazează. În acest sens, trebuie menționat că dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de natură a învedera nelegalitatea hotărârii.

În cauză, Înalta Curte constată că recurentul reclamant nu a formulat critici referitoare la soluția instanței de apel privind necompetența generală a instanțelor române în soluționarea cererii de chemare în judecată, ci a susținut că instanțele nu au reținut corect situația de fapt dedusă judecății. Asemenea susțineri nu pot constitui critici de nelegalitate ale soluției pronunțate de curtea de apel pentru că nu vizează aplicarea legii în susținerea soluției pronunțate în apel, ci se referă la netemeinicia soluției date în apel. În consecință, văzând că în speță nu este posibilă o încadrare a motivelor de recurs în dispozițiile art. 304 C. proc. civ., ceea ce echivalează cu nemotivarea căii de atac, Înalta Curte urmează să constate nulitatea recursului în condițiile art. 306 alin. (3) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamantul B.P. împotriva Deciziei civile nr. 192 din 10 septembrie 2014 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 mai 2015.