ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 374/2014

Deliberând asupra

recursului penal de față, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 325 din data de 23

aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, a fost

respinsă - ca inadmisibilă - cererea de revizuire a Sentinței penale nr. 849/F

din 24 iulie 2006, pronunțată de către Tribunalul București, secția a II-a

penală, formulată de condamnatul S.A., cu obligarea acestuia la 200 RON,

cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această sentință, prima instanță a reținut că, prin cererea sa, revizuentul

S.A. a solicitat revizuirea Sentinței penale nr. 849 din 24 iulie 2006, pronunțată

de către Tribunalul București, secția a II-a penală, cu motivarea că după

rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare a descoperit elemente noi în

ceea ce privește probatoriul avut în vedere la pronunțarea acesteia.

Potrivit art. 394 C.

proc. pen.:

"Revizuirea

poate fi cerută când:

a) s-au descoperit

fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea

cauzei;

b) un martor, un

expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza

a cărei revizuire se cere;

c) un înscris care a

servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;

d) un membru al

completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de

cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire

se cere;

e) când două sau mai

multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia."

Cazul de la lit. a)

constituie motiv de revizuire, dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se

poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal

ori de condamnare.

Cazurile de la lit.

b), c) și d) constituie motive de revizuire, dacă au dus la darea unei hotărâri

nelegale sau netemeinice.

Prin prisma

dispozițiilor art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., tribunalul a reținut că

admisibilitatea cererii de revizuire este posibilă când împrejurările noi

invocate de revizuent ar duce la achitarea sa pentru fapta pentru care a fost

condamnat. Cazurile de la lit. b) și c) constituie motive de revizuire, dacă au

dus la darea unei hotărâri nelegale sau netemeinice.

Or, motivele invocate

de revizuent nu se încadrează în niciunul din cazurile de revizuire prevăzute

de lege și nu vizează netemeinicia sau nelegalitatea hotărârii de condamnare.

Modul în care

instanțele de judecată au valorificat materialul probatoriu nu poate fi

analizat pe calea revizuirii, întrucât criticile invocate de revizuent trebuiau

și puteau fi valorificate pe calea apelului sau recursului.

Or, nereținerea sau

neinvocarea acestor critici în căile ordinare de atac nu poate duce la

repunerea lor în discuție în calea de atac a revizuirii, întrucât dispozițiile

legale privind calea de atac a revizuirii nu prevăd o asemenea posibilitate.

Tribunalul a mai

reținut că ceea ce dorește revizuentul, respectiv readministrarea și

reexaminarea probatoriului avut în vedere la pronunțarea hotărârii de

condamnare, constituie o împrejurare ce nu poate fi valorificată pe calea

revizuirii, singurele probe admisibile pentru schimbarea unei hotărâri de

condamnare fiind cele noi, necunoscute judecătorului și despre care nu existau

date la dosarul cauzei.

De altfel, așa cum se

reține și prin referatul procurorului, probele invocate au fost cunoscute de

judecători ca făcând parte integrantă din materialul probator administrat în

cauză.

Împotriva acestei

sentințe, în termenul legal, a declarat apel revizuentul condamnat S.A.,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin Decizia penală

nr. 169 din 19 iunie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I

penală, s-a respins ca nefondat apelul formulat de revizuentul condamnat S.A.,

împotriva Sentinței penale nr. 325 din 23 aprilie 2013, pronunțată de

Tribunalul București, secția I penală. A fost obligat apelantul revizuent la

plata cheltuielilor judiciare către stat.

Curtea a apreciat că

apelul este nefondat.

S-a arătat că prima

instanță a constatat - în mod corect - că pe calea de atac a revizuirii

petentul încearcă să obțină o reanalizare a materialului probator administrat

în cauză, element incompatibil cu această cale de retractare.

Revizuentul nu face

dovada apariției unor împrejurări noi de care să nu fi avut cunoștință

judecătorul la momentul pronunțării soluției de condamnare, astfel încât

cererea de revizuire a fost corect respinsă.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs revizuentul condamnat, solicitând admiterea cererii

de revizuire a hotărârii de condamnare întrucât aceasta s-a bazat pe

declarațiile unor martori mincinoși, care în prezent sunt cercetați pentru

săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă.

Recursul declarat

este nefondat.

Potrivit

dispozițiilor art. 393 și art. 394 C. proc. pen., revizuirea este o cale

extraordinară de atac, prin folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare

cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă,

datorită necunoașterii de către instanțe a unor împrejurări de care depindea

adoptarea unei hotărâri conforme cu legea și adevărul judiciar.

Din aceleași

dispoziții rezultă că revizuirea are rolul de a atrage anularea hotărârii în

care judecata s-a bazat pe o eroare de fapt și poate privi exclusiv hotărârile

determinate de art. 393 C. proc. pen. și numai pentru cazurile înscrise în art.

394 C. proc. pen., singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei

penale.

Cazul de revizuire

prevăzut de art. 394 lit. b) C. proc. pen., invocat de revizuentul S.A. în

calea de atac a recursului, este incident atunci când "un martor, un

expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza

a cărei revizuire se cere."

Potrivit textului de

lege menționat, este justificată atacarea cu revizuire a unei hotărâri penale

definitive care s-a întemeiat pe declarațiile unor martori mincinoși. Pentru a

fi admisibil cazul de revizuire prevăzut în art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc.

pen. este necesară îndeplinirea unor condiții, respectiv săvârșirea de către un

martor, expert sau interpret a infracțiunii de mărturie mincinoasă în cauza a

cărei revizuire se cere; mărturia mincinoasă să fi dus la pronunțarea unei

hotărâri nelegale sau netemeinice, iar declarațiile mincinoase să fi fost

dovedite anterior, prin hotărâre judecătorească sau prin ordonanță a

procurorului.

În cauza de față,

revizuentul a susținut că nu este vinovat de săvârșirea infracțiunii pentru

care a fost condamnat, iar hotărârea de condamnare a avut la bază declarațiile

unor martori care, în prezent sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de

mărturie mincinoasă.

Din materialul

probator aflat la dosar rezultă că existența faptei și a vinovăției

revizuentului au fost constatate de instanțele care au judecat fondul cauzei,

iar condamnarea acestuia s-a dispus coroborându-se întregul material probator

administrat în cauză.

Mai rezultă de

asemenea că recurentul revizuent nu a făcut dovada că hotărârea de condamnare

s-a bazat pe declarațiile mincinoase ale unor martori prin existența unei

hotărâri judecătorești de condamnare pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie

mincinoasă a acestora.

Se constată deci că

în speță nu este incident cazul de revizuire prev. de art. 394 alin. (1) lit.

b) C. proc. pen., întrucât nu s-a făcut dovada săvârșirii infracțiunii de

mărturie mincinoasă de către vreun martor în cauza a cărei revizuire se cere și

așa cum a constatat și instanța de apel, nu s-au descoperit fapte sau

împrejurări noi care să nu fi fost cunoscute de instanță la pronunțarea

hotărârii de condamnare.

Așa fiind, Înalta

Curte constată că decizia pronunțată de instanța de apel este legală și

temeinică, iar recursul declarat de revizuent este nefondat, urmând a fi

respins în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul revizuent la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de revizuentul S.A. împotriva Deciziei penale nr.

169 din 19 iunie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul

revizuent la plata sumei de 400 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu,

se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi, 30 ianuarie 2014.

Procesat

de GGC - AZ