ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 215/2014

Deliberând asupra

cauzei de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 661/P/2002 din 23

iulie 2002 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București s-a dispus

trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, printre alții, a

inculpatului F.K., sub aspectul săvârșirii complicității la infracțiunea de

trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 2 alin.

(2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen., reținându-se în

fapt că acesta l-a ajutat pe inculpatul I.A.M. să vândă un număr de 745

comprimate Ecstasy, prin găsirea unui client și participarea la discuțiile

privind detaliile tranzacției, în schimbul unei recompense.

Prin Sentința penală

nr. 931 din 13 iulie 2004, Tribunalul București, secția I-a penală, l-a

condamnat pe revizuent la pedeapsa de 10 ani și 6 luni închisoare, sub aspectul

infracțiunii pentru care se dispusese trimiterea sa în judecată, situația de

fapt reținută de instanță pe baza probatoriului administrat, fiind aceeași cu

cea expusă în cuprinsul rechizitoriului.

Prin Decizia penală

nr. 788 din 21 octombrie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală,

a fost admis apelul declarat de revizuent, pedeapsa aplicată acestuia fiind

redusă la 10 ani închisoare, iar prin Decizia penală nr. 1658 din 09 martie

2005, a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respins ca nefondat

recursul formulat de revizuent împotriva Deciziei penale nr. 788 din 21

octombrie 2004.

La 07 decembrie 2012

a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a penală,

cererea de revizuire formulată de revizuentul condamnat F.K., de revizuire a

Sentinței penale nr. 931 din 13 iulie 2004, Tribunalul București, secția I-a

penală.

În motivarea cererii

sale condamnatul a susținut, în esență că, în calitate de complice, i-a fost

aplicată o pedeapsă mai mare decât cea aplicată autorului și celui care a

organizat comiterea acestei fapte invocând existența anumitor elemente de fapt

care nu au fost cunoscute de instanță sau nu au fost reținute de aceasta la

momentul pronunțării, pe care înțelege să le probeze prin audierea colaboratorului

"D." și a investigatorului sub acoperire "N.", și care ar

fi de natură să conducă la reducerea pedepsei aplicate.

Prin Sentința penală

nr. 244 din 18 martie 2013, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a

penală, în baza art. 403 C. proc. pen., în acord și cu referatul întocmit în

cauză în condițiile art. 399 alin. (4) C. proc. pen., a fost respinsă ca

inadmisibilă cererea de revizuire a Sentinței penale nr. 931 din 13 iulie 2004,

pronunțată de Tribunalul București, secția I-a penală, cu obligarea

revizuentului condamnat la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

Pentru a hotărî

astfel instanța de fond a reținut că elementele de fapt invocate în cererea de

revizuire, indiferent dacă au fost sau nu aduse la cunoștința instanței

anterior condamnării definitive, nu ar fi de natură să conducă, în situația în

care ar fi probate pe baza probatoriului ce s-ar administra, la pronunțarea

unei soluții diametral opuse, și anume, de achitare sau încetare a procesului

penal. Astfel, comparând dispozițiile alin. (2) și (3) ale art. 394 alin. (1)

C. proc. pen., instanța a constatat că, spre deosebire de celelalte motive de

revizuire, când pentru admiterea cererii este suficient ca motivele invocate să

fi condus la pronunțarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice, în cazul

prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., împrejurările nou

invocate ar trebui, în ipoteza probării lor, să conducă la pronunțarea unei

soluții diametral opuse, aceasta fiind singura ipoteză de revizuire totală

prevăzută de C. proc. pen. În cazul de față, elementele de fapt invocate, în

ipoteza reținerii lor ca probate, nu ar fi de natură să conducă la o soluție de

achitare sau de condamnare, ci, cel mult, la o reducere a pedepsei.

Împotriva acestei hotărâri

revizuentul. F.K. a declarat apel prin care a solicitat admiterea cererii de

revizuire și pe cale de consecință să se dispună reducerea cuantumului pedepsei

pe care o execută.

Prin Decizia penală

nr. 140/A din 8 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a

penală, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul F.K.

împotriva Sentinței penale nr. 244 din 18 martie 2013 pronunțată de Tribunalul

București, secția a II-a penală.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen. revizuentul a fost obligat la plata sumei de 400 de RON

cheltuieli judiciare din care onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de

200 de RON, s-a dispus a se avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a decide

astfel instanța de control judiciar a reținut că cererea revizuentului, prin

care se urmărește doar reducerea pedepsei pe care o execută, nu se încadrează

în niciunul din cazurile prevăzute de articolul citat.

Împotriva acestei

decizii condamnatul revizuent F.K. a declarat, în termen legal, recursul de

față, solicitând, prin invocarea cazului de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen., admiterea în principiu a cererii

de revizuire cu finalitatea reducerii pedepsei aplicate în sentința a cărei

revizuire o solicită.

Examinând recursul

declarat de condamnatul revizuent prin raportare la dispozițiile art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta

Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat, pentru

următoarele considerente:

Consacrând efectul

parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară,

art. 385

6

C. proc. pen. stabilește, în alin. (2), că instanța de

recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art.

385

9

din același cod.

Rezultă, așadar, că,

în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici

recurenții și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care se

încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe

această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele

încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ

reglementate în art. 385

9

C. proc. pen.

Instituind, totodată,

o altă limită a devoluției recursului, art. 385

10

C. proc. pen.

prevede, în alin. (2

1

), că instanța de recurs nu poate examina

hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deși se încadrează în unul dintre aceste

cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen

de judecată așa cum se prevede în alin. (2) al aceluiași articol, cu singura

excepție a cazurilor de casare care, potrivit art. 385

9

alin. (3) C.

proc. pen., se iau în considerare din oficiu.

Verificând

îndeplinirea acestor cerințe, se observă însă că revizuentul condamnat F.K.

și-a motivat recursul numai oral în ziua judecații, în ședința publică din 22

ianuarie 2014, încălcându-și, astfel, obligația ce îi revenea potrivit art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen.

Ca urmare, față de

această împrejurare, Înalta Curte de Casație și Justiție, ținând seama de

prevederile art. 385

10

alin. (2

1

) C. proc. pen., precum

și de cele ale art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., nu va proceda la

examinarea criticilor formulate în recursul de față de condamnatul revizuent,

nefiind îndeplinite condițiile formale prevăzute în art. 385

10

alin.

(2) C. proc. pen.

Totodată motivul de

recurs întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1)

pct. 17

2

C. proc. pen. invocat de apărătorul condamnatului nu poate

fi examinat deoarece, așa cum s-a arătat pe de o parte, nu a fost formulat în

scris, cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată [cf. 385

10

alin. (2) C. proc. pen.], iar pe de altă parte, după modificarea adusă prin

Legea nr. 2/2013 alin. (3) al art. 385

9

C. proc. pen., acest caz de

casare nu mai este unul dintre acelea care "se iau în considerare

întotdeauna din oficiu"; totodată se constată că ce se solicită prin

cererea de revizuire - reducerea pedepsei - nu se încadrează în niciunul din

cazurile de revizuire prevăzute de 394 alin. (1) C. proc. pen.

Pentru aceste

considerente Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 385

15

alin.

(1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă ca nefondat recursul declarat de

revizuentul F.K. împotriva Deciziei penale nr. 140/A din 8 mai 2013 pronunțată

de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuent va fi obligat la plata sumei de

500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de revizuentul F.K. împotriva Deciziei penale nr.

140/A din 8 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a

penală.

Obligă recurentul

revizuent la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 22 ianuarie 2014.

Procesat de GGC - GV