Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.02.2015
inadmisibil

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 453/2015

HOTĂRÂRE
13.02.2015
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 453/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele: La data de 24 noiembrie 2014 a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție recursul declarai de intervenienta F.G. împotriva Deciziei nr. 822 din 15 octombrie 2014 a Curții de Apei Timișoara, secția I civilă. Prin rezoluția de la data de 26 noiembrie 2014 s-a dispus, potrivit art. 493 alin. (2) C. proc. civ., întocmirea raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului. La data de 3 decembrie 2014 a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului și, conform rezoluției Completului 12 filtru, de Ia aceeași dată, raportul a fost comunicat părților la data de 11 decembrie 2014 (filele 20, 21 și 22 din dosar).

Recurenta F.G. a formulat un punct de vedere asupra raportului, solicitând admiterea recursului. Examinând recursul declarat de intervenienta F.G. împotriva Deciziei nr. 822 din 15 octombrie 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, Înalta Curte reține următoarele: Prin Decizia civilă nr. 822 din 15 octombrie 2014 Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a constatat nul recursul declarat de intervenienta F.G. împotriva Deciziei civile nr. 236/A din 28 martie 2014 pronunțată de Tribunalul Timiș, reținându-se următoarele considerente: Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 20 august 2013, ce a făcut obiectul Dosarului nr. 1820/252/2013 al Judecătoriei Lugoj, reclamantul I.C.M.

a formulat o plângere împotriva încheierilor din 30 iulie 2013 și nr. 15001 din 29 mai 2013 în contradictoriu cu O.C.P.I. Timiș și Biroul de C.P.I. Lugoj. La data de 22 august 2013 F.G. a formulat o cerere de intervenție în interes propriu. Prin încheierea din data de 2 decembrie 2013 Judecătoria Lugoj a amânat judecarea cauzei la data de 6 ianuarie 2014 și a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție. Împotriva acestei încheieri intervenienta a formulat apel. Prin Decizia nr. 236/A din 28 martie 2014 Tribunalul Timiș, secția I civilă, a admis excepția netimbrării apelului și a anulat ca netimbrat apelul formulat de intervenienta. A respins cererea intervenientei privind obligarea intimaților la cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii intervenienta a formulat recurs. Prin Decizia nr. 822 din 15 octombrie 2014 Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a constatat nulitatea recursului, decizie ce poartă mențiunea „definitivă". Această hotărâre, deși definitivă, a fost atacată cu recurs de către intervenienta F.G., solicitând modificarea ei, acordarea de daune morale, materiale începând cu anul 2004 până în anul 2014 pentru hărțuire, fals, furt, înșelăciune, deposedarea însușirea ilegala a terenului de către llcău Ciaudiu Marcel și pentru deposedarea intervenientei de terenul deținut. Față de recursul declarat de intervenienta F.G. împotriva unei hotărâri definitive, este de reținut că potrivit art. 64 alin. (4) din noul C. proc.

civ.: „încheierea de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenție poate fi atacată în termen de 5 zile. Calea de atac este numai apelul." Art. 457 alin. (1) C. proc. civ. consacră principiul legalității căii de atac, potrivit căruia „hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege". Coroborând dispozițiile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., care stipulează că sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs, cu cele ale art. 483 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apei, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului, rezultă că hotărârile pronunțate de curțile de apel în faza procesuală a recursului, nu sunt susceptibile de atac pe calea recursului.

Din perspectiva celor expuse celor expuse, recursul intervenientei urmează a fi respins ca inadmisibil. Față de cele ce preced, recursul va fi respins ca inadmisibil.

MOTIVE

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de intervenienta F.G., domiciliată în municipiul Lugoj, jud. Timiș, împotriva Deciziei nr. 822 din 15 octombrie 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, în contradictoriu cu intimatul l.C.M., domiciliat în municipiul Timișoara, jud, Timiș și O.C.P.I. Timiș - Biroul de C.P.I. Lugoj, cu sediul în municipiul Lugoj, jud.Timiș. Decizia nu este supusă nici unei căi de atac și se comunică părților. Pronunțată în ședința publică, astăzi 13 februarie 2015.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2015-09-24
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1851/2015
Asupra cauzei constată următoarele: Prin Decizia civilă nr. 644/A/l din 1 octombrie 2013, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 8324/30/2013, a fost respinsă cererea de revizuire formulată de revizuenți B.M. și B.S.C. împotriva Deci
ÎCCJ 2015-03-24
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2584/2015
M.G. și M.O., în contradictoriu cu intimații L.C. și L.M., împotriva deciziei civile nr. 1033 din 19 noiembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 11312/55/2013. La data de 30 aprilie 2015, prin decizia civilă nr. 182 din 30 a
ÎCCJ 2017-02-02
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 185/2017
Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 410/10.06.2014 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr. x/2014, s-a respins excepția necompetenței materiale a instanței de
ÎCCJ 2015-09-22
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1781/2015
Asupra cauzei de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, constată următoarele: Prin Decizia nr. 776/ A din 17 septembrie 2014, Tribunalul Timiș, secția I civilă, a admis excepț
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2226/2014
Asupra cauzei de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele: Prin Decizia civilă nr. 42 din 2 aprilie 2014 a Cărții de Apel Timișoara, secția I civilă, a fost respins apelul declarat de reclamanții N.R
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă