ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 143/2014

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 337/F din 6 august 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, a fost recunoscută Sentința penală nr. 530/2005 pronunțată de Audiența Provincială Valencia - Secția 3, la data de 19 septembrie 2005, definitivă la data de 19 septembrie 2005, privind pe condamnatul L.C.

A dispus transferarea persoanei condamnate L.C. într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei de 16 ani și 2 zile închisoare.

A interzis condamnatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) - e) C. pen. pe durata executării pedepsei.

A dedus din pedeapsa aplicată prevenția de la data de 13 aprilie 2003 la 16 aprilie 2003, de la 17 aprilie 2003 la 28 iunie 2004, de la 7 iulie 2004 la 5 aprilie 2006 și perioada executată de la 6 aprilie 2006 la zi.

Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia, onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 320 RON, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut că prin Sentința penală 530/2005 pronunțată de Audiența Provincială Valencia - Secția 3, la data de 19 septembrie 2005, definitivă la data de 19 septembrie 2005, s-a dispus condamnarea cetățeanului român L.C. la pedeapsa de 12 ani 6 luni și 1 zi închisoare și pedeapsa decăderii absolute pe durata condamnării pentru săvârșirea infracțiunii de omor prevăzută de art 138 C. pen. spaniol și la pedeapsa de 3 ani și 6 luni și 1 zi închisoare și decăderea specială din executarea dreptului la sufragiu pasiv pe durata condamnării pentru săvârșirea infracțiunii de furt cu violență, prevăzută de art 242.1 C. pen. spaniol, cu agravanta abuzului de superioritate.

Conform fișei de lichidare emise de Audiența Provincială Valencia - Secția 3 în baza Sentinței penale nr. 530/2005, pronunțată de aceeași instanță, pedeapsa principală aplicată condamnatului L.C. este de 15 ani, 12 luni și 2 zile.

În fapt, s-a reținut că, la data de 12 aprilie 2003, în timp ce se afla într-un bar din localitatea Olivia, L.C. a văzut că victima J.L.F. a câștigat o sumă de bani la jocurile mecanice. L.C. a urmărit apoi victima, iar pe stradă a atacat-o cu pumnii în zona capului până când aceasta a decedat, după care i-a sustras portofelul.

Faptele astfel reținute au corespondent în legislația penală română, întrunind elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 174 - 175 lit. b) C. pen. român.

Legal învestită cu soluționarea cererii de transfer, Curtea a constatat că este îndeplinită condiția dublei incriminări, prevăzută de art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004 (republicată) privind cooperarea judiciară internațională în materie penală.

S-a reținut totodată, din actele dosarului, că sunt îndeplinite și celelalte condiții prevăzute de dispozițiile art. 143 lit. a), b), c), d), f) din aceeași lege, în sensul că:

- persoana condamnată L.C. este cetățean român;

- hotărârea penală de condamnare este definitivă, începând cu data de 19 septembrie 2005;

- la data primirii cererii de transferare, sus-numitul avea de executat mai mult de 6 luni închisoare din durata pedepsei finale de 16 ani și 2 zile închisoare.

Sub acest aspect, din fișa de executare nr. 58/06 a Ministerului Justiției din Spania rezultă că persoana transferabilă a început executarea pedepsei la data de 6 aprilie 2006, iar durata acesteia urmează să expire la data de 13 aprilie 2019.

- persoana condamnată a consimțit la transfer, consimțământ exprimat în declarația sa din data de 2 iulie 2013;

- din examinarea tuturor actelor cauzei a rezultat că, în această fază a procedurii, statul de condamnare nu se opune transferului.

Sub aspectul naturii și duratei pedepsei principale de 16 ani și 2 zile închisoare aplicate condamnatului, Curtea a constatat că acestea corespund prevederilor legii române, astfel încât continuarea executării sancțiunii este conformă exigențelor art. 158 din Legea nr. 302/2004 (republicată).

În privința pedepselor accesorii, Curtea a constatat că, prin Sentința penală 530/2005 pronunțată de Audiența Provincială Valencia - Secția 3 la data de 19 septembrie 2005, definitivă la data de 19 septembrie 2005, s-au aplicat cetățeanului român L.C. pedeapsa decăderii absolute pe durata condamnării pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prevăzută de art 138 C. pen. spaniol, și pedeapsa decăderii speciale din executarea dreptului la sufragiu pasiv pe durata condamnării pentru săvârșirea infracțiunii de furt cu violență, prevăzută de art 242.1 C. pen. spaniol, cu agravanta abuzului de superioritate, corespondentul acestor sancțiuni în legea română fiind pedeapsa accesorie a interzicerii, pe durata executării pedepsei, a exercițiului tuturor drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) - e) C. pen.

Prin urmare, s-au interzis condamnatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) - e) C. pen. pe durata executării pedepsei.

