ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 89/2014

Asupra recursului de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a III-a civilă, sub nr. 75670/3/2011, astfel cum

a fost precizată, reclamantul G.M. a chemat în judecată pe pârâtul Statul

Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând în temeiul art. 96 din

Legea nr. 303/2004 obligarea acestuia la plata sumei de 300.000 euro, cu titlu

de daune morale ca urmare a aplicării greșite a prevederilor legale în cauzele

soluționate de instanțe, care prin soluțiile pronunțate i-au produs

reclamantului pagube morale și materiale.

Prin Sentința civilă

nr. 1038 din 25 mai 2012, Tribunalul București, secția a III-a civilă, în

temeiul art. 96 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, a respins cererea formulată

de reclamantul G.M. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul

Finanțelor Publice, ca inadmisibilă.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut că în speță nu este îndeplinită cerința prevăzută

de art. 96 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, lipsa unei hotărâri definitive,

prin care să se fi stabilit răspunderea penală sau disciplinară, după caz, a judecătorilor

care au pronunțat hotărâri în Dosarul nr. 797/2/2010, pentru o faptă săvârșită

în cursul judecății procesului, constituind o cauză legală de împiedicare în

formularea cererii.

Prin Decizia civilă

nr. 170/A din data de 10 mai 2013, Curtea de Apel București, secția a IV-a

civilă, a respins ca nefondat apelul formulat de reclamantul G.M. împotriva

Sentinței civile nr. 1038 din 25 mai 2012 pronunțată de Tribunalul București,

secția a III-a civilă, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul

Finanțelor Publice.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de apel a reținut că reclamantul nu a făcut dovada

îndeplinirii cerințelor art. 96 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, iar în speță

nu este incident nici art. 504 C. proc. pen. potrivit căruia este posibilă

repararea atât a prejudiciilor materiale, cât și a celor morale dacă erorile

judiciare sunt săvârșite în procese penale, iar repararea prejudiciilor cauzate

sunt stabilite de C. proc. pen., având în vedere că, în speță, reclamantul nu a

invocat erori judiciare în materie penală.

Împotriva acestei

decizii a formulat recurs reclamantul G.M., invocând motivele de nelegalitate

prevăzute de art. 304 pct. 6, 8 și 9 C. proc. civ.

În argumentarea

motivelor de recurs invocate, recurentul a arătat că nici prevederile art. 52

din Constituția României și nici art. 3 din Protocolul nr. 7 la Convenția

Europeană a Drepturilor Omului nu condiționează răspunderea statului de

existența unei hotărâri de condamnare a magistratului în una din cauzele supuse

judecății prin care se resping asemenea hotărâri.

Astfel, recurentul

arată că atât prima instanță cât și instanța de apel i-au încălcat dreptul

constituțional conform căruia persoanele cu handicap beneficiază de protecția

statului și că hotărârea instanței de apel a fost dată cu încălcarea sau

aplicarea greșită a normelor de drept material, aceasta având în vedere numai

dispozițiile Legii nr. 303/2004, deși a invocat și prevederile Constituției

României.

Mai arată recurentul

că i s-au produs grave prejudicii care nu pot fi reparate decât prin admiterea

acțiunii sale.

Totodată, recurentul

a formulat, în baza art. 51 C. proc. civ., o cerere de intervenție voluntară

accesorie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.

Această cerere

urmează a fi respinsă, având în vedere că dispozițiile art. 51 C. proc. civ.

reglementează acea formă de participare a terțelor persoane la judecată, ce

constă în intervenția unui terț, din propria sa inițiativă, într-un proces

aflat în curs de judecată. Or, în speță, cererea de intervenție este formulată

de recurent, iar nu de terțul a cărui introducere în proces se solicită,

nefiind astfel îndeplinite condițiile de intervenție voluntară accesorie,

prevăzute de textul de lege mai sus menționat.

