ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2747/2013

Asupra recursului de

față, constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 111/ A din 18

octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, s-a respins

ca nefondat apelul declarat de reclamantul U.D. împotriva sentinței civile nr. 503

din 22 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul Cluj, fiind obligat apelantul să-i

plătească intimatului I.D. suma de 800 lei, cheltuieli de judecată în apel.

La pronunțarea

acestei hotărâri, instanța de apel a reținut următoarele considerente:

Reclamantul U.D. l-a

chemat în judecată pe pârâtul I.A.D., solicitând instanței să constate

însușirea de către pârât fără drept a calității de coautor al lucrării „ Schița

drumului roman între castrul roman de la Cășelu și podul roman de la Dej”, publicată în lucrarea „ Atlas dicționar al Daciei-Romane”, cu obligarea acestuia

la o compensație morală pentru prejudiciul suferit. Prin precizările formulate,

s-a solicitat obligarea pârâtului la recunoașterea faptului că s-a inclus în

mod abuziv în lucrare, cu titlu de coautor la o schiță.

Prin sentința civilă nr.

503/ A din 22 iunie 2012 a Tribunalului Cluj, a fost admisă excepția lipsei

calității procesuale pasive invocată de pârâtul I.D., fiind respinsă acțiunea

ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, iar

reclamantul a fost obligat să plătească pârâtului suma de 1000 lei cheltuieli

de judecată.

Tribunalul a reținut

că în lucrarea „Atlas dicționar al Daciei - Romane”, apărută la editura Tribuna

din Cluj-Napoca, în anul 2005, sub coordonarea lui M.B., la pag. 28, a fost publicată o planșă cu denumirea „Schița drumului roman între castrul roman de la Cășelu și podul roman de la Dej (după D.I., D.U.)”.

Explicațiile

articolului au fost date de către F.F., după cum rezultă din mențiunea din

coloana a 2-a a paginii (fiind menționate inițialele F.F.).

Din declarația martorului

F.F., cel care a redactat articolul în cuprinsul căruia a fost inserată și

schița, rezultă că niciunul dintre cei menționați, după denumirea planșei, nu

au fost consultați cu ocazia întocmirii lucrării și nu li s-a solicitat acordul

pentru publicare, schița fiind preluată după un articol apărut în anul 1993.

Acesta a mai declarat că nu a avut nicio discuție cu pârâtul legată de

atribuirea unor drepturi de autor, care nu a uzitat de niciun mijloc prin care

el să fie indicat sau considerat ca și autor, iar inversarea ordinii în care au

fost indicate cele două părți s-a făcut dintr-o eroare datorată neatenției.

În aceste condiții, pârâtul

nu a avut nicio contribuție sau implicare în realizarea lucrării din punct de

vedere tehnic și științific, lucrare prin care s-ar fi adus atingere drepturilor

de autor ale reclamantului.

Împrejurarea că

citarea celor două părți s-a făcut într-o ordine inversă decât cea menționată

în cuprinsul unei lucrări inițiale nu-i poate fi imputată pârâtului.

Curtea a apreciat că apelul

declarat de reclamant nu este fondat, întrucât din chiar motivarea acestuia

rezultă că pârâtului i se impută o faptă ilicită pe care nu a săvârșit-o.

Reclamantul susține

că pârâtul a beneficiat de citarea sa ca autor într-o anumită ordine într-o

lucrare de specialitate, la a cărei redactare acesta din urmă nu a participat,

nefiind întrunite condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamantul U.D., criticând-o pentru următoarele

motive:

cererii de amânare, justificată pe faptul că

avocatul său avea cauze la altă instanță din

alt județ, i s-a încălcat dreptul la apărare. Nu s-a ținut cont nici de

scrisoarea medicală anexată, care subliniază starea precară a sănătății sale.

fel, instanța a respins orice formă de probațiune solicitată, inclusiv audierea

martorului propus pentru a dovedi că martorul F.F. a fost nesincer,

favorizând-ul în totalitate pe pârât.