Evaluând și oportunitatea transferului din perspectiva ansamblului datelor cauzei, Curtea a reținut că persoana transferabilă L.C. este cetățean român,  iar legăturile sale cu statul de origine continuă să fie semnificative. Prin urmare, măsura transferului într-un penitenciar românesc ar facilita contactul direct al cetățeanului român cu familia, o atare măsură creând premisele atingerii scopului Convenției europene asupra transferării persoanelor condamnate și reintegrării sociale mai ușoare a condamnatului.

Pentru aceste considerente, în baza art. 162 din Legea nr. 302/2004 (republicată), Curtea a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și a recunoscut Sentința penală nr. 530/2005 pronunțată de Audiența Provincială Valencia - Secția 3, la data de 19 septembrie 2005, definitivă la data de 19 septembrie 2005, privind pe condamnatul L.C.

A dispus transferarea persoanei condamnate L.C. într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei de 16 ani și 2 zile închisoare.

A interzis condamnatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) - e) C. pen. pe durata executării pedepsei.

A dedus din pedeapsa aplicată prevenția de la data de 13 aprilie 2003 la 16 aprilie 2003, de la 17 aprilie 2003 la 28 iunie 2004, de la 7 iulie 2004 la 5 aprilie 2006 și împotriva acestei hotărâri a formulat recurs persoana transferabilă L.C. care a arătat că refuză să mai fie transferat într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei și a solicitat respingerea cererii formulate de parchet având în vedere că nu s-a dispus pentru el în statul de condamnare măsura expulzării.

În ceea ce privește pedepsele accesorii a arătat că Legea nr. 302/2004 nu prevede posibilitatea convertirii acestor pedepse.

Înalta Curte, analizând recursul persoanei condamnate prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, conform dispozițiilor art. 385

6

C. proc. pen., constată că acesta este fondat sub unele aspecte.

În mod corect a dispus instanța de fond admiterea sesizării formulate de parchet, recunoașterea Sentinței penale nr. 530 din 20 mai 2005, pronunțată de Audiența Provincială Valencia - Secția 3, la 19 septembrie 2005, definitivă la 19 septembrie 2005, și a dispus transferarea persoanei condamnate L.C. într-un penitenciar din România pentru continuarea pedepsei de 16 ani și 2 zile închisoare, deducând prevenția executată, având în vedere că la momentul pronunțării soluției erau îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege, inclusiv acordul persoanei condamnate de a fi transferată.

Recursul este însă fondat în ceea ce privește interzicerea ca pedeapsă accesorie a drepturilor prev. la art. 64 lit. a) - e) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

Legea nr. 302/2004, în capitolul privind transferul persoanelor condamnate a transpus Convenția Consiliului Europei asupra transferului persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg, la 21 martie 1983, și Protocolul său adițional din 18 decembrie 1997. Art. 1 al Convenției definește noțiunea de condamnare ca fiind o pedeapsă sau măsură care implică privarea de libertate, indiferent dacă executarea a început sau nu.

Ca atare pedepsele accesorii sau complementare nu pot face obiectul conversiei la care se referă art. 159 din Legea nr. 302/2004 pentru că procedura transferului vizează doar pedeapsa privativă de libertate, adică pedeapsa principală.

Procedura transferului persoanei condamnate este întotdeauna însoțită de recunoașterea hotărârii statului de condamnare. Recunoașterea hotărârii nu înseamnă însă și o punere a ei în totalitate în executare pe teritoriul României.

Conform Convenției de la Strasbourg din 21 martie 1983, scopul transferului persoanei condamnate pentru executarea sau continuarea executării pedepsei în țara de origine este acela de a facilita reintegrarea socială și resocializarea infractorului, soluționarea problemelor de comunicare determinate de barierele lingvistice, împiedicarea îndepărtării condamnatului de familie, de valorile culturale și tradițiile locale, de aceea doar pedepsele privative de libertate pot face obiectul unui asemenea instrument.

Ca atare, în mod greșit a procedat prima instanță atunci când a interzis condamnatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) - e) C. pen., convertind pedeapsa accesorie aplicată pe teritoriul statului de condamnare.

De aceea, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul declarat de condamnatul persoană transferabilă L.C. împotriva Sentinței penale nr. 337/F din 6 august 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

Va casa în parte sentința penală atacată și, rejudecând, va înlătura dispoziția privind pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) - e) C. pen., aplicată condamnatului persoană transferabilă L.C.

Va menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.

Onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu în sumă de 320 RON se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de condamnatul persoană transferabilă L.C. împotriva Sentinței penale nr. 337/F din 6 august 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

Casează în parte sentința penală atacată și, rejudecând:

Înlătură dispoziția privind pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) - e) C. pen., aplicată condamnatului persoană transferabilă L.C.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.

Onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu în sumă de 320 RON se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 16 ianuarie 2014.

Procesat de GGC - AZ