ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2747/2013

Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin Decizia civilă nr. 111/ A din 18 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul U.D. împotriva sentinței civile nr. 503 din 22 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul Cluj, fiind obligat apelantul să-i plătească intimatului I.D. suma de 800 lei, cheltuieli de judecată în apel. La pronunțarea acestei hotărâri, instanța de apel a reținut următoarele considerente: Reclamantul U.D. l-a chemat în judecată pe pârâtul I.A.D., solicitând instanței să constate însușirea de către pârât fără drept a calității de coautor al lucrării „ Schița drumului roman între castrul roman de la Cășelu și podul roman de la Dej”, publicată în lucrarea „ Atlas dicționar al Daciei-Romane”, cu obligarea acestuia la o compensație morală pentru prejudiciul suferit.

Prin precizările formulate, s-a solicitat obligarea pârâtului la recunoașterea faptului că s-a inclus în mod abuziv în lucrare, cu titlu de coautor la o schiță. Prin sentința civilă nr. 503/ A din 22 iunie 2012 a Tribunalului Cluj, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul I.D., fiind respinsă acțiunea ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, iar reclamantul a fost obligat să plătească pârâtului suma de 1000 lei cheltuieli de judecată. Tribunalul a reținut că în lucrarea „Atlas dicționar al Daciei - Romane”, apărută la editura Tribuna din Cluj-Napoca, în anul 2005, sub coordonarea lui M.B., la pag. 28, a fost publicată o planșă cu denumirea „Schița drumului roman între castrul roman de la Cășelu și podul roman de la Dej (după D.I., D.U.)”.

Explicațiile articolului au fost date de către F.F., după cum rezultă din mențiunea din coloana a 2-a a paginii (fiind menționate inițialele F.F.). Din declarația martorului F.F., cel care a redactat articolul în cuprinsul căruia a fost inserată și schița, rezultă că niciunul dintre cei menționați, după denumirea planșei, nu au fost consultați cu ocazia întocmirii lucrării și nu li s-a solicitat acordul pentru publicare, schița fiind preluată după un articol apărut în anul 1993. Acesta a mai declarat că nu a avut nicio discuție cu pârâtul legată de atribuirea unor drepturi de autor, care nu a uzitat de niciun mijloc prin care el să fie indicat sau considerat ca și autor, iar inversarea ordinii în care au fost indicate cele două părți s-a făcut dintr-o eroare datorată neatenției.

În aceste condiții, pârâtul nu a avut nicio contribuție sau implicare în realizarea lucrării din punct de vedere tehnic și științific, lucrare prin care s-ar fi adus atingere drepturilor de autor ale reclamantului. Împrejurarea că citarea celor două părți s-a făcut într-o ordine inversă decât cea menționată în cuprinsul unei lucrări inițiale nu-i poate fi imputată pârâtului. Curtea a apreciat că apelul declarat de reclamant nu este fondat, întrucât din chiar motivarea acestuia rezultă că pârâtului i se impută o faptă ilicită pe care nu a săvârșit-o. Reclamantul susține că pârâtul a beneficiat de citarea sa ca autor într-o anumită ordine într-o lucrare de specialitate, la a cărei redactare acesta din urmă nu a participat, nefiind întrunite condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul U.D., criticând-o pentru următoarele motive: 1. Prin respingerea cererii de amânare, justificată pe faptul că avocatul său avea cauze la altă instanță din alt județ, i s-a încălcat dreptul la apărare. Nu s-a ținut cont nici de scrisoarea medicală anexată, care subliniază starea precară a sănătății sale. 2. Procedând în acest fel, instanța a respins orice formă de probațiune solicitată, inclusiv audierea martorului propus pentru a dovedi că martorul F.F. a fost nesincer, favorizând-ul în totalitate pe pârât. Motivarea respingerii cererilor sale, în sensul că acestea ar fi fost tardive și nu au fost făcute la început, nu este corectă deoarece probele cerute au rezultat din poziția pârâtului, pe care nu o putea prevedea.

Nu s-a ținut cont de probele pe care le-a solicitat și nici de cele existente la dosarul cauzei. 3. Dacă s-ar fi procedat la judecarea fondului s-ar fi constatat că pârâtul și-a însușit lucrările recurentului respectiv"Schița drumului roman de la Cășei la podul roman de la Dej" publicate în anul 1993 cu ocazia "Primului colocviu Romano-Evlețian" Deva. În mod fraudulos pârâtul a inclus lucrarea recurentului, cu largul concurs al martorului F.F., în lucrarea "Atlas Dicționar al Daciei Romane", sub titlul de autor principal și cu indicarea sa drept coautor, deși nu are niciun drept de autor asupra lucrării. Nu i s-a acordat acestuia vreun consimțământ, oral sau în scris, în sensul publicării schiței publicată în articolul apărut anterior, care îi aparține recurentului.

Faptul că s-a strecurat o eroare în publicarea "Schiței Drumului roman de Cășei la podul roman de la Dej" cu privire la persoana autorului și coautorului nu are relevanță atâta timp cât pârâtul n-a avut nicio contribuție sau implicare la redactarea lucrării. Analizând, cu prioritate, cererea de suspendare a judecății cauzei, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., urmând să dispună respingerea acesteia. Astfel, s-a solicitat suspendarea judecății până la soluționarea plângerilor penale formulate împotriva martorului F.F., însă norma procedurală impune începerea urmăririi penale, ipoteză neexistentă în cauză.

