ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 793/2013

Asupra recursurilor, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1516/PI din 03 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Timiș, în Dosarul nr. 4501/30/2010 a fost admisă cererea formulată de reclamanta SC E. SRL Lugoj, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Lugoj prin primar, având ca obiect reziliere contract. S-a dispus rezoiuțiunea contractului de concesiune din 25 ianuarie 2008 încheiat între pârât în calitate de concedent și reclamantă în calitate de concesionar și a fost exonerată reclamanta de plata prețului concesiunii pentru primul an de contract, respectiv suma de 206.456 RON, compusă din 182.888 RON taxă de concesiune și 23.590 RON penalități.

Au fost respinse capetele de cerere, formulate în subsidiar. A fost obligat pârâtul la plata sumei de 13.159 RON cheltuieli de judecată către reclamantă. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că prin Hotărârea nr. 308 din 27 decembrie 2007 a Consiliului Local al Municipiului Lugoj s-a aprobat concesionarea, prin licitație publică, cu o redevență de 5,33 euro/mp/an, pe o perioadă de 49 ani, a unei suprafețe de teren de 10.000 mp situat în Lugoj, str. T., înscris în CF nr. F1. Ned Lugoj, nr. cad. A1., CF nr. F2. Ned Lugoj, nr. cad. A2. CF nr. F3. Ned. Lugoj nr. cad. A3., în favoarea reclamantei SC E. SRL, pentru desfășurarea de activități economice în baza cap. 2 din Legea nr. 50/1991.

Intre pârât în calitate de concedent și reclamantă în calitate de concesionar s-a încheiat contractul de concesiune din 25 ianuarie 2008, având ca obiect terenul proprietatea privată a Statului Român, menționat anterior. Conform dispozițiilor art. 4 din contractul încheiat, taxa pentru concesionarea terenului este echivalentul a 5,33 euro/mp/an, respectiv 18,79 RON/mp/an, iar potrivit dispozițiilor art. 5 din contract plata taxei de concesiune se face anticipat, în cursul lunii ianuarie a fiecărui an, art. 7 stipulând că neplata taxei pe o perioadă mai mare de 90 zile atrage rezilierea contractului, la inițiativa concedentului, fără punerea în întârziere a concesionarului și fără intervenția instanței de judecată.

Potrivit dispozițiilor art. 11 și 12 din contract, acesta putea fi reziliat pentru neplata taxelor de concesiune pe o perioadă mai mare de 90 zile, contractul încetând Ia data notificării concesionarului de către concedent. În baza contractului de concesiune încheiat, a fost emisă factura fiscală din 10 februarie 2008 cuprinzând suma de 182.866 RON, reprezentând taxa de concesiune pe anul 2008 care urma să fie achitată de concesionar. S-a constatat că la data de 30 mai 2008 SC P.T. SRL a depus Ia Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Lugoj, în numele Primăriei Lugoj, o documentație de dezlipire, conform P.U.Z, aprobat, pentru terenul ce face obiectul contractului de concesiune, iar prin referatul întocmit de O.C.P.

nr. 1 Timiș la data de 10 august 2008 documentația de dezlipire a fost respinsă, întrucât nu respectă planul P.U.Z. În raport de această împrejurare, reclamanta concesionară a notificat concedentului intenția de reziliere a contractului, din culpa acestuia din urmă, ca urmare a faptului că nu i-a fost predat în folosință terenul concesionat. S-a reținut că Hotărârea Consiliului Local Lugoj nr. 55 din 31 iulie 2008 prin care s-a dispus revocarea Hotărârii Consiliului Local Lugoj din 27 decembrie 2007 privind aprobarea concesionării unei parcele de teren reclamantei nu are decât valoarea unui act administrativ, în cauză nefiind întrunite condițiile rezilierii contractului din inițiativa concedentului, prevăzute de art. 11 lit. a) și art. 19 lit. b) din contractul încheiat de părți.

