ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5684/2013

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

La data de 27 februarie 2011, reclamanta I.D.V.

a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice

solicitând Tribunalului București ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună

obligarea pârâtului la plata sumei de 1.000.000 lei cu titlu de daune morale,

pentru încălcarea art. 1 alin. (2) din O.G. nr. 137/2000, privind prevenirea și

sancționarea tuturor formelor de discriminare.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că dispozițiile art. 13 din Legea nr. 304/2004, prevăd că

ședințele de judecată se înregistrează prin mijloace tehnice video sau audio

ori se consemnează prin stenografiere.

Înregistrările sau

stenogramele se înscriu de îndată. Grefierul sau specialistul în stenografiere

consemnează toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți,

inclusiv ale președintelui completului de judecată.

La cerere, părțile

pot primi o copie a transcrierii înregistrării, stenogramelor sau notelor

grefierului.

În schimb, în ceea ce

privește procesele civile, pârâta a mai arătat că legiuitorul a evitat să pună

în aplicare prevederile legii mai sus menționate, invocând diverse pretexte,

precum criza financiară, preferând să proroge de la an la an, dispozițiile unei

legi ce trebuia să își producă efectul încă din anul 2005.

În drept, au fost

invocate dispozițiile art. 998 – 999 C. civ., art. 1 alin. (2), art. 2 alin. (1)

și art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000.

Tribunalul București,

secția a V - a civilă, prin sentința civilă nr. 1717 din 27 septembrie 2012 a respins acțiunea formulată de reclamantă ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut că legea stabilește și impune anumite condiții privind

activitatea instanței și a auxiliarilor săi, condiții denumite forme

procedurale.

Faptul că din motive

de ordin economic, instanțele nu au fost dotate în termen legal cu tehnica de

înregistrare a ședințelor de judecată nu este de natură, prin el însuși, să o

prejudicieze pe reclamantă în condițiile în care buna administrare a justiției

este garantată de principiile care guvernează procesul civil, respectiv al

contradictorialității, disponibilității și publicității.

Or, reclamanta nu a

invocat încălcarea niciunuia din aceste principii și nu a evocat în fața

instanței erori de procedură cauzate de lipsa mijloacelor audio vizuale de

natură să o prejudicieze efectiv în desfășurarea procedurilor de soluționare a

cauzelor.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel reclamanta criticând-o ca nelegală și netemeinică

pentru următoarele considerente:

Nu i s-a comunicat

încheierea de ședință din data de 13 octombrie 2011, când s-a judecat cererea

de preschimbare a termenului astfel că, în opinia acesteia nu i s-a dat

posibilitatea să ia cunoștință de soluția și de compunerea completului de

judecată.

Judecarea cauzei s-a

făcut cu încălcarea prevederilor art. 27 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000

privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, care impun

citarea obligatorie a Consiliului Național pentru Combaterea discriminării, în

condițiile în care apelanta a susținut că la termenul din 31 mai 2012 a solicitat instanței citarea consiliului.

Apelanta a mai

susținut că prima instanță a indicat în dispozitivul sentinței calea de atac a

recursului, ceea ce dovedește lipsa de interes față de actele și lucrările

dosarului și încalcă dreptul părții de a beneficia de toate căile de atac,

chiar dacă la solicitarea sa, instanța a îndreptat ulterior eroarea materială

cu privire la calea de atac.

A mai arătat

reclamanta că motivarea instanței se referă la alte aspecte decât cele ce țin

de obiectul cauzei întrucât respectarea principiilor contradictorialității și

disponibilității de către instanțe nu are legătură cu încălcările prevederilor

O.G. nr. 137/2000, de către pârâtul Statul Român.

Curtea de Apel

București, secția a IV - a civilă, prin decizia civilă nr. 194/ A din 30 mai 2013 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă, reținând în considerentele hotărârii

următoarele argumente:

Susținerea apelantei

că prima instanță nu ar fi dispus citarea și introducerea în cauză a

Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării este nereală întrucât prin

încheierea de ședință din data de 31 mai 2012, tribunalul a dispus introducerea

în cauză a acestui pârât, iar pentru termenul la care a fost pronunțată

sentința a fost și citat.

Strecurarea în

dispozitivul hotărârii a unei erori materiale cu privire la calea de atac nu

are semnificația încălcării unor drepturi procesuale, mai ales că respectiva

eroare a fost îndreptată prin încheierea de ședință din data de 20 decembrie

2012, aflată la fila 19 din dosarul de fond.

A mai reținut instanța

de apel că, oricum, calea de atac trecută în dispozitivul hotărârii nu are

nicio relevanță, deoarece partea nu este privată de dreptul exercitării căilor

legale de atac.

Referirea instanței

de fond la principiul contradictorialității și al disponibilității atunci când

a considerat că reclamanta nu a fost discriminată a fost corectă, deoarece

aspectele legate de supravegherea „audio și/sau video” a ședințelor de

judecată, la care se referă reclamanta ar putea fi susceptibile de a intra sub

incidența dispozițiilor O.G. nr. 137/2000, doar dacă s-ar încălca principiile

fundamentale ale procesului civil, ceea ce, în mod evident, nu era cazul în

speță.

