ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4716/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 19 ianuarie 2012,

Tribunalului Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, a sesizat,

în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, Curtea de Apel Suceava, secția a II-a

civilă, de contencios administrativ și fiscal, cu excepția de nelegalitate a

art. 2 alin. (1) pct. d) din Ordinul nr. 215/2010.

În motivarea

excepției, reclamanta a susținut că dispozițiile atacate încalcă art. 7 din

O.U.G. nr. 125/2006, fiind nesocotit astfel principiul ierarhiei și forței

juridice a actelor normative, întrucât Ordinul nr. 215/2010 este un act

normativ care nu poate adăuga la conținutul unui act normativ cu forță juridică

superioară, în speță o ordonanță de urgență a Guvernului.

Prin întâmpinare,

pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a invocat

inadmisibilitatea excepției de nelegalitate, arătând că, din analiza

prevederilor art. 4 din Legea nr. 554/2004, rezultă că această excepție poate

fi invocată numai împotriva actelor administrative unilaterale cu caracter individual,

nu și împotriva celor cu caracter normativ or, în prezenta cauză, obiectul

litigiului este un act administrativ cu caracter normativ, invocând și Decizia

Curții Constituționale nr. 342 din 17 martie 2009.

Prin Sentința nr. 130

din 2 aprilie 2012, Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, a respins excepția inadmisibilității invocată de

pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și excepția de

nelegalitate a art. 2 alin. (1) din OMADR nr. 215/2010, invocată de reclamanta

SC F.T. SRL în contradictoriu cu pârâții Agenția de Plăți și Intervenții pentru

Agricultură și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Pentru a pronunța

această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

În privința

inadmisibilității, Curtea de apel a avut în vedere natura juridică de act

administrativ unilateral cu caracter normativ a Ordinului nr. 215/2010 emis de

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale care nu atrage inadmisibilitatea

excepției de nelegalitate în raport cu sfera de reglementare a art. 4 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004.

Evoluția în timp a

actualei legi a contenciosului administrativ și însăși terminologia uzitată în

textele ce reglementează excepția de nelegalitate nu sunt de natură să

configureze un fine de neprimire a excepției de nelegalitate a actelor

administrativ-normative, principiul coerenței legislative impunând

interpretarea art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în sensul admisibilității

excepției de nelegalitate pentru ambele categorii de acte administrative

unilaterale, astfel încât acest mijloc de apărare să nu fie aplicat restrictiv,

deturnat de la scopul pentru care a fost instituit de legiuitor.

Pe baza argumentului

de interpretare logică a fortiori, dacă legiuitorul a creat un mijloc procesual

de apărare, pe calea excepției de nelegalitate, pentru acte de autoritate

individuale, cu atât mai mult un asemenea mijloc de apărare trebuie oferit

subiectelor de drept în legătură cu actele administrativ-normative, ale căror efecte

au caracter general, impersonal și abstract, reținând, în această privință,

practica judiciară constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal.

Pe fondul excepției

de nelegalitate, Curtea de apel a reținut că reclamanta a invocat excepția de

nelegalitate a dispozițiilor art. 2 pct. 1 din Ordinul MADR nr. 215/2010

raportat la dispozițiile art. 7 din O.U.G. nr. 125/2006.

Dispozițiile art. 2

pct. 1 din Anexa 1 la Ordinul MADR nr. 215/2010 privind stabilirea modului de

implementare, a condițiilor specifice, a criteriilor de eligibilitate și a

termenilor de referință pentru aplicarea schemelor de plăți naționale directe

complementare în sectorul zootehnic la specia bovine, în acord cu

reglementările comunitare în domeniu (aplicabile la data formulării cererii de

către reclamantă) stabilesc că "pentru anul 2010, prima pe exploatație se

acordă producătorilor agricoli menționați la art. 1, o singură dată pe an, în

funcție de efectivul de bovine înregistrat în Registrul național al

exploatațiilor la data de 31 ianuarie 2008.

Dispozițiile art. 1

din aceeași anexă indicând și persoanele care beneficiază de acest drept, și

anume: "în cadrul plăților naționale directe complementare în sectorul

zootehnic (PNDC), primele se acordă producătorilor agricoli definiți la art. 9

alin. (3) din O.U.G. nr. 125/2006".

