ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3274/2014

După deliberare, asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin

cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 2 august 2012 pe rolul

Tribunalului București, secția a III-a civilă, sub nr. 30477/3/2012,

reclamantul Ț.l. a solicitat, în

contradictoriu cu pârâta SC R. România SRL, obligarea acesteia la plata sumei

de 501.000 RON, reprezentând daune morale rezultate din prejudiciul de imagine

care i-a fost adus în urma publicării art. intitulat „A vândut de 10 ori

aceeași vilă", cu cheltuieli de judecată.

În drept, cererea de chemare în judecată

a fost întemeiată pe dispozițiile art. 26 și art. 30 alin. (6) și (8) din Constituție,

art. 998-999 și art. 1000 alin. (3) C. civ., art. 8 și art. 10 alin. (2) din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Prin sentința nr. 2197 din 16 decembrie

2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a IIl-a civilă,

a fost respinsă, ca nefondată, cererea

de chemare în judecată formulată de reclamantul Ț.l.

Prin decizia nr. 199 A din 13 mai 2014

a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de

familie,

a fost respins, ca

nefondat, apelul declarat de reclamantul Ț.l. împotriva sentinței nr. 2197 din 16

decembrie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă; s-a luat

act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată și că pârâta și-a rezervat

dreptul de a cere acordarea acestora pe cale separată.

Împotriva acestei decizii, reclamantul

a formulat recurs, în termenul legal, arătând că instanța nu s-a pronunțat asupra

unei dovezi administrate în cauză, care era hotărâtoare în dezlegarea pricinii.

În motivare, reclamantul a arătat că, în

articolul publicat în cotidianul L. în luna martie 2010, s-a menționat că reclamantul

și-a construit o vilă în Botoșani cu banii obținuți din înșelarea unor persoane.

Aceste informații nu corespund adevărului, întrucât imobilul era edificat încă din

luna februarie 2006, aspect ce rezultă din autorizația de construire, procesul-verbal

de recepție și extrasul de carte funciară. Mai mult decât atât, litigiile despre

care se face vorbire în acest articol s-au desfășurat în anii 2007 și 2009.

Reclamantul a susținut că, deși instanțele

de fond și apel au reținut natura calomnioasă a afirmațiilor pârâtei, nu s-au pronunțat

asupra acestora, limitându-se să-și însușească argumentul părții adverse potrivit

căruia aserțiunile acesteia au fost preluate din alte publicații.

În drept, recursul a fost întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ.

Prin întâmpinarea formulată în termenul

procedural prevăzut de dispozițiile art. 308 alin. (2) C. proc. civ., pârâta SC

R. România SRL a invocat excepția inadmisibilității recursului întemeiat pe dispozițiile

art. 304 pct. 10 C. proc. civ., în prezent abrogat prin O.U.G. nr. 138/2000 pentru

modificarea și completarea C. proc. civ., ce va fi analizată de Înalta Curte din

perspectiva excepției de nulitate a recursului pentru neîncadrarea motivelor în

dispozițiile limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

În recurs nu au fost administrate probe

în sensul dispozițiilor art. 305 C. proc. civ.

Recursul este scutit de la plata taxei

judiciare de timbru, conform art. 15 lit. f

1

) din Legea nr. 146/1997,

modificată.

Analizând recursul sub aspect formal, din

perspectiva excepției de nulitate invocată,

a cărei analiză este prioritară, în raport de prevederile

art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să o admită, pentru argumentele

următoare;

Conform prevederilor art. 302

1

lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității,

motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac și dezvoltarea acestora.

Potrivit C. proc. civ. în vigoare la data

pronunțării deciziei atacate, motivele de nelegalitate sunt limitativ prevăzute

de dispozițiile art. 304 pct. 1 -9.

Înalta Curte reține că recurentul a invocat

ca unic motiv de recurs nepronunțarea instanței de apel asupra unei dovezi administrate,

care era hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii. Critica a fost întemeiată în drept

pe dispozițiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ.

Acest motiv de recurs a fost abrogat prin

O.U.G. nr. 138/2000 pentru modificarea și completarea C. proc. civ., astfel că,

față de data pronunțării hotărârii atacate, nu poate constitui temei pentru exercitarea

recursului.

Dispozițiile art. 306 C. proc. civ. prevăd

că:

"(1) Recursul este nul dacă nu a fost

motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute în alin. (2);

(2) Motivele de ordine publică pot fî invocate

și din oficiu de instanța de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbaterea

părților;

(3) Indicarea greșită a motivelor de recurs

nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă mcadrarea

lor într-unui din motivele prevăzute de art. 304".

Înalta Curte constată că dezvoltarea criticilor

formulate de reclamant nu permite încadrarea acestora în vreunul din motivele prevăzute

de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.

De asemenea, în cauză, nu au fost identificate

motive de ordine publică pe care instanța, în condițiile art. 306 alin. (2) C. proc.

civ., să le poată invoca din oficiu,

Față de aceste considerente, în temeiul

art. 302

1

alin. (1) lit. c) coroborat cu art. 303 alin. (1) și art. 306

alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să constate nulitatea recursului declarat

de reclamantul Ț.l. împotriva deciziei nr. 199A din 13 mai 2014 a Curții de Apel

București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamantul

Ț.l. împotriva deciziei nr. 199A din 13 mai 2014 a Curții de Apel București, secția

a IlI-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 21 noiembrie 2014.