Cu privire la cererea

de recurs, Înalta Curte, analizând-o din perspectiva dispozițiilor art. 137

alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora instanța se va pronunța prioritar

asupra excepțiilor de fond sau de procedură care fac de prisos în tot sau în

parte cercetarea în fond a pricinii, va admite excepția nulității recursului,

invocată din oficiu, în baza art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc.

civ., în considerarea următoarelor argumente:

Dispozițiile art. 303

alin. (1) C. proc. civ. prevăd că recursul se motivează prin însăși cererea de

recurs sau în termenul de 15 zile de la data comunicării hotărârii atacate,

dacă legea nu dispune altfel, iar alin. (2) al aceluiași text legal statuează

că: "Termenul pentru depunerea motivelor se socotește de la comunicarea

hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte."

Potrivit art. 302

1

lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă sub sancțiunea

nulității dezvoltarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază, cu

raportare strictă și limitativă la cazurile de modificare sau casare prevăzute

de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.

Se constată că, în

cuprinsul declarației de recurs formulată în termenul legal mai sus menționat,

recurenta nu a formulat nicio critică de nelegalitate cu privire la hotărârea

atacată.

Pentru a conduce la casarea

sau modificarea hotărârii recurate, recursul nu se poate limita doar la

indicarea textului de lege, condiția legală a dezvoltării motivelor presupunând

încadrarea lor într-unul din motivele limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1 -

9 C. proc. civ.

În speță, din

observarea criticilor formulate de recurentă se constată că motivele indicate

în susținerea recursului său nu se subscriu niciunuia din motivele de recurs

prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., criticile invocate vizând

elemente ce țin de temeinicia soluției, fără să formuleze nicio critică care să

poată fi circumscrisă motivelor de nelegalitate prevăzute expres și limitativ

de dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

Criticile

recurentului vizând faptul că hotărârea instanței de apel a fost dată cu

încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, aceasta având în

vedere numai dispozițiile Legii nr. 303/2004, deși a invocat și prevederile

Constituției României, nu pot fi primite, având în vedere că acesta și-a

întemeiat cererea introductivă pe prevederile art. 96 din Legea nr. 303/2004.

Astfel, Înalta Curte

constată că instanța de apel a apreciat corect asupra normelor legale incidente

și a făcut o corectă aplicare a acestora la situația de fapt stabilită și că

motivul de nelegalitate a fost invocat cu scopul de a repune în discuție

temeinicia hotărârii atacate, ceea ce nu este permis în această fază

procesuală.

Prin urmare, deși

recurenta a indicat drept motiv de recurs punctele 6, 8 și 9 ale art. 304 C.

proc. civ., aceasta își exprimă de fapt nemulțumirea față de modul de

soluționare a apelului în raport cu situația de fapt.

Or, simpla indicare a

textului de lege prin care se reglementează motivele de recurs în baza cărora

poate fi modificată sau casată o hotărâre, și nemulțumirea părții față de

soluția pronunțată, fără a se dezvolta și arăta în concret în ce constau

greșelile de interpretare săvârșite de instanță și legea încălcată pentru a se

putea astfel verifica încadrarea acestuia în cazurile prevăzute de motivele de

recurs indicate limitativ nu este suficientă, lipsa acestora fiind sancționată

de lege cu nulitatea cererii.

Așa fiind, întrucât

conform alin. (1) al art. 302

1

C. proc. civ., cererea de recurs

trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care

se sprijină și dezvoltarea lor, Înalta Curte, constatând că recurentul nu s-a

conformat acestor dispoziții legale și având în vedere, deopotrivă, inexistența

în cauză a motivelor de ordine publică care să atragă incidența prevederilor

art. 306 alin. (2) C. proc. civ., în baza dispozițiilor art. 137 alin. (1) C.

proc. civ., luând în examinare cu prioritate excepția nulității recursului,

urmează să facă aplicarea prevederilor art. 306 alin. (1) raportat la art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ. și să constate nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de

intervenție voluntară accesorie a Consiliului Național pentru Combaterea

Discriminării, formulată de reclamantul G.M. în baza prevederilor art. 51 C.

proc. civ.

Constată nulitatea

recursului declarat de reclamantul G.M. împotriva Deciziei civile nr. 170/A din

10 mai 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în

baza art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 17 ianuarie 2014.

Procesat

de GGC - AZ