Conform raportului de expertiză efectuat în cauză a rezultat că, avându-se în vedere P.U.Z. avizat de CJ Timiș, H.C.L.M. Lugoj nr. 178/2007, terenul în litigiu putea fi parcelat in 6 loturi, iar lotul ce urma să facă obiectul contractului de concesiune în litigiu era numerotat cu nr. 3 și era destinat pentru desfășurarea de activități economice. S-a constatat că schița anexă certificatului de urbanism emisă de către pârât este în contradicție cu P.U.Z. aprobat, iar prevederile P.U.Z. puteau fi modificate, doar cu acordul proprietarului terenului, iar pentru avizarea documentației de dezlipire era necesară modificarea P.U.Z., în consecință, nici dezmembrările ulterioare nu respectă documentația P.U.Z.

răspunsul Ia obiecțiuni s-a precizat faptul că documentația de dezlipire a parcelei ce face obiectul contractului de concesiune din 25 ianuarie 2008 nu s-a putut realiza, deoarece schița anexă la H.C.L.M. Lugoj nr. 308 din 27 decembrie 2007 nu corespunde planșei de Propuneri, conform proiect nr. 161/2007, proiect avizat prin H.C.L.M. Lugoj nr. 178 din 30 august 2007, astfel încât, terenul nu poate fi utilizat conform destinației din contractul de concesiune. Prin urmare, s-a apreciat ca fiind dovedită culpa pârâtului în executarea contractului de concesiune, deoarece parcela de teren atribuită în concesiune nu poate fi utilizată conform destinației sale, întrucât pârâta nu a respectat documentația P.U.Z.

aprobată pentru subparcelarea terenului în litigiu, astfel că, în cauză, nu a intervenit rezilierea contractului în baza pactului comisoriu de gradul IV stipulat de părțile contractante în art. 7, 11 și 12 din contract, în favoarea concedentului. Constatând ca nefiind întrunite condițiile pentru admisibilitatea rezoluțiunii judiciare a contractului prevăzute de art. 1021 C. civ., respectiv concedentul nu și-a îndeplinit obligația de predare a terenului și a propus un plan de dezmembrare a întregii parcele de teren greșit, care nu corespunde cu planul P.U.Z aprobat inițial, punând-o pe reclamantă în imposibilitatea de a efectua dezmembrarea parcelei de teren proprietatea pârâtului în 10 loturi, din care unui face obiectul contractului încheiat de părți, pârâtului revenindu-i întreaga culpă pentru neexecutarea obligației sale, că pârâtul a fost pus în întârziere de câtre reclamantă, instanța de fond a dispus rezoluțiunea contractului de concesiune încheiat de părți.

Având în vedere că principalul efect al rezoluțiunii este desființarea retroactivă a contractului, cu consecința repunerii părților în situația anterioară, instanța a exonerat pe reclamantă de plata prețului concesiunii pentru primul an de contract, respectiv suma de 208,456 RON compusă din 182,888 RON taxă de concesiune și 23.590 RON penalități calculate de pârât. Prin sentința civilă nr. 1291/PI din 13 septembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 1308/30/2001 s-a respins acțiunea formulata de reclamantul Municipiul Lugoj, în contradictoriu cu pârâta SC E. SRL.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin cererea pendinte reclamantul Municipiul Lugoj prin Primar solicită obligarea pârâtei SC E. SRL la plata taxei de concesiune aferente perioadei 25 ianuarie 2008 - 31 iulie 2008 în temeiul contractului de concesiune încheiat între părți sub nr. 4595/ 25 ianuarie 2008. La art. 9 lit. e) din acest contract este prevăzută obligația concesionarului de a efectua operațiunile topografice și cele de dezmembrare a terenului și să suporte cheltuielile legate de acestea și să investească suma de 300.000 euro în imobile conform caietului de sarcini.

Prin art. 8 lit. a) din contract, concedentul s-a obligat să predea obiectul concesiunii, ceea ce în speță nu s-a realizat, aceasta fiind o obligație cu executare instantanee, cu consecința rezoluțiunii contractului, reclamantul găsimdu-se în culpă de neexecutare a contractului prin nepredarea terenului, mai mult, prin aceea că a propus un plan de dezmembrare greșit care nu corespunde cu planul P.U.Z., ceea ce a pus-o pe pârâtă în imposibilitatea de a efectua dezmembrarea terenului. Întrucât, obiectul contractului îl reprezintă „transmiterea și preluarea în concesiune a terenului (...)", ceea ce nu s-a realizat din partea coficedemtului (obiectul nefiind predat), s-a reținut că nu există nici obligația corelativă a concesionarului de plată a taxei de concesiune, considerent pentru care acțiunea a fost respinsă, ca neîntemeiată.

A fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune, motivat de faptul că reclamantul are posibilitatea de a promova demersul judiciar de la data rezilierii contractului - 31 iulie 2008, nu numai de la data emiterii facturii fiscale, astfel încât, s-a apreciat că acțiunea înregistrată la 22 februarie 2011 este în termenul de prescripție de 3 ani. Împotriva sentinței comerciale nr. 1518/PI din 03 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Timiș, în Dosarul nr. 4501/30/2010, pârâtul Municipiul Lugoj a declarat apel, prin care a solicitat admiterea apelului și schimbarea în tot a hotărârii apelate. Împotriva sentinței comerciale nr. 1291/PI din 13 septembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 1308/30/2001, au declarat apel atât pârâta SC E. SRL Lugoj, cât și reclamantul Municipiul Lugoj.

Pârâta SC E. SRL. Lugoj a solicitat să se constate că acțiunea introductivă trebuia respinsă prin admiterea excepției prescripției dreptului material Ia acțiune, fără a se mai ajunge la discutarea fondului, chiar dacă și în aceasta ipoteză, apreciază pârâta, acțiunea este neîntemeiată. Reclamantul Municipiul Lugoj a solicitat admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței apelate, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată. Prin decizia civilă nr. 95/A din 19 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a Il-a civilă, a fost admis apelul pârâtului Municipiul Lugoj împotriva sentinței comerciale nr. 1516/PI din 03 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul Timiș, în Dosarul nr. 4501/30/2010.

A fost schimbată, în parte, sentința atacată în sensul că a fost respinsă acțiunea reclamantei SC E. SRL. Lugoj cu privire la rezilierea contractului de concesiune nr. 4695 din 25 ianuarie 2008 încheiat între pârâtul Municipiul Lugoj în calitate de concedent și reclamanta SC E. SRL. În calitate de concesionar, și referitor la exonerarea reclamantei de la plata prețului concesiunii în sumă de 182.886 RON și penalităților de întârziere în sumă de 23.590 RON. Au fost menținute dispozițiile sentinței atacate cu privire Ia respingerea capetelor de cerere formulate în subsidiar. Prin aceeași decizie, a fost admis apelul pârâtei SC E. SRL Lugoj împotriva sentinței comerciale nr. 1291/PI din 13 septembrie 2011 prenunțată de Tribunalul Timiș, în Dosarul nr. 1308/30/2001.

A fost schimbată în tot sentința atacată, în sensul că a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune formulată de pârâta apelantă SC E. SRL. Lugoj și a fost respinsă acțiunea în pretenții bănești formulată de reclamantul - intimat Municipiul Lugoj. A fost respins apelul reclamantului Municipiul Lugoj împotriva aceleiași sentințe comerciale. A fost obligat reclamantul - intimat Ia plata sumei de 4,15 RON cheltuieli de judecată către apelanta pârâtă SC E. SRL reprezentând taxe judiciare de timbru și timbru judiciar, în apel.

Pentru a decide astfel, în ceea ce privește apelul pârâtului Municipiul Lugoj declarat împotriva sentinței comerciale nr. 1518/PI din 03 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Timiș, în Dosarul nr. 4501/30/2010, instanța de control judiciar, analizând clauzele contractuale, ținând cont de criticile apelantului și apărările intimatei, a reținut, în esență, că din punct de vedere al acordului de voință manifestat de părți în contractul lor, dreptul de folosință și posesie a fost transmis de către concesionar la data semnării contractului, concesionarului revenindu-i obligația de a plăti anticipat taxa de concesiune pentru anul curent 2008 și obligația de determinare topografică și cadastrală a suprafeței de teren, prin lucrări de specialitate (ridicare topografică și dezmembrare), Obligația de plată anticipată a taxei de concesiune nu a fost îndeplinită de către concesionar, în nici un mod.

S-a apreciat că această plată trebuia făcută până la data de 10 februarie 2008, potrivit art. 8 din contract, având în vedere că încheierea contractului a avut loc la data de 25 ianuarie 2008, deci în timpul anului contractual. Instanța de apel a reținut că neplata acestei taxe de concesiune se situează în culpa concesionarului care nu a observat că cerința plății anticipate nu suferă nici o derogare, care să fie consimțită prin acordul de voință al părților. Mai mult, conform art. 14, concesionarul își asumă pe deplin această obligație, în deplină cunoștință despre toate condițiile impuse de concedent.

