ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5684/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: La data de 27 februarie 2011, reclamanta I.D.V. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice solicitând Tribunalului București ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 1.000.000 lei cu titlu de daune morale, pentru încălcarea art. 1 alin. (2) din O.G. nr. 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că dispozițiile art. 13 din Legea nr. 304/2004, prevăd că ședințele de judecată se înregistrează prin mijloace tehnice video sau audio ori se consemnează prin stenografiere. Înregistrările sau stenogramele se înscriu de îndată.

Grefierul sau specialistul în stenografiere consemnează toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv ale președintelui completului de judecată. La cerere, părțile pot primi o copie a transcrierii înregistrării, stenogramelor sau notelor grefierului. În schimb, în ceea ce privește procesele civile, pârâta a mai arătat că legiuitorul a evitat să pună în aplicare prevederile legii mai sus menționate, invocând diverse pretexte, precum criza financiară, preferând să proroge de la an la an, dispozițiile unei legi ce trebuia să își producă efectul încă din anul 2005. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 998 – 999 C. civ., art. 1 alin. (2), art. 2 alin. (1) și art. 27 alin. (1) din O.G.

nr. 137/2000. Tribunalul București, secția a V - a civilă, prin sentința civilă nr. 1717 din 27 septembrie 2012 a respins acțiunea formulată de reclamantă ca nefondată. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că legea stabilește și impune anumite condiții privind activitatea instanței și a auxiliarilor săi, condiții denumite forme procedurale. Faptul că din motive de ordin economic, instanțele nu au fost dotate în termen legal cu tehnica de înregistrare a ședințelor de judecată nu este de natură, prin el însuși, să o prejudicieze pe reclamantă în condițiile în care buna administrare a justiției este garantată de principiile care guvernează procesul civil, respectiv al contradictorialității, disponibilității și publicității.

Or, reclamanta nu a invocat încălcarea niciunuia din aceste principii și nu a evocat în fața instanței erori de procedură cauzate de lipsa mijloacelor audio vizuale de natură să o prejudicieze efectiv în desfășurarea procedurilor de soluționare a cauzelor. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta criticând-o ca nelegală și netemeinică pentru următoarele considerente: Nu i s-a comunicat încheierea de ședință din data de 13 octombrie 2011, când s-a judecat cererea de preschimbare a termenului astfel că, în opinia acesteia nu i s-a dat posibilitatea să ia cunoștință de soluția și de compunerea completului de judecată. Judecarea cauzei s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 27 alin. (3) din O.G.

nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, care impun citarea obligatorie a Consiliului Național pentru Combaterea discriminării, în condițiile în care apelanta a susținut că la termenul din 31 mai 2012 a solicitat instanței citarea consiliului. Apelanta a mai susținut că prima instanță a indicat în dispozitivul sentinței calea de atac a recursului, ceea ce dovedește lipsa de interes față de actele și lucrările dosarului și încalcă dreptul părții de a beneficia de toate căile de atac, chiar dacă la solicitarea sa, instanța a îndreptat ulterior eroarea materială cu privire la calea de atac. A mai arătat reclamanta că motivarea instanței se referă la alte aspecte decât cele ce țin de obiectul cauzei întrucât respectarea principiilor contradictorialității și disponibilității de către instanțe nu are legătură cu încălcările prevederilor O.G.

nr. 137/2000, de către pârâtul Statul Român. Curtea de Apel București, secția a IV - a civilă, prin decizia civilă nr. 194/ A din 30 mai 2013 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă, reținând în considerentele hotărârii următoarele argumente: Susținerea apelantei că prima instanță nu ar fi dispus citarea și introducerea în cauză a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării este nereală întrucât prin încheierea de ședință din data de 31 mai 2012, tribunalul a dispus introducerea în cauză a acestui pârât, iar pentru termenul la care a fost pronunțată sentința a fost și citat. Strecurarea în dispozitivul hotărârii a unei erori materiale cu privire la calea de atac nu are semnificația încălcării unor drepturi procesuale, mai ales că respectiva eroare a fost îndreptată prin încheierea de ședință din data de 20 decembrie 2012, aflată la fila 19 din dosarul de fond.

A mai reținut instanța de apel că, oricum, calea de atac trecută în dispozitivul hotărârii nu are nicio relevanță, deoarece partea nu este privată de dreptul exercitării căilor legale de atac. Referirea instanței de fond la principiul contradictorialității și al disponibilității atunci când a considerat că reclamanta nu a fost discriminată a fost corectă, deoarece aspectele legate de supravegherea „audio și/sau video” a ședințelor de judecată, la care se referă reclamanta ar putea fi susceptibile de a intra sub incidența dispozițiilor O.G. nr. 137/2000, doar dacă s-ar încălca principiile fundamentale ale procesului civil, ceea ce, în mod evident, nu era cazul în speță.

Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs reclamanta fără a-l încadra în vreunul din cazurile de recurs prevăzute de art. 304, susținând în esență următoarele critici: Prin decizia pronunțată de instanța de apel se reține în mod greșit că nu ar fi invocat încălcarea celor trei principii care guvernează procesul civil și anume: contradictorialitatea, disponibilitatea și oralitatea, deoarece încă din faza cererii de chemare în judecată ar fi arătat că a fost discriminată de către mai multe instanțe ale Tribunalului București pe motiv că au fost încălcate principiile mai sus menționate, prin aceea că s-a limitat timpul de expunere verbală, nefiindu-i permis să dea replici avocaților părților adverse sau când nu se consemnau în încheierile de ședință anumite obiecțiuni.

A mai susținut recurenta că în acțiunea sa a făcut vorbire despre faptul că într-una dintre ședințele publice a părăsit sala de judecată tocmai datorită modului abuziv în care s-a manifestat președintele completului de judecată pe care ulterior l-a recuzat și pentru care a fost amendată cu 700 lei. O altă critică adusă hotărârii atacate constă în nelegala citare a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, aceasta fiind obligatorie și nu opțională. Deși instanța de apel a reținut că există la dosar dovada citării Consiliului, în sentința civilă nr. 1771 din 27 septembrie 2012, acest pârât nu este menționat printre părțile din proces.

Recurenta - reclamantă a criticat hotărârea atacată și pentru că motivarea instanței de apel referitoare la lipsa comunicării încheierii de ședință din 13 octombrie 2011, când s-a dispus respingerea cererii prin care a solicitat preschimbarea termenului de judecată, cât și încadrarea greșită a căii de atac, dovedește faptul că instanțele de judecată încalcă frecvent normele de procedură, pe fondul lipsei de supraveghere a poliției ședințelor de judecată. Față de motivele mai sus expuse, recurenta - reclamantă a solicitat admiterea recursului și modificarea în totalitate a deciziei recurate. Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și în lipsa textelor incidente cauze, Înalta Curte constată că recursul formulat este nefondat urmând a fi respins pentru considerentele ce succed: Chiar dacă recurenta nu a indicat cazurile de modificare prevăzute de art. 304 C. proc.

civ., din expunerea criticilor rezultă că recurenta este nemulțumită de încălcarea dispozițiilor procedurale privind citarea părților cu consecința nulității actelor de procedură și implicit cauzarea unei vătămări, încadrarea greșită a căii de atac și nerespectarea dispozițiilor referitoare la înregistrarea ședințelor de judecată prin mijloace tehnice video sau audio, defavorizând părțile participante în cauzele civile, criticile pot fi încadrate în cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ. Critica privind nelegalitatea îndeplinirii procedurii de citare cu intimatul - pârât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării este nefondată. Prin acțiunea introductivă de instanță reclamanta a chemat în judecată pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

La termenul de judecată din data de 31 mai 2012, reclamanta a formulat cerere de amânare a cauzei pentru imposibilitatea de prezentare, precum și citarea în calitate de pârât a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării. Prin încheierea de ședință din data de 31 mai 2012, instanța de fond a încuviințat cererea de amânare a cauzei pentru imposibilitatea de prezentare a reclamantei și a dispus introducerea în cauză și citarea în calitate de pârât a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, parte care figurează în dispozitivul sentinței civile nr. 1717 din 27 septembrie 2012 a Tribunalului București. Nefondată este și critica referitoare la faptul că prima instanță nu a dispus comunicarea încheierii de ședință din data de 13 octombrie 2011 prin care cererea de preschimbare a termenului de judecată a fost respinsă.

Potrivit art. 153 alin. (3) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, preschimbarea termenului de judecată se hotărăște în cameră de consiliu, fără citarea părților. În caz de preschimbare la cerere sau din oficiu părțile se citează, de îndată, pentru noul termen fixat. Față însă de împrejurarea că cererea de preschimbare a termenului a fost respinsă, iar recurenta - reclamantă a fost citată pentru toate termenele de judecată ce au urmat, se constată că aceasta nu a fost vătămată în niciun mod. Faptul că în cuprinsul dispozitivului sentinței civile nr. 1717 din 27 septembrie 2012 pronunțată de Tribunalul București s-a strecurat o eroare referitoare la calea de atac, eroare îndreptată prin încheierea de ședință din data de 20 decembrie 2012, nu poate conduce la desființarea hotărârii, cum greșit susține recurenta.

Căile de atac ce se pot exercita sunt cele prevăzute de lege și nu sunt lăsate la latitudinea judecătorilor sau părților în virtutea principiului legalității căilor de atac. De vreme ce recurenta a avut posibilitatea de a-și face apărările în privința problemei în raport de care instanța s-a pronunțat asupra fondului, a exercitat căile de atac prevăzute de lege și nu a indicat în concret prin ce a fost discriminată, Înalta Curte constată că nu poate fi vorba de o încălcare a principiilor ce guvernează procesul civil, determinată de neînregistrarea ședințelor de judecată video sau audio. Așa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul formulat de reclamantă va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta I.D.V. împotriva deciziei civile nr. 194/ A din 30 mai 2013 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 decembrie 2013.