ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3286/2014

După deliberare, asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin

decizia nr. 226 A din data de 20 martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara,

secția de litigii de muncă și asigurări sociale,

s-a respins apelul declarat de reclamantul A.C.V. împotriva

sentinței nr. 3615 dîn 26 noiembrie 2013 a Tribunalului Caraș-Severin, în contradictoriu

cu pârâții Școala Gimnazială nr. x Reșița și Inspectoratul Școlar al județului Caraș-Severin.

Împotriva acestei decizii definitive a

declarat recurs reclamantul A.C.V.,

înregistrat

pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 3 iulie 2014 și repartizat

spre soluționare completului 12 filtru.

Recursul este întemeiat pe dispozițiile

art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., aprobat prin Legea nr. 134/2010.

Întrucât

cererea de chemare în judecată a fost înregistrată

pe rolul Tribunalului Caraș-Severin la data de 21 august 2013, potrivit prevederilor

art. 24 C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010, litigiul este guvernat de

normele acestui act normativ, care a intrat în vigoare anterior promovării acțiunii

civile în cauză, respectiv la 15 februarie 2013.

În

condițiile reglementate de art. 493 alin. (2) C. proc. civ.,

prin rezoluția din data de 4 septembrie 2014 s-a dispus întocmirea raportului privind

admisibilitatea în principiu a recursului, prin raport constatându-se că acesta

nu este admisibil, față de dispozițiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013

privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor

j

udecătorești, precum și pentru punerea în aplicare a Legii

nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Prin rezoluția din 16 septembrie 2014,

completul 12 filtru a analizat conținutul raportului și, constatând că acesta întrunește

condițiile prevăzute de dispozițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus

comunicarea acestuia părților litigante, pentru formularea, în scris, a unui punct

de vedere, conform prevederilor art. 493 alin. (4) din același act normativ.

Din procesele-verbale de înmânare aflate

Ia dosarul de recurs rezultă că raportul privind admisibilitatea în principiu a

recursului a fost comunicat pârâtei Școala Gimnazială nr. x Reșița la 22

septembrie 2014, iar recurentului A.C.V. și pârâtului Inspectoratul Școlar al județului

Caraș-Severin la 29 septembrie 2014.

La data de 1 octombrie 2014, recurentul-reclamant

A.C.V. a formulat un punct de vedere la raport, în care a precizat că, din moment

ce acțiunea a fost introdusă înainte de termenul de 01 ianuarie 2016 și că în recurs

nu se solicită judecarea fondului cauzei, ci este vizată doar temeinicia și legalitatea

deciziei pronunțate în apel în raport de motivele prevăzute în art. 488 alin.

(1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., se impune ca cererea înaintată Înaltei Curți să fie

admisă, orice prevedere contrară fiind de natură să încalce dispozițiile art. 129

din Constituția României și principiile referitoare la dreptul la un proces echitabil

garantat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților

Fundamentale.

Intimații-pârâți Școala Gimnazială nr.

x Reșița și Inspectoratul Școlar al județului Caraș-Severin nu și-au exprimat poziția

procesuală, neformulând un punct de vedere la raport.

Constatându-se ca fiind încheiată procedura

filtru, prin rezoluția din data de 10 octombrie 2014 completul 12 a stabilit termenul

de judecată pentru soluționarea recursului la data de 21 noiembrie 2014, în conformitate

cu dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

Recursul este scutit de la plata taxei

judiciare de timbru, potrivit prevederilor art. 29 lit. l) din O.U.G. nr. 80/2013.

Examinând recursul, Înalta Curte va supune

analizei problema admisibilității acestuia, în raport de dispozițiile art. 248

alin. (1) C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) din același act

normativ, față de care constată următoarele:

Potrivit art. 483 alin. (1) C. proc. civ.

"hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum

și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului".

Art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013

privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru

pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. stipulează

că în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și

până la data de 31 decembrie 2015, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate

în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 13412010 privind

C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația

civilă

și activitatea în porturi, conflictele de muncă și asigurări sociale, în materie

de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare,

precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1. 000.000 RON

inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date

de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță

sunt supuse numai apelului".

Pentru această categorie de litigii, noua

reglementare a instituit doar două grade de jurisdicție, respectiv fond și apel.