Motivarea respingerii

cererilor sale, în sensul că acestea ar fi fost tardive și nu au fost făcute la

început, nu este corectă deoarece probele cerute au rezultat din poziția pârâtului,

pe care nu o putea prevedea.

Nu s-a ținut cont de

probele pe care le-a solicitat și nici de cele existente la dosarul cauzei.

procedat la judecarea fondului s-ar fi constatat că pârâtul și-a însușit

lucrările recurentului respectiv"Schița drumului roman de la Cășei la

podul roman de la Dej" publicate în anul 1993 cu ocazia "Primului

colocviu Romano-Evlețian" Deva.

În mod fraudulos

pârâtul a inclus lucrarea recurentului, cu largul concurs al martorului F.F.,

în lucrarea "Atlas Dicționar al Daciei Romane", sub titlul de autor

principal și cu indicarea sa drept coautor, deși nu are niciun drept de autor

asupra lucrării. Nu i s-a acordat acestuia vreun consimțământ, oral sau în scris,

în sensul publicării schiței publicată în articolul apărut anterior, care îi aparține

recurentului.

Faptul că s-a

strecurat o eroare în publicarea "Schiței Drumului roman de Cășei la podul

roman de la Dej" cu privire la persoana autorului și coautorului nu are

relevanță atâta timp cât pârâtul n-a avut nicio contribuție sau implicare la

redactarea lucrării.

Analizând, cu

prioritate, cererea de suspendare a judecății cauzei, Înalta Curte constată că

nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc.

civ., urmând să dispună respingerea acesteia. Astfel, s-a solicitat suspendarea

judecății până la soluționarea plângerilor penale formulate împotriva

martorului F.F., însă norma procedurală impune începerea urmăririi penale,

ipoteză neexistentă în cauză.

Analizând decizia în

raport de criticile formulate, Înalta Curte constată caracterul nefondat al

recursului, în considerarea argumentelor ce succed:

judecată a cauzei, instanța de apel a respins cererea de amânare formulată de

reclamant, cu motivarea că i s-a mai acordat un termen în acest sens, iar un

alt termen pentru acest motiv nu este posibil, față de dispozițiile art. 156 C.

proc. civ.

Având în vedere că pe

calea recursului este cenzurată hotărârea de apel, așa cum prevede art. 299 C.

proc. civ., criticile de recurs trebuie să se circumscrie modului de dispunere

din partea instanței de apel. Prin motivul de recurs aferent, ce ar fi putut fi

discutat din perspectiva art. 304 pct. 5 C. proc. civ., nu s-au arătat motivele

de nelegalitate a respingerii cererii, astfel cum aceasta a fost justificată de

instanță - așa cum impune art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

Cererea la care se

referă reclamantul-recurent vizează, pe lângă amânarea cauzei pentru lipsa

apărătorului său, probatoriul depus la dosar, fără nicio mențiune privind

starea sa precară de sănătate.

de judecată instanța de apel a respins cererea de probatorii, cu motivarea că

aceasta este tardivă, nefiind formulată prin cererea de apel.

Ulterior,

reclamantul-apelant a solicitat audierea unui martor, despre care a susținut că

ar cunoaște faptul că existat o înțelegere între pârât și martorul F.F. privind

publicarea lucrării în litigiu - cerere respinsă pe motivul tardivității,

apreciindu-se totodată că proba nu este necesară.

În susținerea recursului

reclamantul a arătat că probele au fost cerute deoarece necesitatea lor a rezultat

din poziția pârâtului, pe care nu o putea prevedea.

Apărarea

reclamantului-recurent poate fi analizată din perspectiva motivului de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., cu referire la dispozițiile art. 298

coroborate cu art. 138 pct. 2 din același cod, acestea din urmă îndreptățind partea

ca, atunci când nu a solicitat probele prin cererea de apel, să facă acest

lucru în cursul judecății, când

nevoia dovezii ar reieși din dezbateri și nu o putea prevedea.