Împotriva acestei din

urmă hotărâri a declarat recurs reclamanta fără a-l încadra în vreunul din

cazurile de recurs prevăzute de art. 304, susținând în esență următoarele

critici:

Prin decizia

pronunțată de instanța de apel se reține în mod greșit că nu ar fi invocat

încălcarea celor trei principii care guvernează procesul civil și anume:

contradictorialitatea, disponibilitatea și oralitatea, deoarece încă din faza

cererii de chemare în judecată ar fi arătat că a fost discriminată de către mai

multe instanțe ale Tribunalului București pe motiv că au fost încălcate

principiile mai sus menționate, prin aceea că s-a limitat timpul de expunere

verbală, nefiindu-i permis să dea replici avocaților părților adverse sau când

nu se consemnau în încheierile de ședință anumite obiecțiuni.

A mai susținut

recurenta că în acțiunea sa a făcut vorbire despre faptul că într-una dintre

ședințele publice a părăsit sala de judecată tocmai datorită modului abuziv în

care s-a manifestat președintele completului de judecată pe care ulterior l-a

recuzat și pentru care a fost amendată cu 700 lei.

O altă critică adusă

hotărârii atacate constă în nelegala citare a Consiliului Național pentru

Combaterea Discriminării, aceasta fiind obligatorie și nu opțională.

Deși instanța de apel

a reținut că există la dosar dovada citării Consiliului, în sentința civilă nr.

1771 din 27 septembrie 2012, acest pârât nu este menționat printre părțile din

proces.

Recurenta - reclamantă

a criticat hotărârea atacată și pentru că motivarea instanței de apel

referitoare la lipsa comunicării încheierii de ședință din 13 octombrie 2011,

când s-a dispus respingerea cererii prin care a solicitat preschimbarea

termenului de judecată, cât și încadrarea greșită a căii de atac, dovedește

faptul că instanțele de judecată încalcă frecvent normele de procedură, pe

fondul lipsei de supraveghere a poliției ședințelor de judecată.

Față de motivele mai

sus expuse, recurenta - reclamantă a solicitat admiterea recursului și modificarea

în totalitate a deciziei recurate.

Analizând decizia

recurată prin prisma criticilor formulate și în lipsa textelor incidente cauze,

Înalta Curte constată că recursul formulat este nefondat urmând a fi respins

pentru considerentele ce succed:

Chiar dacă recurenta

nu a indicat cazurile de modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., din

expunerea criticilor rezultă că recurenta este nemulțumită de încălcarea

dispozițiilor procedurale privind citarea părților cu consecința nulității

actelor de procedură și implicit cauzarea unei vătămări, încadrarea greșită a

căii de atac și nerespectarea dispozițiilor referitoare la înregistrarea

ședințelor de judecată prin mijloace tehnice video sau audio, defavorizând

părțile participante în cauzele civile, criticile pot fi încadrate în cazul de

modificare prevăzut de art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ.

Critica privind

nelegalitatea îndeplinirii procedurii de citare cu intimatul - pârât Consiliul

Național pentru Combaterea Discriminării este nefondată.

Prin acțiunea

introductivă de instanță reclamanta a chemat în judecată pârâtul Statul Român

prin Ministerul Finanțelor Publice.

La termenul de

judecată din data de 31 mai 2012, reclamanta a formulat cerere de amânare a

cauzei pentru imposibilitatea de prezentare, precum și citarea în calitate de

pârât a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.

Prin încheierea de

ședință din data de 31 mai 2012, instanța de fond a încuviințat cererea de

amânare a cauzei pentru imposibilitatea de prezentare a reclamantei și a dispus

introducerea în cauză și citarea în calitate de pârât a Consiliului Național

pentru Combaterea Discriminării, parte care figurează în dispozitivul sentinței

civile nr. 1717 din 27 septembrie 2012 a Tribunalului București.

Nefondată este și

critica referitoare la faptul că prima instanță nu a dispus comunicarea

încheierii de ședință din data de 13 octombrie 2011 prin care cererea de

preschimbare a termenului de judecată a fost respinsă.

Potrivit art. 153 alin.

(3) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010,

preschimbarea termenului de judecată se hotărăște în cameră de consiliu, fără

citarea părților.

În caz de

preschimbare la cerere sau din oficiu părțile se citează, de îndată, pentru

noul termen fixat.

Față însă de

împrejurarea că cererea de preschimbare a termenului a fost respinsă, iar

recurenta - reclamantă a fost citată pentru toate termenele de judecată ce au

urmat, se constată că aceasta nu a fost vătămată în niciun mod.

Faptul că în

cuprinsul dispozitivului sentinței civile nr. 1717 din 27 septembrie 2012

pronunțată de Tribunalul București s-a strecurat o eroare referitoare la calea

de atac, eroare îndreptată prin încheierea de ședință din data de 20 decembrie

2012, nu poate conduce la desființarea hotărârii, cum greșit susține recurenta.

Căile de atac ce se

pot exercita sunt cele prevăzute de lege și nu sunt lăsate la latitudinea

judecătorilor sau părților în virtutea principiului legalității căilor de atac.

De vreme ce recurenta

a avut posibilitatea de a-și face apărările în privința problemei în raport de

care instanța s-a pronunțat asupra fondului, a exercitat căile de atac

prevăzute de lege și nu a indicat în concret prin ce a fost discriminată,

Înalta Curte constată că nu poate fi vorba de o încălcare a principiilor ce

guvernează procesul civil, determinată de neînregistrarea ședințelor de

judecată video sau audio.

Așa fiind, în temeiul

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul formulat de reclamantă va fi respins

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanta I.D.V. împotriva deciziei civile nr. 194/

A din 30 mai 2013 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 5 decembrie 2013.