Pentru acest motiv, cauza invocată de concesionar, ca nu a efectuat plata anticipată a taxei de concesiune pentru anul 2008 pe temeiul că a fost în imposibilitate să efectueze lucrările de dezmembrare a terenului concesionat, a fost apreciată ca fiind nefondată, întrucât intre obligația de plată anticipată a taxei de concesiune și imposibilitatea de dezmembrare a terenului și de afectare a acestuia scopurilor economice pentru care l-a concesionat, nu există nicio condiționare, chiar și in ipoteza în care eșecul lucrărilor topografice și de dezmembrare s-ar datora inadvertențelor de suprapunere a P.U.Z., cu planul cadastral de situare a corpului funciar din care urma sa se dezlipească suprafața de teren concesionată.

Așadar, obligația de plată anticipată a taxei de concesiune nefiind executată în mod culpabil de către concesionar, în raportul contractual al părților primește incidență cauza de reziliere, iar nu de rezoluțiune, cum greșit a reținut prima instanță (contractul de concesiune fiind unul cu acte de executare succesive. Această cauză de reziliere este prevăzută expres de art. 7 și 11 lit. a) din contract, clauzele respective făcând referire la rezilierea contractului din inițiativa concedentului, fără punerea în întârziere a concesionarului și fără intervenția instanței de judecată, ceea ce corespunde unui pact comisoriu de gradul IV. Instanța a constatat că momentul intervenirii rezilierii se situează după 90 de zile de la data scadenței obligației de plată anticipată a taxei de concesiune.

Această scadență se situează potrivit art. 8 din contract, la data de 10 februarie 2008, iar data de Ia care concedentul putea rezilia contractul se situează după 30 de zile de Ia scadență, și anume de Ia data de 10 mai 2008. Încetarea efectivă a contractului prin reziliere este reglementată de art. 12, potrivit căruia o atare încetare are loc Ia data notificării concesionarului de către concedent. O astfel de notificare s-a efectuat odată cu comunicarea H.C.L.M. Lugoj din 31 iulie 2008 către concesionar, prin care i s-a adus la cunoștință revocarea H.C.L.M. Lugoj din 27 decembrie 2007 prin care s-a aprobat concesionarea suprafeței de 1.000 mp teren.

Prin urmare, instanța de apel a reținut că încetarea contractului de concesiune încheiat de părți a avut Ioc la data de 31 iulie 2008, astfel că acțiunea reclamantei SC E. SRL prin care solicită, la o dată ulterioară, și anume la 07 august 2008, fie rezilierea contractului, fie desființarea contractului (în subsidiar), a fost apreciată ca fiind nefondată. Totodată, petitele accesorii, având același numitor comun, respectiv exonerarea reclamantului concesionar de la plata taxei concesiunii pentru anul 2008 și a penalităților de întârziere aferente, pe temeiul rezilierii, respectiv, desființării contractului au fost găsite, de asemenea, nefondate, fiind lipsite de temei juridic, acestea urmând deznodământul respingerii cererilor referitoare la rezilierea, respectiv desființarea contractului.

S-a arătat că rezilierea nu poate fi solicitată de concesionar câtă vreme, în mod culpabil, nu și-a onorat obligația antecedență de plată anticipată a prețului concesiunii, neexecutare pentru care nu are nici o acoperire contractuală. De asemenea, neefectuarea operațiunilor topografice și de dezmembrare a terenului constituie, cronologic, o nouă neexecutare a unei alte obligații contractuale aflate tot în sarcina concesionarului. Imposibilitatea efectuării acestor lucrări nu se datorează atitudinii contractuale culpabile a concedentului, ci eșecului lucrărilor topografice dispuse de concesionar datorat unor date tehnice care țin de P.U.Z. și planul topografic și cadastral identificat de specialist.

În ceea ce privește desființarea contractului ca urmare a intervenirii riscului contractului plasat în sarcina concedentului de a preda obiectul contractului concesionării, s-a constatat că un asemenea risc este definit de reclamantă ca fiind „imposibilitatea concedentului de a preda obiectul concesiunii". Cât timp suprafața de teren există în materialitatea sa, este posibilă determinarea acesteia, faptic și juridic, precum și transmiterea dreptului de folosință asupra aceleiași suprafețe de teren, invocarea riscului contractului nu are nici un temei.

