ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1851/2015
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1851/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Asupra cauzei constată următoarele: Prin Decizia civilă nr. 644/A/l din 1 octombrie 2013, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 8324/30/2013, a fost respinsă cererea de revizuire formulată de revizuenți B.M. și B.S.C. împotriva Deciziei civile nr. 478/A/I din 9 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul Timiș, în Dosarul nr. 244/220/2007, în contradictoriu cu intimații S.E., S.D. și P.F.M., a fost respinsă cererea revizuenților privind acordarea cheltuielilor de judecata, au fost obligați în solidar revizuenții la plata sumei de 1.240 lei către intimatul S.D., cu titlu de cheltuieli de judecata. Prin Decizia nr. 316 din data de 27 martie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a fost respins recursul formulat de recurenții-revizuenți B.M.
și B.S.C., în contradictoriu cu intimații S.D., P.F.M. și S.E. împotriva Deciziei civile nr. 644/ A din 11 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul Timiș. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta B.M. înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 4 aprilie 2014. La 15 mai 2014, Înalta Curte a suspendat judecata cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., constatând că în cauză nicio parte nu s-a prezentat la strigarea cauzei și nu a fost cerută judecarea cauzei în lipsă. Dosarul a fost repus pe rol la 2 iunie 2015, din oficiu, în vederea discutării perimării. Constatându-se că, de la data suspendării cauzei, respectiv 15 mai 2014, niciuna dintre părți nu a făcut demersuri pentru repunerea cauzei pe rol și continuarea judecății, Înalta Curte a reținut cauza spre soluționare sub aspectul intervenirii perimării, în acord cu prevederile art. 252 alin. (1) C. proc.
civ. Înalta Curte constată aplicabile, în cauză, dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. care prevăd că orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Din redactarea textului de lege menționat, care sancționează pasivitatea procedurală a părților, reiese caracterul imperativ al excepției invocate, instanța, având îndrituirea și corelativ obligația de a veghea asupra respectării dispozițiilor de ordine publică care au drept efect stingerea, dintr-o împrejurare culpabilă părții, a procesului civil. Perimarea se înfățișează însă nu numai ca o sancțiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, dar și ca o prezumție tacită de desistare, dedusă din faptul nestăruinței vreme îndelungată în judecată, având astfel un caracter mixt.
În speță, dat fiind temeiul de drept al suspendării, respectiv art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pricina trebuia repusă pe rol în condițiile art. 245 pct. 1 din cod, în sensul că judecata putea fi reîncepută prin cerere de redeschidere, făcută de una dintre părți. Dispozițiile de procedură menționate exclud ideea că actul de procedură urmează a fi îndeplinit din oficiu, câtă vreme redeschiderea judecății putea fi făcută doar la solicitarea părților. Instanța de recurs mai are în vedere că niciuna dintre părți nu s-a preocupat, înăuntrul termenului de perimare, să solicite repunerea pe rol a cauzei. Din acest punct de vedere, instanța apreciază că părțile sunt în culpă procesuală, dată fiind pasivitatea în care au rămas pe perioada suspendării cauzei.
Ca atare, cum în cauză dosarul a rămas în nelucrare de la 15 mai 2014, data suspendării judecării cauzei și până la 2 iunie 2015, data repunerii cauzei pe rol, perioadă în care, din vina părților, nu a fost întocmit niciun act de procedură în termenul legal prevăzut, prin aplicarea art. 248 alin. (1) C. proc. civ., se va constata perimat recursul. PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
D E C I D E Constată perimat recursul declarat de pârâta B.M. împotriva deciziei civile nr. 316 din 27 martie 2014 pronunțată de Curtea de Ape! Timișoara, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 septembrie 2015.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.