În

speță, prin cererea de chemare în judecată înregistrată la

data de 21 august 2013 pe rolul Tribunalului Caraș Severin, secția I civilă, sub

nr. 4512/115/2013, reclamantul a solicitat obligarea pârâților Școala Gimnazială

nr. x Reșița și Inspectoratul Școlar al județului Caraș Severin la plata și la recunoașterea

primei de instalare, acordată personalului de specialitate din învățământ, aferentă

primului an de activitate la încadrarea într-o unitate situată în altă localitate

decât cea de la domiciliul angajatului.

Față de natura pretenției deduse judecății,

se reține că aceasta izvorăște dintr-un conflict de muncă, cauza circumscriindu-se,

din acest punct de vedere, dispozițiilor reglementate de art. XVIlI alin. (2) din

Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești,

precum șl pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C.

proc. civ., care stipulează că în procesele pornite începând cu data intrării în

vigoare a acestui act normativ, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate

în materia conflictelor de muncă și asigurări sociale. De asemenea, în aceste litigii,

nu sunt supuse recursului deciziile pronunțate de instanțele de apel. În cazurile

în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.

Prin urmare, în raport de conținutul acestor

dispoziții legale, precum și de caracterul pretențiilor solicitate de reclamant

prin acțiunea introductivă de instanță, se apreciază că recursul este inadmisibil.

Mai mult decât atât, prevederile art. 634

alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. stipulează că au caracter definitiv hotărârile date

în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

În

cauză, decizia nr. 226A din 20 martie 2014 a Curții de Apel

Timișoara, secția de litigii de muncă și asigurări sociale, este definitivă, în

înțelesul textului legal menționat, motiv pentru care, împotriva acesteia nu mai

poate fi exercitată calea de atac a recursului.

Prin punctul de vedere la raport exprimat

de recurent, acesta a susținut că Legea nr. 2/2013, prin art. XVIlI la care face

trimitere instanța de recurs, conține, la alin. (1) tocmai prevederea care amână

aplicarea dispozițiilor art. XVIlI alin. (2) până la 1 ianuarie 2016. Or, în acest

context, recursul este admisibil.

Față de această apărare, Înalta Curte constată

că „amânarea" la care face referire recurentul vizează dispozițiile art. 483

alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicat, norme care,

într-adevăr, fac trimitere și la hotărârile pronunțate în materia conflictelor de

muncă

și asigurăriior sociale și Ia căile de atac ce pot fi exercitate împotriva acestora.

Prin același act normativ, Legea nr. 2/20I3,

legiuitorul a înțeles însă să reglementeze și situația proceselor pornite începând

cu data intrării în vigoare a acestei legi și până la data de 31 decembrie 2015,

adoptând în acest sens art. XVIII alin. (2) anterior citat, aplicabil litigiului

pendinte pentru considerentele deja prezentate.

Înalta Curte are în vedere, în combaterea

apărărilor recurentului, și principiul legalității căilor de atac consacrat de dispozițiile

art. 129 din Constituția României, care stipulează că mijloacele procesuale de atac

ale unei hotărâri judecătorești, precum și exercitarea acestora se realizează în

condițiile legii. Or, recunoașterea unor căi de atac în alte situații decât cele

prevăzute de lege constituie o încălcare a principiului legalității și al celui

constituțional al egalității în fața legii.

Curtea Constituțională a statuat, de altfel,

prin decizia nr. 288 din 3 iulie 2003, că accesul la justiție nu presupune și accesul

la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția, iar instituirea

regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, deci și

reglementarea căilor ordinare sau extraordinare de atac, este de competența exclusivă

a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli

speciale de procedură. Astfel, accesul liber la justiție nu înseamnă accesul la

toate structurile judecătorești "și la toate căile de atac.

Nu se încalcă, prin această reglementare,

dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului și a Libertăților Fundamentale.

Pentru considerentele arătate în precedent,

în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge,

ca inadmisibil, recursul formulat în cauză de recurentul A.C.V.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat

de reclamantul A.C.V. împotriva deciziei nr. 226A din 20 martie 2014 a Curții de

Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale.

Decizia nu este supusă niciunei căi de

atac și se comunică părților.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

21 noiembrie 2014.