Conchizând, instanța de control judiciar a apreciat că instanța de fond în mod greșit a pronunțat rezolutiunea unui contract care a încetat prin reziliere, ca urmare a pactului comisoriu de gradul IV, Ia o dată anterioară introducerii acțiunii reclamantului și, de asemenea, în mod greșit a reținut că este incidență instituția rezoluțiunii și nu cea a rezilierii, contractul părților fiind unul cu executare succesivă, că datorită acestei erori a dispus repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului, urmând consecința, de asemenea, nefondată a exonerării reclamantei concesionare de plata taxei de concesiune și a penalităților de întârziere. În schimb, s-a arătat că, în mod temeinic, prima instanță a respins capătul subsidiar de cerere referitor Ia desființarea contractului pe temeiul ivirii riscului contractual.

În consecință, admițând apelul pârâtului Municipiul Lugoj a fost schimbată sentința atacată în sensul că a fost respinsa cererea reclamantului privind rezilierea contractului de concesiune și s-a dispus exonerarea aceluiași reclamant de plata taxei de concesiune și a penalităților de întârziere, mentinâtidu-se dispoziția privind respingerea petitului subsidiar referitor la desființarea contractului de concesiune. Examinând apelurile formulate de pârâta SC E. SRL Nădrag și reclamantul Municipiul Lugoj împotriva sentinței comerciale nr. 1291/PI din 13 septembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 1308/30/2001, prin prisma motivelor invocate în fapt și în drept, a apărărilor formulate, în limitele dispozițiilor art. 294 -298 C. proc.

civ., instanța de control judiciar a constatat că apelul pârâtei SC E. SRL este fondat, urmând a fi admis, iar sentința atacată, schimbată prin admiterea excepției privind prescripția dreptului la acțiune în pretenții exercitat de reclamant. S-a reținut că unica critică adusă sentinței atacate se referă la nereținerea de către prima instanță a excepției prescripției dreptului la acțiune în pretenții exercitat de către reclamantul Municipiul Lugoj. S-a apreciat că, în mod greșit tribunalul, în calitate de primă instanță, a respins această excepție datorită aprecierii eronate asupra momentului debutului termenului de prescripție extinctivă.

Instanța de fond a făcut o juxtapunere eronată a momentului nașterii dreptului Ia acțiune în pretenții pentru neplata anticipată a taxei de concesiune cu momentul de la care, în mod contractual, primește incidența cauza de reziliere a contractului, întrucât cele două momente sunt diferite, aspect ce rezultă fără echivoc din clauzele contractuale convenite de către părți. Astfel, s-a reținut că dreptul la acțiunea în pretenții pentru plata taxei de concesiune și, eventual, a penalităților de întârziere, în privința contractului încheiat de către părți în timpul anului și anume la data de 25 ianuarie 2008, se naște în ziua următoare datei de 10 a lunii următoare încheierii contractului, elocvente în acest sens fiind dispozițiile art. 6 din contractul de concesiune conform cărora: „în cazul încheierii contractului în timpul anului, pentru perioada rămasă din an plata se va face anticipat pană în data de 10 a lunii următoare încheierii contractului.

După această dată se vor calcula majorările prevăzute de lege." Prin urmare, s-a constatat că scadența plății anticipate a taxei de concesiune pentru anul 2008 (mai puțin perioada 01 ianuarie - 25 ianuarie 2008) se situează Ia data de 10 februarie 2008, având în vedere momentul încheierii contractului de concesiune (25 ianuarie 2008). Potrivit art. 1 din decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, în vigoare la momentul încheierii contractului de concesiune, dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege. Odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii.

Conform art. 3 din același decret, termenul prescripției este de 3 ani. Potrivit art. 7 din actul normativ evocat, prescripția începe să curgă de Ia data când se naște dreptul Ia acțiune sau dreptul de a cere executarea silită. Totodată, potrivit art. 12, în cazul când un debitor este obligat la prestații succesive, dreptul la acțiune cu privire Ia fiecare din aceste prestații se stinge printr-o prescripție deosebită. S-a constatat că părțile au fixat în contractul lor momentul scadenței obligației de plată anticipată a taxei de concesiune, în cauză scadența situându-se la data de 10 februarie 2008, acesta fiind momentul Ia care se naște dreptul Ia acțiune în pretenții al reclamantului.

