ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1284/2015

Deliberând asupra cauzei

de față, reține următoarele;

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Bacău la data de 5 ianuarie 2012, reclamantul B.P. a chemat în

judecată Statul E.A.U., Abu-Dabi și reprezentanții supremi ai acestui

stat, solicitând instanței ca prin

hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâților la plata de

daune morale și materiale în cuantum de 3,268.000 dolari.

În motivare,

reclamantul a arătat că, urmare a unui proces intentat unui partener arab, a

fost arestat și condamnat, fâră a i se aduce la cunoștință motivele și Iară a

fi asistat de un avocat. Din cauza tratamentelor crude și a condamnării

nedrepte, sănătatea reclamantului s-a deteriorat, familia sa s-a destrămat, iar

societatea pe care o administra a falimentat.

La

solicitarea instanței, la data de 1 iunie 2012, reclamantul a făcut precizări

la acțiune, menționând că înțelege să se judece în contradictoriu cu Statul E.A.U.

și vice-prim-ministru S.S.B.Y.N. și că solicită daune materiale în valoare de

1.268.000 dolari, reprezentând valoarea contractelor pe carele avea în derulare

și 200.000 daune morale reprezentând suferința fizică și psihică datorată

arestării, pierderea familiei și șubrezirea sănătății.

Prin sentința

civilă nr. 1790/2013, pronunțată de Tribunalul Bacău, secția civilă, a fost

admisă excepția necompetentei generale și s-a respins acțiunea formulată de reclamantul

B.P. în contradictoriu cu pârâții E.A.U., A.D. și vice-prim ministru al

Statului Emirate Arab S.S.B.Z.A.N., ca nefîind de competența instanțelor

române.

Pentru a

hotărî astfel, tribunalul că nu sunt incidente prevederile art. 148, 149, 3 50

și 151 din Legea nr. 105/1992 (în forma în vigoare la data introducerii

acțiunii), pentru că pârâții sunt persoane străine cu sediul și respectiv

domiciliul în E.A.U., iar obiectul acțiunii este constituit de daune pentru un

presupus fapt ilicit. Așadar, instanța a apreciat că nici una din dispozițiile

legale mai sus enumerate nu sunt aplicabile în prezenta cauză și astfel,

Tribunalul Bacău și nici o altă instanță din România nu sunt competente să o

soluționeze.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat apel reclamantul.

Prin

cererea de apel, apelantul-reclamant a reiterat pretențiile sale față de

pârâți, fără a fi contestată în mod expres și argumentată soluția primei

instanțe privind necompetența generală a instanțelor române, astfel cum a fost

constatată de instanța de fond, în raport de temeiul juridic al cererii.

Prin Decizia

nr. 192 din 10 septembrie 2014 Curtea de Apel Bacău, secția I-a civilă, a

respins, ca nefondat, apelul reclamantului.

În motivare, a

reținut că tribunalul în mod corect a tăcut aplicarea dispozițiilor art. 157 cu

referire la art. 150 și 151 din Legea nr. 105/1992 și a admis excepția

necompetenței generale a instanțelor române, față de acțiunea promovată de

reclamant, întemeiată pe răspunderea delictuală pe un presupus fapt ilicit al

pârâților, persoane străine, cu sediul și respectiv domiciliul în E.A.U.

Împotriva acestei

decizii reclamantul a formulat recurs.

În cuprinsul

criticilor sale, reclamantul și-a exprimat nemulțumirea cu privire la situația

de fapt reținută de instanțe. A reluat expunerea întregii situații de fapt,

fără însă a critica soluția pronunțată cu privire la necompetența generală a

instanțelor române.

Analizând

excepția de nulitate a recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte a reținut

următoarele:

Potrivit

dispozițiilor art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., „cererea de

recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care

se întemeiază, precum și dezvoltarea lor".

Conform art. 306

alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul

legal, cu excepția motivelor de ordine publică ce pot fi invocate și din oficiu

de instanța de recurs".

De asemenea,

potrivit art. 306 alin, (3) C. proc. civ. „indicarea greșită a motivelor de

recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă

încadrarea lor într-unui din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ."

Motivarea

recursului înseamnă nu doar exprimarea nemulțumirii față de hotărârea pronunțată

în apel, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al

părții, instanța a pronunțat o hotărâre nelegală.

Pentru a

conduce la modificarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă

indicare a textelor de lege, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs

implicând determinarea greșelilor anume imputate instanței de apel, o minimă

argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe

care se bazează.

În acest sens,

trebuie menționat că dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare

corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care,

circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de natură a

învedera nelegalitatea hotărârii.

În cauză, Înalta

Curte constată că recurentul reclamant nu a formulat critici referitoare la soluția

instanței de apel privind necompetența generală a instanțelor române în

soluționarea cererii de chemare în judecată, ci a susținut că instanțele nu au

reținut corect situația de fapt dedusă judecății.

Asemenea

susțineri nu pot constitui critici de nelegalitate ale soluției pronunțate de

curtea de apel pentru că nu vizează aplicarea legii în susținerea soluției

pronunțate în apel, ci se referă la netemeinicia soluției date în apel.

În consecință,

văzând că în speță nu este posibilă o încadrare a motivelor de recurs în

dispozițiile art. 304 C. proc. civ., ceea ce echivalează cu nemotivarea căii de

atac, Înalta Curte urmează să constate nulitatea recursului în condițiile art. 306

alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul

recursul declarat de reclamantul B.P. împotriva Deciziei civile nr. 192 din 10

septembrie 2014 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 14 mai 2015.