Prin urmare, rezultă

că dispozițiile art. 2 pct. 1 din Ordinul nr. 215/2010 și, de altfel, întreaga

reglementare din acest ordin nu se raportează la dispozițiile art. 7 din O.U.G.

nr. 125/2006 care se referă numai la acordarea de plăți în cadrul schemelor de

plată unică pe suprafață prevăzute de art. 2 lit. a) din ordonanță.

Reclamanta a formulat

cerere de acordare a primei de exploatație în cadrul programului de plăți naționale

directe complementare (PNDC) în sectorul zootehnic prevăzut de dispozițiile

art. 2 lit. c) din O.U.G. nr. 125/2006.

Or, acordarea

primelor de exploatație în cadrul programului de plăți naționale directe

complementare (PNDC) în sectorul zootehnic este reglementată în art. 9 din

O.U.G. nr. 125/2006 iar, referitor la condițiile de acordare a acestor prime

dispozițiile art. 13 din ordonanță stabilesc că "modul de implementare,

condițiile specifice, criteriile de eligibilitate și termenii de referință pentru

aplicarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare

se stabilesc, în acord cu reglementările comunitare în domeniu, prin ordin al

ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale, care se publică în

Monitorul Oficial al României, Partea I."

Așa fiind, se reține

că prin dispozițiile art. 2 pct. 1 din Ordinul nr. 215/2010 nu s-a adăugat la

lege și nici nu a fost încălcată vreo dispoziție a O.U.G. nr. 125/2006,

dimpotrivă s-au reglementat, în cadrul competențelor conferite de dispozițiile

art. 13 din ordonanță, condițiile pentru acordarea primei de exploatație

producătorilor din sectorul zootehnic.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamantă SC F.T. SRL criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Motivele de recurs

invocate conform art. 304 pct. 1 C. proc. civ. se încadrează în dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocându-se greșita aplicare a legii în ceea ce

privește soluția de respingere a excepției de nelegalitate invocată cu privire

la Ordinul nr. 215/2010.

Recurenta arată că

dispozițiile art. 2 pct. 1 din Ordinul nr. 215/2010 sunt nelegale în raport de

dispozițiile O.U.G. nr. 125/2006 deoarece se adaugă la lege ca act normativ cu

forță juridică superioară.

Se arată că ordinul

contestat pe calea excepției de nelegalitate este nelegal și în raport de

legislația comunitară prin care producătorii agricoli primesc ajutor financiar,

în mod necondiționat independent de existența unor datorii la bugetul de stat.

Se solicită admiterea

recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii excepției de

nelegalitate astfel cum a fost formulată.

La dosar

intimații-pârâți au formulat întâmpinări în care au solicitat respingerea

recursului ca nefondat.

Analizând recursul

declarat, în raport de motivele invocate, Curtea îl apreciază ca nefondat

pentru următoarele considerente.

În cauză soluția de

respingere a excepției de nelegalitate este legală fiind dată cu aplicarea

corectă a dispozițiilor art. 7 din O.U.G. nr. 125/2006, în baza căreia a fost

emis.

Nu poate fi reținut

motivul de nelegalitate invocat în recurs privind adăugarea la lege, în

condițiile în care legislația comunitară permite legislației naționale

precizarea unor condiții specifice pentru a putea beneficia de sprijin din

partea fondurilor comunitare alocate producătorilor agricoli.

Faptul că ulterior

emiterii ordinului contestat, acesta a fost modificat, în parte prin emiterea

unui alt ordin nu infirmă legalitatea Ordinului nr. 215/2010, în raport de

actele și normele care au stat la baza emiterii sale.

Față de cele mai sus,

Curtea în baza art. 312 (1) și (2) C. proc. civ., va respinge recursul ca

nefondat, menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de

fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul

declarat de SC F.T. SRL împotriva Sentinței nr. 130 din 2 aprilie 2012 a Curții

de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 noiembrie 2012.

Procesat

de GGC - GV