În raport de prevederile art. 7 din contract, s-a reținut că momentul debutului incidenței cauzei de reziliere a contractului de concesiune pentru neplata anticipată a taxei de concesiune, se situează după o perioadă mai mare de 90 de zile de Ia data scadenței obligației de plată, stabilită potrivit contractului. Stabilind scadența obligației de plată a taxei de concesiune la data de 10 februarie 2008, a rezultat că momentul rezilierii debutează după 30 de zile, și anume, Ia 11 mai 2008. De la această dată, reclamantul are exercițiul rezilierii contractului în orice moment potrivit propriei manifestării unilaterale de voință, acest atribut fiindu-i recunoscut prin clauzele contractuale prevăzute de art. 7, art. 11 lit. a), art. 12, art. 14 și art. 19 lit. b). S-a reținut că, acțiunea reclamantului Municipiul Lugoj prin care solicită instanței de judecată obligarea pârâtei SC E. SRL.

la plata anticipată a taxei de concesiune și a majorărilor de întârziere pe durata derulării contractului de concesiune, a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la 22 februarie 2011. Termenul de prescripție de 3 ani pentru această plată anticipată a taxei de concesiune începe să curgă de la data de 11 februarie 2008 în condițiile în care, dreptul la acțiune se naște de Ia data scadenței, iar scadența liber consfințită de către părțile contractante se situează la data de 10 februarie 2008. În raport de considerentele reținute, instanța de apel a constatat că dreptul la acțiune a reclamantului s-a prescris, sub aspectul exercițiului său la data de 10 februarie 2011, cererea de chemare în judecată fiind înregistrată de către reclamant ulterior acestei date și anume, la data de 22 februarie 2011. A fost înlăturată apărarea Municipiului Lugoj relativ la incidența prescripției extinctive a dreptului său la acțiune, întrucât termenul de prescripție nu a fost suspendat pe durata îndeplinirii procedurii concilierii directe prevăzută de art. 720 1 C. proc.

civ., și nici nu este întrerupt ca urmare a derulării între aceleași părți a unui alt litigiu; prevederile art. 13 Iit. c) din decret nr. 187/1958 neputând fi aplicate prin analogie concilierii obligatorii prevăzută de art. 720 1 C. proc. civ. S-a apreciat că termenul de prescripție aplicabil executării obligației de plată anticipată a taxei de concesiune are natura juridica a normelor de drept privat, iar nu de drept public, și prin urmare nu sunt aplicabile dispozițiile C. proc. fisc. ce reglementează, în privința obligațiilor cu caracter fiscal, un termen de prescripție superior, de 5 ani. Aceasta întrucât, obligația de plată a taxei de concesiune având natură contractuală, iar nu fiscală, indiferent de destinația bugetară a acestor resurse în patrimoniul reclamantului Municipiul Lugoj, nu se supune normelor dreptului fiscal.

Cât privește apelul declarat de către reclamantul Municipiul Lugoj împotriva aceleiași sentințe, instanța de apel a apreciat că susținerile aduse prin acest apel cu referire Ia fondul raporturilor contractuale născute între părți în baza contractului de concesiune, cu referire în obiect la obținerea obligării pârâtei la plata taxei de concesiune și a accesoriilor calculate asupra acestei obligații sunt neîntemeiate deoarece, instanța admițând excepția de fond a prescripției dreptului ia acțiune exercitat de către reclamant, constată că este dispensată de analiza acestor pretenții. În termen legal, împotriva deciziei instanței de apel, atât reclamanta SC E. SRL Nădrag, cât și pârâtul Municipiul Lugoj prin Primar au declarat recurs, invocând în drept prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Recurenta-reclamantă SC E. SRL a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea în parte a deciziei recurate, în sensul respingerii apelului formulat în cauză de Municipiul Lugoj, cu menținerea celorlalte dispoziții ale hotărârii din apel ca fiind temeinice și legale. Recurentul-pârât Municipiul Lugoj a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei atacate privind apelul SC E. SRL Nădrag prin respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune, cu consecința admiterii acțiunii formulate de Municipiul Lugoj „în dosarul nr. 1308/0/2011 (conexat la prezentul dosar). În motivarea recursului, Municipiul Lugoj a criticat decizia atacata pentru nelegalitate, susținând, în esență, aplicarea greșită a dispozițiilor decretului nr. 187/1958.

