ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 215/2014

Deliberând asupra cauzei de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin rechizitoriul nr. 661/P/2002 din 23 iulie 2002 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, printre alții, a inculpatului F.K., sub aspectul săvârșirii complicității la infracțiunea de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen., reținându-se în fapt că acesta l-a ajutat pe inculpatul I.A.M. să vândă un număr de 745 comprimate Ecstasy, prin găsirea unui client și participarea la discuțiile privind detaliile tranzacției, în schimbul unei recompense.

Prin Sentința penală nr. 931 din 13 iulie 2004, Tribunalul București, secția I-a penală, l-a condamnat pe revizuent la pedeapsa de 10 ani și 6 luni închisoare, sub aspectul infracțiunii pentru care se dispusese trimiterea sa în judecată, situația de fapt reținută de instanță pe baza probatoriului administrat, fiind aceeași cu cea expusă în cuprinsul rechizitoriului.

Prin Decizia penală nr. 788 din 21 octombrie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, a fost admis apelul declarat de revizuent, pedeapsa aplicată acestuia fiind redusă la 10 ani închisoare, iar prin Decizia penală nr. 1658 din 09 martie 2005, a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respins ca nefondat recursul formulat de revizuent împotriva Deciziei penale nr. 788 din 21 octombrie 2004. La 07 decembrie 2012 a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a penală, cererea de revizuire formulată de revizuentul condamnat F.K., de revizuire a Sentinței penale nr. 931 din 13 iulie 2004, Tribunalul București, secția I-a penală.

În motivarea cererii sale condamnatul a susținut, în esență că, în calitate de complice, i-a fost aplicată o pedeapsă mai mare decât cea aplicată autorului și celui care a organizat comiterea acestei fapte invocând existența anumitor elemente de fapt care nu au fost cunoscute de instanță sau nu au fost reținute de aceasta la momentul pronunțării, pe care înțelege să le probeze prin audierea colaboratorului "D." și a investigatorului sub acoperire "N.", și care ar fi de natură să conducă la reducerea pedepsei aplicate. Prin Sentința penală nr. 244 din 18 martie 2013, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în baza art. 403 C. proc. pen., în acord și cu referatul întocmit în cauză în condițiile art. 399 alin. (4) C. proc.

pen., a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire a Sentinței penale nr. 931 din 13 iulie 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția I-a penală, cu obligarea revizuentului condamnat la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că elementele de fapt invocate în cererea de revizuire, indiferent dacă au fost sau nu aduse la cunoștința instanței anterior condamnării definitive, nu ar fi de natură să conducă, în situația în care ar fi probate pe baza probatoriului ce s-ar administra, la pronunțarea unei soluții diametral opuse, și anume, de achitare sau încetare a procesului penal. Astfel, comparând dispozițiile alin. (2) și (3) ale art. 394 alin. (1) C. proc.

pen., instanța a constatat că, spre deosebire de celelalte motive de revizuire, când pentru admiterea cererii este suficient ca motivele invocate să fi condus la pronunțarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice, în cazul prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., împrejurările nou invocate ar trebui, în ipoteza probării lor, să conducă la pronunțarea unei soluții diametral opuse, aceasta fiind singura ipoteză de revizuire totală prevăzută de C. proc. pen. În cazul de față, elementele de fapt invocate, în ipoteza reținerii lor ca probate, nu ar fi de natură să conducă la o soluție de achitare sau de condamnare, ci, cel mult, la o reducere a pedepsei. Împotriva acestei hotărâri revizuentul.

F.K. a declarat apel prin care a solicitat admiterea cererii de revizuire și pe cale de consecință să se dispună reducerea cuantumului pedepsei pe care o execută. Prin Decizia penală nr. 140/A din 8 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul F.K. împotriva Sentinței penale nr. 244 din 18 martie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. revizuentul a fost obligat la plata sumei de 400 de RON cheltuieli judiciare din care onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 200 de RON, s-a dispus a se avansa din fondul Ministerului Justiției. Pentru a decide astfel instanța de control judiciar a reținut că cererea revizuentului, prin care se urmărește doar reducerea pedepsei pe care o execută, nu se încadrează în niciunul din cazurile prevăzute de articolul citat.

Împotriva acestei decizii condamnatul revizuent F.K. a declarat, în termen legal, recursul de față, solicitând, prin invocarea cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen., admiterea în principiu a cererii de revizuire cu finalitatea reducerii pedepsei aplicate în sentința a cărei revizuire o solicită. Examinând recursul declarat de condamnatul revizuent prin raportare la dispozițiile art. 385 9 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente: Consacrând efectul parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385 6 C. proc.

pen. stabilește, în alin. (2), că instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385 9 din același cod. Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenții și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 385 9 C. proc. pen. Instituind, totodată, o altă limită a devoluției recursului, art. 385 10 C. proc. pen. prevede, în alin. (2 1 ), că instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385 9 C. proc.

pen., dacă motivul de recurs, deși se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată așa cum se prevede în alin. (2) al aceluiași articol, cu singura excepție a cazurilor de casare care, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu. Verificând îndeplinirea acestor cerințe, se observă însă că revizuentul condamnat F.K. și-a motivat recursul numai oral în ziua judecații, în ședința publică din 22 ianuarie 2014, încălcându-și, astfel, obligația ce îi revenea potrivit art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen. Ca urmare, față de această împrejurare, Înalta Curte de Casație și Justiție, ținând seama de prevederile art. 385 10 alin. (2 1 ) C. proc.

pen., precum și de cele ale art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., nu va proceda la examinarea criticilor formulate în recursul de față de condamnatul revizuent, nefiind îndeplinite condițiile formale prevăzute în art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen. Totodată motivul de recurs întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen. invocat de apărătorul condamnatului nu poate fi examinat deoarece, așa cum s-a arătat pe de o parte, nu a fost formulat în scris, cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată [cf. 385 10 alin. (2) C. proc. pen.], iar pe de altă parte, după modificarea adusă prin Legea nr. 2/2013 alin. (3) al art. 385 9 C. proc. pen., acest caz de casare nu mai este unul dintre acelea care "se iau în considerare întotdeauna din oficiu"; totodată se constată că ce se solicită prin cererea de revizuire - reducerea pedepsei - nu se încadrează în niciunul din cazurile de revizuire prevăzute de 394 alin. (1) C. proc.

pen. Pentru aceste considerente Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă ca nefondat recursul declarat de revizuentul F.K. împotriva Deciziei penale nr. 140/A din 8 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuent va fi obligat la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul F.K. împotriva Deciziei penale nr. 140/A din 8 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală. Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 22 ianuarie 2014. Procesat de GGC - GV