Această

ipoteză nu poate fi însă reținută în speță față de sentința primei instanțe,

astfel cum a fost aceasta justificată, care și a fixat limitele controlului

judiciar în calea de atac a apelului.

Pe de

altă parte, respingerea probatoriului a fost justificată și pe aprecierea

acestuia ca fiind neutil cauzei, aspect ce ține de temeinicia hotărârii și nu

poate fi cenzurat de instanța de recurs, nefiind permis de dispozițiile art. 304

C. proc. civ.

Celelalte

probe, existente deja în dosar, au fost înlăturate de instanță, prin

confirmarea soluției pronunțată de prima instanță.

mod corect au reținut ambele instanțe, calitatea procesuală a părților este

dată de calitatea lor de părți în raportul juridic dedus judecății.

Obligația

de dovedire a calității procesuale, atât activă cât și pasivă, revine

reclamantului care deduce raportul juridic instanței și care, potrivit art. 112

pct. 4 C. proc. civ., trebuie să arate în cererea de chemare în judecată motivele de fapt și de drept pe care

se întemeiază cererea sa.

Ceea ce se

reclamă este însușirea

de

către pârâtul-intimat, fără drept, a calității de coautor al lucrării „ Schița

drumului roman între castrul roman de la Cășelu și podul roman de la Dej”, publicată în „ Atlas dicționar al Daciei-Romane”, apărută la editura Tribuna din

Cluj-Napoca, în anul 2005.

S-a reținut în cauză de

către prima instanță, cu confirmarea prin soluția instanței de apel, că redactarea

și explicațiile articolului în care a fost inclusă această lucrare au fost date

de către F.F., care a și fost audiat ca martor. Acesta a mai susținut că lucrarea

a fost preluată după un articol apărut în anul 1993, fără ca niciunul din cei

menționați, după denumirea planșei, să fie consultați cu ocazia întocmirii

lucrării sau să li se solicite acordul pentru publicare, iar inversarea ordinii

în care au fost indicați autorii a fost justificată pe o eroare datorată

neatenției.

Față de cadrul

procesual al cauzei fixat de reclamant și contextul probatoriu, ce nu poate fi

reapreciat în recurs din perspectiva dispozițiilor art. 304 C. proc. civ., s-a constatat

în mod corect că pârâtul-intimat nu a avut nicio contribuție sau implicare în

realizarea lucrării în care apare schița în discuție, lucrare pe care își

întemeiază reclamantul acțiunea, ceea ce înseamnă că acesta nu a săvârșit fapta

care i se impută.

În aceste condiții,

nici înscrisurile privind activitatea profesională a martorului și a

reclamantului-recurent, depuse în dosarul de recurs, nu prezintă relevanță în

dezlegarea cauzei.

Prin urmare, nu se

poate discuta în contradictoriu cu pârâtul chemat în judecată protecția

dreptului moral reclamat în cauză, respectiv cel reglementat de art. 10 lit. b)

din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe - dreptul de a pretinde recunoașterea

calității de autor al operei, față de o lucrare, care fundamentează acțiunea, la

care acesta nu a avut nicio contribuție.

În

considerarea argumentelor reținute mai sus care susțin caracterul nefondat al

criticilor formulate, ce se cirscumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304

pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să facă aplicarea și a art. 312 alin.

(1) C. proc. civ. dispunând în consecință.

Cu aplicarea art. 274

C. proc. civ., reclamantul- recurent va fi obligat la plata sumei de 1.000 lei

cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul-pârât I.A.D.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de

suspendare a judecății cauzei formulată de recurentul-reclamant U.D.

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamantul U.D. împotriva Deciziei nr. 111/ A

din data de 18 octombrie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă.

Obligă pe recurent la

plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către

intimatul-pârât I.A.D.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 mai 2013.