În opinia recurentului, instanța de apel în mod greșit a apreciat că în cauză este întemeiată excepția privind prescripția dreptului material la acțiune, reținând că termenul de prescripție aplicabil executării obligației de plată anticipată a taxei de concesiune are natura juridică a normelor de drept privat, iar nu de drept public și, prin urmare, că nu sunt aplicabile dispozițiile C. proc. fisc. ce reglementează în privința obligațiilor cu caracter fiscal, un termen de prescripție de 5 ani. De asemenea, în mod greșit, instanța a considerat că prevederile concilierii obligatorii ce se regăsește ia art, 720 1 C. proc. civ., nu reprezintă un motiv de suspendare, motivat de faptul că a fost introdusă abia prin Noul C. civ., instanța de apel neobservând că prezenta cauză este una comercială, fiind obligatorie respectarea dispozițiilor art. anterior menționat.

Consideră că atâta timp cât procedura reglementată de art. 720 1 C. proc. civ. a fost respectată, fiind efectuată concilierea directă, in cauza se aplică prin analogie prevederile art. 13 lit. c) din decretul nr. 187/1958. Susține, în esență, că taxa de concesiune reprezintă o creanță fiscală, motiv pentru care, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile art. 23 din decretul nr. 167/1958 și prevederile C. proc. fisc., fiind incident inclusiv art. 133 lit. b) teza finală din acest cod, conform căruia termenul de prescripție se întrerupe prin recunoașterea în orice mod a datoriei, situație întâlnită în speța de față. În temeiul dispozițiilor art. 308 alin, 2 C. proc. civ., Municipiul Lugoj prin Primar a formulat întâmpinare la recursul declarat de reclamanta SC E. SRL Nădrag prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului declarat de reclamantă.

Cum problema timbrajului este prioritară oricărei excepții, cereri sau motive de casare, Înalta Curte, conform art. 137 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) - (3) din Legea nr. 148/1997, modificată și completată, și la dispozițiile art. 3021 alin. (2) din C. proc. civ. potrivit cărora „la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru", a luat în examinare excepția netimbrării cererii de recurs formulată de reclamanta SC E. SRL Nădrag și a reținut: Prin art. 1 din Legea nr. 148/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate, atât de persoanele fizice, cât și de persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau în mod excepțional, până Ia termenul stabilit de instanță, de regulă primul termen de judecată.

Recurenta-reciamantă SC E. SRL Nădrag a fost legal citată pentru termenul de astăzi, 27 februarie 2013, cu mențiunea de a depune taxa judiciară de timbru în valoare de 3.397,36 RON și 5 RON timbru judiciar (dosar recurs), dar aceasta nu și-a îndeplinit obligația legală a timbrării recursului. Potrivit dispozițiilor art. 9 din Ordonanța nr. 32/1995 a Guvernului României, art. 20 alin. (3) din Legea nr. 148/1997 și normelor de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru și timbru judiciar, cererea părții se anulează, după caz, ca netimbrată sau ca insuficient timbrată.

Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, câ recurenta nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit mențiunii din citația pentru termenul de judecată din 27 februarie 2013, când procedura a fost legal îndeplinită, că în cauză nu operează scutirea legală de obligația timbrării, Înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, respectiv celor ale art. 35 alin. (5) din Normele metodologice de aplicare a legii și ale art. 9 din O.G. nr. 32/1995 și să dispună anularea recursului declarat de reclamanta SC E. SRL Nădrag, ca netimbrat. Analizând decizia recurată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate Municipiul Lugoj prin Primar și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de Municipiul Lugoj prin Primar este nefondat pentru considerentele care succed: Criticile recurentului Municipiul Lugoj prin Primar subsumate dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. vizează greșita soluționare a instanței de apel în ceea ce privește prescripția dreptului material Ia acțiune, dar se constată că acestea sunt nefondate. Taxa de concesiune convenită contractual de părțile aflate în litigiu nu este o creanță fiscală în sensul art. 91 C. proc. fisc. care vizează impozite, taxe sau accize, prin urmare, contrar susținerilor recurentului, termenul de prescripție nu este cel de 5 ani prevăzut de legea fiscală, ci cel de 3 ani stabilit de dispozițiile art. 3 din decretul nr. 167/1958, iar termenul de prescripție pentru neplata anticipată a taxei de concesiune curge de la data Ia care se naște dreptul material la acțiune conform art. 7 din decretul nr. 187/1958, în speță de la data scadenței obligației de plată.

