ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4391/2010

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

La data de 16 iunie 2009 s-a înregistrat pe

rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție cererea de revizuire declarată de

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a

Finanțelor Publice a municipiului București împotriva Deciziei civile nr. 817

din 13 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru

cauze cu minori și familie, și împotriva Deciziei nr. 1.531 din 18 iunie 1999

pronunțată de Curții de Apel București, secția a III-a civilă.

În motivarea cererii,

întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., s-a arătat că prin

Sentința nr. 5.692 din 3 iunie 1998 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 a

fost admisă acțiunea autorului reclamantei și s-a constatat nulitatea absolută

a declarației de renunțare la succesiune autentificată sub nr. 18084 din 7

noiembrie 1961.

Apelul declarat

împotriva acestei sentințe a fost admis prin Decizia nr. 558 din 24 februarie

1999 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, schimbându-se

în tot hotărârea instanței de fond, prin respingerea acțiunii. Această hotărâre

a devenit irevocabilă prin respingerea recursului, Decizia nr. 1.531 din 18

iunie 1999 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă.

Prin Sentința nr.

4.444 din 27 iunie 2008 Judecătoria Sectorului 6 a admis acțiunea precizată a

reclamantei, a constatat nulitatea absolută a certificatului de succesiune

vacantă nr. 450 din 8 decembrie 1962 și faptul că reclamanta este moștenitoarea

defunctului H.S., prin retransmiterea moștenirii de la defunctul H.D.N.

Apelul împotriva

acestei sentințe a fost respins prin Decizia nr. 1.621A din 11 decembrie 2008 a

Tribunalului București, iar recursul formulat împotriva acestei decizii a fost,

la rândul său, respins prin Decizia nr. 817 din 13 mai 2009 a Curții de Apel

București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie.

În final, revizuentul

susține că Decizia nr. 817 din 13 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a

III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, este potrivnică cu Decizia

nr. 1.531 din 18 iunie 1999 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

III-a civilă, în sensul art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Analizând cererea de

revizuire, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele

considerente:

Conform art. 322 C.

pct. 7 proc. civ. "Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța

de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de

recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă există hotărâri definitive

potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una sau

aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate".

Aceste condiții sunt

cumulative, astfel încât dacă cel puțin una dintre ele nu este îndeplinită,

revizuirea nu poate fi primită.

Cerința ca hotărârile

contradictorii să fie pronunțate în aceeași pricină nu este îndeplinită în

prezentul litigiu.

Sintagma

"aceeași pricină" presupune tripla identitate de părți, obiect și

cauză - care sunt elementele lucrului judecat - în ambele litigii în care s-au

pronunțat hotărârile analizate.

În prezenta cauză

Decizia nr. 1.531 din 18 iunie 1999 a Curții de Apel București, secția a III-a

civilă, a fost pronunțată într-un dosar ce avea ca obiect constatarea nulității

absolute a declarației de renunțare la succesiune autentificată sub nr. 18084

din 7 noiembrie 1961, pentru lipsa cauzei de a gratifica statul.

Pe de altă parte,

Decizia nr. 817 din 13 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a III-a

civilă și pentru cauze cu minori și familie, a fost pronunțată într-un dosar în

care reclamanta solicitase constatarea ineficienței declarației de renunțare la

succesiune a defunctului H.D. autentificată sub nr. 18084 din 7 noiembrie 1961

și constatarea calității sale de moștenitoare a defunctului H.S., prin

retransmiterea moștenirii de la defunctul H.D.N., constatarea nulității

absolute a certificatului de vacanță succesorală nr. 450 din 8 decembrie 1962

și eliberarea unui certificat de moștenitor din care să rezulte această

calitate.

În primul proces

promovat pe rolul instanțelor de judecată autorul reclamantei a solicitat

constatarea nulității absolute a declarației de renunțare la succesiunea de pe

urma defunctului său tată, H.S.

În cel de al doilea

reclamanta a solicitat să se constate ineficiența declarației lui H.D. de renunțare

la succesiune, pe motiv că ar fi existat acte de acceptare tacită a succesiuni,

anterioare renunțării.

Cauza primei acțiuni

o reprezintă lipsa intenției de gratificare a statului, iar în cel de al doilea

proces existența unei acceptări tacite anterioare renunțării, astfel încât

aceasta este lipsită de efecte juridice, odată ce prin acceptare a operat

confuziunea patrimoniului defunctului cu cel al moștenitorului.

Având în vedere cele

arătate mai sus, Înalta Curte constată că între cele două litigii nu există

identitate de obiect și cauză, că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de

art. 322 pct. 7 C. proc. civ., urmând a respinge revizuirea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondată

cererea de revizuire formulată de Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București

împotriva Deciziei civile nr. 817 din 13 mai 2009 a Curții de Apel București,

secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 septembrie 2010.

Procesat de GGC - AM