Analizând decizia în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată caracterul nefondat al recursului, în considerarea argumentelor ce succed: 1. La termenul de judecată a cauzei, instanța de apel a respins cererea de amânare formulată de reclamant, cu motivarea că i s-a mai acordat un termen în acest sens, iar un alt termen pentru acest motiv nu este posibil, față de dispozițiile art. 156 C. proc. civ. Având în vedere că pe calea recursului este cenzurată hotărârea de apel, așa cum prevede art. 299 C. proc. civ., criticile de recurs trebuie să se circumscrie modului de dispunere din partea instanței de apel. Prin motivul de recurs aferent, ce ar fi putut fi discutat din perspectiva art. 304 pct. 5 C. proc.

civ., nu s-au arătat motivele de nelegalitate a respingerii cererii, astfel cum aceasta a fost justificată de instanță - așa cum impune art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. Cererea la care se referă reclamantul-recurent vizează, pe lângă amânarea cauzei pentru lipsa apărătorului său, probatoriul depus la dosar, fără nicio mențiune privind starea sa precară de sănătate. 2. La același termen de judecată instanța de apel a respins cererea de probatorii, cu motivarea că aceasta este tardivă, nefiind formulată prin cererea de apel. Ulterior, reclamantul-apelant a solicitat audierea unui martor, despre care a susținut că ar cunoaște faptul că existat o înțelegere între pârât și martorul F.F.

privind publicarea lucrării în litigiu - cerere respinsă pe motivul tardivității, apreciindu-se totodată că proba nu este necesară. În susținerea recursului reclamantul a arătat că probele au fost cerute deoarece necesitatea lor a rezultat din poziția pârâtului, pe care nu o putea prevedea. Apărarea reclamantului-recurent poate fi analizată din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., cu referire la dispozițiile art. 298 coroborate cu art. 138 pct. 2 din același cod, acestea din urmă îndreptățind partea ca, atunci când nu a solicitat probele prin cererea de apel, să facă acest lucru în cursul judecății, când nevoia dovezii ar reieși din dezbateri și nu o putea prevedea.

Această ipoteză nu poate fi însă reținută în speță față de sentința primei instanțe, astfel cum a fost aceasta justificată, care și a fixat limitele controlului judiciar în calea de atac a apelului. Pe de altă parte, respingerea probatoriului a fost justificată și pe aprecierea acestuia ca fiind neutil cauzei, aspect ce ține de temeinicia hotărârii și nu poate fi cenzurat de instanța de recurs, nefiind permis de dispozițiile art. 304 C. proc. civ. Celelalte probe, existente deja în dosar, au fost înlăturate de instanță, prin confirmarea soluției pronunțată de prima instanță. 3. Cum în mod corect au reținut ambele instanțe, calitatea procesuală a părților este dată de calitatea lor de părți în raportul juridic dedus judecății.

Obligația de dovedire a calității procesuale, atât activă cât și pasivă, revine reclamantului care deduce raportul juridic instanței și care, potrivit art. 112 pct. 4 C. proc. civ., trebuie să arate în cererea de chemare în judecată motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea sa. Ceea ce se reclamă este însușirea de către pârâtul-intimat, fără drept, a calității de coautor al lucrării „ Schița drumului roman între castrul roman de la Cășelu și podul roman de la Dej”, publicată în „ Atlas dicționar al Daciei-Romane”, apărută la editura Tribuna din Cluj-Napoca, în anul 2005. S-a reținut în cauză de către prima instanță, cu confirmarea prin soluția instanței de apel, că redactarea și explicațiile articolului în care a fost inclusă această lucrare au fost date de către F.F., care a și fost audiat ca martor.

Acesta a mai susținut că lucrarea a fost preluată după un articol apărut în anul 1993, fără ca niciunul din cei menționați, după denumirea planșei, să fie consultați cu ocazia întocmirii lucrării sau să li se solicite acordul pentru publicare, iar inversarea ordinii în care au fost indicați autorii a fost justificată pe o eroare datorată neatenției. Față de cadrul procesual al cauzei fixat de reclamant și contextul probatoriu, ce nu poate fi reapreciat în recurs din perspectiva dispozițiilor art. 304 C. proc. civ., s-a constatat în mod corect că pârâtul-intimat nu a avut nicio contribuție sau implicare în realizarea lucrării în care apare schița în discuție, lucrare pe care își întemeiază reclamantul acțiunea, ceea ce înseamnă că acesta nu a săvârșit fapta care i se impută.

În aceste condiții, nici înscrisurile privind activitatea profesională a martorului și a reclamantului-recurent, depuse în dosarul de recurs, nu prezintă relevanță în dezlegarea cauzei. Prin urmare, nu se poate discuta în contradictoriu cu pârâtul chemat în judecată protecția dreptului moral reclamat în cauză, respectiv cel reglementat de art. 10 lit. b) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe - dreptul de a pretinde recunoașterea calității de autor al operei, față de o lucrare, care fundamentează acțiunea, la care acesta nu a avut nicio contribuție. În considerarea argumentelor reținute mai sus care susțin caracterul nefondat al criticilor formulate, ce se cirscumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc.

civ., Înalta Curte urmează să facă aplicarea și a art. 312 alin. (1) C. proc. civ. dispunând în consecință. Cu aplicarea art. 274 C. proc. civ., reclamantul- recurent va fi obligat la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul-pârât I.A.D.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de suspendare a judecății cauzei formulată de recurentul-reclamant U.D. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul U.D. împotriva Deciziei nr. 111/ A din data de 18 octombrie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă. Obligă pe recurent la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul-pârât I.A.D. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 mai 2013.