ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4716/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 19 ianuarie 2012, Tribunalului Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, a sesizat, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, cu excepția de nelegalitate a art. 2 alin. (1) pct. d) din Ordinul nr. 215/2010. În motivarea excepției, reclamanta a susținut că dispozițiile atacate încalcă art. 7 din O.U.G. nr. 125/2006, fiind nesocotit astfel principiul ierarhiei și forței juridice a actelor normative, întrucât Ordinul nr. 215/2010 este un act normativ care nu poate adăuga la conținutul unui act normativ cu forță juridică superioară, în speță o ordonanță de urgență a Guvernului.

Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a invocat inadmisibilitatea excepției de nelegalitate, arătând că, din analiza prevederilor art. 4 din Legea nr. 554/2004, rezultă că această excepție poate fi invocată numai împotriva actelor administrative unilaterale cu caracter individual, nu și împotriva celor cu caracter normativ or, în prezenta cauză, obiectul litigiului este un act administrativ cu caracter normativ, invocând și Decizia Curții Constituționale nr. 342 din 17 martie 2009. Prin Sentința nr. 130 din 2 aprilie 2012, Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția inadmisibilității invocată de pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și excepția de nelegalitate a art. 2 alin. (1) din OMADR nr. 215/2010, invocată de reclamanta SC F.T.

SRL în contradictoriu cu pârâții Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: În privința inadmisibilității, Curtea de apel a avut în vedere natura juridică de act administrativ unilateral cu caracter normativ a Ordinului nr. 215/2010 emis de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale care nu atrage inadmisibilitatea excepției de nelegalitate în raport cu sfera de reglementare a art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Evoluția în timp a actualei legi a contenciosului administrativ și însăși terminologia uzitată în textele ce reglementează excepția de nelegalitate nu sunt de natură să configureze un fine de neprimire a excepției de nelegalitate a actelor administrativ-normative, principiul coerenței legislative impunând interpretarea art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în sensul admisibilității excepției de nelegalitate pentru ambele categorii de acte administrative unilaterale, astfel încât acest mijloc de apărare să nu fie aplicat restrictiv, deturnat de la scopul pentru care a fost instituit de legiuitor.

Pe baza argumentului de interpretare logică a fortiori, dacă legiuitorul a creat un mijloc procesual de apărare, pe calea excepției de nelegalitate, pentru acte de autoritate individuale, cu atât mai mult un asemenea mijloc de apărare trebuie oferit subiectelor de drept în legătură cu actele administrativ-normative, ale căror efecte au caracter general, impersonal și abstract, reținând, în această privință, practica judiciară constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Pe fondul excepției de nelegalitate, Curtea de apel a reținut că reclamanta a invocat excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 2 pct. 1 din Ordinul MADR nr. 215/2010 raportat la dispozițiile art. 7 din O.U.G.

nr. 125/2006. Dispozițiile art. 2 pct. 1 din Anexa 1 la Ordinul MADR nr. 215/2010 privind stabilirea modului de implementare, a condițiilor specifice, a criteriilor de eligibilitate și a termenilor de referință pentru aplicarea schemelor de plăți naționale directe complementare în sectorul zootehnic la specia bovine, în acord cu reglementările comunitare în domeniu (aplicabile la data formulării cererii de către reclamantă) stabilesc că "pentru anul 2010, prima pe exploatație se acordă producătorilor agricoli menționați la art. 1, o singură dată pe an, în funcție de efectivul de bovine înregistrat în Registrul național al exploatațiilor la data de 31 ianuarie 2008. Dispozițiile art. 1 din aceeași anexă indicând și persoanele care beneficiază de acest drept, și anume: "în cadrul plăților naționale directe complementare în sectorul zootehnic (PNDC), primele se acordă producătorilor agricoli definiți la art. 9 alin. (3) din O.U.G.

nr. 125/2006". Prin urmare, rezultă că dispozițiile art. 2 pct. 1 din Ordinul nr. 215/2010 și, de altfel, întreaga reglementare din acest ordin nu se raportează la dispozițiile art. 7 din O.U.G. nr. 125/2006 care se referă numai la acordarea de plăți în cadrul schemelor de plată unică pe suprafață prevăzute de art. 2 lit. a) din ordonanță. Reclamanta a formulat cerere de acordare a primei de exploatație în cadrul programului de plăți naționale directe complementare (PNDC) în sectorul zootehnic prevăzut de dispozițiile art. 2 lit. c) din O.U.G. nr. 125/2006. Or, acordarea primelor de exploatație în cadrul programului de plăți naționale directe complementare (PNDC) în sectorul zootehnic este reglementată în art. 9 din O.U.G.

nr. 125/2006 iar, referitor la condițiile de acordare a acestor prime dispozițiile art. 13 din ordonanță stabilesc că "modul de implementare, condițiile specifice, criteriile de eligibilitate și termenii de referință pentru aplicarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare se stabilesc, în acord cu reglementările comunitare în domeniu, prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I." Așa fiind, se reține că prin dispozițiile art. 2 pct. 1 din Ordinul nr. 215/2010 nu s-a adăugat la lege și nici nu a fost încălcată vreo dispoziție a O.U.G. nr. 125/2006, dimpotrivă s-au reglementat, în cadrul competențelor conferite de dispozițiile art. 13 din ordonanță, condițiile pentru acordarea primei de exploatație producătorilor din sectorul zootehnic.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantă SC F.T. SRL criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Motivele de recurs invocate conform art. 304 pct. 1 C. proc. civ. se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocându-se greșita aplicare a legii în ceea ce privește soluția de respingere a excepției de nelegalitate invocată cu privire la Ordinul nr. 215/2010. Recurenta arată că dispozițiile art. 2 pct. 1 din Ordinul nr. 215/2010 sunt nelegale în raport de dispozițiile O.U.G. nr. 125/2006 deoarece se adaugă la lege ca act normativ cu forță juridică superioară. Se arată că ordinul contestat pe calea excepției de nelegalitate este nelegal și în raport de legislația comunitară prin care producătorii agricoli primesc ajutor financiar, în mod necondiționat independent de existența unor datorii la bugetul de stat.

Se solicită admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii excepției de nelegalitate astfel cum a fost formulată. La dosar intimații-pârâți au formulat întâmpinări în care au solicitat respingerea recursului ca nefondat. Analizând recursul declarat, în raport de motivele invocate, Curtea îl apreciază ca nefondat pentru următoarele considerente. În cauză soluția de respingere a excepției de nelegalitate este legală fiind dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 7 din O.U.G. nr. 125/2006, în baza căreia a fost emis. Nu poate fi reținut motivul de nelegalitate invocat în recurs privind adăugarea la lege, în condițiile în care legislația comunitară permite legislației naționale precizarea unor condiții specifice pentru a putea beneficia de sprijin din partea fondurilor comunitare alocate producătorilor agricoli.

Faptul că ulterior emiterii ordinului contestat, acesta a fost modificat, în parte prin emiterea unui alt ordin nu infirmă legalitatea Ordinului nr. 215/2010, în raport de actele și normele care au stat la baza emiterii sale. Față de cele mai sus, Curtea în baza art. 312 (1) și (2) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat, menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de SC F.T. SRL împotriva Sentinței nr. 130 din 2 aprilie 2012 a Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 noiembrie 2012. Procesat de GGC - GV