Potrivit art. 12 din decretul nr. 187/1358, în cazul când un debitor este obligat la prestații succesive, dreptul Ia acțiune cu privire la fiecare din aceste prestații se stinge printr-o prescripție deosebită. Părțile au consfințit contractual momentul scadenței obligației de plată anticipată a taxei de concesiune, astfel că, nici acestea și nici instanța, nu se pot raporta Ia alte date de referință. Potrivit art. 6 din contractul de concesiune, dreptul la acțiunea în pretenții pentru plata taxei de concesiune, și eventual, a penalităților de întârziere, pe durata derulării contractului de concesiune încheiat de către părți în timpul anului, și anume la data de 25 ianuarie 2008, se naște în ziua următoare datei de 10 a lunii următoare încheierii contractului.

Prin urmare, instanța de apel a reținut în mod corect că termenul de prescripție extinctivă de 3 ani a început la data de 10 februarie 2008, respectiv de la data scadenței plății anticipate a taxei de concesiune pentru anul 2008 (mai puțin perioada 01 ianuarie - 25 ianuarie 2008), moment de la care concedentul Municipiul Lugoj prin Primar are exercițiul acțiunii în pretenții pentru a obține plata anticipată a taxei de concesiune și eventual, a penalităților de întârziere, pe cale judiciară. S-a arătat cu justețe că data scadenței obligației de plată a taxei de concesiune nu trebuie confundată cu momentul debutului incidenței cauzei de reziliere a contractului de concesiune pentru neplata anticipată a taxei de concesiune, moment care se situează după o perioadă mai mare de 90 de zile de Ia data scadenței obligației de plată, conform art. art. 7 din contractul încheiat.

Art. 1 din decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, în vigoare la momentul încheierii contractului de concesiune, prevede că dreptul Ia acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege. Conform principiului accesorium sequitur principale odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal, se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii, în speță solicitările recurentului vizând penalitățile de întârziere. În consecință, în mod judicios s-a stabilit că, în raport de data înregistrării cererii de chemare în judecată, respectiv 22 februarie 2011, dreptul Ia acțiune pentru plata anticipată a taxei de concesiune și, eventual, a majorărilor de întârziere pe durata derulării contractului de concesiune este prescris extinctiv.

Nu în ultimul rând, contrar susținerilor recurentului, prevederile art. 13 lit. c) din decretul nr. 167/1958 nu se aplică prin analogie concilierii directe prevăzută de art. 720 1 C. proc. civ., iar perioada de timp în care între părți s-a purtat o corespondență relativă Ia iminența rezilierii contractului nu are efectul întârzierii debutului termenului de prescripție extinctivă, întrucât o astfel de cauză nu este prevăzută de decretul nr. 187/1958 ca fiind una de suspendare sau întrerupere 3 termenului de prescripție și nici de deplasare a acestui termen la o data ulterioară. Chiar dacă această cauză de suspendare a fost introdusă prin Noul C. civ., astfel cum arată recurentul, ea nu se aplică în speță, în raport de regula de drept tempus regit actum.

Principiul neretroactivitățîi legii civile este regula juridică conform căreia legea se aplică numai situațiilor ce se ivesc în practica după adoptarea ei, nu și situațiilor anterioare, Constituția dispunând in art. 15 alin. (2) în sensul că legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile, legislativ acest principiu fiind consacrat expres în art. 1 C. civ., potrivit căruia „Legea dispune numai pentru viitor; ea n-are putere retroactivă". Având în vedere că instanța de apel a reținut în mod legal ca plata anticipată a taxei de concesiune are natura juridică a normelor de drept privat, iar nu de drept public, respectiv, că nu are natura juridica a unei creanțe fiscale, restul criticilor formulate de recurent sub aspectul incidenței dispozițiilor C. proc.

fisc. nu-și mai găsesc justificarea. Față de considerentele anterior expuse, Înalta Curte, constată că, instanța de apel a interpretat și aplicat corect legea, dând o corectă eficiență textelor de lege incidente în speța de față, respectiv dispozițiilor decretului nr. 187/1958, decizia recurată fiind la adăpost de orice critică, motiv pentru care, în considerarea prevederilor ari 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de Municipiul Lugoj prin Primar, ca nefondat și va menține hotărârea atacată ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Anulează recursul declarat de reclamanta SC E. SRL Nădrag împotriva deciziei civile nr. 95/A din 19 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a ll-a civilă, ca netimbrat. Respinge recursul declarat de pârâtul Municipiul Lugoj prin Primar împotriva deciziei civile nr. 95/A din 19 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apei Timișoara, secția a ll-a civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 februarie 2013.